Femeile castrează bărbați înzestrați

De la primii oameni, oamenii peșterilor, până la ultimii, oamenii penthouse-urilor, cărăm cu rușine în conștiința noastră două subiecte: sexul și banii.
Istoria sexualității relevă perioade spectaculoase în viața omului, dar și perioade abominabile. Aceste contrarii nu se atrag. Nu e nimic amuzant, nimic nobil, nimic moral.
O istorie a banilor nu am citit. E un subiect care nu m-a atras, dar nici nu l-am neglijat. Mereu am afirmat că pentru bani fac multe, dar nu orice.

În ultimii ani, datorită dezvoltării industriale și nu numai, situația femeii s-a schimbat. Femeia este propriul ei stăpân. Poate fi, multe nu doresc. La obișnuință nu renunți, ci o smulgi.

La femeile care și-au smuls obișnuința de a exista ca un accesoriu pentru bărbat, am întâlnit dispoziția de a-și emascula bărbatul. Unele consideră că-și iau revanșa. Altele că-și trăiesc viața. Câteva nu știu exact ce fac, dar puterea oferită de bani le justifică castrarea simbolică a bărbatului. Un prieten de-al meu a depășit simbolicul, nici în pat nu mai funcționează.

Partenera lui câștigă mai mult. În plină epocă de manifestare a libertății și egalității, bărbatul și femeia eșuează în gestionarea bugetului familial. A ieși la cină presupune o împărțire a notei la doi. Cumpărăturile la supermarket se împart la doi. Totul se împarte la doi. În pat nu se mai împarte nimic, doza de plăcere necesară, deoarece psihicul stă fixat în rutina zilnică.

E bărbatul slab că nu se descurcă într-o asemenea situație? Da și nu. Nu este vinovat pentru că. Puterea ține de seducție. Este un fapt cunoscut și de profani în ale psihologiei umane. Este vinovat pentru lipsa unei atitudini ferme. Bărbat sau femeie, a ne lăsa călcați în picioare nu ne face fericiți!

O femeie disprețuită de bărbat nu va cunoaște niciodată împlinirea sexuală. Actul sexual se înfăptuiește pentru reproducere și destinderea bărbatului.

Un bărbat disprețuit nu va învăța niciodată să se joace în dormitor. Sexul presupune joacă, intrigă, blândețe.

Banul decide în orice situație. Într-un fel, suntem cu toții târfele istoriei. Educația schimbă regulile jocului. O persoană manierată recunoaște că banii nu reprezintă unica armă într-o relație. Blândețea este un jucător redutabil. Respectul provoacă uitarea mijloacelor de plată.

Într-o înlănțuire de trupuri goale ce importanță are venitul lunar? Eficiența lui constă în intensitatea dată de noi înșine. Un copil sărac va renunța greu la bravadă. Eu câștig mai mult, eu! Un copil educat caută bucuria în acțiunile lui.

Ce fel de copil aveți în voi? Cine plătește cina? Cine trage în jos pe cine? Cine profită? Cine iese castrat?

Îmi pare rău de toți bărbații emasculați. Unii și-o merită. Trist este că femeile castrează persoane înzestrate din motive de putere prost înțelese. V-aș cere părerea. Nu o s-o fac.

Să râdem înainte de toate și să fim bărbați cu toții!

Foto: Zenobia Lazarovici

A trăi în numele soțului, copilului și gurii lumii

Pentru cine a avut urechi să mă asculte, în ultimii doi ani am tot adus în discuție decizia mea de a face un doctorat pe sexualitate. Interesul meu este să studiez despre. În funcție de educația și caracterul partenerului de dialog, conservația se turna în tonuri serioase, zeflemitoare, insinuante, umoristice. Le-am purtat cu demnitate și hotărâre. Eu vreau să studiez sexualitatea.

O doamnă deosebită, cu pasiuni și studii înalte, m-a îndrumat spre studii despre sexualitatea deviantă. Traversam Piața Unirii în bocanci, cu mișcări unduitoare de trupuri, iar mințile deschiseseră culturi și subculturi ale unei vieți intime întunecate și enigmatice. Freddie Mercury, gayul absolut, s-a ivit în discuție. Ne-am așezat la o terasă, la soare. Nu ne-am scos ochelarii. După ce am ascultat un timp, am concluzionat.

