Mircea Mihăieș. De ce nu vorbește să înțelegem și noi?!

De dragul meu, să ne prefacem că azi e ieri. Ne aflăm în 16 iunie. La Dublin, oamenii sărbătoresc Bloomsday. Să împingem plăsmuirea până la participarea mea la festival?! Nu știu ce să zic. Am citit Ulise de James Joyce. N-a fost unul dintre autorii cu care să fac clic.

Fetele de la Bufnițe, Oana și Raluca, încearcă să introducă și la Timișoara această sărbătoare. Dacă unii dintre dumneavoastră vă mirați, vă asigur că fapta lor trece dincolo de justificare. E o datorie. Orașul îl are pe Mircea Mihăieș. Mircea Mihăieș este un exeget redudabil. În 14 iunie, vinerea abia trecută, Mircea Mihăieș a citit la librărie pentru curioși și interesați. Nu neapărat interesanți.

Publicul consumator de literatură clasică este cam același. Întâlnești foști profesori, profesori, foști studenți, câțiva studenți și întotdeauna smintiți. Chiar m-am întrebat vinerea asta de ce iubitorii de literatură, unii, se prezintă în lume șleampeți? Îmi vine să plâng de două ori când îi privesc. Prima dată pentru tortura estetică, a doua oară pentru splendida minte de care nu profită nimeni sau profită prea puțini. Posibilii beneficiari se lasă alungați de un exterior care inspiră aversiune.

Mircea Mihăieș a scris Ulysses, 732, un roman al romanului. Din nou, nu vă mirați. Deschideți Ulise de James Joyce. Citiți câteva pagini, câteva capitole. O să înțelegeți necesitatea lui Ulysses, 732. În timp ce-l ascultam citind vineri seară pe Mircea Mihăieș, am înțeles un lucru despre mine. Sunt și eu ambițioasă. Ambiția mea începe și se termină în lectură. Citesc fără să abandonez cărți care te consumă intelectual, te îngrețoșează fizic. Ulise și Omul fără însușiri reprezintă două dintre acele cărți. Unii urcă munții, alții aleargă la maratoane. Eu citesc cărți imposibile, cărți abandonate de cititori celebri.

Discursul lui Mircea Mihăieș a fost desfătător. Mereu este. Mai conține și părți alcătuite în acel stil sec academic de care fug și mulți dintre prietenii mei. De ce nu vorbește să înțelegem și noi?!

Înțelegem, dragii mei, înțelegem. Nu pricepem tot. Un Mircea Mihăieș o să te trimită la dicționar. O Babeți. O Glăvan. Un Gyurcsik. Asta e folositor.

Stilul riguros academic pălește în fața umorului, farmecului personal și informațiilor. Scriu din amintire acum. Așa recomanda și Freud. S-ar putea să redau inexact, dar mă străduiesc. La întâlnirea de vineri s-a discutat și despre puctuație. La Joyce lipsește. Apare și un Da mereu repetat.

Cum s-a citit fragment dintr-o viitoare carte despre Molly Bloom, soția lui Leopold Bloom, personajul lui Joyce, Mircea Mihăieș ne-a mai dat o cheie pentru roman. Aici sunt nesigură pe mine. Nu știu să redau fidel și ar fi necesar. În greaca veche lipsea răspunsul afirmativ. Ai citit cartea? Am citit. O afirmație era redată prin verb. Am găsit interesant acest aspect, deși, da, nu mă ajută la nimic, și da, nu o să vă atragă în lumea fascinantă a literaturii. Da, am terminat, dar nu am terminat. Aș mai povesti. Mă opresc. Da, citiți cărți, râdeți înainte de toate, iar în 2020 o să merg la Bufnițe în 16 iunie îmbrăcată după moda acelor vremuri.

Da, o să încerc să o reprezint pe Molly.

Foto: Bogdan Mosorescu

Toate femeile nesatisfăcute să vină la mine

Copilăria și viața sexuală stabilesc în mod definitiv cine suntem și cum ne prezentăm ca persoane. Nu mă aștept să fiu crezută pe cuvânt. Asta nu o să mă oprească.

În sfârșit sunt un copil fericit. Am devenit unul după vârsta de 30 de ani, timp în care am dezvoltat o obsesie pentru Freud și am citit Opere complete. Anul acesta reiau Opere complete. Copilăria mi-am deslușit-o oarecum. Știu să lucrez cu mine. Mă concentrez acum pe viața sexuală.

