Când cineva uită că vă datorează bani. Cel mai rău este să nu faceți nimic

În agenda mea închipuită, azi aș fi scris despre proiectul Georgianei Medrea. Amân. Martoră la o scenă penibilă în fața unui supermarket, am decis să fac o scurtă relatare, pe alocuri mărturisiri, și cu îndrăzneală interpretări.

O zi mohorâtă. În fața supermarketului îmbulzeală. O doamnă cu o plasă de hârtie în brațe se strecoară printre oameni. Înghesuiala îi direcționează pașii pe lângă perete. În colțul clădirii, trei persoane vociferează. O femeie rubensiană și rubicondă urlă la un el și o ea. Mie să-mi dai banii, auzi?! Bărbatul pipernicit privește în jos. Femeia, probabil soția sau iubita, încearcă să-l tragă de braț mai departe. Rubensiana și un mic gard ne blochează pe toți trei. Ați ghicit, doamna cu plasa de hârtie sunt eu. Privesc cele trei persoane, dar imediat mă rușinez. Ah! Ceartă pe bani! Urăsc conflictele astea, urăsc cuvântul bani. Mă strecor lipită de perete pe lângă scandalagii. Aud vocea bărbatului, dar nu înțeleg ce spune. În spatele meu, doamna se repede la gâtul lui și reușește să-i rupă geaca. 200 de euro sunt bani. Mie să-mi dai banii acum, tu auzi?! Sunt banii mei, nenorocitule!

Am grăbit pașii spre mașină. M-am urcat și am tras aer în piept. O dispoziție neplăcută mă acaparase. Vă mărturisesc ce am gândit: Bietul om!

Pe drum am cugetat doar la episodul la care am fost martoră. Mi-a displăcut reacția mea. L-am compătimit pe bărbatul dator și am dezaprobat-o pe doamna rubensiană. Fără nici o informație în plus, știu. Bărbatul a împrumutat o sumă de. Bărbatul nu a restituit. Femeia a cerut datoria într-o manieră dramatică, mârlănească și cu spectatori.

Femeia trezește dezgust prin atitudine. Eu am dezaprobat-o. Așa am simțit. Când am gândit, am înțeles că ea este victima. Convențiile sociale țin partea infamilor. Un domn sau o doamnă cu respect de sine nu vorbesc despre bani. E permis să dai. E apreciat. E interzis să ceri înapoi. E blamat.

Firește că nu sunt de acord. Dincolo de reacție, v-am prezentat-o pe a mea, înțelegerea mea se sfârșește. Nu doresc să atrag nimănui atenția asupra diferenței dintre împrumut și donație. Nici nu este necesar.

Necesar consider că este să subliniez: un număr copleșitor de oameni profită. Părerea celorlalți despre noi ne obligă la compromisuri păguboase. Preferăm o imagine bună despre noi în locul unei percepții de scandalagiu. Nu ne lipsim de aprobarea celorlalți. Suntem consecvenți în comportamente nesănătoase care ne afectează situația financiară.

Un prieten și-a anulat datoria către mine printr-o justificare de domeniul burlescului. L-am vătămat sufletește și nu-mi mai plătește nimic înapoi. Alții și-au anulat suma datorată printr-un atac la moralitatea mea. Oricum nu ai dat de la tine! Cu referire la tatăl Marei care generos mi-a suportat toți prietenii aflați la ananghie. O mamă prietenă cu doi copii nu îndrăznește să-și ceară bunurile datorate. Un om bun uită de datorii.

Greșit! Un om care își hrănește bunătatea nu uită de datorii.

Societatea îl condamnă pe cel care cere. Cel care gândește o să înțeleagă. Condițiile de viață nu ne permit o atitudine de lord. O mamă singură cu doi copii nu poate accepta să se hrănească cu percepțiile celorlalți. Nimeni nu-ți pune mâncare pe masă, nu-ți schimbă caloriferele care curg, nu te ajută cu revizia la mașină. Orele triste ale vieții le suportăm singuri sau în grup restrâns.

Într-un grup restrâns am instigat la a fi negustor. Dă-mi înapoi ce este al meu, nici un leu în plus!

Nu-mi pare rău, nu o să-mi cer scuze, nu mă apasă vinovăția, dar mai ales nu simt că m-am murdărit și am eșuat în a fi călăuzită de altruism. Nu pot acționa pentru bine altora dacă mie îmi este rău.

