Tricoul Inteligent este pionier. Deschide calea femeilor imperfecte

Decisesem să nu scriu despre experiența mea de la Artisans Bazaar în parteneriat cu Revolution Festival. Umblă vorba că sunt severă și practic un soi de sinceritate brută. Mi-a ajuns la urechi, mi s-a mărturisit pe fugă fără să mă privească cineva în ochi. Aș intimida chiar femeile sau unele femei.

Pentru că aud și ascult, nu neapărat în aceeași măsură, practic în ultima vreme destăinuirea părerilor bune. De exemplu am ținut mult să-i spun lui Rox despre ședințele ei cu Ancira Adeon. De când o urmăresc, în fotografiile lui Ancira se observă lejer evoluția persoanei, dar mai ales tehnica fotografului care a scos tot ce e mai bun la ea. Pentru mine ține de fișa postului. Fotograful să evidențieze propria frumusețe a persoanei.

La Artisans Bazaar am participat pentru fete, Nadina, Ana Maria și Simona. Le simpatizez și le stimez, iar atmosfera târgului e una agreabilă. Anul trecut am refuzat participarea la Revolution Festival și bine am făcut. Dar o să las faptele să vorbească, fără nici un fel de părere personală.

Organizatorii Revolution Festival prezintă numerele, zeci de mii de participanți. Adevărat. Nu am numărat, țin seama de puhoaiele care se deplasau pe lângă cortul nostru. Nici unul nu s-a desprins de acolo pentru Tricou, nici unul nu a devenit clientul meu. Am vândut peste gard. În epoca noastră, am vândut pe internet.

În 3 zile nu am vândut participanților de la Revolution Festival, ci clienților mei. E un fapt. Țin să public articolul pentru valoarea lui testimonială. Eu sunt martor, partenera mea e martoră. Pe viitor, cei care dezvoltă o afacere asemănătoare cu mine, obiecte de îmbrăcăminte, să țină cont de experiența mea. Să se pregătească mai mult de socializare, prezentare și defilare. Și să vândă peste gard. Îmi place expresia asta, am tot folosit-o de când a început târgul. Mă așteptam, am intuit că așa se va întâmpla.

Dar mă știți, susțin și practic râsul. Să râdem înainte de toate, să ne suflecăm mânecile și să muncim pentru ceea ce ne place.

Munca la Tricoul Inteligent a devenit esențială. Am șansa să fiu un pionier. Deschid calea femeilor care s-au născut imperfecte, dar s-au educat pentru a fi excepționale.

Eu sunt un model de femeie imperfectă.
Tu ești.
Ea este.

Foto: Simona Nutu

Șșșt, arta este pentru toată lumea. Cum o livrăm?!

E așa o alergătură culturală zilele astea prin Timișoara! Ne distrugem flecurile. Am dus deja două perechi de pantofi la reparat. TESZT, Festivalul filmului european, Festivalul muzicii corale, manifestări culturale care ne scot din casă și ne bucură. Și le-am notat doar pe cele preferate de mine. Lista activităților demne de luat în seamă continuă.

Mi-ar plăcea să împărtășesc cu dumneavoastră experiența de ieri de la spectacolul KA-F-KA din cadrul TESZT. Merg la reprezentările teatrale fără să citesc un cuvânt despre. Oricum le aleg pe sprânceană: după autor, după regizor, după actor, după o recomandare de seamă. Pe mine Bogdan Mosorescu mă scoate mult la teatru. Vară mea, mergi la aia! Și merg fără să fac nazuri. El știe mai bine ca mine. Nu înseamnă că mie o să-mi placă în mod automat.

Asta s-a întâmplat și aseară. Mi-au plăcut bucăți din spectacol. De la Noica m-am obișnuit să separ în părți. Întregul m-a plictisit. Un actor cu un trup senzațional lucrat a executat Metamorfoza lui Kafka într-un ansamblu de mișcări ritmate. Jocurile și efectele de lumini m-au interesat în cel mai înalt grad.

De priceput mai puțin. La o grimasă a studentei Andreea Moldovan, se afla în stânga mea, am șușotit ceva despre un gândac. Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.

Andreea a răspuns: Noi (spectatorii din sală) suntem Procesul. Nu știm ce se întâmplă.

M-a încântat schimbul acesta de replici. M-a amuzat. Am primit un șșșt. Pentru unii dintre dumneavoastră nu înseamnă nimic, dar întâmplarea legitimează munca artiștilor. O studentă a menționat Procesul lui Kafka. Tinerii citesc. Un alt student, în spatele meu, îi povestea unui domn în vârstă Metamorfoza.

Arta este pentru toată lumea. Nu găsim întotdeauna instrumentele potrivite să o livrăm. De aceea există angajați închipuiți, dar permanenți, fac parte din, care se străduiesc să fie prezenți, să existe, să instige, să acționeze întru dezvoltare intelectuală.

Avem strămoși comuni cu maimuța, adevărat.
În timp, am ridicat diferite societăți, iar în societate, instinctul e detronat. Pentru control și pentru delectare, omul a început să manifeste măiestrie, pe categorii bineînțeles. Așa au apărut muzicienii, actorii, scriitorii, femeile cu pălării.

Apropo de, imediat o să scormonesc după o pălărie pentru Gala Vox Mundi de sâmbătă.

Ne vedem!

Foto: Ciprian Roșca

Blogger la Severin

Mă aflu de câteva zile la Severin. Oare orașul meu natal numără bloggeri cu interese culturale? Dacă orașul cu o geografie bezmetică are un seamăn, îl informez că la Portul Cultural Cetate, între 22 și 28 august se desfășoară Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară).

