Eu te-am făcut, eu te omor

Joi am ajuns la teatru. Spectacolul, Copii răi, e o coproducție între Teatrul Național Timișoara cu Centre Dramatique National Nancy, Lorraine, La Manufacture.

Subiectul ne pune față în față cu violența din școli. Oricât ne facem că nu vedem sau că nu auzim, agresivitatea este la ea acasă printre copii. Comportamentul lor nu reprezintă neapărat o problemă. Copiii deprind. Le dă instinctul ghes să ridice pumnul, dar obișnuința îi face să se răzgândească.

Obișnuim la nervi să formulăm clar ceea ce ne-a deranjat. Maria, e urât să mă jignești și mă doare.

Obișnuim la nervi să înțelegem nevoia celuilalt. Te-am supărat cu ceva?

Obișnuim la nervi să ne anunțăm furia. Sunt atât de nervoasă.

Dacă nu obișnuim să procedăm ca în enunțurile de mai sus și reacționăm, ajungem la povestea din spectacolul Copii răi. Profesoara și-a pierdut stăpânirea de sine și i-a legat mâinile unei fetițe la spate cu elastice. La pauză, elevii au copiat comportamentul doamnei. Dacă doamna a făcut, suntem și noi îndreptățiți. Imitarea aparține vârstei tinere, fără cunoaștere de sine și experiență.

Profesorul semnifică un model. Când un copil merge în prima zi de școală din viața lui, începe transferul, de la părinți la profesor. Vârsta aduce dezamăgiri. Tata nu este cel mai puternic, mama nu știe chiar tot, Moș Crăciun nu există, pe sora mea nu a adus-o barza, la clasa de lângă o colegă are tricoul umflat în față. Ce se întâmplă cu trupul nostru, ce se întâmplă cu părinții noștri care râd de noi când suntem serioși și devin gravi când noi glumim?

Copilul este o altă persoană. Mic la trup, mic la vârstă, lipsit de experiență, dar o individualitate separată de părinte. Părinții nu au drepturi asupra copilului, ci datorie și responsabilitate.

Eu te-am făcut, eu te omor. Monstruoasă, detestabilă vorbă. Unii copii nu se supun părinților. Ce copil cuminte!, nu or să audă niciodată. Părinții rămân fără un motiv de laudă, iar asta îi înfurie.

O piesă tristă, dar plină de semnale de alarmă. Neascultarea te face un copil rău? Nesupunerea te transformă într-un neadaptat? Întrebări pertinente pentru părinți și viitori părinți.

Eu răspund cu nu. Nu, neascultarea nu te face un copil rău. I-ai explicat copilului tău de ce îi interzici un lucru sau altul? Te-ai întrebat pe tine dacă îți permiți interdicția sau ce consecințe are asupra psihicului uman de cele mai multe ori ușor impresionabil?

Încercați să vă gândiți la. Luați întrebările ca o temă de casă. Nu vă uitați pe facebook sau la un serial, nu vă așezați pe canapea cu o bere în mână, nu aprindeți televizorul, nu faceți ce vă place, ci răspundeți la întrebarile de mai sus.

Cum vă simțiți?

Fiecare nou născut reprezintă o nouă șansă pentru rasa umană. Atenție la educație, atenție la exemple, atenție la obișnuințe.

Nu există copii răi, dar pretutindeni în jur ne lovim de educație rea.

Atenție!

Viața sexuală controlată la adolescenți

15281918_1383040248372792_1408354289_nAm scris încă un text excepțional. Ca toate textele excepționale, a rămas captiv în mintea mea. De data aceasta nu m-am străduit să-mi amintesc. Am acceptat uitarea.

Notez despre datorită unei senzații de căldură în abdomen. Textul excepțional nu l-am scris când m-am pus la culcare, ci la trezire. În timp ce-mi recuperam luciditatea, gândurile curgeau firesc. Subiectul m-a bucurat și am deschis ochii cu zâmbetul pe buze. Nu mă trezesc des cu zâmbetul pe buze.

M-am ridicat și am preparat ceaiul zâmbind chiar dacă nu am reușit să recuperez conținutul visului. Aveam câteva cuvinte: organism, dezvoltare, limbic, nepotrivire. M-am gândit să aplic puțină teorie freudiană. M-am concentrat pe ziua anterioară.

Cu o zi înainte fusesem. Stop, o paranteză. Fusesem = verb, mod indicativ, timp mai mult ca perfectul (m m c p). Atrag atenția asupra timpului deoarece dragul meu băiat de la pregătire socotește că oamenii nu au avut ce face de aceea au creat nuanțe de trecut. Eu găsesc exemplul nimerit pentru a demonstra utilitatea mai mult ca perfectului.