Nu găsesc homosexualitatea fascinantă. E firească, face parte din noi. În schimb mă obsedează absența feminității la femeile moderne. Din zece femei, una singură calcă și este. Majoritatea pășesc strivite de pretenții aberante. Vezi mame, corporatiste, gospodine, cocote. Vezi categorii, nu vezi femei. Când întâlnești o femeie nu ai dubii. Admiri și rămâi cu gura căscată la Frumusețe, frumusețea desprinsă din elementul etern. Pentru mine etern înseamnă să fii tu însuți.

Critic des femeile. Mă irită comportamentele, mă isterizează veșmintele. Recent m-a certat Baudelaire. Contează cine te ceartă. E ușor să vezi ceea ce este urât. Adevărat, chiar este! Timișoara băltește de femei îmbrăcate plictisitor. Îmi vine greu să-mi exersez cea mai nouă toleranță desprinsă din eseurile baudelairiene. Să descopăr frumosul ca un copil, să mă bucur de nou, de intensitatea culorilor, de brizbizuri. Mă declar incapabilă în practică. Orașul ăsta chiar duce o existență lunecoasă în modă.

Până la veșminte însă, țesături și culori, femeile se poticnesc la igienă, de la igiena bucală până la igiena somnului. Trăim într-o societate modernă cu apucături de primitivi. În percepția dureroasă pe care mi-am făcut-o despre o majoritate a femeilor, mi-e dificil să practic îngăduința.

Lipsa îngăduinței și temperamentul de femeie pasională, trăiesc intens chiar și nimicurile, m-au determinat să studiez sexualitatea. Să pătrund, cu permisiune, în gândurile ascunse ale femeilor și să aflu cauza purtării lor lipsite de originalitate. Cum ajung femeile cicălitoare? De ce femeile sunt înspăimântate de ridicol în loc să râdă cu superioritate? Ce provoacă determinările femeilor de a trăi în numele soțului, copilului și gurii lumii?

Întrebări peste întrebări am. O să mă opresc. Analiza m-a purtat, într-o asociere haotică, spre cocote. Categoria aceasta mi-e dragă și mă ofensează. Mă bucură eliberarea de morala creștină, dar mă dezamăgește comportamentul mitocănesc. Dau un exemplu și pun punct. Femeile aflate într-o eliberare totală, economică, amoroasă, familială, dar înjură ca un birjar sau stau cu sărurile în geantă de atâta sensibilitate de prințesă. Două categorii care demonstrează că femeile nu înțeleg procesul de devenire al ființei umane indiferent de sex.

Fii femeie, fii om, fii! Așa începe povestea.

Foto: Zenobia Lazarovici

Știu de ce unii bărbați divorțează pentru a începe să trăiască lângă o parteneră nouă

Anul ăsta, atât cât a trecut din el, am avut parte de câteva discuții zdrobitoare despre raporturile dintre persoane. Mă gândesc la Noica acum, zicea ceva despre necesitatea raporturilor, dar mi-e imposibil să recuperez din memorie formularea exactă. Mi-e lene să răsfoiesc cartea. Poate unii o să cautați. Fac referire la Jurnal de idei.

Uneori trăiesc cu senzația că sunt pe cale să prind ideea care produce zgomotul continuu din capul meu. Se întâmplă exact ca atunci când cred că o să strănut. Nu se întâmplă! M-am obișnuit de atâția ani, dar mereu mă îmbufnez. Ajung în stație după ce a plecat autobuzul.

Senzația asta nu mi-a permis să renunț la scris. Visez în continuare la o splendidă viață de scriitor. De 11 ani exersez pe blog. Cel mai lung exercițiu, cea mai mare temă, cea mai intensă concentrare.

Zilele trecute am prins ceva. Asemenea unui pescar care așteaptă plictisit și deznădăjduit în barca lui să funcționeze nada, ideea a mușcat. M-am lăudat repede pe WhatsApp la un prieten că am răspunsul la o dilemă feminină. Exprimarea arată cât de încrezătoare am fost! M-am mai domolit de ieri pe azi.

Știu de ce unii bărbați divorțează pentru a începe să trăiască lângă o parteneră nouă. Știu de ce unii nu divorțează niciodată, iar unele femei mor amante. Cât de infatuată sunt să afirm așa ceva?! Am experiența faptului? Nu, nu am. Am putere de observație și de deducție.

O să apelez și la literatură. Literatura este marea mea iubire. Ce vrei să faci? Sunt întrebată de multe ori. VREAU să citesc și să scriu.

