Asta e femeie?! Stă toată ziua în pat și citește

În fiecare dimineață ies în stradă cu Mara și aștept să mă izbească frigul cumplit. Nu s-a întâmplat până acum. Au fost câteva zile cu temperaturi mai scăzute, dar nu m-am îmbujorat de ger.

Când revin acasă, imediat după ce-mi fac ceaiul, mă arunc în pat. După modelul lui Noica, diminețile le-am programat pentru lectură. L-am devorat pe Freud. Am început Karen Horney și deja am ajuns la jumătatea cărții. A citi tolănită nu mă atrage, dar căldura păturii mă convinge. Cum stau să citesc, îmi îngheață degetele. Mintea se aprinde. Zilele trecute am făcut febră de la o asociere. Mi-am propus s-o las mai ușor cu psihanaliza. După ce termin Karen Horney și încă o carte luată de la Gaudeamus, București, o să trec un timp pe beletristică.

Cum sorbeam dimineață din ceai, în pat, cu cartea pe genunchi, mi-am amintit o discuție amicală cu un profesor. Când era tânăr profesor, undeva la sat, cineva i s-a plâns de comportamentul unei femei. Asta e femeie? Stă toată ziua în pat și citește. Ce-o fi asta?

Mărturisesc. Dimineața stau în pat și citesc. Îmi permit doar acest moment al zilei pentru lectură, dar aș face-o și cât e ziua de lungă. Vedeți, pe la ora 11 mă așez de obicei la scris. Uneori nu am nimic de zis și mă apuc de curățenie. Vreau să am ceva de zis. Caut să mă cunosc și să-mi dezvolt o gândire proprie. Să mă iubesc.

Vorbe de guru, discurs motivațional ați putea să judecați. Fals! În ultimii ani s-a vorbit prea mult. Eu vreau să acționez.

Femeile s-au adaptat la dorințele bărbaților și au considerat adaptarea drept adevărata lor natură. Adică, ele se văd ori s-au văzut așa cum le-o cereau dorințele bărbaților lor; inconștient s-au îndreptat spre sugestia produsă de gândirea masculină. Karen Horney, Psihologia femeii, p. 63.

Cultura este dominată de o gândire masculină. Educația ne salvează. Ajută femeile să devină persoane cu gândire proprie. Să nu supraestimeze bărbatul sau să nu aibă o atitudine răzbunătoare împotriva bărbatului.

Prin educație ajungem chiar să ne iubim trup și suflet tocmai pentru că renunțăm să compensăm sau să demonstrăm. Nu știu voi, dar mie îmi place să mă iubesc trup și suflet!

Pasiune, să râdem înainte de toate și să vină sărbătorile!

Foto: Simona Nutu

Femeile, o categorie aparte

Pe la 1870, Marele dicționar universal editat de Pierre Larousse, descria în felul următor femeia:

Constituția ei corporală se apropie de a copilului; de aceea, prezintă, ca și acesta, o sensibilitate foarte vie, lăsându-se ușor impresionată de cele mai diverse sentimente de bucurie, de durere, de teamă etc.; și, dat fiind că aceste impresii acționează asupra imaginației fără a fi însoțite de obicei de rațiune, ele sunt în consecință mai puțin durabile, și astfel femeia e mai supusă nestatorniciei.

… femeia, prin constituția ei, poate susține mai multe partide decât bărbatul. […] de obicei, chiar cei mai viguroși bărbați nu depășesc șapte sau opt acte într-o noapte cu emisiune de spermă… Femeia, dimpotrivă, rezistă mai mult. O femeie valorează în medie, în acest gen de exercițiu, cât doi bărbați și jumătate. Pentru ea, sexul e mai important ca pentru bărbat, iar lipsa acestuia mai penibilă. Nu mai puțin caracteristică e și înclinarea ei spre lux.

Între 1900 și 2000 s-au schimbat perspectivele. S-a cerut mult democrației. Dar femeile, la fel ca negrii sau evreii, au alcătuit categorii aparte.

De aceea anunț cu mândrie parteneriatul cu Baroque||Urban. Ambasador pentru expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN o să-mi scriu impresiile însoțite de sentimente și rațiune. Azi mi se recunoaște și capacitatea de a raționa.

Urmăriți blogul și râdeți înainte de toate.

Foto: Simona Nuțu

O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare

Când anume fac ce vreau eu? Am crescut punându-mi obsesiv întrebarea asta. Element într-o familie patriarhală, repejor am descoperit cum stau lucrurile: copilul nu este ascultat, părerea femeii nu contează, deciziile le ia bărbatul. M-am împotrivit de pe atunci și m-am lecuit poate chiar înainte să mă îmbolnăvesc.