Am relatat. Am mărturisit. Am interpretat.

Închei cu o sugestie. În asemenea situații cel mai rău este în a nu face nimic. Acționați! Formulați cu atenție, iar reprezentarea de scandalagioacă a doamnei rubensiene nu vă paște. Cel puțin nu la oamenii care-și folosesc creierul.

Acționați!

Foto: Simona Nutu

Gaițele, bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi

Acțiunea din Gaițele de Alexandru Kirițescu se petrece în casa Anetei Duduleanu, văduva unui mare moșier. În casă mai locuiau fiica cea mică, Margareta, împreună cu soțul, Mircea Aldea, și două servitoare. Ne aflăm undeva în Oltenia, pe la 1930.

În această casă toată lumea urlă, practică sarcasmul, se evidențiază egoismul. Membrii familiei par să dea concurs pentru premiul cel mare – cel mai meschin din familia Duduleanu. Există și un intrus în familie, Mircea Aldea. El se consumă încet, până la disperare, iar deznădejdea lui duce la conflict și se sfârșește în tragedie.

Cum repertoriul Naționalului cuprinde spectacolul Gaițele o să țin pentru mine o parte din acțiunile care alcătuiesc conținutul. Temele le divulg. O să le descoperiți pe următoarele: familia, iubirea, avariția, infidelitatea, sinuciderea etc, toate mustind de umor. Este totuși o comedie oricât de negre sunt reprezentările despre societatea românească.

Pentru noi nici n-ar putea să aibă altă reprezentare în afară de comedie. Dar să știți că altfel au stat lucrurile când s-a jucat pentru prima oară. După o oarecare cercetare, puțină, e drept, am descoperit răspunsul autorului la întrebarea: Cum am ajuns să scriu această piesă?

Împrejurări familiale mă determinaseră să locuiesc, câtva timp, la Craiova. Pe acea vreme, Oltenia aparţinea la vreo nouă sau zece familii de mari moşieri, pe ale căror pământuri ţăranii pălmaşi erau exploataţi cu sălbăticie. […] Am avut prilejul să cunosc îndeproape pe aceşti moşieri şi zarafi, din care se recrutau conducătorii ţării. Am cunoscut lăcomia, avariţia, trufia şi cinismul lor, lipsa din sufletele lor a oricărui simţământ uman, bestialitatea lor. Şi atunci, încercând să urmez pilda strălucită a marilor înaintaşi realişti ai scenei, am luat calea satirei sociale şi am scris Gaiţele, piesă în care m-am străduit cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune. Aşa s-a născut piesa de faţă. Premiera a provocat stupoare. S-a râs, dar cu inima strânsă şi, la ieşire, spectatorul burghez simţea ceva amar pe cerul gurii.

Spre deosebire de acele vremuri, cetățenii de azi părăsesc sala de spectacol cu zâmbetul pe buze. Eu așa am ieșit, iar în timpul spectacolului, m-am abținut să nu râd atât de tare încât să deranjez actorii de pe scenă. M-am apucat cu mâinile de burtă în momentul în care Aneta, Zoie și Lena fug la gard să vadă mortul.

Aplauzele de la final spun multe, inclusiv despre jocul actorilor. La Timișoara, Mălina Manovici a dat viață silfidei Margareta absolut savuros, făcând un rol bun în cariera sa.

Dacă se ivește prilejul de a merge la Gaițele, nu ezitați, mergeți cu încredere. Răsplata e grandioasă.

În închiere, o replică delicioasă reținută de mine: Bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi.

Gelozia şi crima de pe strada Cozia

În urma oribilei crime de aseară de pe strada Cozia, din cauza unor factori de circumstanţă, am aflat repede, am discutat cu Făt Frumos despre gelozie. Poliţia nu cunoaşte toate faptele, motivul este încă unul necunoscut, dar mie mi-a mers mintea întruna.

Dacă motivul a fost gelozia? Să presupunem că a fost gelozia.

După ce vă scuturaţi de groază, am nevoie de atenţia dumneavoastră. Oare nu ar fi mai bine pentru omul civilizat ca înainte de căsătorie să aibă parte de o despărţire? O despărţire îţi va arăta părţi ale partenerului neîntâlnite pe timp de pace.