Nu pot zice că am fost ieri la Andrei deoarece vreau să exprim o acțiune terminată înaintea altei acțiuni încheiate din trecut.

Cu o zi înainte fusesem la Andrei și discutasem despre pedagogia Montessori. Două acțiuni trecute. Oamenii au avut ce face și înainte de internet, iar gramatica, lingvistica și semiotica oricât de pompos sau respingător sună vin să sprijine limbajul. Ani de evoluție, dar comunicarea e grea și imposibilă pentru fiecare dintre noi.

Încă o lămurire. Cine este Andrei? Andrei este domnul care are grijă de părul meu de vreo nouă ani. Pletele în vânt, bretonul franțuzesc, șuvițele sau aspectul sănătos ies din mâinile lui. La ultima foarfecă în părul meu, am discutat despre pedagogia Montessori, eu convinsă de utilitatea ei, el îngrijorat, ca mulți alții, de ce se întâmplă după ce părăsești Montessori. Există în Timișoara o viață înainte și după Montessori, iar sistemul tradițional e închipuit ca un veritabil bau-bau.

Am o sugestie: aveți încredere în pruncii voștri. Aveți încredere în voi.

Am părăsit salonul cu un păr superb, dar și impresionată dacă a urmat un vis din care am păstrat cuvintele: organism, dezvoltare, limbic, nepotrivire. Cu ajutor de la Freud, Interpretarea viselor, am dedus că rămășițele din timpul zilei s-au transformat și s-au prezentat sub forma unui text excepțional despre fazele de dezvoltare ale omului.

Când privesc în urmă de la 33 de ani, îmi pare că școala nu urmărește tocmai aceste faze de dezvoltare ale individului. O nepotrivire, consider eu. Educația pretinde opunându-se dezvoltării organismului. La adolescenți, care visează intens la sex datorită sistemului limbic complet dezvoltat, li se cere să raționeze când le e cu neputință. Cercetătorii au descoperit că nu este creirul dezvoltat la 16 ani pentru a raționa.

Oare o viață sexuală controlată la adolescenți ar duce la sfârșitul lumii? Sunt sarcastică, desigur. E la fel ca întrebarea Marei: mama, ce înseamnă în limba voastră, a adulților, ești deșteaptă!? M-a auzit vorbind la telefon cu o prietenă pe care am făcut-o deșteaptă că m-a trimis să schimb o cămașă la Zara fără bon.

O viață sexuală controlată la adolescenți, în funcție de nevoile fiecăruia, libido, i-ar ajuta să se concentreze mai mult pe școală. Un trup satisfăcut, o minte liberă. Eliberați mintea adolescenților de concupiscență. Or să-și recupereze și curiozitatea din alte domenii.

Sexul e o nevoie. Urmează, în timp, să semnifice plăcere, intimitate, contopire, energie, creativitate, iubire. Urmează în timp să semnifice boală, sarcină. Aspecte pozitive și negative, dar cu o educație adecvată consecințele pot fi favorabile individului și societății.

Vin să sprijin cu un exemplu personal. Educată să-mi fie rușine de orice pornire sexuală, am ajuns să mă simt bine după ani de zile. Ceea ce este foarte trist și foarte nesănătos. Relațiile sexuale pot lucra pentru noi și nu împortiva noastră, de aceea avem un superb creier. Și nimic pe lumea asta nu întrece în frumusețe și utilitate creierul.

Nimic.

Ești leită mă-ta

604032_319899261471921_735073827_nAm o frică mare, imensă prin intensitate. Mi-e frică de profeții. Vă rog să citiți profeții cu sensul de etichete.

O să explic. Am o soră mai mare cu trei ani ca mine. O alint Karamazoava mea. În felul acesta mi-am potolit invidia că ea a moștenit senzualitatea de la tata. În copilărie, diferența de ani dintre noi m-a pricopsit cu diverse comparații. Mi-a tot fost dat să aud că nu mă port ca sora mea, nu învăț ca sora mea, nu sunt ascultătoare ca sora mea. Observați negația?

Consider acum că negația mi-a încetinit capacitatea de a raționa. Foarte rar dau replica potrivită într-un dialog. Enunțului meu ii lipsesc argumentele și se evidențiază prin pasiune. Firește că așa se întâmplă, prima dată mă gândesc la ce să nu spun și la ce nu știu.