Căsătoria a ajuns să reprezinte o privare de libertate și un împrumut. O trecere a fetei din grija tatălui, în grija soțului. Tata, pot să ies sâmbătă cu fetele? Iubire, am ieșit aseară cu Maria. A venit însoțită de doi colegi. Îmi pare rău, nu am știut.

Împotrivirea femeii, în linii generale, se interpretează greșit. O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare. Adevărul, oricât de relativ, ține de capabilitățile intelectuale. Unii vrem să gândim pentru noi. S-a întâmplat să iau bătaie de la tata. L-am urât în momentele alea? Da, și e firesc. Îl mai urăsc în prezent? Nu, și e firesc.

Consecințe există. Mereu m-am impus sau am căutat să mă impun în relațiile mele. Contextele ne supun uneori. După ce am născut-o pe Mara, bunica ei a insistat să mă facă să înțeleg că nu va mai exista un al doilea copil. Fata care a primit bătaie soră cu moartea de la tatăl ei a înnebunit. Din nou altcineva îi spunea ce să facă. Marile imperii au intrat în declin, nu m-am împotrivit eșecului relației mele la câteva luni după naștere. Gura a rostit gândind și negândit. Frica nu m-a oprit, vârsta celuilalt nu m-a redus la tăcere.

Amenințările cu bătaia și cerințele venite către mine să respect bătrânețea nu au nici un efect. Zilele trecute am primit o nouă amenințare cu bătaia. Mara a suportat un accident cu bicicleta în 2016. Era în grija tatălui ei. Tatăl ei a lăsat-o în grija rudelor, iar rudele au avut ghinion. Copilul meu s-a ales cu o leziune monstruoasă la picior. Până aici pot înțelege și pot scuza persoanele prezente. Ce a urmat nu mai înțeleg. Nu am fost anunțată, iar niște persoane, mătușă, unchi și verișor, au mers în locul meu la urgențe. Au decis în locul meu, au semnat în locul meu. I-am urât atunci. În prezent, cu sentimente mai potolite, îi detest.

Rudele consideră că am un comportament nerezonabil, că nu am motive să-i detest. Mara nu a dorit să fiu chemată la spital. Sunt o mamă dură.

Sunt. Sunt o mamă dură, pretențioasă, cu reguli, cu un comportament critic. Jucăriile care le-am ales eu, mama! Jucăriile…? Da, jucăriile care le-am ales eu. Să ne mai gândim, Mara. Jucăriile… Jucăriile pe care, așa-i, scuze, mama.

Nimeni în lumea asta nu decide la urgențe pentru copilul altuia. În familia asta s-a întâmplat. Mama tatălui știe câți copii naște iubita copilului ei, unchiul și mătușa decid la urgențe în locul mamei. Apoi amenință cu bătaia. Pronumele personal tu îi ofensează. Doar dumneavoastră merită faptele lor.

Consideram că cel mai dificil este să-ți crești stima de sine. Desăvârșirea educației întâmpină la fel de multe greutăți. În lumina celor prezente, duc o nenorocire copleșitoare pe umeri: să asist în viața Marei la niște persoane detestate de mine și plăcute de ea. Am învățat-o pe Mara că mama, tata și fata sunt un cerc. Cercul admite perfecțiunea. Pe chipul ei, mama cu nasul și tata cu ochii nu or să se despartă niciodată.

În cercul ăsta caută să-și facă loc persoane neinvitate.

În orice circumstanță, rămân fidelă îndemnului: să râdem înainte de toate.

Femeia care-și acceptă defectele

În 2006, în urma înscrierii la masterul de Politici culturale, am cunoscut o mână de oameni remarcabili. Să începem cu cei morți. Sorin Oncu, cel mai bun dintre noi. Afirm asta fără să țin cont de împământenita convingere, despre morți numai de bine. Nu este nimic rău de spus despre el. Mama Bodea a zis că nu a fost pământean. Prea știa el niște lucruri, multe lucruri!

În afară de Sorin, au mai intrat în viața mea: Cosmin Haiaș, Diana Bodea, Mariana și Mădălin Luca, Iulia Pordea, Judy.

