Ambivalența, vrajă unică

Am un nepot de un an și nouă luni. Datorită lui am ajuns ieri în parc. S-a dus direct la groapa cu nisip și i-a trebuit mașinuța altui copil. Adulții din jur se întreceau în bunăvoință cu explicațiile. În antiteză, când Mara mea pretinde, adulții din jur judecă. E firesc! Parcă nu mai are dulceață în obraji. E știrbă, s-a deșirat, vag și în anumite ipostaze percepi o alură de femeiușcă.

Oriunde ajungem, i se refuză multe pentru că acum a crescut. Inclusiv eu îi refuz uneori plânsul. Nu mai plânge, Mara, zău așa! Să știți că greșesc. Plânsul e liber, e autocompătimire și de ce să ne lipsească cineva de el?!

Un motiv ar fi pretențiile culturale. Vin și-ți spun ce să faci, cum și când. Mara mea are noroc. Mama ei citește multă literatură de specialitate. Chiar ea afirmă că mama citește Freud ca s-o înțeleagă mai bine și într-adevăr uneori reușesc. Alteori eșuez.

În ultimii 3 ani am învățat niște cuvinte extraordinare prin semnificație. Unul dintre ele este ambivalența. Deține o vrajă unică. Conștientizarea trăirilor contradictorii reprezintă alinare sufletească. Gîndurile negative nu ne transformă în oameni răi. Gândurile pozitive nu ne fac sfinți. Aș putea duce subiectul în jurul ipocriziei. Realizez asta. Nu mă interesează. Intenționez să fixez normalitatea în viața invididului cu sentimente ambivalente. Putem să iubim și să urâm aceeași persoană.

O să mă folosesc de platforma facebook. Pe pagina fiecărui utilizator descoperim diferite ipostaze ale persoanei. Interacțiunea noastră constă în cum ne reprezentăm ceea ce ne revine vizual. Adevărul este că facebook-ul se face responsabil de multe contradicții.

De exemplu. Mi s-a întâmplat și mi se întâmplă să-mi povestească persoane din jur, în scris sau oral, cum și-au petrecut vacanța sau despre relația de cuplu. Uneori nepotrivirile dintre cuvânt și imagine sunt totale. Cine minte? Imaginea sau cuvântul? Mint amândouă sau nu minte nici una. Introduc din nou ambivalența. Degeaba îi povestești amantei sau amantului că relația de cuplu e terminată, fotografia din concediu te surprinde vesel, uneori chiar tandru, iar alteori satisfăcut. Pentru că pe o nevastă, mamă a copilului tău, nu prea poți să nu o mai iubești deloc. Rămâne acolo înfiptă în adâncurile tale, iar după ce iubirea romantică s-a risipit, i te împotrivești ca un copil.

Îți iubești nevasta. Adevărat. Îți iubești amanta. La fel de adevărat. Cum uneori le detești pe amândouă și ți-ai lua lumea în cap sau fugi cu o a treia. Am întâlnit, e verificat.

Consider că ambivalența, conștientizată, aduce acceptare și înțelegere. Transform în verbe, adică în acțiune. A accepta. A înțelege. A transforma gelozia într-un pretext de autoeducație. Autocontrol realist există, iar de acolo se desprinde o plăcere calmă de a fi tu însuți: bun și rău, frumos și urât, matur și imatur, soț și amant etc.

Repetați după mine: trăiri contradictorii.

Nimic mai natural!

Întreţinerea fericirii

img_9855-1-copyLuni seară am petrecut extraordinar. Am stat 2 ore la teatru şi nu m-am atins o dată de telefon. Am postat o fotografie înaintea spectacolului, apoi l-am abandonat în geantă.

Să ştiţi că aş fi putut să frunzăresc facebook-ul în timpul spectacolului. Fiecare din cei trei actori, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Marcel Iureş au fost aplaudaţi lung. Menţionez o aşa informaţie banală pentru un anumit tip de conduită. Acţionăm sub impulsul unei forţe interne obsesionale de a butona în permanenţă. Ne simţim ameninţaţi de nelinişti şi culpabilităţi dacă nu răspundem celor care ne solicită atenţia.

Se poate oare ca majoritatea oamenilor de pe planetă să sufere din lipsa de iubire? Îmi amintesc certurile din copilărie cu sora mea. După replici aruncate una către alta, ea mereu încheia: nu vrei să faci? Bine!

Mă paraliza acel bine. Îl simţeam ca o sfoară în jurul gâtului. Plutea în aer o ameninţare de pierdere a ceva nedefinit. Plângeam de multe ori şi cedam. Îmi asiguram iubirea ei până la următorul bine.

Butonarea în permanenţă a telefonului, în timpul unui film sau spectacol, la o întâlnire cu prietenii, la masă, îmi pare că traduce o teamă, teama de abandon sau teama de a pierde un favor sau altul.

Luni seară mi-am propus să-mi câştig o stare de spirit. Sunt mare amatoare de stări de spirit. Am avut pe scenă trei personalităţi. O spun, nu fără invidie, că trăiesc în lumea largă caractere seducătoare. E suficient să le priveşti şi simţi cum toţi atomii, milioanele, şi milioanele, şi milioanele, şi milioanele de atomi se reaşază.