La finalul romanului Procesul, stați nu fugiți! Kafka este data aceasta pe înțelesul tuturor. Un om caută legea și vrea să intre prin porțile Legii. Păzite de un portar, acesta îi spune omului că nu se poate să intre în acel moment. Omul întreabă dacă va putea mai târziu. Posibil să, i se răspunde. Omul așteaptă ani de zile. Îi dă portarului tot ce are. Acesta acceptă mita. Înainte să moară, întreabă din nou. De ce nimeni nu a mai venit să intre pe poartă? Nimeni, în afară de el nu avea dreptul să intre. Poarta era făcută numai pentru el.

Unii bărbați nu divorțează pentru că unele femei nu știu cum să pună problema. Încearcă timide la început. Pot? Nu pot în acel moment. Urmează ani de încercări supărătoare. Amantele nu pariază pe ele. Unele bravează. Desfășoară gesturi dramatice, dar nu pun problema strategic. Eu sau?

Puțină mândrie, puțină determinare și viața se simplifică.

Femeie, dacă ești amantă de ani de zile, nu pui întrebarea corectă! Poarta se închide cu o bătrânețe urâtă și o viață tristă.

Pune întrebarea. Pariază pe tine! Nimeni nu are dreptul să intre pe o poartă făcută special pentru tine.

Foto: Zenobia Lazarovici

Zice Dunia

Am în jurul meu diferite tipologii de femei. Remarcabil este că atrag îndeosebi o trăsătură anume: militantele. Luptă femeile astea pentru niște principii desprinse parcă din teoriile lui Paul Ricoeur. Erudit spus, raționalizează conform unei valori, nu unui scop.

Le pasă prea puțin de ceea ce spune lumea. Urmăresc cu intensitate calitatea și pasiunea în relația lor. Copiii nu le definesc, certurile cu familia nu le întorc din drum, dialogurile cu mine le exasperează. Nu judec, nu le spun ce să facă. Uneori cedez și mă las provocată de semantică. Le ajut să vadă corect sensurile cuvintelor.

În urma unui episod intens cu mine și o militantă, la plecare m-a apucat de mână: Nu pleca, stai! Tu mergi la ale tale, dar eu rămân cu mine! Ce mă fac?!

Dedublarea femeilor militante le face adesea indezirabile pentru măritiș. Ele cu ele se simt extraordinar. Ele cu ele se simt execrabil. Ele se judecă. Ele se iartă.

Ele râd înainte de toate.

Foto: Diana Bodea 

Mărimea stelară a expoziției Woman, all too woman. Femeia profită de viață

iRolul de ambasador în expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN m-a trimis la niște cărți citite cu ani în urmă: John Stuart Mill, Supunerea femeilor, Simone de Beauvoir, Al doilea sex și John Fowles, Iubita locotentului francez.

Presupun că ultima carte vă derutează. Pe mine m-a. Nu-mi înțelegeam alegerea instinctivă. Vag, amintirea unei amintiri m-a lămurit. Din păcate nu găsesc cartea. Am scos toate cărțile din bibliotecă și nu este. Obișnuiesc să împrumut cărți. Iubita zace undeva, dar nu pe rafturile mele. O să revin cu un fragment în viitorul apropiat.

O să redau un fragment din Supunerea femeilor cu intenția de a vă sublinia magnitudinea unei asemenea expoziții.

La început, femeile erau luate cu forța sau vândute de tați viitorilor soți. Până într-o perioadă târzie din istoria Europei, tatăl avea puterea de a scăpa de fiică mărintând-o după bunul lui plac, fără a lua în considerare bine ei. […] Și era practic imposibil pentru fată să refuze să se supună dacă tatăl insista, cu excepția cazului în care putea obține protecția bisericii hotărându-se să se călugărească. În vechime (înainte de apariția creștinismului), bărbatul avea drept de viață și de moarte asupra soției lui. Ea nu putea invoca nici o lege împotriva lui; el era și judecătorul și legea.

Căsătoria fiind destinul stabilit de societate pentru femei, perspectiva în care sunt crescute și ceea ce li se spune că trebuie să caute toate, cu excepția celor care sunt mult prea puțin atractive pentru ca vreun bărbat să le aleagă tovarășe de viață, s-ar presupune că s-ar fi făcut totul pentru ca această condiție să fie pe cât de dezirabilă posibil, pentru ele să nu aibă nici un motiv să regrete faptul că i se interzice alegerea alteia.

