Dacă spune mama. Dacă spune tata. Îndoiala la copil

Din când în când, în ultimii doi ani, Mara și cu mine reluăm un subiect: religia. În clasa zero au început orele de religie în școală. Mi s-a cerut acordul în scris. Am acceptat fără plăcere și fără convingere.

– Mama, eu sunt ortodoxă sau catolică?
– Nu ești nici una, nici alta, Mara. Ai fost botezată într-o biserică ortodoxă, dar asta nu te face ortodoxă.

Răspunsul meu, unul corect și pertinent, i-l datorez lui Dawkins. Terminasem de scurt timp lectura cărții, Dumnezeu, o amăgire. S-a întâmplat să nu mă găsescă de fiecare dată pregătită. Curiozitatea ei, stimulată de ceea ce li se prezintă la școală, o determină să verifice informația și cu mama acasă.

– Mama, știi că acum foarte mulți ani Dumnezeu a fost pe pământ?
– Asta te învață la școală, Mara? Nu ne înțelesesem că Dumnezeu este un personaj dintr-o poveste? Cum e Gulliver.
– Dar Dumnezeu a existat, există.
– Nu există, Mara sau dacă ții neapărat la cuvânt, numește dumnezeu faptele bune.
– Tu nu crezi?
– Cred în ceva, cred în Darwin, în Dawkins, în știință.
– Dacă tu nu crezi în dumnezeu, nici eu nu cred în Darwin al tău.

Conflictul acesta dintre mine și Mara m-a pus pe gânduri. Prima dată am fost înfiorător de furioasă. Îmi propusesem chiar să o retrag de la orele de religie. Nu s-a întâmplat. Motivele mele diferă de orice ar putea să-și imagineze un bigot. Marei îi plac orele acestea pentru că merg prietenele ei de la școală. Habar nu are ea ce implică poveștile religioase.

O reformă nu pot provoca. Nu vor scoate religia din școli pentru că așa este corect. Studiul istoriei religiilor constituie o materie. Religia, una anume, predată în școli ține mai mult de manipulare. Niște minți necoapte de copii sunt expuse la o anumită gândire prezentată ca absolută. La vârsta Marei mele, 8 ani, nu se îndoiește de ceea ce prezintă și reprezintă autoritățile. Aici părinte și pedagog. Dacă spune mama. Daca spune tata. Daca spune învățătoarea.

Cum ar putea un copil să se îndoiască la vârste fragede de spusele adulților? Nici nu cunoaște îndoiala. Lumea îi este servită de reprezentările adultului. Ortodox, catolic, musulman, vegetarian etc.

Nu-ți poți crește copilul într-o direcție și să afirmi că tu nu l-ai obligat să devină ortodox sau vegetarian. Că el decide pentru persoana lui. Nu morala o aduc în discuție aici, ci etologia. Etologia este o disciplină care studiază comportamentul oamenilor, al obiceiurilor popoarelor.

Îmi mărturisesc neplăcerea provocată de studiul religiei în școli, de manipularea minților copiilor. Îmi mărturisesc ateismul la care am ajuns de una singură. Îmi mărturisesc înțelegerea. Oamenii au nevoie să creadă în cineva mai puternic, în tatăl din copilăria lor. Omenirea în general caută un sens vieții. Paralel, își duc viața niște oameni dezinterasați de sens. Viața e o minune. De ce ar mai avea nevoie de sens? Cred unii. Cred eu. A trăi nu e necesar. Am găsit și între paginile unei cărți semnate de Pessoa. Și acum vine frumusețea sau hidosul. Determinările fiecăruia.

Necesar este să iubești.
Necesar este să muncești.
Necesar este să mănânci.
Necesar este să creezi. Considera Pessoa.
Necesar este să.

Foto: Flavius Neamciuc

Curs de filozofie povestită XI

Fără un soare suveran pe cer, mă gândii că un nou curs de filozofie povestită va fi foarte bine primit.
Finalul ultimului curs amintea de filozoful empirist Locke.
Azi ne distrăm cu Locke, iar eu îl plac foarte mult, deși nu i-am citit nici o lucrare. Cea mai importantă lucrare a lui este O încercare cu privire la rațiunea omenească.

Locke a trăit între anii 1632-1704. În tot acești ani a încercat să-și răspundă la unele întrebări, doar asta fac filozofii.
De unde își iau oamenii gândurile și reprezentările?
Putem să avem încredere în ceea ce spun simțurile noastre?
Locke era de părere că toate gândurile și reprezentările noastre sunt un reflex a ceea ce am văzut sau auzit. Înainte ca noi să fi simțit ceva, conștiința noastră este asemenea unei tabula rasa – unei table pe care nu se scrie nimic.

Locke compară conștiința cu o cameră nemobilată. Se ivesc senzațiile, vedem lumea, o mirosim, o gustăm, simțim și auzim, astfel iau naștere ideile simple senzoriale.

Și în conștiință se petrece ceva. Ideile simple vor fi prelucrate prin meditație, reflecție, credință și îndoială. Așa se nasc ideile reflexive.

Locke face diferența între senzație și reflecție.
Conștiința nu e un receptor pasiv. Ea ordonează și prelucrează toate impresiile senzoriale care o asaltează.
Locke subliniază că prin simțuri noi preluăm numai simple impresii.
Exemplul mărului.

Mănânci un măr, simți întregul măr într-o unică impresie simplă. În realitate preiei o serie de impresii simple, că e vorba de ceva verde. care miroase proaspăt, e zemos și are gust acrișor.
Abia după ce ai mâncat mai multe mere, te gândești că ai mâncat un măr.

Tot materialul cunoașterii lumii noi îl datorăm aparatului nostru senzorial. O cunoaștere care nu se lasă redusă la simple impresii prin simțuri este o falsă cunoaștere și trebuie respinsă.

Urmează a doua întrebare.
Este lumea cu adevărat așa cum o simțim noi?
Locke făcea deosebirea între calități senzoriale primare și cele secundare. Prin calități primare înțelegem: greutate, formă, mișcare și numărul lucrurilor.
Mai sunt senzații și cu privire la alte însușiri ale lucrurilor, ceva e dulce sau acru, verde sau roșu, cald sau rece. Locke le numește secundare, iar acestea nu redau însușiri reale, ci ele reprezintă doar influența însușirilor exterioare asupra simțurilor noastre.
Însușirile secundare diferă de la animal la animal, de la om la om.

Locke susține că e în firea rațiunii omenești să afirme existența lui Dumnezeu.
Cunoașterea lui Dumnezeu provine din rațiunea omenească.
Locke a apărat libertatea de opinie și toleranța. A preconizat egalitatea în drepturi a sexelor socotind că poziția subordonată a femeii a fost impusă de bărbați și tocmai de aceea bărbații pot schimba o asemenea postură.
Locke a fost printre primii filozofi care s-a preocupat de problema rolurilor care le revin sexelor în societate. Acest lucru a fost de mare importanță pentru John Stuart Mill.
Tot Locke a propus principiu al separării puterilor. Puterea în stat trebuie divizată în 3 instituții:
– legislativă sau parlamentul
– judiciară sau tribunalele
– executivă sau guvernul
Împărțire pornită de la Montesquieu.
Locke a susținut că legislativul și executivul trebuie separate dacă vrem să împiedicăm tirania.

Cam atât pentru azi, atât e chiar întins, știu. Dar nu avem soare, ne putem încumeta. Și v-am zis că îmi place Locke, nu?
Pe viitor revin cu Hume.