Intenționez să fac un doctorat în sexologie. Pentru asta, m-am apucat de citit. De la Bookfest mi-am cumpărat cărți pentru doi ani, dar lecturez o carte împrumutată, Amor și sexualitate în Occident. Cum o să mă descurc cu toate, blog, Tricou, doctorat, mamiceală, iubită, nu știu încă?! Chiar puteți să vă imaginați statura mea mignonă cum dă din umeri derutată.

Absența sexului din viața noastră ne modifică comportamentul. Observații generale: femeile abstinente vorbesc mult și vulgar despre coit, femeile nesatisfăcute devin adultere sau gospodine ireproșabile, mamele nesatisfăcute se concentrează exclusiv pe copil și își pierd luciditatea. Observațiile generale nu se aplică situațiilor particulare.

Infidelitatea numără câteva motive, unele țin chiar de cultură, societate, epocă, educație. Mamele nu pot jongla cu motive, nu pot justifica rațional obsesia lor pe copii. Rămân femei nesatisfăcute sexual, cu o educație care nu este suficientă și cu un sentiment de inferioritate accentuat.

Cartea Amor și sexualitate m-a introdus în gândirea lumii antice, cu informații abundente despre homosexualitate, prostituție și pederastie. Pentru educația mea, e necesar să trec prin. Pentru ambiția mea viitoare, toate femeile nesatisfăcute să vină la mine, mă interesează prea puțin prostituția feminină sau masculină. Hetairele din Grecia, eromenes, cuplurile de bărbați, meretrices din Roma țin de vigoarea mea intelectuală. Am habar despre, dar scopul este să scutur prejudecățile femeilor actuale.

Femeile vremurilor mele par lipsite de feminitate și sexualitate. Unele disprețuiesc sexualitatea, altele și-o afirmă într-un mod obscen. Nici unele nu acceptă că sexualitatea vorbește despre persoana noastră. O imagine reprezentativă pentru atitudinile feminine actuale ar fi o imensă pânză în care descoperiți o îmbulzeală de femei din Antichitate până în epoca Facebook.

Femeia adoptă, istoria ne permite, o reprezentare sau alta care o sprijină în delirul ei că nici una nu mai e ca ea. Femeile urâte suportă mârlănia bărbaților frumoși. Femeile frumoase renunță la autoeducație. Femeile își asumă misiuni de eroine să-și dovedească abilitățile intelectuale. Se masculinizează prin ținute sobre sau insipide. Femeile scot din contextul epocilor un comportament sau altul. Acestea compun categoria nesuferitelor. Una se vede hetairă în dormitor și Margaret Thatcher în afaceri. Cum ziceam, istoria permite, dar puține au cercetat viața hetairelor, epoca lor, femeile își vindeau trupul, singurul bun de care dispuneau, sau vremea lui Thatcher și consecințele stilului ei de viață.

Femeia actuală jignește în profunzime femeia născută fără nici un drept din trecut. Deține arme și instrumente pentru o viață cu drepturi egale cu bărbatul, dar alege perspective năucitoare: de soție urâtă, dar loială, de gospodină, dar nevastă cicălitoare, de afaceristă, dar lipsită de maniere, de seducătoare, dar plictisitoare intelectual. Prea multe perspective, prea multe combinații!

M-aș bucura să ajung, prin doctorat, să scutur gândirea femeilor din epoca mea. Pe unele să le împing să dea 2 lei pe ele, pe altele să le întreb: Ești tu cea mai importantă, cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă?

M-am întins. Închei.

Râdeți înainte de toate și purtați o carte.

Femeile care gătesc și nu-și spală părul

Am gătit azi. Nu se întâmplă zilnic, nu se întâmplă rar. Când pun oala la foc trei zile la rând îmi amintesc de maică mea. Nu mai știu ce să vă fac de mâncare! Spuneți-mi ce doriți! Simt că tâmpesc! Biata de ea. Abia acum o compătimesc.

Îmi place să gătesc în orice context: pentru mine, pentru copil, pentru bărbat. Îmi displace să gătesc zilnic și nu concep să fie exclusiv responsabilitatea mea. Lipsa de chef să-mi fie înțeleasă de copil și de bărbat. Uneori comandăm, alteori pun capul pe pernă când mi-e foame sau fierb apă pentru ceai. Silueta impune.

O parte anume o detest la gătit: mirosul. Prăjelile, ceapa de la mazăre, brânza feta de la cuptor, cârnații  s-au impregnat în hainele și părul meu. V-am dezvăluit meniul cinei din familia mea netradițională. Conform entuziaștilor și romanticilor de pe facebook, dacă nu ești căsătorit, nu contează. Degeaba este Bradley Cooper într-o relație cu altă femeie și au un copil împreună, nu sunt căsătoriți!

