Cum am devenit atee

În ultimii doi ani m-au întrebat câteva persoane: Cum ai ajuns atee? Interesant este că nu m-a chestionat nimeni cum am ajuns creștină.

Îmi amintesc de mine mică, în pat cu bunică mea, repetând după ea, Înger, îngerașul meu. Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,/Totdeauna fii cu mine și mă învață să fac bine./Eu sunt mic tu fă-mă mare,/Eu sunt slab, tu fă-mă tare, /Totdeauna mă însoțește și de rele mă păzește. De cele mai multe ori adormeam înainte de Amin.

La un moment dat urmăream niște desene cu poveștile din Biblie. Robotul Memo era fascinant. Îmi doream să călătoresc și eu asemenea celor doi copii din animație. Așa s-a întâmplat să am habar despre religie. Cu o bunică credincioasă, cu filme de animație la o vârstă prea fragedă pentru a fi capabil să te îndoiești. Am primit reprezentări de-a gata despre credință. La fel cum am primit reprezentări de-a gata despre viață.

Nu m-am îndoit niciodată de Dumnezeu în copilărie. Așteptam să fiu răsplătită pentru faptele bune și pedepsită pentru cele rele. Ruptura aici a avut loc. Greșeam adeseori. Mergeam pe câmp cu animalele, dar mă lăsam ademenită cu ușurință la joacă. Așa că fie pierdeam caprele, fie ajungeau în câmpurile cu grâu, fie pășteau pe calea ferată, iar eu mă bălăceam în Dunăre. Multe plângeri au primit ai mei. Ba că înjur, ba că am încercat să fumez, ba că, ba că etc!

Frica de pedeapsă, de tatăl terestru și de tatăl ceresc, a dus la rezistență. Nu mi-a trecut prin cap să mă îndoiesc de ordinea lumii, dar m-am împotrivit. La început gânduri deplasate. I-am atins de multe ori onoarea lui Dumnezeu la mine în cap și de prea multe ori reputația tatălui meu. Seara adormeam cu frică. Ce o să mi se întâmple?! Și s-au întâmplat diverse episoade care să marcheze o copilă.

La adolescență, îndrăgosteala a reprezentat un nou test. Cum să împlinești voia lui Dumnezeu în plină emancipare a femeii?! O colegă sigură de credința lui Dumnezeu m-a împins spre îndoială. Nu e păcat să faci dragoste dacă iubești?!

Pentru mine fraza asta a însemnat clar interpretare. Nu interpretasem niciodată cuvântul lui Dumnezeu. Luasem ca atare poveștile lui bunică mea. Aplicasem fără nici o schimbare învățăturile din cărțile citite de mine. Doar că nu reușeam să fiu bună, iar atunci mă revoltam. N-am reușit, în perioada aceea, să separ divinitatea de dogmă, credința de habotnicie. Poate nici nu cunoșteam sensurile cuvintelor. Așa a debutat faza de huliganism. Am devenit huligan. Am trecut la agnosticism, iar o perioadă m-am liniștit. Până într-o zi obișnuită când un prieten mi-a strigat peste masă că a venit vremea să se termine o dată cu tâmpenia asta. Nu e nici un păpușar acolo sus care trage de sfori să ne fie bine nouă bine sau rău. Depinde de noi, de acțiunile noastre dacă ne este bine sau rău.

Nu m-am pus de acord cu el atunci. M-am holbat vreo câteva minute și nu am mai vorbit despre. Am început apoi lecturarea lui Freud și a lui Dawkins. Pe paginile cărților am găsit descrise sentimentele de revoltă. Nu urma nici o judecată, nici o dojană, nici o condamnare. Gândurile inoportune nu duceau la pedeapsă, ci reprezentau niște reacții. Limitările s-au transformat în delimitări. Gândurile s-au fixat. Comportamentul și-a dovedit utilitatea. Nevoile omului au devenit fundamentale pentru o viață satisfăcătoare. Plăcerile și neplăcerile ne definesc.