Profesorul de sport din liceu care m-a îndrăgit și pe care l-am îndrăgit mi-a făcut cunoscut în ușa cancelariei: Paula, tu nu ești proastă. Am învățat repede ceea ce nu sunt. Descopăr cu dificultate cine sunt.

Mă îndrept acum spre aceia care cresc copii. În primii cinci ani, omul retrăiește viața strămoșilor. Suntem niște primitivi. Dacă e posibil, renunțați la a spune copiilor cum sunt. Ești un mincinos, ești rău, ești ca mă-ta sau tac-tu cu referire la un aspect negativ. Până la urmă or să facă întocmai cum se așteaptă de la ei.

Cum și atitudinea opusă, flatarea exagerată a copiilor, duce la consecințe devastatoare. Creșteți acasă un prinț sau o prințesă, un geniu. Intrați în colectivitate, o să fie copleșiți de plural. Un regiment de prinți și prințese. Un batalion de genii. Ochii lor or să se caște, iar de dezamăgirea lor suntem direct responsabili.

Prin evoluție, părinții își dezamăgesc copiii. Avem la început un rol protector. Nimic rău nu se poate întâmpla lânga mama sau tata. Pe parcurs, copilul prinde de veste. Puterile părinților au limite. Prin profeții, prin etichete, augmentăm decepția. Cum, și ea e prințesă? Sau întărim legăturile de gașcă. Și tu ești rău?

Mi-e frică de profeții, de ochii mari și întrebători ai copiilor. Nu mai vorbesc acum de manipulare. O influență de care se folosesc maeștri spirituali. Puțini sunt cei veritabili, dar ei sunt lipsiți de interes. Nu deschid subiectul.

Am și eu experiența ideilor vârâte în cap. Am dus câteva la îndeplinire. Atâta timp cât mi s-a spus ceea ce urmează, m-am gândit de multe ori la. Plus că am un dezavantaj. Am ratat startul. Prima dată iau în calcul ce nu pot, ce nu sunt, ce nu știu. Dacă o persoană se trezește dimineața, ia micul dejul și iese pe ușă, eu mă trezesc, beau ceaiul și privesc cinci minute de fereastră. Am de exemplu o verișoară pe urmele căreia am călcat. Mi-a repetat mama în copilărie, îmi mai amintește uneori și în prezent. Se pare că a iubit mult viața.

Primitivismul din primii ani seamănă cu o hârtie albă. Puneți culori pe ea, ferestre și uși. Specia noastră deține o capacitate imensă de adaptabilitate.

Lucrez acum cu ce am. O educație structurată pe nu, etichete și profeții. Mă adaptez. Corectez.

Mă scutur de profeții și de etichete.

Deschid uși.

Deschid ferestre.

Detestabilul, dacă nu vii, plec și te las singur

img_1385Țin în mine de foarte mult timp un subiect. E delicat. Zic delicat deoarece nu am găsit o exprimare potrivită în care să nu pară că aș da o lecție.

Mă simt confortabil să vorbesc despre relații, despărțiri, sentimente, cărți, dar nu rezonez cu a da sfaturi părinților. Am o unică pregătire: am născut în urmă cu 6 ani.

Dar despre ceea ce urmează să povestesc e nevoie să notez. O nevoie și mai mare ar fi receptarea. Am observat că un procent mare de părinți își conving copiii să părăsească un loc sau altul cu următoarea frază: dacă nu vii, plec și te las singur!

Am oftat lung înainte să mă apuc de argumentare.

Dacă nu vii.
Dacă introduce o propoziție condițională. Să lăsăm gramatica, rețineți condiționarea. O condiționare anulează propria voință, iar copilul dumneavoastră o are și o manifestă din plin.

Nu. Negația care oferă întregului un caracter negativ.

Plec. O minciună. Nici un părinte nu pleacă fără odraslă. Adultul demonstrează cu lejeritate încălcarea cuvântului.

Te las singur. Frica de abandon o avem și am experimentat-o fiecare dintre noi. Să vă dau un exemplu. Prima zi de grădiniță. Să vă dau alt exemplu: părăsirea locuinței fie și pentru un scurt timp, poate mai scurt ca explicațiile și asigurările oferite copilului că revii.

Te las singur reactivează de fiecare data frica.

E calea ușoară. Înțeleg. Cei mai mulți copii capitulează, dar noi nu învingem. Provocăm durere din lipsa răbdării și a comodității.

