Vremuri bune pentru femei

13595824_1238864396123712_1981117711_nMereu mi-am pus întrebări. Foarte rar întrebări potrivite pentru vârsta mea cum și-ar fi dorit părinții. Nu m-am obosit să aflu răspunsuri la matematică sau la altă materie care mă punea în dificultate la școală. Mă irita că nu pricep, mă plictiseam că nu știu, abandonam orice încercare de a corecta lipsa cunoștințelor.

Am observat în jurul meu. La început familia. Priveam lung la discuțiile dintre părinți și bunici. Fără ochi iscoditori, urmăream gesturile, grimasele, îmi atrăgeau atenția unele cuvinte. Am continuat să observ și pe băncile școlii. Profesorii s-au transformat în subiecți. Îmi amintesc mâna profesoarei de română din școala generală. Cum ținea creta, cum apăsa bucata albă de calcar cu o purtare dictată de alte semnificații decât ale unei lecții de gramatică pentru clasa a VII-a. Ce o deranja? Ce nevoi avea?

Cum ziceam, mereu mi-am pus întrebări. Nu am descoperit nevoile profesoarei de română. Am terminat clasa a VIII-a și nu am mai revăzut-o. I-am păstrat niște frămânări sufletești închipuite de mintea mea.

Acasă, discuțiile separate ale părinților, mama cu femeile, tata cu bărbații, au devenit sursă notabilă de întrebări. Am identificat plângeri și critici, nu stăpâneam și nu recunoșteam ironia pe atunci. Mi-a devenit clar că mama și femeile mai mult se plâng, iar tata și bărbații criticau.

Cu voce tare am pus puține întrebări. Bărbații m-au expediat la joacă, femeile mi-au prorocit. Gura mea mare o să-mi aducă necazuri. Prinsă între atitudine pe categorii de gen, am început să muțesc. Ascultam, ascultam, ascultam! Presupuneri am făcut puține. Mă enervam până făceam o criză de la mârlănia bărbaților, îi auzeam chiar dacă se fereau prin liniște când apăream lângă ei, cum nevasta lui X, curva, a fugit cu bărbatul lui Y.

De ce e nevasta curvă că a fugit cu altul? Și cum adică a fugit?

Am crescut cu multe întrebări, fără explicații. Am identificat o furie pe femei și o învoială, un pact la bărbați. Femeia care înșală e curvă, bărbatul care înșală e din vina curvei. Numitorul comun: curva. Nici o responsabilitate pe umerii masculini, cu o referire sarcastică la Biblie, Eva a mușcat din măr.

Am crescut printre misogini și gospodine. I-am disprețuit deopotrivă și i-am iubit cum m-am priceput, învinovățindu-mă că nu sunt și eu ca toată lumea, supusă uneor obiceiuri distrugătoare de suflete.

Am revenit, după 30 de ani, la furia bărbaților pe femeile curve. Am zâmbit. Dacă m-ați fi văzut, ați fi sesizat o umflare în pene. Curva este partea masculină a femeii. De aici furia bărbaților. Cum să-și închipuie o femeie să aibă viața unui bărbat? Să schimbe parteneri pentru experiență și plăcere, să înșele fără să-și stăpânească dorințele, să se elibereze de energiile sexuale, să-și povestească aventurile la un pahar de vin, să transforme bărbatul în obiect, să-l folosească și să-l părăsească, și mai ales, să rămână femeie singură, nemăritată, să nu se lase înnobilată de numele unui bărbat?

Cum să-și imagineze o femeie așa ceva? Cum să practice narcisismul și lipsa de atașament și sacrificiu? Femeilor li se cuvine nevroza prin nesatisfacția sexuală și fidelitate.

Mă simt atât de bine în societatea actuală. Că femeia își trăiește sexualitatea din plin. Că reproducerea nu mai ține de o datorie sfântă, ci de un parteneriat. Că nevoile sexuale sunt recunoscute indiferent de sex, că masculinul și femininul ajung la parteneriate, iar misoginii rămân singuri și învață că locul femeii este fix unde anume își dorește ea să se poziționeze prin educație.

Da, mă simt bine, trăiesc vremuri bune pentru femei.

Crochiu: Bogdan Mosorescu

Educația lui mă-ta

13271589_1209938405682978_1642763524_oAm o amintire, o amintire din aceea ecran într-o zi călduroasă de vară severineană unde zilele coincid întru totul pentru un copil.

Picoteam pe bancheta mașinii când tata a încetinit la trecerea de pietoni de la Spitalul Județean și a scos niște invective pe gură, printre altele, curvo! O femeie traversa strada.

M-am ridicat, nu cred să fi avut mai mult de 8 sau 10 ani și l-am întrebat serioasă, dar mai ales curioasă de unde știe că e curvă?!

Nu am primit nici un răspuns, rar spre deloc am primit explicații în copilărie. Am păstrat amintirea, dar mai ales senzația că ceva nu era corect. O cunoștea tata pe doamna aceea și de aceea a numit-o curvă? La vârsta aceea nu aveam dubii. Relațiile sexuale deveneau posibile doar după căsătorie. Dar dacă tata nu o cunoștea pe doamnă, de ce a numit-o curvă?