Notă personală

Mi-ar plăcea ca aceste rânduri să ajungă la cât mai multe femei. Să le scuture puțin convingerile. Să le atenueze senzația de eșec în cazul unui divorț. Să le liniștească pe cele rămase singure după 30 de ani. Căsătoria a fost stabilită de societate. Lipsa ei nu înseamnă înfrângere. Insuccesul e una din perspective, dar nu unica. Suciți unghiurile!

Mai departe, ceva scurt din Al doilea sex.

Doar prin muncă femeia a reușit să treacă în mare parte peste limitele care o despărțeau de bărbat. Imediat cum încetează să mai fie un parazit, sistemul întemeiat pe dependența ei de prăbușește. Blestemul care apasă asupra femeii vasale este că nu i se permite să facă nimic. Dacă produce ceva, dacă are o activitate, își recucerește transcendența.

Am auzit o dată o femeie de serviciu care spunea, în timp ce spăla pe jos în holul unui hotel: ”N-am cerut niciodată nimic de la nimeni. Am răzbit singură în viață.” Era la fel de mândră ca un Rockefeller de a-și fi sieși suficientă.

O femeie care este ocupată să trăiască este deci mai plină de contradicții decât aceea care își înmormântează voința și dorințele; dar ea nu va accepta ca aceasta din urmă să-i fie dată ca exemplu.

Notă personală

Nu a fost ușor să fim femei. Să trăim, aici cu sensurile de a fi viu și de a profita de viață. Vremurile s-au schimbat. S-au dus lupte. Expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN onorează mișcarea socială care a dus la obținerea egalității în drepturi a femeilor cu bărbații.

Ne vedem mâine la WOMAN, ALL TOO WOMAN.

Foto: Simona Nutu

Mai întâi a fost Unu

flvn8930Îmi pare că a devenit clar ce fel de blog construiesc. Scriu texte din nevoia de apartenență. Să fac parte din ceva mai mare. M-am concentrat mult pe necesitățile feminine.

Apăr după putințe drepturile femeilor. Am texte care vorbesc despre avort ca decizie a femeii, texte despre libertate sexuală, texte despre fericirea femeilor fără acceptarea unui bărbat agresiv.

Am încercat să mă transform într-o voce care rostește adevăruri inconfortabile. Dragul de femei nu m-a oprit din a le sublinia și defectele. Azi o să mă opresc asupra unei apucături feminine. Ați observat că există printre noi, cele de sex feminin, o categorie aparte de muieri. Le numesc muieri și pun în acest nume dezaprobare.

Muierile astea au descoperit o metodă de a ține un bărbat lângă ele comentând în chip răutăcios despre celelalte. Discuțiile se desfășoară seara în pat, în bucătărie la un pahar de vin, vara la o terasă; câteva exemple pe care le-am inventat. Nu povestesc despre cineva anume. Mi-ar fi mai ușor.

Cum procedează? Povestesc în primă fază o întâmplare cu o femeie anume. Paranteză. De obicei femeile criticate sunt frumoase. Revin. Întâmplarea conține fapte condamnabile. De exemplu: femeia care e subiect de bârfă are o aventură cu un bărbat însurat. Muierea care povestește cap la cap cu partenerul livrează un adevăr care o ajută pe ea să primească atenție și aprecieri prin comparație.

Primul contact cu un asemenea comportament am avut în facultate. Atunci am trecut cu vederea, eram prea ocupată cu examenele, cărțile de joc, ieșirile prin club. În plus, îmi lipsea puterea observației și a experienței. În anii de după universitate, am ajuns din nou în jurul muierilor. Un semnal de alarmă m-a cuprins. Am realizat că nu e vorba de un caz izolat, o fătucă nesuferită din facultate, ci de o atitudine adoptată de multe femei nesigure pe ele.

Nesiguranța le-a pus la dispoziție critica ca o armă de apărare. Uite ce fustă scurtă are, e o penibilă. Râde așa tare în public, se face de rușine. În fiecare săptămână iese cu fetele în club, asta e mamă?! Folosește rujuri stridente. S-a operat, are ditamai silicoanele.

Muierea pune idei în capul unui bărbat. E conștientă de dorința lui sexuală pentru femeia cu silicoane și o suprimă prin reactivarea convențiilor. Pentru a întemeia o familie e nevoie de o femeie cu principii asemănătoare bunicilor noastre: hrănește bărbatul, spală-l, treci în dormitor când are el chef.