Am trecut cu iuţeală în revistă despărţirile mele şi caracterele geloase pe care le cunosc. Am zâmbit cu gândul la un prieten care ar fi de ani de zile mort dacă gelozia l-ar împinge pe om să depăşească limita. Cinic, ştiu!

Mi-am reamintit un episod în urma unei despărţiri cu un fost. Înainte să povestesc, notez că fac parte din categoria femeilor norocoase. Am ales special să mă exprim cu norocoase. Am avut parte de bărbaţi bine crescuţi şi iubitori. Eu am fost oaia neagră. La despărţiri însă am devenit un miel de sacrificiu. Sau orice alt animal. Tot binele din relaţie s-a transformat cu intensitate în neplăceri după despărţire.

Un fost drag, în urma despărţirii, a trimis o fotografie cu mine într-o ţinută lejeră, unei alte foste de-a lui. Femeia nu m-a plăcut niciodată pentru că el a îndrăznit să mai iubească după ea. De ce a acţionat cu lipsă de maturitate? Pentru a râde împreună despre absenţa aspectului meu bombat la piept.

Cum v-am zis, mă includ în categoria norocoaselor. Am fost în timpul relaţiei, dar şi după despărţire. Am luat cunoştinţă de caracter, iar orice rău pe termen lung devine bine.

Am folosit un exemplu naiv. Am spălat rufele în public, dar la program scurt. Aş mai putea merge pe exemple. Aş da o lovitură de marketing. O să mut unghiul. Revin la crima de aseară care a pornit toate aceste gânduri.

M-am întrebat câte femei, o pun la feminin dintr-un raţionament al forţei, stau cu un bărbat capabil de crimă în stare latentă? Am în minte un cuplu anume. Mi-a provocat ameţeală ideea asta. M-am îmbrăţişat singură şi am căutat detaşarea în nivelurile de gelozie întâlnite la Freud.

Gelozia concurenţială e firească. Am respirat uşurată. Niciodată nu am depăşit limita oricât am fost de provocată.

Am ajuns la o concluzie. Cuplurile să caute cearta, conflictul incită la agresivitate. Iar ca un test, să experimenteze o despărţire. Că e de 5 minute, o oră sau o zi, despărţirea alături de ceartă vă pot ţine în viaţă, dar mai ales o să vă cunoaşteţi cu adevărat partenerul.

Să ne cunoaştem şi să-l cunoaştem pe celălalt.

Să vină Crăciunul

Se apropie Crăciunul şi mi-am îndreptat atenţia spre familie. Am tras aer în piept. O să urmeze vremuri grele sufleteşti. Ce înseamnă familie pentru mine:

– Mara şi cu mine.
– Mara, tata şi cu mine.
– Mama şi tatăl meu. Divorţaţi.
– Sora, cumnatul şi nepotul.
– Familia tatălui Marei.
– Tatăl Marei şi iubita lui.
– Făt Frumos şi cu mine.
– Familia lui Făt Frumos.
– Prietenii apropiaţi.

Aici e depăşită numeric expresia să împaci şi capra şi varza. Multe verze, multe capre, cine-i păstorul?
Îmi imaginez mame citind acest text. O respiraţie de uşurare sau un zâmbet de triumf, ele au reuşit să-şi construiască o familie şi să o păstreze. Unele au acceptat infidelităţi, altele s-au convins că o viaţă sexuală satisfăcătoare nu e esenţială, câteva ignoră comportamentul urât şi sexist, puţine şi-au etalat frustrările şi au stabilit parteneriate.

Ultimele menţionate, mamele cu frustrări recunoscute, or să mă compătimească. Lor le mulţumesc. Dau dovadă de empatie.

Când stabileşti în viaţă că nevoile personale sunt la fel de importante ca nevoile unei forme sociale realizate prin căsătorie, o familie deosebită ca a mea, compusă din elemente diferite, pare conformă cu principiile şi cerinţele raţiunii.

Toţi ne dorim fericirea. Pentru noi fericirea a însemnat completare. La sărbători, cu toate elementele reunite, ne provocăm cantităţi imense de disconfort. Dar eu ştiu de ce şi am început să mă amuz. Familia funcţionează ca o psihoză. Neagă realitatea şi o înlocuieşte. De aici conflictele.

O să ne tratăm cu dulciuri şi vin.

Multe dulciuri, mult vin.

Să vină Crăciunul.