Eu procedez cu Mara în felul următor. Când refuză să plecăm de undeva, întotdeauna are motivele ei, mă opresc în loc, o strig și îi reamintesc că nu plec niciodată fără ea, o întreb dacă asta s-a întâmplat vreodată, să plec fără ea, o determin să-mi răspundă prin întrebare și completez cu motivele pentru care îi cer să mergem.

De cele mai multe ori a venit singură către mine.

Zic.

Nu sunt atât de deșteaptă să fiu modestă

FLVN9575Vi s-a întâmplat tuturor. Știu fără să aștept o confirmare.

Să vă treziți în urma unui coșmar și să răsuflați ușurați la descoperirea a fost doar un vis urât.

Să încercați în cel puțin trei limbi cunoscute să-i explicați unei persoane de la ghișeu ce nevoi aveți, iar când vă luați cu mâinile de cap din cauza neputinței apare cineva și vă vorbește în limba maternă. Răsuflați ușurați.

Se produc impresii puternice în urma unui coșmar. Liniștea de după e neprețuită.

Urmează o confesiune. Așa mi se întâmplă mie când citesc Freud. Răsuflu ușurată. Mi-a mutat toate unghiurile, mi-a scuturat toate convingerile, mi-a alinat toate suferințele.

Ajunsesem pe la 31 de ani să am o părere urâtă despre mine. Am considerat că prea mulți din jurul meu susțineau că sunt într-un anume fel încât să mai pot ignora tot ce spuneau. Unele fapte sau acțiuni personale sprijineau afirmațiile celorlalți.

În prezentare, am rămas la ideile mele. Am cultivat mândria și nu mă simt prost să o afișez. E o vorbă care mi se aplică: nu sunt atât de deșteaptă să fiu modestă.

În viața sufletească am dus multe lupte. Mereu m-am întrebat de ce sufăr și de unde provine atâta durere. Cu lecturile lui Freud, am observat că dețin un supraeu neglijabil. M-am speriat puțin. Mai ales că nu căutam să dau vina pe nimeni. Părinții, instanțele morale ale copilăriei mele timpurii, sunt responsabili de modificări de personalitate, dar și-au dorit să-mi facă educație strictă.

Eșecul unei educații stricte l-am pus pe seama însușirilor și pe coincidența mai multor factori ai epocii în care îmi trăiesc zilele. Cu alte cuvinte, epoca mi-a permis să fiu femeie și să trăiesc ca un bărbat.

Ce am modificat la caracterul meu?

Primul pas. M-am îndoit de tot ce știam. Fără cronologie, am pășit alandala, fără program sau reguli. Am renunțat la convingeri. Un avertisment, l-am perceput ca atare, mi-a venit și de la profesorul Ilie Gyurcsik. Convingerile emit un miros neplăcut.

Toate păcatele mi le-am transformat în greșeli. Am renunțat la Dumnezeu așa cum mi l-au vârât în cap și suflet cei din familie. Am spus cu voce tare. Greșelile le-am interpretat. Unele erau pur și simplu profeții ale celor din jur. Ajungi să pui în practică ceea ce tot auzi că se așteaptă de la tine. Cele mai multe au reprezentat căutări și nemulțumiri.

Critica personală am mutat-o. Am răsuflat ușurată. Am descoperit că insensibilitatea, indiferența, lipsa bunului simț, îndrăzneala țin de context și putința de a raționa a celorlalți.

Sunt o persoană sensibilă, grijulie, respectuoasă, îndrăzneață. Antonimele țin de percepție și de interes. Da, un cuvânt asupra căruia Freud m-a făcut să mă aplec exagerat de mult. Cu învățăturile lui, o viață de studiu dedicată comportamentului uman, nu m-am mai simțit singură. Mai am uneori ore intense de nefericire, dar până la urmă îmi revin. Da, răsuflu ușurată. Mi-am găsit sprijin. Într-adevăr nu-mi oferă mângâiere fizică, dar mă ajută să mă plac.

E imposibil să ceri dragostea cuiva, e greu să o păstrezi după ce ți-a dăruit-o, dar ține de fiecare dintre noi să ne suportăm viața, trupul și mintea. Mi-am așezat într-o zi mâna pe picior și am tresărit. Prima dată de la o senzație plăcută în urma atingerii, apoi am perceput materia. M-am pipăt câteva secunde, poate un minut întreg. Lipeam și dezlipeam palma de picior. Ce încântare, ce senzație, ce percepție separată de psihic. M-am înfiorat. Atingerea, stimulul, a provocat o dedublare lucidă. Sunt materie.