M-am chestionat toată ziua, nimeni nu mi-a explicat ceva. Am crescut cu frica de a nu deveni curvă, de a nu-mi face părinții de râs, de a respinge orice energii sexuale, coitul fiind unul dintre cele mai mari păcate sau chiar cel mai mare dacă te-ai născut fată.

Reiau. Am crescut așa, dar constituția mea este alta. Nu m-am străduit să fiu mai nobilă doar că la momentul respectiv nu-mi era clar. Nu înțelegeam gâlceava din jurul organelor sexuale și muream de rușine când reveneam de la școală și mă întâlneam cu un domn arhitect în fața porții care aștepta să primească de la mama mea niște planuri. Acel nu se cuvine ca un bărbat să intre la o femeie în casă în lipsa soțului mă dispera.

Am început să-mi îngrijorez părinții sau doar pe mama, tata foarte ușor a decis că este educația lui mă-ta.

Am ajuns la facultate, am studiat, am aprofundat la master, dar după 30 de ani am început serios să învăț.

În prezent mi-e clar că am intuit corect în copilărie. Nu e corect ceea ce pretinde societatea indivizilor, femei și bărbați, cu o morală dublă pentru bărbat căruia îi sunt permise relațiile sexuale înainte de căsătorie.

Cultura morală a provocat și a preferat nevroza la femei. Cu alte cuvinte, stai nesatisfăcută sexual, dar femeie cinstită. Cu ce ne ajută cinstea când în pământ ne mănâncă viermii, deopotrivă bărbați și femei, nu am habar și nimeni nu mi-a răspuns vreodată.

În anul de grație 2016, femeile s-au convins pe alocuri că descriu egalitatea în raport cu bărbatul. Tot pe alocuri au dreptate, în funcție de bărbat și capacitatea lui de a sublima, de a transforma energiile sexuale în preocupări culturale. Mă refer aici la caracter, așa se formează. Se menține deosebit de greu, regresia spre un stadiu primitiv poate oricând să survină.

Există vreo femeie în lumea asta care să nu fi primit următorul răspuns într-un dialog despre sex: dar tu ești femeie?!

Nu am realizat nici un studiu, dar presupun că toate am primit la un moment dat.

Simplist textul pentru subiectul abordat, dar pot să mai revin. Judecățile, pornite din minți înguste, cimentate de precepte, de o lipsă de gândire, nu mă (mai) afectează.

Am ales să gândesc. Nu organele sexuale îmi dictează poziția în societate, ci caracterul. Am muncit la el. Nu am avut grijă să par și să fiu altceva decât au decis și genele mele, m-am împăcat cu materialul genetic, cu disponibilitatea psihică și alcătuirea sufletească, iar azi sunt un produs între ceea ce mi-a fost dat și ceea ce eu însămi am luat.

Am luat mult fără să gândesc în perioadele de dezvoltare, copilărie, adolescență, am suportat influențe, am fost impresionată uneori peste măsură, dar am reușit, prin lectură în cea mai mare parte, să devin lucidă.

M-am născut.

Sex: feminin.

Status: om.

Foto: Constantin Duma

Zice Dunia

De 20 May, 2015 2

10751921_878417982168357_1385079835_nMai am și azi ceva de zis. Când eram copilă am auzit des că sufăr de limbariță. Am hotărât să nu fiu de acord. Vorbesc mult, dar nu fără rost.
E sens în tot ceea ce notez.

Așa că mai zic și azi ceva. O fi nepotrivit după noile obiective stabilite pentru blog, dar scriu aceeași rubrică de ieri, conținutul diferă.

Atenție! Urmează să scot din dicționar niște cuvinte vulgare. Fără îndemânarea lui Vișniec de a le face literatura de-a dreptul, o să pun sub ochii dumneavoastră cuvântul curvă. Mă interesează prea puțin cuvântul, dar felul cum ne raportăm la el mă captivează.

Aici o să studiem în cele două direcții: feminin și masculin.

Să luam un scenariu. El și ea se despart. Amândoi se simt respinși. Unim drumurile: furia ca punct comun. Manifestarea diferă. El pune tot disprețul și urlă: curvo! Ea se revoltă în cea mai amară stare sufletească: eu, curvăăă?!

În punctul ăsta mi-ar plăcea să atrag atenția femeilor. Dar de ce vă revoltați? Dar de ce ne revoltăm? Din punct de vedere genetic, organismul cunoaște două stări, plăcere și neplăcere. Mai departe ține de învățături și deprinderi. Observați copiii, amorali, fără scârbă și limite. Asta înainte să fie educați.

Revenim la curvă.
CÚRVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră.

Femeie care duce o viață desfrânată. Cine poate să stabiliească o măsură a desfrâului? Unitățile de măsură în acest caz țin de a simți plăcere și a simți neplăcere. Adevărul este că legile morale nu rezistă nici unei anchete biologice. Manifestările vieții din punct de vedere biologic și anatomic nu susțin nici un postulat moral.