Mi-am terminat în gând propoziția cu Dumnezeu. Nu îndrăznisem niciodată să o duc până la capăt. Să-i știrbesc autoritatea cu limbajul deprins pe stadion sau pe câmp. Așa am eliberat copilul. Nu e niciodată prea târziu să ai o copilărie fericită, zice Freud. Iar eu am reușit să-i fac dreptate copilăriei mele.

Mi-am schimbat orientarea. Am scris decisă: ateu. În prezent nu sunt liniștită, ci liberă. Nu mă mai pedepsește nimeni. Nici nu mă mai răsplătește cineva, dar pot să trăiesc cu asta.

Cu pedepsele și limitările, viața îmi era insuportabilă.

Acum îmi suport viața și râd înainte de toate.

Foto: Simona Nutu 

Dacă spune mama. Dacă spune tata. Îndoiala la copil

Din când în când, în ultimii doi ani, Mara și cu mine reluăm un subiect: religia. În clasa zero au început orele de religie în școală. Mi s-a cerut acordul în scris. Am acceptat fără plăcere și fără convingere.

– Mama, eu sunt ortodoxă sau catolică?
– Nu ești nici una, nici alta, Mara. Ai fost botezată într-o biserică ortodoxă, dar asta nu te face ortodoxă.

Răspunsul meu, unul corect și pertinent, i-l datorez lui Dawkins. Terminasem de scurt timp lectura cărții, Dumnezeu, o amăgire. S-a întâmplat să nu mă găsescă de fiecare dată pregătită. Curiozitatea ei, stimulată de ceea ce li se prezintă la școală, o determină să verifice informația și cu mama acasă.

– Mama, știi că acum foarte mulți ani Dumnezeu a fost pe pământ?
– Asta te învață la școală, Mara? Nu ne înțelesesem că Dumnezeu este un personaj dintr-o poveste? Cum e Gulliver.
– Dar Dumnezeu a existat, există.
– Nu există, Mara sau dacă ții neapărat la cuvânt, numește dumnezeu faptele bune.
– Tu nu crezi?
– Cred în ceva, cred în Darwin, în Dawkins, în știință.
– Dacă tu nu crezi în dumnezeu, nici eu nu cred în Darwin al tău.

Conflictul acesta dintre mine și Mara m-a pus pe gânduri. Prima dată am fost înfiorător de furioasă. Îmi propusesem chiar să o retrag de la orele de religie. Nu s-a întâmplat. Motivele mele diferă de orice ar putea să-și imagineze un bigot. Marei îi plac orele acestea pentru că merg prietenele ei de la școală. Habar nu are ea ce implică poveștile religioase.

O reformă nu pot provoca. Nu vor scoate religia din școli pentru că așa este corect. Studiul istoriei religiilor constituie o materie. Religia, una anume, predată în școli ține mai mult de manipulare. Niște minți necoapte de copii sunt expuse la o anumită gândire prezentată ca absolută. La vârsta Marei mele, 8 ani, nu se îndoiește de ceea ce prezintă și reprezintă autoritățile. Aici părinte și pedagog. Dacă spune mama. Daca spune tata. Daca spune învățătoarea.

Cum ar putea un copil să se îndoiască la vârste fragede de spusele adulților? Nici nu cunoaște îndoiala. Lumea îi este servită de reprezentările adultului. Ortodox, catolic, musulman, vegetarian etc.

Nu-ți poți crește copilul într-o direcție și să afirmi că tu nu l-ai obligat să devină ortodox sau vegetarian. Că el decide pentru persoana lui. Nu morala o aduc în discuție aici, ci etologia. Etologia este o disciplină care studiază comportamentul oamenilor, al obiceiurilor popoarelor.

Îmi mărturisesc neplăcerea provocată de studiul religiei în școli, de manipularea minților copiilor. Îmi mărturisesc ateismul la care am ajuns de una singură. Îmi mărturisesc înțelegerea. Oamenii au nevoie să creadă în cineva mai puternic, în tatăl din copilăria lor. Omenirea în general caută un sens vieții. Paralel, își duc viața niște oameni dezinterasați de sens. Viața e o minune. De ce ar mai avea nevoie de sens? Cred unii. Cred eu. A trăi nu e necesar. Am găsit și între paginile unei cărți semnate de Pessoa. Și acum vine frumusețea sau hidosul. Determinările fiecăruia.