Între ei, mai ales la început, suportam o apăsare. Eram o profană. Artiști, persoane cu misiuni închipuite, manifestau cultură prin ceea ce făceau, prin ceea ce erau. Inclusiv felul lor de a se îmbrăca mă exaspera. Într-o zi am mărturisit: Ani să stau printre voi și nu o să reușesc niciodată să arat așa! Nu a fost nevoie. Am descoperit printre ei acceptarea existenței fără a fi de acord în opinii. Au fost doi ani frumoși în viața mea datorită acestui grup mic, dar monstruos în lecții de viață și umor.

În 2007 am făcut o ședință foto cu Diana. Am povestit de atâtea ori despre. În 2009 am mers în vizită la Diana. După master s-a mutat în Ibiza. În 2014 m-am bucurat pentru ea participând la o celebrare a dragostei. Diana s-a căsătorit, eveniment cu peripeții despre care nu sunt sigură că am povestit pe blog. Unele lucruri le mai țin pentru mine, mai ales când sunt implicate o cură cu lâmâi, o slujbă prea lungă și lipsa unei toalete în apropiere.

În 2018 am zburat pentru a treia oară în Ibiza la Diana. O schimbare evidentă la noi s-a desprins din discuții. O temă recurentă a fost durerea: durerea mea de fiere, durerea ei de genunchi etc. V-ați făcut o idee. Doar splendoarea minții alunga efectul timpului pe trupul fiecăreia dintre noi.

Două ședințe foto au avut loc. La fiecare Diana mi-a insuflat curaj. Măi, dar tu știi să pozezi! Drăguță, ce ai învățat! Diana și câțiva gură cască, Poses un modelo! – sper că nu am scrâtit-o rău cu spaniola mea – m-au însuflețit până am alungat orice senzație că aș fi caraghioasă. Mereu mă simt așa în reprezentări de femeie sexi. Dar m-am dus pe insulă cu o misiune: să promovez, cu Tricoul Inteligent, femeia care-și acceptă defectele fizice.

Consider, în urma fotografiilor primite de la Diana, că m-am achitat onorabil.

Defectele nu mă definesc, mă deosebesc. Îmi port Tricoul cu atitudine.

Foto: Diana Bodea

Ce bărbat mai e și ăsta! Ce femeie mai e și asta!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O să dau link către un loc special. Articolul următor l-ați putea percepe sub forma unei reclame ascunse. Într-adevăr răspândesc informații elogioase, dar nu cu scopul de a crea renume sau popularitate. Intenționez să aduc justificări despre așteptările femeilor când rostesc ușor batjocoritor: Doar e bărbat!

Am spus deja prea mult. Să o iau de la început. În luna mai am deschis un șantier în apartamentul meu. Renovare la baie și bucătărie, cârpire sub formă de zugrăveală în restul încăperilor. Câteva luni mai târziu, diverse peripeții cu meșterii mioritici, a fost posibilă refolosirea spațiului. Două zile am șmotruit. După curățenia generală, au rămas detaliile. Amănuntele transformă locuința în cămin, lucrurile aparent lipsite de importanță vorbesc despre sine. Tablouri semnate de Gheorghe Mosorescu, Bogdan Mosorescu și Diodor Dure zăceau pe jos pline de praf, gazde valoroase în ulei și acuarelă pentru păianjeni. Le-am așezat pe parchet, le-am privit separat și mi le-am închipuit ca o poveste. Două am dus la înrămat: un Mosorescu și un Dure. Restul le-am așezat la picioare, sub micul meu birou improvizat. Pe urmele lui Duchamp, schimb funcțiile obiectelor, și am transformat o masă de călcat în birou. Asta se întâmpla la început de septembrie.

În două săptămâni, tablorile duse la înrămat au fost gata. Rămăria de pe Ciprian Porumbescu a sporit frumusețea tablourilor prin ramele impresionante. Pe lângă înrămare, restul tablourilor de acasă au avut parte de un serviciu neglijat de românul atotștiutor: alcătuirea unui colaj din șase tablouri.

Tot ce mi-a mai rămas de făcut a fost să le așez pe pereți. Am descoperit inutilitatea ciocanului și a cuielor. În momentul acela mi-am zis: am nevoie de un bărbat cu o bormașină. Am trăit cu această nevoie două luni de zile. Disponibilitatea nu se găsește pe toate gardurile. Nu mă plâng, așteptarea s-a dovedit benefică.

Am examinat din toate punctele de vedere activitățile femeilor în casă. Am rememorat de câte ori mi-au auzit urechile: Asta e treabă de femeie! sau Ce bărbat mai e și ăsta!

M-am închis într-o analiză a rolurilor și așteptărilor în gospodărie. Apelul la istorie și memorie a confirmat atitudinea pasiv agresivă a femeilor recent eliberate de la cratiță de societatea românească. Femeile nu se mai definesc prin gospodărie. Cu toții o știm, femei și bărbați deopotrivă. Ceea ce nu știm ține de rolul esențial al utilizării cuvintelor.