Astfel am ajuns la această concluzie pe care o las scrisă în rubrica Zice Dunia: nu putem fi curve decât prin reacția noastră. Fără frica de gura lumii, ce resturi lingvistice din acest cuvânt vă ofensează? Plăcerea pe care o trăim în actul sexual? Nu pot să fiu de acord. Am hotărât că nu sufăr de limbariță, hotărăsc și acum că nu pot să mă ofensez din plăcere.

Răspundeți cu un zâmbet. În fond, actul sexual este unica activitate a omului care unește femininul cu masculinul. Realizăm o unitate, un întreg apoi ne ofensăm.

Zâmbesc.

Stand-up comedy cu Matei Vişniec

Am citit într-o carte de-a lui Freud că persoana care a înjurat pentru prima dată în loc să ridice pumnul să lovească a pus bazele civilizaţiei. Afirmaţia nu-i aparţine. Freud face trimitere spre un savant englez. Nu sunt sigură despre cât de savant era englezul, dar de naţionalitate sunt absolut convinsă.
Aşadar, necuviinţa dezvoltă nivelul spiritual.
M-am gândit la asta în timpul unui spectacol de stand-up comedy şi am privit foarte curioasă în jur la numărul mare de oameni.
Spectacolele în care se înjură în exces, în care eşti numit prost, fraier, curvă etc, umplu sălile de spectacol. Se suplimentează chiar locurile. Un rând de scaune de plastic pocnesc sub greutatea oamenilor.
M-am gândit şi la Matei Vişniec, la Cabaretul cuvintelor.

Şi tu, cine eşti tu?
– Eu sunt cuvântul târfă. Nu mănânc la aceeaşi masă cu voi şi nici nu pun piciorul pe trotuarele pe unde vă plimbaţi voi în familie.

Da, eu sunt cuvântul care vă duce la isterie pe voi, cuvintele care frecventaţi de dimineaţa până seara şcoala de dans şi de bune maniere.

Şi totuşi eu sunt cel care vă cunoaşte toate fantasmele, sunt destinatarul tuturor dorinţelor voastre secrete. De altfel, noapte de noapte, domnul disticţie, domnul prestanţă şi domnul morală mă cheamă pe ascuns ca să-i bat cu palma la fundul gol.
Matei Vişniec, Cabaretul cuvintelor, p.34-35

Cu siguranţă nu o să construiesc acum un discurs despre valoare, intenţia mea nu constă în a sublinia, prin diferite note, ceea ce este bun, dezirabil şi important.
Exemplul din Vişniec ajută la stabilirea unui raport între cuvintele licenţioase şi atitudine. Oamenii au preferat întotdeauna ipocrizia şi fiecare sinonim parţial al ipocriziei: falsitate, prefăcătorie, duplicitate, perfidie, viclenie etc.
Preferinţa aceasta se aşază peste caracter dintr-un dezacord al educaţiei. Educaţia construieşte şi distruge în aceeaşi măsură, iar distrugerea stă în toate mesajele divergente pe care le primesc copiii. Un extraordinar exemplu stă chiar în căcat. Copilul îl aude de atâtea ori pronunţat cu bucurie, cu mândrie, iar când vrea să fie chiar el mândru de căcat folosind cuvântul prin deprinderea limbajului, normele de bună cuviinţă îi cer să nu vorbească urât în public.
De aici, am tras eu concluzia, porneşte bucuria omului de a-l auzi vorbind urât pe celălalt. Nu eu, eu nu vorbesc urât pentru că am învăţat că nu e frumos, după ce am învăţat să mă bucur de acest urât.

Aşa am încercat să-mi explic eu. Am rămas totuşi nemulţumită. Nu m-am bucurat niciodată de cuvântul poponar sau curvă. Mă limitez la aceste două cuvinte, deşi am în cap alte două cuvinte, nişte aparate genitale masculine şi feminine. Pedanteria nu-mi permite să lucrez cu ele.
Da, sunt o snoabă lingvistică, beletristică, puteţi alege.
Cum să explic această satisfacţie care cuprinde chipurile şi aprinde privirile?
Oare suntem cu toţii nişte nevrozaţi obsesionali? Toţi ne credem mai buni ca oricare alt seamăn?

Mă întreb acest lucru deoarece sunt absolut convisă ca la aceste spectacole de stand-up comedy nimeni nu se simte, dar are foarte clar pe cineva în cap care este fix persoana despre care se amuză saltimbancul de pe scena şi întreaga sală.

La aceste spectacole nu participă poponari şi nici curve. Nu. Absolut.

Răspuns pentru plăcerea aceasta de a asculta înjurături nu am. V-aş cere o părere, dar îndrăznesc să cred că nu există o expresie care să cuprindă starea dezechilibrată a oamenilor în raport cu josnicia şi mitocănia.

În loc de punct, Matei Vişniec.

Ştii, noi, cuvintele grosiere, suntem şi foarte umflate în pene… Şi din cauza asta din când în când explodăm de râs. Avem capul mare şi atunci trebuie din când în când să ne facem de cap.

– Vezi, fără noi, vieţii i-ar lipsi sarea şi piperul.