Sunt suflet.

Mă iubesc și mă simt ușurată. Nu sunt singură.

Foto: dragul de Flavius Neamciuc

Vremuri bune pentru femei

13595824_1238864396123712_1981117711_nMereu mi-am pus întrebări. Foarte rar întrebări potrivite pentru vârsta mea cum și-ar fi dorit părinții. Nu m-am obosit să aflu răspunsuri la matematică sau la altă materie care mă punea în dificultate la școală. Mă irita că nu pricep, mă plictiseam că nu știu, abandonam orice încercare de a corecta lipsa cunoștințelor.

Am observat în jurul meu. La început familia. Priveam lung la discuțiile dintre părinți și bunici. Fără ochi iscoditori, urmăream gesturile, grimasele, îmi atrăgeau atenția unele cuvinte. Am continuat să observ și pe băncile școlii. Profesorii s-au transformat în subiecți. Îmi amintesc mâna profesoarei de română din școala generală. Cum ținea creta, cum apăsa bucata albă de calcar cu o purtare dictată de alte semnificații decât ale unei lecții de gramatică pentru clasa a VII-a. Ce o deranja? Ce nevoi avea?

Cum ziceam, mereu mi-am pus întrebări. Nu am descoperit nevoile profesoarei de română. Am terminat clasa a VIII-a și nu am mai revăzut-o. I-am păstrat niște frămânări sufletești închipuite de mintea mea.

Acasă, discuțiile separate ale părinților, mama cu femeile, tata cu bărbații, au devenit sursă notabilă de întrebări. Am identificat plângeri și critici, nu stăpâneam și nu recunoșteam ironia pe atunci. Mi-a devenit clar că mama și femeile mai mult se plâng, iar tata și bărbații criticau.

Cu voce tare am pus puține întrebări. Bărbații m-au expediat la joacă, femeile mi-au prorocit. Gura mea mare o să-mi aducă necazuri. Prinsă între atitudine pe categorii de gen, am început să muțesc. Ascultam, ascultam, ascultam! Presupuneri am făcut puține. Mă enervam până făceam o criză de la mârlănia bărbaților, îi auzeam chiar dacă se fereau prin liniște când apăream lângă ei, cum nevasta lui X, curva, a fugit cu bărbatul lui Y.

De ce e nevasta curvă că a fugit cu altul? Și cum adică a fugit?

Am crescut cu multe întrebări, fără explicații. Am identificat o furie pe femei și o învoială, un pact la bărbați. Femeia care înșală e curvă, bărbatul care înșală e din vina curvei. Numitorul comun: curva. Nici o responsabilitate pe umerii masculini, cu o referire sarcastică la Biblie, Eva a mușcat din măr.

Am crescut printre misogini și gospodine. I-am disprețuit deopotrivă și i-am iubit cum m-am priceput, învinovățindu-mă că nu sunt și eu ca toată lumea, supusă uneor obiceiuri distrugătoare de suflete.

Am revenit, după 30 de ani, la furia bărbaților pe femeile curve. Am zâmbit. Dacă m-ați fi văzut, ați fi sesizat o umflare în pene. Curva este partea masculină a femeii. De aici furia bărbaților. Cum să-și închipuie o femeie să aibă viața unui bărbat? Să schimbe parteneri pentru experiență și plăcere, să înșele fără să-și stăpânească dorințele, să se elibereze de energiile sexuale, să-și povestească aventurile la un pahar de vin, să transforme bărbatul în obiect, să-l folosească și să-l părăsească, și mai ales, să rămână femeie singură, nemăritată, să nu se lase înnobilată de numele unui bărbat?

Cum să-și imagineze o femeie așa ceva? Cum să practice narcisismul și lipsa de atașament și sacrificiu? Femeilor li se cuvine nevroza prin nesatisfacția sexuală și fidelitate.

Mă simt atât de bine în societatea actuală. Că femeia își trăiește sexualitatea din plin. Că reproducerea nu mai ține de o datorie sfântă, ci de un parteneriat. Că nevoile sexuale sunt recunoscute indiferent de sex, că masculinul și femininul ajung la parteneriate, iar misoginii rămân singuri și învață că locul femeii este fix unde anume își dorește ea să se poziționeze prin educație.

Da, mă simt bine, trăiesc vremuri bune pentru femei.

Crochiu: Bogdan Mosorescu

Mama, eu cred că tu gândești greșit

13474178_1229342687075883_1988611674_nAm făcut o descoperire. Mă întreb câte mame au mai aflat înaintea mea și de ce nu m-a avertizat nimeni. Mi-ar plăcea să se discute mai mult despre această neplăcere.