Când stricăm ceva sau se strică ceva în casă, nevoia se împarte pe categorii de gen. Nici măcar nu e ceva conștient. O pană, un parchet umflat, un frigider care nu mai răcește, un zgomot ciudat la centrală cer consultația unui bărbat. Schimbarea unui tapet, o pată pe cămașă, o friptură de vită la cuptor, igienizarea tacâmurilor cer consultația unei femei. E o artă cum ne ajută memoria!

Unde greșim noi, tinerii de azi? Căci greșim. Două luni am stat și am aprofundat subiectul. Știu că nu mă înșel.

O femeie își sună disperată partenerul că a făcut pană. Are nevoie de o soluție, nu de mâneci suflecate și de Hercule să ridice mașina cu o mână. Cuvântul cheie: bunăvoință. Dacă vă lepădați de rol, nici nu încercați să vă demonstrați superioritatea, femeia va rosti: Ce bărbat mai e și ăsta!

Un bărbat îți dorește steak în confortul casei sale într-o sâmbătă seară pentru a putea să-și continue jocul pe calculator. Are nevoie de o soluție, nu de o guralivă care să-l trimită la mă-sa sau de o semidoctă care să-i reamintească că ea folosește cuptorul pe post de dulap de pantofi. Cuvântul cheie: compasiune. Dacă vă lepădați de rol, nici nu încercați să vă dovediți superioritatea, bărbatul va rosti: Ce femeie mai e și asta!

I rest my case!

Foto: Simona Nutu 

Povestea unei despărțiri

IMG_5286În ianuarie 2015 zburam în Cabo Verde și mă despărțeam de tatăl Marei. I-a plăcut lui povestea unei despărțiri. Iubitul a luat bilete la Paris, iubita a presupus că urmează o cerere în căsătorie, clișeul, dar a surprins-o cu o despărțire.

Pe firul poveștii, noi am călătorit în Cabo Verde și ne-am despărțit amical, stabilind de comun acord că ne este cel mai bine, cel puțin pentru o perioadă. Furiile s-au declanșat câteva luni mai târziu. De la despărțire, mi-am dorit într-o anumită măsură izolarea, iar în altă măsură mi-a fost impusă.

Prima reacție, mi-am redus disponibilitatea pentru prieteni. Unii au avut răbdare și înțelegere, alții au încetat pur și simplu să mă iubească. O prietenă s-a interesat în ce condiții aș putea să-i suport aniversarea. Ies în societate sau ne întâlnim separat ori deloc.

Disponibilitatea funcționează și azi pe modul econom. Ies rar, de cele mai multe ori cu un interes care vizează blogul sau Tricoul Inteligent. Uneori cedez. Am cedat ieri și am mers la sală, la Continental.

M-am întâlnit cu domnișoara prietenă în parcare, m-a întrebat din nou dacă nu doresc abonament, am refuzat. Am plătit 45 de lei pentru o oră de cycling. M-am plâns cu umor la recepție. Scump, domnișoară, scump!

M-am așezat pe bicicletă, am continuat să jelesc, cum să duc o oră întreagă după o pauză de sală de un an de zile?! Am pedalat în ritmul meu, nu am căutat să-mi demonstrez că pot sau să demonstrez cuiva că mă pot compara. Da, sunt o puturoasă. Suport cuvântul acesta doar în contextul mișcării fizice. Dacă un bărbat folosește puturoasă pentru  felul meu de a fi, o ia razna feminista.

Când un bărbat se adresează cu puturoasă semnifică o datorie sau o responsabilitate a femeii de a asigura curățenia și masa în casă?

Pur și simplu nu sunt de acord. M-am îndepărtat de la subiect. Am făcut ieri o oră de cycling. Am plătit pe o oră un preț indecent, neinspirată strategie de marketing. Prima oră ar putea fi gratis sau inclusă într-o ofertă specială, una de atracție, nu de reorientare spre alte săli din oraș. Posibil să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, am terminat Litere, nu Marketing.

Îmi dau cu părerea ca orice român sau corect spus ca orice om.

Am revenit acasă după sală și am luat loc lângă pisică și partener pe canapea. Mi-am încărcat un serial polițist englezesc și m-am pierdut în peisajele bucolice. Am adăugat un nou loc de vizitat, Tynemouth, Marea Britanie.

Azi am povestit pe blog. Mulțumesc.