După ce am spălat ultima farfurie, am rupt ușa băii. Am aruncat hainele de pe mine la coș și m-am repezit spre apă. În timp ce-mi masam părul a doua oară cu șampon, dintr-un colț de memorie s-a auzit vocea unui vecin care mi-a transmis o convingere bărbătească cu o poveste despre iubita lui.  Draga mea dragă, după ce ai prăjit cartofi, mergi să te speli pe cap. Dacă nu o faci, să nu te îmbufnezi, dar nu-mi mai vine! Mărturisesc că la vremea respectivă, într-o vară călduroasă din viața mea de liceană, l-am considerat pe om nebun. Nu vedeam legătura dintre mâncare și sex.

Aproape douăzeci de ani mai târziu, gândirea lui primară, dar conformă cu adevărul, mi-a revenit la duș, după ce am gătit cârnați. L-am înțeles. Într-un final, am priceput.

Femeia așteptă aprecieri pentru mâncărurile pregătite. Făt Frumos caută să mă asigure de multe ori că am gătit extraordinar. Ceea ce este adevărat, firește! Femeia se frustrează dacă bărbatul nu-i recunoaște talentul de bucătăreasă. Mâncarea o fi fără gust, dar efortul rămâne același. Dacă bărbatul nu observă, e un nesimțit.

Am trăit și retrăit scenariul acesta ca martor. Adevărat, nu am trăit pe pielea mea. Eu am ales să mă educ, să fac din educație o problemă personală și să-mi dau valoare din numărul de cărți citite.

Le reamintesc femeilor care gătesc și nu-și spală părul că mirosul le distruge viața sexuală. Un bărbat mi-a spus-o. Prea devreme pentru mine să pricep, dar am ținut minte. Îi mulțumesc vecinului meu, deși habar nu are de moștenirea lui și sunt aproape sigură că nu se omoară cu cititul. Mai este și admirator PSD.

Dacă nu vă spălați pe cap, dormiți în altă cameră. Asta dacă nu există o singură cameră. Așa trăiau englezii la începutul secolului XX și așa continuă să mai trăiască unii români la sat sau la bloc. Dacă nu vă spălați pe cap, renunțați la pornirile romantice sau animalice. Sexul e o poveste și sunt absolut sigură că singurul miros acceptat este o picătură de parfum pe umăr. Eu astă seară port Chanel Noir.

Dacă nu vă spălați pe cap, începeți să o faceți.

Foto: Simona Nutu

Asta e femeie?! Stă toată ziua în pat și citește

În fiecare dimineață ies în stradă cu Mara și aștept să mă izbească frigul cumplit. Nu s-a întâmplat până acum. Au fost câteva zile cu temperaturi mai scăzute, dar nu m-am îmbujorat de ger.

Când revin acasă, imediat după ce-mi fac ceaiul, mă arunc în pat. După modelul lui Noica, diminețile le-am programat pentru lectură. L-am devorat pe Freud. Am început Karen Horney și deja am ajuns la jumătatea cărții. A citi tolănită nu mă atrage, dar căldura păturii mă convinge. Cum stau să citesc, îmi îngheață degetele. Mintea se aprinde. Zilele trecute am făcut febră de la o asociere. Mi-am propus s-o las mai ușor cu psihanaliza. După ce termin Karen Horney și încă o carte luată de la Gaudeamus, București, o să trec un timp pe beletristică.

Cum sorbeam dimineață din ceai, în pat, cu cartea pe genunchi, mi-am amintit o discuție amicală cu un profesor. Când era tânăr profesor, undeva la sat, cineva i s-a plâns de comportamentul unei femei. Asta e femeie? Stă toată ziua în pat și citește. Ce-o fi asta?

Mărturisesc. Dimineața stau în pat și citesc. Îmi permit doar acest moment al zilei pentru lectură, dar aș face-o și cât e ziua de lungă. Vedeți, pe la ora 11 mă așez de obicei la scris. Uneori nu am nimic de zis și mă apuc de curățenie. Vreau să am ceva de zis. Caut să mă cunosc și să-mi dezvolt o gândire proprie. Să mă iubesc.

Vorbe de guru, discurs motivațional ați putea să judecați. Fals! În ultimii ani s-a vorbit prea mult. Eu vreau să acționez.