În februarie anul acesta, Mara, fetița mea, a împlinit șase ani. La șase ani articulează bine cuvintele și a început să dezvolte gândirea abstractă. Cu gândirea primară, la cererea mea, să pună un ochi în tigaie, Mara și-a apropiat chipul de tigaia jucărie. De la cinci ani, în urma dialogurilor purtate, mi-a atras atenția capacitatea ei de a sintetiza, trecerea de la simplu la compus. Mi-a cerut într-o zi să-i citesc un mesaj pe care-l ștersesem. I-am mărturisit că nu-l mai am, iar ea mi-a oferit soluția: povestește-mi doar ce-ți amintești.

Descoperirea mea ține de limbaj articulat și comportament.

Mara mea, fetiță de șase ani, nu mai are îngăduința celor din jur. Trupul i s-a deșirat, a căpătat forme de femeiușcă. Condiționările sociale nu tolerează la o aparență feminină un comportament considerat vulgar.

Deja s-a întâmplat să-mi fie copilul socotit vulgar. Mara nu a lăsat încă exhibiționismul în urmă. Își ridică fusta în cap, își arată uneori fundul, rostește căcat și pișat și se prăpădește de râs. I-au picat dinții, suge degetul mare, dar i s-a retras burtica, o să aibă abdomen curând, umerii sunt rotunzi cu aspect sidefat.

Trupușorul ei nu o mai ajută să primească aprecierile și bunăvoința celor din jur. Cu ea bebeluș am avut parte de alte priviri, de îngăduință. În primii ani o mamă deține o putere invizibilă prin căcăciosul din brațe. Dependența unei ființe de alte ființe stârnește empatie. Problemele create de boli, de alimentație, de neputința copilului de a se exprima o umplu pe mamă de respectul celor din jur.

Problemele legate de limbaj și de comportament, după vârsta de cinci ani, le atrag mamelor judecați. Mama devine iresponsabilă, incapabilă, iar copilul un monstruleț. Am întâlnit ochi dezaprobatori.

Când de fapt, după cinci ani începe greul. Comunicarea cu omulețul provoacă, are loc de la un eu la un alt eu. S-a desprins psihic de mamă. Mama nu mai este prelungirea lui. Mama e o persoană, el e altă persoană, rostește eu apăsat și își dorește independența.

Nu o să aleg calea ușoară. Nu o să-i bag Marei în cap rușinea și păcatul. De aceea încă își mai ridică fusta în cap. Cunoaște reguli, funcționează după ele, dar cu lipsa pedepsei. Absența unei nenorociri abătute asupra păcătosului încetinește procesul de educare.

Mara nu e o păcătoasă. Mara greșește și îi explic la nesfârșit până o să se fixeze. Am timp până la douăzeci de ani când o să-i fie și partea rațională a creierului adultă. Îmi pasă de privirile dezaprobatoare?

Mă înfurie uneori pentru că nu o pot apăra pe Mara de mințile înguste.

La șase ani, Mara nu mai are îngăduința celor din jur, iar mama ei nu mai e eroină prin naștere. Am devenit două persoane în generalul speciei. Eu, ca mamă, mă zbat pentru armonia ei.

N-am primit nici o palmă pe umăr cu mesajul: de la șase ani ai copilului o să simți singurătatea în a fi mamă. O să ți se anuleze drepturile și îngăduințele necerute la naștere. Copilul tău o să fie urât că e știrb și prost crescut pentru că nu-i faci educație cu frica de bătaie. O să auzi des că bătaie e ruptă din Rai.

Apropo de Raiul acesta, într-un dialog cu Mara, discutând despre comunicarea noastră, mamă-fiică, adult-copil, am întrebat-o ce soluție are ea pentru neascultarea ei. Nu-i place când ridic vocea. Am dezvoltat un sistem. Îi explic orice de trei ori, apoi ridic vocea.

Mara, vrei cumva să ajungem la bătaie?

Mara: mama, eu cred că tu gândești greșit.

Mara are dreptate. Copiii au de cele mai multe ori dreptate.

Fata lui tata

untitled-0060Înainte de căsătorie sau parteneriat suntem Unul, devenim Doi, să ajungem o Sfântă Treime. Să lăsăm semnificațiile filozofice și religioase deoparte. Am folosit Sfânta Treime pentru un anume înțeles. Ipostaza fiecărui individ de co-creator.

