Dacă se întâmplă să citiți un articol pe blogul meu și să începeți o mișcare cu capul care să semnifice o aprobare: ”da, da, și eu știam asta!”, sau: ”da, da, și eu am simțit asta!” înseamnă că sunt pe drumul bun.

Există și în această realitate un drum bun și mai multe drumuri NEbune. Citiți cum doriți ultimul cuvânt. Orice alegeți e corect.

Azi o să vă scriu despre cicăleala femeii. Am descoperit și dau mai departe de ce reproșurile plictisitoare aparțin sexului feminin.

Mă tentează să țin o scurtă lecție de istorie despre existența femeii, dar mă abțin. Într-un fel sau altul, prin cercetare, prin expunere, din întâmplare, prin presupunere, toate ne cunoaștem locul în dezvoltarea societății.

Cicăleala femeii ține de acest loc. Lipsite mult timp de dreptul la educație, femeia cu școală are și în prezent parte de exprimări ironice, categoria asta de gen a fost ținută la treburile casei: îngrijirea copiilor și a gospodăriei.

Să luăm o zi din viața unei casnice. Te trezești dimineața, pregătești micul dejun, duci copiii la școală. Speli vasele rămase de la micul dejun. Pui oala pe foc pentru masa de prânz. Dai cu aspiratorul, ștergi praful, bagi o mașină la spălat. Mai speli o tură de vase. Întinzi hainele pe uscător. Mergi la piață. Plimbi câinele sau schimbi nisipul la pisică. Uneori speli capul după ce ai gătit, dar nu întotdeauna. Iei copiii de la școală. Te interesezi despre ziua lor. S-au distrat, au mâncat, au învățat ceva nou? Te lași provocată la un joc sau două. Jucăriile se mută din cutii pe parchet. La șase sau șapte intră și el pe ușă. Te sărută pe frunte sau pe buze, îți zâmbește sau nu. Până el se schimbă, tu pregătești cina. Conversație ușoară despre muncă. Urmează o altă serie de spălat vase, un pahar de vin, un duș la care te gândești dacă să-l mai faci sau nu. Intri în dormitor, te strecori în pat. Nici o energie sexuală. Te uiți la el și rostești: nu mă mai iubești, nu te mai atrag.

Un scenariu clasic, nu neapărat aplicabil tuturor casnicelor.

Pe mine mă ajută pentru a demonstra cicăleala.

Nu mă mai iubești. De ce rostește femeia nu mă mai iubești?

Pornind de la vasele spălate de dimineață, mintea ei fuge în multe direcții. Avantajul unei munci ține de concentrarea pe un singur lucru: să scrii un text, să editezi fotografii, să expediezi comunicate, să torni un stâlp etc. Munca dintr-o gospodărie permite despicarea firului în patru. Pasivitatea femeii conține sâmburele pisălogelii.

Nu ne naștem cicălitoare, devenim prin inactivitate intelectuală. Vin cu un exemplu personal: când spăl vase, în minte deja schițez un text pentru blog. Nu mă angajez niciodată cu trup și suflet în curățarea porțelanului. Depun o muncă necasară casei, dar abia aștept să-mi șterg degetele și să mă așez la scris.

Sau dacă nu mă preocupă scrisul, o carte citită, Tricoul Inteligent sau educația copilului, în timp ce gospodăresc alunec spre faptele mărunte. Doar că eu am renunțat să mai rostesc: nu mă mai iubești. Am adoptat tăcerea.

Niciodată nu am crezut despre mine că aș fi mai bună ca alți oameni. Nici nu am avut cum. Am avut prietene care excelau în această atitudine. Cred însă despre mine că sunt educată. Educația îmi ține gura închisă, felul de a fi mă cuprinde în expresia: gură mare. Am avut, am și o să am de multe ori gură mare. La mine în cap e sinonimă cu bunul simț. Mereu o să spun ce simt și ce gândesc indiferent de disconfortul provocat celuilalt.

Cum fac și în acest moment. Vă las scris ce gândesc despre femeile cicălitoare. Le consider responsabile de situația lor, dar nu vinovate.

V-ar ajuta enorm o angajare totală într-o activitate intelectuală. O astfel de preocupare v-ar ține departe de stăruirile supărătoare asupra bărbatului sau copiilor.

Construiți-vă o viață personală și lăsați și copiii să aibă una. Avem ce să învățăm de la bărbați: îndreptarea atenției spre o singură direcție. Încercați!

Unele, vă rog, îndrăzniți să povestiți și țineți minte, nu ne naștem, devenim cicălitoare.

Foto: Flavius Neamciuc