Femeile s-au adaptat la dorințele bărbaților și au considerat adaptarea drept adevărata lor natură. Adică, ele se văd ori s-au văzut așa cum le-o cereau dorințele bărbaților lor; inconștient s-au îndreptat spre sugestia produsă de gândirea masculină. Karen Horney, Psihologia femeii, p. 63.

Cultura este dominată de o gândire masculină. Educația ne salvează. Ajută femeile să devină persoane cu gândire proprie. Să nu supraestimeze bărbatul sau să nu aibă o atitudine răzbunătoare împotriva bărbatului.

Prin educație ajungem chiar să ne iubim trup și suflet tocmai pentru că renunțăm să compensăm sau să demonstrăm. Nu știu voi, dar mie îmi place să mă iubesc trup și suflet!

Pasiune, să râdem înainte de toate și să vină sărbătorile!

Foto: Simona Nutu

Femeile, o categorie aparte

Pe la 1870, Marele dicționar universal editat de Pierre Larousse, descria în felul următor femeia:

Constituția ei corporală se apropie de a copilului; de aceea, prezintă, ca și acesta, o sensibilitate foarte vie, lăsându-se ușor impresionată de cele mai diverse sentimente de bucurie, de durere, de teamă etc.; și, dat fiind că aceste impresii acționează asupra imaginației fără a fi însoțite de obicei de rațiune, ele sunt în consecință mai puțin durabile, și astfel femeia e mai supusă nestatorniciei.

… femeia, prin constituția ei, poate susține mai multe partide decât bărbatul. […] de obicei, chiar cei mai viguroși bărbați nu depășesc șapte sau opt acte într-o noapte cu emisiune de spermă… Femeia, dimpotrivă, rezistă mai mult. O femeie valorează în medie, în acest gen de exercițiu, cât doi bărbați și jumătate. Pentru ea, sexul e mai important ca pentru bărbat, iar lipsa acestuia mai penibilă. Nu mai puțin caracteristică e și înclinarea ei spre lux.

Între 1900 și 2000 s-au schimbat perspectivele. S-a cerut mult democrației. Dar femeile, la fel ca negrii sau evreii, au alcătuit categorii aparte.

De aceea anunț cu mândrie parteneriatul cu Baroque||Urban. Ambasador pentru expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN o să-mi scriu impresiile însoțite de sentimente și rațiune. Azi mi se recunoaște și capacitatea de a raționa.

Urmăriți blogul și râdeți înainte de toate.

Foto: Simona Nuțu

O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare

Când anume fac ce vreau eu? Am crescut punându-mi obsesiv întrebarea asta. Element într-o familie patriarhală, repejor am descoperit cum stau lucrurile: copilul nu este ascultat, părerea femeii nu contează, deciziile le ia bărbatul. M-am împotrivit de pe atunci și m-am lecuit poate chiar înainte să mă îmbolnăvesc.

Căsătoria a ajuns să reprezinte o privare de libertate și un împrumut. O trecere a fetei din grija tatălui, în grija soțului. Tata, pot să ies sâmbătă cu fetele? Iubire, am ieșit aseară cu Maria. A venit însoțită de doi colegi. Îmi pare rău, nu am știut.

Împotrivirea femeii, în linii generale, se interpretează greșit. O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare. Adevărul, oricât de relativ, ține de capabilitățile intelectuale. Unii vrem să gândim pentru noi. S-a întâmplat să iau bătaie de la tata. L-am urât în momentele alea? Da, și e firesc. Îl mai urăsc în prezent? Nu, și e firesc.

Consecințe există. Mereu m-am impus sau am căutat să mă impun în relațiile mele. Contextele ne supun uneori. După ce am născut-o pe Mara, bunica ei a insistat să mă facă să înțeleg că nu va mai exista un al doilea copil. Fata care a primit bătaie soră cu moartea de la tatăl ei a înnebunit. Din nou altcineva îi spunea ce să facă. Marile imperii au intrat în declin, nu m-am împotrivit eșecului relației mele la câteva luni după naștere. Gura a rostit gândind și negândit. Frica nu m-a oprit, vârsta celuilalt nu m-a redus la tăcere.