O să mai explic aici. Tocmai m-am pus pe tavă pentru a fi judecată. În relația mea, e cel mai bine să vin cu exemple din zona mea de confort, gătesc, spăl și trec în dormitor. Adaug că nu-mi revine în totalitate sarcina de a găti sau spăla. Consider că asta își dorește orice femeie educată, să nu simtă că menajul este exclusiv responsabilitatea ei. Să nu ai chef nu poate fi rostit lângă un bărbat primitiv.

Bărbatul primitiv profită de femeile cu o gândire liberă până la însurătoare. La vremea când scoate un inel dintr-o cutie a regândit calitățile femeii. El dorește o nevastă. Nevasta nu e femeie. Nu. Am auzit rostind lângă mine că nevastă îți iei o proastă care să nu comenteze.

Nevasta, lipsită de dreptul de a comenta, vine cu apucătura de a povesti despre celelalte. Iar celelalte greșesc, au aventuri de o noapte, se distrează cu bărbați însurați, pleacă cu fetele în concedii, consumă alcool și folosesc cuptorul completare pentru dulapul neîncăpător de pantofi.

O apucătură urâtă, cum am scris. Toți ne dorim să iubim și să fim iubiți. Personalitatea, caracterul, educația și defectele ne diferențiază. Dar virginele, plictisitoarele sau habotnicele nu-ți asigură neapărat o familie. Imaginea nu e același lucru cu simțirea.

Oamenii sunt plini de emoții. O relație între un bărbat și o femeie ține de muncă. Fiecare dintre ei își construiesc un caracter comun. Se întâmplă de puține ori să întâlnești cea mai potrivită persoană. Cum cea mai potrivită personă ține și de moment. Atenție și la momente, dacă le permiteți să treacă, s-ar putea să nu mai revină niciodată.

Unu plus unu fac doi. Doi ține de respectarea lui unu.

Mai întâi a fost Unu.

Jocul de-a admirația

O să pară că mă fălesc în următoarele câteva rânduri. O femeie, două femei, trei femei, până am pierdut numărătoarea, mi-au spus că mă admiră, că le inspir, că sunt deosebită.

Prima dată, țin minte că m-am fâstâcit. Mi-am privit botul pantofilor și nu îndăzneam să ridic ochii. Rânjeam și nu puteam să mă controlez. Caut să rămân nepăsătoare la complimente. Am renunțat la a contrazice persoana și la a respinge atitudinea prietenească. Oricare ar fi intenția, mai mult sau mai puțin amicală, timpul deslușește și deconspiră, accept amabilitatea, uneori cu reverețe.

E nepoliticos și imatur să susții contrariul celor spuse de cineva. Dacă e sincer? Oamenii mai probează sinceritatea, iar unii o practică și o cultivă. Subliniez acest aspect pentru persoanele incapabile să accepte un compliment.

Am zis că prima dată m-am fâstâcit. A doua oară am râs. A treia oară am povestit plină de entuziasm unei prietene. La un moment dat, potop de adolescente, tinere femei, femei mature mi-au făcut cunoscută admirația.

M-am pierdut și am exclamat: își bat joc de mine? Așa multe femei să mă placă pe mine? NU.

Nu știu voi, dragile mele femei, dar pe mine când mă place o femeie intru în alertă. Simțurile o iau razna, alternez în atitudine, mă apăr, atac, păstrez neutralitatea. Descriu zăpăceala și nu știu încotro s-o apuc.

Încotro? Ce să fac, cum să fac, jocul de-a admirația mă responsabilizează, mă cenzurează, îmi ia o măsură din libertate.

Mi-e frică să nu dezamăgesc. Mi-e frică de admirația care o să mă determine să mă joc de-a identitatea în loc să fiu. Realizez uneori când mă transform în Paula Dunia. Nu sunt. Mă simt că nu sunt Paula Dunia, ci o joc pe Paula Dunia.

Mă întristez și încep să-mi refuz prezența altora. Mă simt excelent în spatele cuvintelor. Mă simt fantastic și cu mine, doar să nu mă joc prea mult cu măștile.

Cer îngăduință de la cei cu pretenții deosebite.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc

Atelier: Atelier Bobar

Zice Dunia

FLVN8996Dragi bărbați, ați observat că există femei bune, plăcute, excepționale doar prin comparație cu fosta sau cealaltă?