Cunoștințele mele și inteligența muncită s-au oprit în această analogie. O asemănare parțială între familie și o doctrină, întreit în persoane și unic în ființă.

Cu exemplul menționat doresc să fixez în memoria cititorului contribuția fiecărui creator, femeie și bărbat, la apariția unei noi ființe, pruncul, un creator și el.

Următorul pas vine cu o bagatelă impresionantă. Nu e muzicală, ca Bagatelle No.25 în A minor de Beethoven, dar mustește în afecte. Persoanele cu pretenții despre sine ar trebui să-și elaboreze un manual al reacțiilor personale. E o sugestie care vă poate ajuta să fiți și nu să păreți mai nobili.

E firesc, în decursul anilor după apariția unui prunc, să identificați la copil influențe de la un părinte. Vin eu cu un exemplu.

Mamanu, mama mea, a făcut baie câinelui. După ce l-a uscat, Mara a dorit să-l dea cu parfum. Câinele a venit după mine pe balcon și mi s-a așezat la picioare. L-am mângâiat domol, bătrânețea lui abia mai suporta atingerile ferme, și am simțit nota caracteristică a parfumului meu. Am exclamat: dar ce frumos miroase Toto, Mara! Firește, mama, doar l-am dat cu Chanel!

Stop. Firește, mama, doar l-am dat cu Chanel. Replica Marei, fetița mea, copil de 5 ani la momentul respectiv.

Reacția mea mută: ah, fata lui tata! Am verbalizat cu o pierdere parțială a limbajului articulat: eu, Mara mea dragă, credeam că tu ești Chanelul meu. Te-ai pus tu pe Toto?

Nu am reținut răspunsul ei, dar nici nu cred că a priceput. Mulți adulți nu înțeleg, de ce ar face-o jumătatea mea de om?

Exemplul doi. Din când în când, Mara obișnuiește să ia o carte și să o ducă la grădiniță. Povestește despre ea în cadrul cercului instructiv-educativ. Ultima dată m-a informat despre intenția ei, iar dimineața și-a sprijinit capul de tocul ușii întrebându-se ce carte să ia. Mama, Van Gogh am dus, Mucha nu am dus.

Reacția mea mută: ah, fata lui mama! Am verbalizat prin aprobare. Nu ai dus, Mucha, Mara.

În primul exemplu, o dezaprobare, în al doilea exemplu, un sentiment intens de mulțumire. În primul caz e recomandat să păstrăm tăcerea. Ești fata lui taică tu când ceva nu-ți place la copil transmite o renegare. Copilul începe să asocieze fapte și acțiuni neplăcute cu unul dintre părinți, iar iubirea devine o monedă de schimb: te iubesc când ești cuminte, nu te iubesc când faci prostii.

A face prostii în copilărie ține de procesul de cunoaștere. Dacă genetica nu a sucit genele și nu am născut un psihopat, a face prostii ține de a acționa întru cunoaștere. Lumea largă nu reprezintă doar o expresie, lumea largă inghite ființele devenite persoane prin educație dacă nu-și descoperă fiecare un mod de a se descurca în ceea ce omul numește generic viață.

Ping-pongul, e copilul tău sau al meu în funcție de actiunile săvârșite nu ne fac cinste și nu ne ajută. Și mai ales nu este amuzant. Mereu mi-a displăcut apucătura părinților de a-și necăji copilul din amuzament. Lasă că o să-mi mai fac un copil, iar el o să mă iubească mai mult. Detestabil din orice unghi privești.

Eu am fost pe rând fata lui tata și fata lui mama. Uneori răspund, în urma faptei cu doar sunt fata lui tata sau mama. E o descărcare, un simptom și nu-mi cunosc boala. Aș îndrăzni să o numesc boala imaturității. Nu a scăpat individ neatins.

Cu acest text, o descărcare și el, practic defularea, mă aflu departe de a fi fata cuiva. Cu acest text stau eu în fața dumneavoastră.

Reverențe.

Studiu de caz: o fetiță de 10 ani se dă cu ruj

FLVN9240Să luăm zece persoane. Opt dintre ele, într-o situație, vor critica. Îmi iau ca studiu de caz o fetiță de zece ani dată cu ruj pe buze.

Pietrele vor fi aruncate în fetiță, în părinți, în profesori, în societatea actuală. În solicitarea excesivă a psihicului, aruncarea cu pietre, specialistul în probleme de viață va fi singurul care va scoate sfinți pe gură, singurul cu o viziune corectă asupra fetiței cu ruj pe buze.