Amenințările cu bătaia și cerințele venite către mine să respect bătrânețea nu au nici un efect. Zilele trecute am primit o nouă amenințare cu bătaia. Mara a suportat un accident cu bicicleta în 2016. Era în grija tatălui ei. Tatăl ei a lăsat-o în grija rudelor, iar rudele au avut ghinion. Copilul meu s-a ales cu o leziune monstruoasă la picior. Până aici pot înțelege și pot scuza persoanele prezente. Ce a urmat nu mai înțeleg. Nu am fost anunțată, iar niște persoane, mătușă, unchi și verișor, au mers în locul meu la urgențe. Au decis în locul meu, au semnat în locul meu. I-am urât atunci. În prezent, cu sentimente mai potolite, îi detest.

Rudele consideră că am un comportament nerezonabil, că nu am motive să-i detest. Mara nu a dorit să fiu chemată la spital. Sunt o mamă dură.

Sunt. Sunt o mamă dură, pretențioasă, cu reguli, cu un comportament critic. Jucăriile care le-am ales eu, mama! Jucăriile…? Da, jucăriile care le-am ales eu. Să ne mai gândim, Mara. Jucăriile… Jucăriile pe care, așa-i, scuze, mama.

Nimeni în lumea asta nu decide la urgențe pentru copilul altuia. În familia asta s-a întâmplat. Mama tatălui știe câți copii naște iubita copilului ei, unchiul și mătușa decid la urgențe în locul mamei. Apoi amenință cu bătaia. Pronumele personal tu îi ofensează. Doar dumneavoastră merită faptele lor.

Consideram că cel mai dificil este să-ți crești stima de sine. Desăvârșirea educației întâmpină la fel de multe greutăți. În lumina celor prezente, duc o nenorocire copleșitoare pe umeri: să asist în viața Marei la niște persoane detestate de mine și plăcute de ea. Am învățat-o pe Mara că mama, tata și fata sunt un cerc. Cercul admite perfecțiunea. Pe chipul ei, mama cu nasul și tata cu ochii nu or să se despartă niciodată.

În cercul ăsta caută să-și facă loc persoane neinvitate.

În orice circumstanță, rămân fidelă îndemnului: să râdem înainte de toate.

Femeia care-și acceptă defectele

În 2006, în urma înscrierii la masterul de Politici culturale, am cunoscut o mână de oameni remarcabili. Să începem cu cei morți. Sorin Oncu, cel mai bun dintre noi. Afirm asta fără să țin cont de împământenita convingere, despre morți numai de bine. Nu este nimic rău de spus despre el. Mama Bodea a zis că nu a fost pământean. Prea știa el niște lucruri, multe lucruri!

În afară de Sorin, au mai intrat în viața mea: Cosmin Haiaș, Diana Bodea, Mariana și Mădălin Luca, Iulia Pordea, Judy.

Între ei, mai ales la început, suportam o apăsare. Eram o profană. Artiști, persoane cu misiuni închipuite, manifestau cultură prin ceea ce făceau, prin ceea ce erau. Inclusiv felul lor de a se îmbrăca mă exaspera. Într-o zi am mărturisit: Ani să stau printre voi și nu o să reușesc niciodată să arat așa! Nu a fost nevoie. Am descoperit printre ei acceptarea existenței fără a fi de acord în opinii. Au fost doi ani frumoși în viața mea datorită acestui grup mic, dar monstruos în lecții de viață și umor.

În 2007 am făcut o ședință foto cu Diana. Am povestit de atâtea ori despre. În 2009 am mers în vizită la Diana. După master s-a mutat în Ibiza. În 2014 m-am bucurat pentru ea participând la o celebrare a dragostei. Diana s-a căsătorit, eveniment cu peripeții despre care nu sunt sigură că am povestit pe blog. Unele lucruri le mai țin pentru mine, mai ales când sunt implicate o cură cu lâmâi, o slujbă prea lungă și lipsa unei toalete în apropiere.

În 2018 am zburat pentru a treia oară în Ibiza la Diana. O schimbare evidentă la noi s-a desprins din discuții. O temă recurentă a fost durerea: durerea mea de fiere, durerea ei de genunchi etc. V-ați făcut o idee. Doar splendoarea minții alunga efectul timpului pe trupul fiecăreia dintre noi.

Două ședințe foto au avut loc. La fiecare Diana mi-a insuflat curaj. Măi, dar tu știi să pozezi! Drăguță, ce ai învățat! Diana și câțiva gură cască, Poses un modelo! – sper că nu am scrâtit-o rău cu spaniola mea – m-au însuflețit până am alungat orice senzație că aș fi caraghioasă. Mereu mă simt așa în reprezentări de femeie sexi. Dar m-am dus pe insulă cu o misiune: să promovez, cu Tricoul Inteligent, femeia care-și acceptă defectele fizice.