Sugestie. Luați poziția gânditorului.

Ce spune asta despre caracterul ei? Eu pricep un calificativ, un suficient, ceva între insuficient și bine. Persoanele suficiente, indiferent de sex, reprezintă o amenințare pentru umanitate.

Zic.

Foto: Flavius Neamciuc

Zice Dunia

De 29 mart., 2016 0 , ,

1506640_874980022512153_4248345686750906952_nDesfăşurarea comunicării în cuplu:

Bărbatul face cunoscut şi informează.

Femeia cicăleşte. Punct.

Aş relua fragmente din Al doilea sex de Simone de Beauvoir şi din Istorii marginale ale artei feministe de Olivia Niţiş, dar acum doar zic. Putem construi un discurs prin comentarii.

Din grija părinților în grija bărbaților

7NPxS0OHcRwvAPHHGTxf6aB0szkKGftan2NNkXLDVD8Oare cum reușeam? În fiecare dimineață mă trezeam la șapte fără zece, iar la șapte jumătate aveam autobuzul. Casa mea era și încă este pe deal. Autobuzul îl luam de la vale. Ce-i drept, alergam până la stație.

12 ani am mers cu autobuzul la școală. Acțiunea nu discredita. Am înțeles că în prezent te compromiți dacă alegi un asemenea mijloc de transport. Cel puțin în orașul meu natal de pe malul Dunării.

Mă ajuta și ceaiul făcut de mama înainte să plece la serviciu. Încă beau ceai în fiecare dimineață. În ora asta, de la trezire la începerea orelor, am probat diverse activități. M-am împrietenit cu un câine pe traseul meu. Cinci minute stăteam la gard cu el. Mă aștepta. Îl mângâiam, îi sărutam botul și plecam uitându-mă înapoi.

Prindeam din zbor, frânturi de conversație. La început le povesteam colegelor despre ce auzeam și îi maimuțăream pe oamenii aceia străini. Îi imitam și ne distram.

Traseul comun, întâlnirile datorate orei, au transformat străinii în niște chipuri familiare. Am renunțat să-i mai maimuțăresc, dar am păstrat obiceiul de a trage cu urechea la conversații.

Trag și astăzi. Trag cu urechea. Astfel am surprins o rostire pe un ton ridicat și prelungit al unei dudui.

Nu e treaba ta la cât am ajuns eu acasă.

M-am întristat. Am trecut fără să întorc capul spre direcția din care am auzit vocea. Am lăsat capul în jos.

Oare câte femei ajung să facă ce vor ele, când vor ele?

Multe dintre noi trecem din grija părinților, în grija bărbaților.

Și nu mă interesează părerea bărbaților sau a cuiva anume. Am observat în ultimii ani diverse femei transformându-se. M-am analizat pe mine.

Nu mi se pare corect. Ca fată, a trebuit să ascult de tata. Când ies, cu cine, la ce oră mă întorc. Ca femeie, după așteptările majorității, trebuie să asculți de bărbat.

Dar gândirea, creierul meu? Încrederea în mine ca individ, ca om educat unde este? Am devenit și plictisitoare. Repet peste tot și în fața oricui mă ascultă că suntem așa diferit educați. Femeia să facă multe compromisuri, bărbatul să-și manifeste egoismul prin atitudinea privilegiatului.

Tu ești femeie, eu bărbat, faptele se măsoară altfel în funcție de gen.

Există femei ca mine care răbufnesc. Există femei care se supun, dar există cel mai mult femei nefericite.

Și toate femeile, refractare, supuse, nefericite ar accepta mulțumite conducerea bărbatului subiect dacă li s-ar aprecia și recunoaște gândirea.

Într-un parteneriat e nevoie de încredere și disponibilitate pentru dialog. Nevoie. Subliniez. Satisfăcută această nevoie am avea de-a face cu indivizi lipsiți de agitație, cu stări de bine. Ce trebuie dat altora? Stări de spirit. Zicea el Noica.

Sugestia mea: mai slăbiți, iubiții noștri bărbați, controlul. Dragile mele femei, spuneți mai des, cu voce tare, ce disconfort experimentați în prezența esenței vieții. Suntem o specie, una sigură. Categoria de gen a adus diferențe în felul de a fi și nu de a exista.

Existăm deopotrivă. Ne respectăm diferit.

Dar.

Existăm deopotrivă.

Foto: Bogdan Mosorescu