O să vorbesc imediat pe înţelesul tuturor. Vă rog să vă reamintiţi de vremea când eraţi îndrăgostiţi; toată atenţia îndreptată spre celălalt, percepţiile şi reprezentările redefinite, extaz sau disperare încălecate într-o secundă. O mare imensă de zăpăceală, de beatitudine, de satisfacţie că trăieşti clipa aşa şi nu altfel.

La teatru, subjugat de o personalitate sau un personaj, trăieşti clipa aşa şi nu altfel. Fericire şi mulţumire sufletească, o uitare de sine pe care individul o merită cu prisosinţă.

Suportăm nimicul, acceptăm lipsa de sens a existenţei umane, ne împăcăm cu necunoscutul de după moarte. Omul are un cod genetic. Suportăm aproape orice prin frământări inutile şi prin stările de fermecare ale minţii.

Teatrul deschide poarta asta. Muzica o deschide şi ea. Sunt împrăştiate în lume câteva chei universale indiferent de limbă, culoarea pielii, politică, religie sau orientare sexuală.

Arta reprezintă stadiul în care a ajuns umanitatea pentru întreţinerea fericirii.

Leon Dănăilă, 18 brevete de inventator și 10 de inovator

646x404Oricât de neplăcute și plictisitoare găsesc manifestările bruște de pe facebook, le recunosc utilitatea. Am aflat despre medicul specialist neurochirurg Leon Dănăilă. O să las link la nume. V-aș da și timp, dacă ar fi cu putință, să citiți tot ce scrie.

Prima dată l-am zărit într-o fotografie în metrou cu un titlu țintind senzaționalul. Mi-e lehamite de senzațional, iar apucătura oamenilor de a stârni compasiune pentru un interes propriu, de deificare, mă îngrețoșează.

Un om merge cu metroul. O persoană alege ca mijloc de transport trenul subteran pentru a se reîntoarce acasă. Au considerat unii specialiști în probleme de morală, lumea întreagă e plină de ei, că nu se cuvine ca o personalitate asemenea doctorului Dănăilă să călătorească cu metroul, iar nu știu care alde, să dețină mașini scumpe și grețos de scumpe.

E firesc să alegi metroul ca mijloc de transport. În epoca noastră e rapid. Când am ajuns în marile orașe europene, Paris, Londra, Roma, Viena, Barcelona, Moscova, și am coborât la subteran, m-a încercat admirația și recunoștința pentru realizările societății actuale. Rar experimentez gratitudinea pentru colectivitatea în care mi-au fost date zilele. Metroul din Moscova a devenit punct de atracție, se vizitează ca oricare altă atracție turistică.

Dacă aș crea poezie, m-aș avânta să fac o odă metroului.

Lipsită de sensibilitatea poetului, la mine se impune o potrivire între concept și imagine, notez că metroul reprezintă un apogeu și mă bucur să profit de fiecare dată când am ocazia de înfăptuirea unor proiecte elaborate.

Alegerea doctorului Dănăilă dovedește spirit practic, inteligență, bun simt și o opțiune personală, evident nerespectată de părerea masei dornică să compătimească pentru a avea motive de ură.

Cu facebook-ul, cu puseul de femeie la menopauză datorat utilizatorilor, a ajuns și la mine numele doctorului și mă declar mulțumită. Mi-ar plăcea să-i citesc o carte sau două, cât îmi permite mintea mea. Întru respectul personalității și realizărilor doctorului Leon Dănăilă, deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator, și este autor a 39 cărți de specialitate, lăsați mila și aruncați-vă ochii pe cărțile lui. Mila poate și să ofenseze, mai ales când nu există motive, ci percepții și false percepții ale vieții.

Eu aș alege Psihoneurologie, Sculptură în creier sau Chirurgia Psihiatrică. Rămâne de văzut dacă o să ajung în posesia lor.

Leon Dănăilă, de citit și admirat.

Zice Dunia

Mă întreb acum, dacă nu cumva facebookul are forța de a dezvolta anxietate. Cu certitudine afirm că facebookul reprezintă un fel de pericol exterior pentru Eu.
Amenințat de supra eu, de inconștient și de cerințele lumii exterioare, facebookul reprezentând o parte din lumea exterioară, caracterul omului se modelează în bucăți de vedetism.
Fiecare dintre noi, noi cei care ne expunem viața pe facebook am dezvoltat și am experimentat vedetismul local, aleg să-l numesc local.
Am amintit de anxietate. Da, multe persoane au un eu cocoșat de supra eu sau un eu slab, citiți care notă doriți, și atunci facebookul devine un pericol real.
Cum ne este viața amenințată? În primul rând nu există limite, iar fără limite nu există cerul, care e unica limită.
În al doilea rând oferim străinilor mult acces în viața personală, există hoți și criminali în lumea asta.
În al treilea rând, tac. Nu mai scriu nimic, Dunia a zis suficient.