Necesar este să iubești.
Necesar este să muncești.
Necesar este să mănânci.
Necesar este să creezi. Considera Pessoa.
Necesar este să.

Foto: Flavius Neamciuc

Curs de filozofie povestită XI

Fără un soare suveran pe cer, mă gândii că un nou curs de filozofie povestită va fi foarte bine primit.
Finalul ultimului curs amintea de filozoful empirist Locke.
Azi ne distrăm cu Locke, iar eu îl plac foarte mult, deși nu i-am citit nici o lucrare. Cea mai importantă lucrare a lui este O încercare cu privire la rațiunea omenească.

Locke a trăit între anii 1632-1704. În tot acești ani a încercat să-și răspundă la unele întrebări, doar asta fac filozofii.
De unde își iau oamenii gândurile și reprezentările?
Putem să avem încredere în ceea ce spun simțurile noastre?
Locke era de părere că toate gândurile și reprezentările noastre sunt un reflex a ceea ce am văzut sau auzit. Înainte ca noi să fi simțit ceva, conștiința noastră este asemenea unei tabula rasa – unei table pe care nu se scrie nimic.

Locke compară conștiința cu o cameră nemobilată. Se ivesc senzațiile, vedem lumea, o mirosim, o gustăm, simțim și auzim, astfel iau naștere ideile simple senzoriale.

Și în conștiință se petrece ceva. Ideile simple vor fi prelucrate prin meditație, reflecție, credință și îndoială. Așa se nasc ideile reflexive.

Locke face diferența între senzație și reflecție.
Conștiința nu e un receptor pasiv. Ea ordonează și prelucrează toate impresiile senzoriale care o asaltează.
Locke subliniază că prin simțuri noi preluăm numai simple impresii.
Exemplul mărului.

Mănânci un măr, simți întregul măr într-o unică impresie simplă. În realitate preiei o serie de impresii simple, că e vorba de ceva verde. care miroase proaspăt, e zemos și are gust acrișor.
Abia după ce ai mâncat mai multe mere, te gândești că ai mâncat un măr.

Tot materialul cunoașterii lumii noi îl datorăm aparatului nostru senzorial. O cunoaștere care nu se lasă redusă la simple impresii prin simțuri este o falsă cunoaștere și trebuie respinsă.

Urmează a doua întrebare.
Este lumea cu adevărat așa cum o simțim noi?
Locke făcea deosebirea între calități senzoriale primare și cele secundare. Prin calități primare înțelegem: greutate, formă, mișcare și numărul lucrurilor.
Mai sunt senzații și cu privire la alte însușiri ale lucrurilor, ceva e dulce sau acru, verde sau roșu, cald sau rece. Locke le numește secundare, iar acestea nu redau însușiri reale, ci ele reprezintă doar influența însușirilor exterioare asupra simțurilor noastre.
Însușirile secundare diferă de la animal la animal, de la om la om.

Locke susține că e în firea rațiunii omenești să afirme existența lui Dumnezeu.
Cunoașterea lui Dumnezeu provine din rațiunea omenească.
Locke a apărat libertatea de opinie și toleranța. A preconizat egalitatea în drepturi a sexelor socotind că poziția subordonată a femeii a fost impusă de bărbați și tocmai de aceea bărbații pot schimba o asemenea postură.
Locke a fost printre primii filozofi care s-a preocupat de problema rolurilor care le revin sexelor în societate. Acest lucru a fost de mare importanță pentru John Stuart Mill.
Tot Locke a propus principiu al separării puterilor. Puterea în stat trebuie divizată în 3 instituții:
– legislativă sau parlamentul
– judiciară sau tribunalele
– executivă sau guvernul
Împărțire pornită de la Montesquieu.
Locke a susținut că legislativul și executivul trebuie separate dacă vrem să împiedicăm tirania.

Cam atât pentru azi, atât e chiar întins, știu. Dar nu avem soare, ne putem încumeta. Și v-am zis că îmi place Locke, nu?
Pe viitor revin cu Hume.