Consider, în urma fotografiilor primite de la Diana, că m-am achitat onorabil.

Defectele nu mă definesc, mă deosebesc. Îmi port Tricoul cu atitudine.

Foto: Diana Bodea

Ce bărbat mai e și ăsta! Ce femeie mai e și asta!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O să dau link către un loc special. Articolul următor l-ați putea percepe sub forma unei reclame ascunse. Într-adevăr răspândesc informații elogioase, dar nu cu scopul de a crea renume sau popularitate. Intenționez să aduc justificări despre așteptările femeilor când rostesc ușor batjocoritor: Doar e bărbat!

Am spus deja prea mult. Să o iau de la început. În luna mai am deschis un șantier în apartamentul meu. Renovare la baie și bucătărie, cârpire sub formă de zugrăveală în restul încăperilor. Câteva luni mai târziu, diverse peripeții cu meșterii mioritici, a fost posibilă refolosirea spațiului. Două zile am șmotruit. După curățenia generală, au rămas detaliile. Amănuntele transformă locuința în cămin, lucrurile aparent lipsite de importanță vorbesc despre sine. Tablouri semnate de Gheorghe Mosorescu, Bogdan Mosorescu și Diodor Dure zăceau pe jos pline de praf, gazde valoroase în ulei și acuarelă pentru păianjeni. Le-am așezat pe parchet, le-am privit separat și mi le-am închipuit ca o poveste. Două am dus la înrămat: un Mosorescu și un Dure. Restul le-am așezat la picioare, sub micul meu birou improvizat. Pe urmele lui Duchamp, schimb funcțiile obiectelor, și am transformat o masă de călcat în birou. Asta se întâmpla la început de septembrie.

În două săptămâni, tablorile duse la înrămat au fost gata. Rămăria de pe Ciprian Porumbescu a sporit frumusețea tablourilor prin ramele impresionante. Pe lângă înrămare, restul tablourilor de acasă au avut parte de un serviciu neglijat de românul atotștiutor: alcătuirea unui colaj din șase tablouri.

Tot ce mi-a mai rămas de făcut a fost să le așez pe pereți. Am descoperit inutilitatea ciocanului și a cuielor. În momentul acela mi-am zis: am nevoie de un bărbat cu o bormașină. Am trăit cu această nevoie două luni de zile. Disponibilitatea nu se găsește pe toate gardurile. Nu mă plâng, așteptarea s-a dovedit benefică.

Am examinat din toate punctele de vedere activitățile femeilor în casă. Am rememorat de câte ori mi-au auzit urechile: Asta e treabă de femeie! sau Ce bărbat mai e și ăsta!

M-am închis într-o analiză a rolurilor și așteptărilor în gospodărie. Apelul la istorie și memorie a confirmat atitudinea pasiv agresivă a femeilor recent eliberate de la cratiță de societatea românească. Femeile nu se mai definesc prin gospodărie. Cu toții o știm, femei și bărbați deopotrivă. Ceea ce nu știm ține de rolul esențial al utilizării cuvintelor.

Când stricăm ceva sau se strică ceva în casă, nevoia se împarte pe categorii de gen. Nici măcar nu e ceva conștient. O pană, un parchet umflat, un frigider care nu mai răcește, un zgomot ciudat la centrală cer consultația unui bărbat. Schimbarea unui tapet, o pată pe cămașă, o friptură de vită la cuptor, igienizarea tacâmurilor cer consultația unei femei. E o artă cum ne ajută memoria!

Unde greșim noi, tinerii de azi? Căci greșim. Două luni am stat și am aprofundat subiectul. Știu că nu mă înșel.

O femeie își sună disperată partenerul că a făcut pană. Are nevoie de o soluție, nu de mâneci suflecate și de Hercule să ridice mașina cu o mână. Cuvântul cheie: bunăvoință. Dacă vă lepădați de rol, nici nu încercați să vă demonstrați superioritatea, femeia va rosti: Ce bărbat mai e și ăsta!

Un bărbat îți dorește steak în confortul casei sale într-o sâmbătă seară pentru a putea să-și continue jocul pe calculator. Are nevoie de o soluție, nu de o guralivă care să-l trimită la mă-sa sau de o semidoctă care să-i reamintească că ea folosește cuptorul pe post de dulap de pantofi. Cuvântul cheie: compasiune. Dacă vă lepădați de rol, nici nu încercați să vă dovediți superioritatea, bărbatul va rosti: Ce femeie mai e și asta!

I rest my case!

Foto: Simona Nutu