Am practicat critica. O mai practic uneori. Nu am aflat cum pot prezenta ceea ce mă deranjează și să nu constituie o judecată. În teorie e clar, eu verbalizez neplăcerea, celălalt apreciază valoarea mărturisirii. În practică am parte de un atac la felul meu de a fi simandicos.

Oricum ar fi, în practică sau teorie, am prins plictiseală și dezgust de a critica după niște obișnuițe care nu ne-au făcut în istorie toleranți sau binevoitori. Oamenii s-au omorât și se omoară între ei, iar o fată de zece ani care folosește ruj nu ar trebui să provoace indignare.

În prezent fac exerciții de creștere a îngăduinței.

Reluăm studiul de caz: o fetiță de zece ani se dă cu ruj. Îmi iau premisele, trag concluzia și formulez câteva consecințe pe termen lung ale comportamentului tinerei. Construiesc o lume utopică.

În anul 2100, urmările fetiței care folosește ruj sunt o uniformizare a fiziologiei feminine. La zece ani a folosit rujul, la doisprezece s-a epilat, la optsprezece și-a mărit sânii, la douăzeci și cinci și-a injectat acid hialuronic în buze, la patruzeci și-a ridicat pielea feței.

Asta fac femeile în ziua de azi, au această posibilitate și suportă niște aprecieri severe de la sfinți. Sfinții se găsesc la orice pas, habar nu am de ce mai merg unii dintre noi la biserică.

Vedeți partea bună a pericolului uniformizării? Eu o văd, sunt mai cu moț. Fiind toate la fel fizic, sprâncene tatuate, sâni măriți, acid hialuronic în buze, piele ridicată, o să ne dorim în continuare diferențirea.

Perfecțiunea fizică, după modelul barbie, ne provoacă să ne întoarcem spre interior. Am vizionat recent filmul The Lobster regizat de grecul Giorgos Lanthimos. Într-o societate distopică (caracterizată de o formă de guvernare autoritară), femeile și bărbații se îmbracău la fel. Fără sprijinul hainei în deosebiri, omul caută substituți.

În lumea mea utopică, femeile s-ar întoarce spre sine. Fără grija frumuseții, toate ar fi, femeile ar începe să se înzestreze la interior. Ar avea și ar căuta timp pentru sublimare: lectură, muzică, vernisaje, plimbări în natură, voluntariat cu orfani și oameni bătrâni, petreceri cu prietenii, filme de artă sau călătorii.

Propun să lăsam oamenii, copiii sunt incluși, să se simtă bine în pielea lor. Uneori, pentru confort, avem nevoie de ruj, de fond de ten, de machiaj intens. Nu agreez machiajul strident, dar înțeleg fazele de dezvoltare cu părți de căutare, de afirmare, de extravaganță, de imaturitate. Măști pentru un sine bine ascuns de educație și convingeri.

Pielea poate fi considerată un creier, dar nu Creierul.

Dacă eu nu mă simt bine în pielea mea, voi sfinților, mă adresez vouă, ar trebuie să mă supun regulilor voastre? Într-o zăpăceală de sine, să mă las convinsă de gura lumii care nu a avut nici un merit recunoscut vreodată.

Gura lumii semnifică o personificare a Răului. Cum să te iei după gura lumii sau de ce să conteze ea în alegerile tale?

Aș fi curioasă să-i aud pe sfinți argumentând.

Nu o să-i aud, sunt plictisită și de ei. Prefer măștile, măștile pot oricând să cadă.

Sau nu.

Foto: Flavius Neamciuc

Zice Dunia

FLVN8934O vreme am considerat că a fi inteligent e suficient pentru buna înțelegere. M-am înșelat. Am întâlnit atâtea persoane inteligente, dar nepricepute.

O inteligență se cere educată. Revin la educație. Ce se întâmplă cu inteligența, cu numai și numai inteligența fără instrucție?

Se ajunge la o îndestulare, iar fudulia duce la a respinge o altă inteligență. Întâlnim grupuri de persoane cu o inteligență centrală și în jur indivizi din tipologia lacheului. La rândul ei, inteligența centrală, admiră alte inteligențe, dar cu care se încrucișează ocazional și nu-i amenință tronul.

O inteligență needucată stă pe un tron.

Inteligențele manierate caută prezența altor inteligențe. Dezvoltarea intelectuală ține de un sistem viu și dinamic. În special, persoanele inteligente stau în marginea convingerilor și nu le asimilează.

Text scris azi, 12. 05. 2016.