Zice Dunia

Căutați oameni care să vă inspire!

Sublimați-vă defectele!

Cum ați ajuns ceea ce sunteți?

De aproape 2 ani se desfășoară campania #poartaocarte. Am început cu un credo: lectura schimbă viața. Împrejurări mai puțin plăcute cu cititori mi-au potolit entuziasmul. Am continuat potrivit caracterului relativ stabil.

Revin cu același îndemn, de data aceasta cu o țintă. Toți care vă hotărâți să scrieți, în special bloggerii, citiți! Cum puteți scrie dacă nu aveți o lectură solidă? Cum puteți crea fără a vă inspira? Cum vă hrăniți talentul dacă aveți unul?

Purtați o carte, #poartaocarte și scrie!

Foto: Bogdan Mosorescu

Cele câteva rânduri

Nu eram chiar sigură dacă o să public azi cele câteva rânduri primite de la o cititoare, dar ieri am primit, după publicarea textului, câteva reacții interesante la cele câteva rânduri pe care le-am scris eu ca introducere.
Plural, reacții. Nu a fost un caz izolat, ci mai multe persoane au avut ceva de comentat în privat.
Îmi dau seama că afirmația mea despre strălucirea minții a smuls zâmbete, zâmbete sincere, ironice, mai puțin ironice.
Îmi dau seama ce îmbinare reușită de cuvinte.
Știu, nu îmi dau seama, că afirmația ține mai mult de o atitudine decât de încredere, dar muncesc la asta. Muncesc să devină încredere nu atitudine.
Și mai știu că siguranța de sine zăpăcește oamenii, se depășește cumva zona de confort a omului resemnat, iar depășirea limitei de supunere a omului se pedepsește conform legii neînțelese care te trezește din vis înainte să te săruți.
O afirmație pe care nu o pot face este că port atâta încredere în mine. Fals. Port cu încredere măști, dar nu încredere, cu o completare, m-am săturat. Vreau să rămân în vis până mă sărut. Asta e o glumă, nu ține de mine, mi-aș dori eu, aș avea ceva bărbați de sărutat, și aș începe cu Marius Manole, apoi cu Ryan Gosling.
Ceea ce vreau, și stă în puterea mea, stă într-o consolidare a încrederii prin permisiunea de a-mi accepta deopotrivă defectele și calitățile. Excelez la defecte și intenționez să înclin balanța, să excelez în calități și să corectez lipsurile prin detașare.
Un bun ajutor aici se dovedesc a fi vorbele frumoase, ca ale cititoarei de ieri.
Cuvintele frumoase:

…se întoarce Dunia. Și bine faci revenind, Dunia, cred că tuturor ne e dor de tine, de lecturile și de gândurile tale. De la o cititoare fidela, care totuși absentează perioade variabile de timp, recuperând apoi cum poate ceea ce a ratat.

E o bucurie și un privilegiu (sincer!) sa postez ceva pe un blog ca al dvs.

Punct.

Am devenit Dunia, sunt Dunia

Bună ziua. Numele meu este Paula Aldescu și am acest blog din 23 septembrie 2007. Timp de aproape doi ani am ținut conținutul blogului departe de ochii familiei și prietenilor. Mi-a fost teamă, mi-era chiar rușine să suport o observație sau o critică din partea cunoscuților.
Ca soluție, a apărut Dunia. Am devenit Dunia, sunt Dunia.
Bună ziua. Numele meu este Dunia Tuel și am acest blog din 23 septembrie 2007. Cu Dunia am avut prilejul să leg prietenii cu diferiți oameni din acest spațiu virtual, indiferent de vârstă sau de sex. Cu Dunia a început o reeducare a mea. Eu am început să mă cresc, să am grijă de mine, să-mi sporesc atenția asupra mea, asupra calităților, dar mai ales a defectelor.
Azi sunt schimbată, iar eu mă bucur și savurez această schimbare. Nu am devenit alt om, ci am devenit un om distins. Afirmația nu conține o laudă, ci o constatare. În toți acești ani în care am scris am depus o muncă în folosul propriului sine. Nu mi-am depășit limitele, dar am descoperit că am limite.
Dacă în primii ani mă panicam când un prieten mă întreba dacă am scris despre el într-un anumit text, azi doar zâmbesc, cu un nerv la fel de ridicat, dacă se întâmplă să am pălărie, accesoriul acesta nu mai stă pe cap, ci fix în nerv, și le răspund aparent calm.
Nici un text nu este despre voi și toate sunt despre voi.
Întâmplările aparțin prietenilor, dar scrisul îmi aparține exclusiv mie, când mă pun la scris, nu scriu despre cineva anume, ci despre ce anume am simțit eu. Rațiunea și simțirea, intuiția și senzațiile, conștiința și inconștientul, toate sunt infectate de eul meu, iar toți cei din jurul meu reprezintă uneltele minții mele.
Ani de zile m-am necăjit din această cauză, dar tot în acești ani am reușit cumva, prin dialog, prin povești, prin îmbărbătare să mă conving să nu mai iau totul personal. Corectez, încă iau totul personal, dar nu mai reacționez. Aștept, iar așteptarea, lectura și somnul ajută chiar și istericii ca mine.
Isteric este un cuvânt dur, jumătate chiar nepotrivit în descrierea mea, dar sunt dispusă să-i accept cealaltă jumătate, iar cealaltă jumătate conține toate șocurile mele emotive.
Bună ziua. Numele meu e Dunia, iar Dunia este versiunea îmbunătățită și elistă a Paulei.

Marea dragoste a lui Sebastian

Uneori mă simt un monstru, nu o ființă mitologică, ci un om cu mari defecte morale. Dacă mă simt, cel mai probabil că sunt.
Dar probabil nu-i posibil, deși se poate produce probabilul și se poate realiza posibilul. Între probabil și posibil devin uneori un om frumos sufletește. Dacă devin, cel mai probabil că sunt.
Monstru în frumusețe sau frumusețe de monstru am fost sâmbătă seară. În ajunul duminicii, într-o cafenea teatru din București, am urmărit piesa Marea dragoste a lui Sebastian. La început cu un simt și cu intelect, apoi doar cu simțurile și cu intelectul în expectativă. Mi s-a năzărit că am dreptul să mă cred incontestabil frumoasă sufletește.
Am participat la piesa Marea dragoste a lui Sebastian, nu am ascultat. Trăsnită de vocea și interpretarea actorilor, cuminte și dreaptă în scaunul meu, în ziua care a urmat după vineri am trăit o experiență grandioasă. Marius Manole, Rodica Mandache, Ioana Macaria și Istvan Teglas au fost niște mijlocitori între mine și sinele meu. M-am regăsit curată.
Toate imperfecțiunile mele sufletești nu au reușit să murdărească sufletul. Sufletul meu nu are grame, nu are kilograme, sufletul meu nu are unitate de măsură.
Iar sâmbătă, cu ochii puțin scăldați, m-am acceptat mai mult ca niciodată. Monstru în frumusețe sau frumusețe de monstru, asta sunt eu.