Mama, când erai tu în clasa a V-a…

Că vreau, că nu vreau. Că am chef, că nu am chef. Și se întâmplă să nu. Nu vreau. Nu am chef. Ies la plimbare. Mateiu mă scoate zilnic din casă indiferent de fața cerului. Verific gradele pe telefon și adaug sau scot ciorapi, căciulă, botoșei.

Ieri am trecut pe lângă un grup de elevi. I-am privit cu coada ochilui, iar secunda a fost suficientă pentru a pleca cu mințile în perioada când eram eu elevă. Când am fost eu elevă? Dacă mă întrebați pe mine, chiar ieri. Nu simt că am amintiri intense și vii din școală, simt că mă aflu la școală. M-am așezat pe bancă. Mateiu râdea din leagăn. Înainte să-l fixez și să fiu cu el, am revăzut un episod din clasa a VIII-a. Mi s-a făcut rău. Fix ca în clasa a VIII-a, m-am ascuns. Pentru că i-am răspuns lui Făt Frumos cu prezent. Unde ești? Aici, aici!

Seara, în pat, am reluat introspecția. Mereu și mereu mă caut, mă analizez. Uneori chiar cred că nu mai este nimic în trecut care să-mi atragă atenția. M-am înșelat. Așa se face că am adormit tristă. La ora de muzică am stat în ultima bancă. Eu mai într-o parte. Fetele m-au exclus. Am stat și am desenat în agendă. Am plecat acasă abătută, furioasă și cu un nod în gât.

E patetic să ai 38 de ani și să despici firul în patru cu o întâmplare din clasa a VIII-a. M-am întors pe partea cealaltă și am realizat. S-a întâmplat în clasa a VIII-a și s-a repetat. Atât de tare m-a izbit descoperirea că m-am ridicat din pat. Pe pernă m-am așezat cu fața la Mateiu. Mi-am refuzat visul care urma.

Sunt un copil cu copii. M-am maturizat pe alocuri, dar nu o să fiu niciodată adultul așa cum mi-l reprezentam eu ca fată. Asta îmi domolește atitudinea dură. Când mi-a comunicat doctorul că o să am o fată, am căscat ochii. Sunteți sigur? Frica de propria brutalitate m-a făcut să mă îndoiesc de mine. Cum să am grijă de o fetiță?! Când mi-a comunicat doctorul că o să am un băiat, am căscat ochii. Mai târziu am plâns. Voiam fată. Cum să am grijă de un băiat? Pe Mara o împing de la spate să ia lecții de autoapărare. Pe Mateiu o să-l învăt să nu agreseze și să sune a doua zi după ce transpiră cearșafurile. În parc aud stupidități. Fetițele sunt delicate. Băiețeii sunt răi. Săptămâna trecută am ieșit tristă de la ora de muzică. Ieri am dat examentul de bacalaureat. Copilul din mine mă ține aproape de copiii mei. Discut cu Mara de la egal la egal. Formulează excelent întrebările. Mama, când erai tu în clasa a V-a? Și eu îi povestesc fără să stau pe gânduri.

Se pare că am zile cu o dispoziție nefavorabilă.

Foto: Bogdan Mosorescu

O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare

Când anume fac ce vreau eu? Am crescut punându-mi obsesiv întrebarea asta. Element într-o familie patriarhală, repejor am descoperit cum stau lucrurile: copilul nu este ascultat, părerea femeii nu contează, deciziile le ia bărbatul. M-am împotrivit de pe atunci și m-am lecuit poate chiar înainte să mă îmbolnăvesc.

Căsătoria a ajuns să reprezinte o privare de libertate și un împrumut. O trecere a fetei din grija tatălui, în grija soțului. Tata, pot să ies sâmbătă cu fetele? Iubire, am ieșit aseară cu Maria. A venit însoțită de doi colegi. Îmi pare rău, nu am știut.

Împotrivirea femeii, în linii generale, se interpretează greșit. O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare. Adevărul, oricât de relativ, ține de capabilitățile intelectuale. Unii vrem să gândim pentru noi. S-a întâmplat să iau bătaie de la tata. L-am urât în momentele alea? Da, și e firesc. Îl mai urăsc în prezent? Nu, și e firesc.

Consecințe există. Mereu m-am impus sau am căutat să mă impun în relațiile mele. Contextele ne supun uneori. După ce am născut-o pe Mara, bunica ei a insistat să mă facă să înțeleg că nu va mai exista un al doilea copil. Fata care a primit bătaie soră cu moartea de la tatăl ei a înnebunit. Din nou altcineva îi spunea ce să facă. Marile imperii au intrat în declin, nu m-am împotrivit eșecului relației mele la câteva luni după naștere. Gura a rostit gândind și negândit. Frica nu m-a oprit, vârsta celuilalt nu m-a redus la tăcere.

Amenințările cu bătaia și cerințele venite către mine să respect bătrânețea nu au nici un efect. Zilele trecute am primit o nouă amenințare cu bătaia. Mara a suportat un accident cu bicicleta în 2016. Era în grija tatălui ei. Tatăl ei a lăsat-o în grija rudelor, iar rudele au avut ghinion. Copilul meu s-a ales cu o leziune monstruoasă la picior. Până aici pot înțelege și pot scuza persoanele prezente. Ce a urmat nu mai înțeleg. Nu am fost anunțată, iar niște persoane, mătușă, unchi și verișor, au mers în locul meu la urgențe. Au decis în locul meu, au semnat în locul meu. I-am urât atunci. În prezent, cu sentimente mai potolite, îi detest.

Rudele consideră că am un comportament nerezonabil, că nu am motive să-i detest. Mara nu a dorit să fiu chemată la spital. Sunt o mamă dură.

Sunt. Sunt o mamă dură, pretențioasă, cu reguli, cu un comportament critic. Jucăriile care le-am ales eu, mama! Jucăriile…? Da, jucăriile care le-am ales eu. Să ne mai gândim, Mara. Jucăriile… Jucăriile pe care, așa-i, scuze, mama.

Nimeni în lumea asta nu decide la urgențe pentru copilul altuia. În familia asta s-a întâmplat. Mama tatălui știe câți copii naște iubita copilului ei, unchiul și mătușa decid la urgențe în locul mamei. Apoi amenință cu bătaia. Pronumele personal tu îi ofensează. Doar dumneavoastră merită faptele lor.

Consideram că cel mai dificil este să-ți crești stima de sine. Desăvârșirea educației întâmpină la fel de multe greutăți. În lumina celor prezente, duc o nenorocire copleșitoare pe umeri: să asist în viața Marei la niște persoane detestate de mine și plăcute de ea. Am învățat-o pe Mara că mama, tata și fata sunt un cerc. Cercul admite perfecțiunea. Pe chipul ei, mama cu nasul și tata cu ochii nu or să se despartă niciodată.

În cercul ăsta caută să-și facă loc persoane neinvitate.

În orice circumstanță, rămân fidelă îndemnului: să râdem înainte de toate.