Ambivalența, vrajă unică

Am un nepot de un an și nouă luni. Datorită lui am ajuns ieri în parc. S-a dus direct la groapa cu nisip și i-a trebuit mașinuța altui copil. Adulții din jur se întreceau în bunăvoință cu explicațiile. În antiteză, când Mara mea pretinde, adulții din jur judecă. E firesc! Parcă nu mai are dulceață în obraji. E știrbă, s-a deșirat, vag și în anumite ipostaze percepi o alură de femeiușcă.

Oriunde ajungem, i se refuză multe pentru că acum a crescut. Inclusiv eu îi refuz uneori plânsul. Nu mai plânge, Mara, zău așa! Să știți că greșesc. Plânsul e liber, e autocompătimire și de ce să ne lipsească cineva de el?!

Un motiv ar fi pretențiile culturale. Vin și-ți spun ce să faci, cum și când. Mara mea are noroc. Mama ei citește multă literatură de specialitate. Chiar ea afirmă că mama citește Freud ca s-o înțeleagă mai bine și într-adevăr uneori reușesc. Alteori eșuez.

În ultimii 3 ani am învățat niște cuvinte extraordinare prin semnificație. Unul dintre ele este ambivalența. Deține o vrajă unică. Conștientizarea trăirilor contradictorii reprezintă alinare sufletească. Gîndurile negative nu ne transformă în oameni răi. Gândurile pozitive nu ne fac sfinți. Aș putea duce subiectul în jurul ipocriziei. Realizez asta. Nu mă interesează. Intenționez să fixez normalitatea în viața invididului cu sentimente ambivalente. Putem să iubim și să urâm aceeași persoană.

O să mă folosesc de platforma facebook. Pe pagina fiecărui utilizator descoperim diferite ipostaze ale persoanei. Interacțiunea noastră constă în cum ne reprezentăm ceea ce ne revine vizual. Adevărul este că facebook-ul se face responsabil de multe contradicții.

De exemplu. Mi s-a întâmplat și mi se întâmplă să-mi povestească persoane din jur, în scris sau oral, cum și-au petrecut vacanța sau despre relația de cuplu. Uneori nepotrivirile dintre cuvânt și imagine sunt totale. Cine minte? Imaginea sau cuvântul? Mint amândouă sau nu minte nici una. Introduc din nou ambivalența. Degeaba îi povestești amantei sau amantului că relația de cuplu e terminată, fotografia din concediu te surprinde vesel, uneori chiar tandru, iar alteori satisfăcut. Pentru că pe o nevastă, mamă a copilului tău, nu prea poți să nu o mai iubești deloc. Rămâne acolo înfiptă în adâncurile tale, iar după ce iubirea romantică s-a risipit, i te împotrivești ca un copil.

Îți iubești nevasta. Adevărat. Îți iubești amanta. La fel de adevărat. Cum uneori le detești pe amândouă și ți-ai lua lumea în cap sau fugi cu o a treia. Am întâlnit, e verificat.

Consider că ambivalența, conștientizată, aduce acceptare și înțelegere. Transform în verbe, adică în acțiune. A accepta. A înțelege. A transforma gelozia într-un pretext de autoeducație. Autocontrol realist există, iar de acolo se desprinde o plăcere calmă de a fi tu însuți: bun și rău, frumos și urât, matur și imatur, soț și amant etc.

Repetați după mine: trăiri contradictorii.

Nimic mai natural!

Un algoritm pentru nemulţumiri şi contradicţii

Întotdeauna am purtat cărţi după mine, dar de curând cartea nu-mi mai lipseşte din geantă. Această carte trebuie să îndeplinească nişte condiţii. În primul rînd să nu fie voluminoasă. În al doilea rând să-mi permită să părăsesc lectura la mijlocul frazei fără să-mi afecteze reluarea lecturii după un timp.
Aceste condiţii sunt necesare atunci când citeşti întrerupt. Eu citesc în acest fel. Petrec foarte mult timp cu Mara, iar uneori în acest timp tot ce fac este s-o aştept pe ea; să picteze, să coloreze, să se joace etc.
Cărţile lui Lucian Boia au devenit perfecte, mai ales eseurile. Şi povestirile scurte ale lui Marius Chivu. De curând am terminat De ce e România altfel? a lui Boia.
De atunci, prin impresionabilitate, revin nişte fraze şi nişte cuvinte.
Totul începe cu o întârziere impresionantă. Statele româneşti – Ţara Românească şi Moldova- se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV-lea.
Expresii: contribuţia străinilor, complex de inferioritate, formele fără fond.
Cuvinte: echivoc, onoare, valoare.

Mintea mea stă în aceste cuvinte şi expresii. Nu se joacă împreună căci nu e nici o regulă. Jocul presupune nişte reguli.
Aş putea încerca să folosesc verbul a hărţui.
Mă hărţuiesc aceste cuvinte şi expresii, în special un cuvânt: echivoc.

Habar nu am daca naţionalitatea mi-a bruiat devenirea printr-o parte ambiguă sau personalitatea a confirmat etnia prin neclaritate.
Etnie, naţionalitate. Nu pornesc un discurs despre acestea două, dar insist să se facă diferenţa.

Las în urmă orice discurs şi mărturisesc: sunt sătulă de mine, de toate contradicţiile din mine. Vreau un algoritm care să-mi rezolve prin orice calcul nemulţumirile şi contradicţiile.

Vreau un algoritm.