Există în aceste părți oameni cu nevoi speciale de obiecte. În provincie mașina, lanțul de aur, geanta de firmă povestesc despre a avea. Să fim deprindem. De aia am ieșit din peșteră, de aia am dezvoltat plăceri îndepărtându-ne de necesități: hrană, adăpost, sex.

Pentru plăceri cultivate, umaniste, în care omul ocupă un loc central, se organizează evenimente ca Divan Film Festival. La următoarea ieșire în oraș, la o cafea sau un pahar de vin, un nou subiect s-ar putea ivi printre mâncare, motoare, abonamente, sex etc.

Eu o să ajung mâine.

22-28 august Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară.

Copil în Europa

Afis Copil in europa_IX_2 (1)Cu fiecare zi care trece sunt tot mai dezamăgită de oameni. În exact aceleași zile mă bucură un lucru oarecare de la oameni.

Pentru mine, salvarea rasei umane stă în felurite activități. Actele fizice și intelectuale obțin până la urmă un rezultat pozitiv.

Îndemânarea cu care reușim să ne organizăm plăcerile și neplăcerile vieții psihice ne ajută să devenim persoane. Instinctul sexual, păstrat într-o manieră brută, ne menține la un nivel de indivizi ai aceleiași specii.

Prin activități, ne decorăm funcția de reproducere. Puteți să o vedeți și ca pe o transformare a energiei. De aceea îndemn părinții să nu-și mai izoleze fiicele adolescente. În singurătate, energia sexuală nu se transformă, crește.

În loc de pază, probați îndrumarea.

Ascultați!

În perioada 21-30 iunie 2016 va avea loc cea de a IX-a ediție a festivalului Copil în Europa. Copii pasionați de teatru, în cadrul unui festival-concurs, prin ascultare și îndrumare, (părinți, ascultați-vă fiii și fiicele), gândesc și se manifestă separat de instanțele morale reprezentate de părinți.

Au pregătit, cu voință, sunt absolut sigură, piese de teatru tulburătoare pentru gândirea lor parțial dezvoltată. Cum altfel să fie scenele liceenilor din Cântăreața cheală? La gimnaziu vin cu În căutarea fericirii.

Ar trebui să fiți tulburați fix în acest moment. Copiii care vor juca în aceste piese, care au acceptat competiția, automat și eșecul, sunt adolescenții refractari, tineretul deplorabil și imoral. Nenorocirea abătută asupra părinților cu fete prea puțin sau deloc cuminți nu constă în actul sexual, ci în concentrarea pe plăcerile senzuale.

Nu le mai interziceți actul sexual, înlocuiți-le plăcerile. O să-și caute fericirea în teatru, unii, în genetică, alții, în academicieni etc. Să nu mă credeți pe mine, dar aplicați pe copii.

Un început ar fi să mergeți împreună la festivalul Copil în Europa. Pe lângă scene de teatru concurs, ateliere, programul conține și spectacolul invitat Zic Zac. Eu l-am văzut și o să merg din nou să-l văd.

Zic.

Nu zaceți.

Cu drag!

La Vest de Est, la Est de Vest

Săptămâna asta încheiată cu o oră în plus de somn, și-a numărat zilele în Timișoara și cu un festival internațional de literatură.
Miercuri, joi și vineri, la Palatul Baroc, iubitorii și curioșii de literatură au putut să asculte scriitorii lecturând și să intre în dialog cu ei.
Eu am ajuns joi și vineri. Joi seară, în lumina candelabrelor, am ascultat lectura scriitorilor Richard Swartz, Jan Koneffke, Vasile Ernu și Viorel Marineasa. Cel mai mult mi-a plăcut să ascult lectura în suedeză și germană, atunci a fost o desfătare. Deși nu înțeleg nici una din aceste limbi, mă încântă muzicalitatea pe care o descopăr în orice limbă străină mie.
Neînțelegerea conținutului fragmentelor citite de scriitori nu a însemnat o pierdere, ci o accentuare a unei stări de visare.
A urmat dialogul după lectură, întrebările.
În momentul acesta, eu, mai întotdeauna, îmi întorc mintea plecată ca un câine de stână oile. Rag la interior până, clipind, prind două cuvinte al căror sens îmi este în sfârșit cunoscut.
Joi seară a fost plin de studenți. În dreapta mea, multe studente. La dialog au început să plece. Nu i-am învinovățit. S-a vorbit despre comunism; s-a vorbit despre o durere pe care ei nu o cunosc.
Nici eu nu am experimentat comunismul, l-am cunoscut doar din cărți. Jurnalele scriitorilor noștri mi-au schimbat procesul psihic în ceea ce privește regimul comunist în care au trăit părinții mei. Nu aș putea să recomand cuiva Nicolae Steinhardt ca lectură, ci ca un experiment al durerii.
Vineri i-am ascultat pe Vladimir Arsenijvic, Philip O Ceallaigh, Daniela Rațiu și Tudor Crețu.
Pe primii doi i-am ascultat într-o atitudine de visare al celui care ascultă o arie muzicală. La Daniela Rațiu am ascultat cuminte cu bărbia în palmă. Tot timpul mi-a vâjâit în minte prezentarea lui Robert Șerban. O tânără fragilă, feminină, încă un cuvânt care îmi scapă, dar cu o mare forță narativă.
Glasul ușor zaharat al lui Robert Șerban când a prezentat-o pe Daniela Rațiu mi-a dus iar simțurile în afecțiuni deviate. De atâtea ori am senzația că femeile sunt tolerate în această lume, nu neapărat acceptate. M-am certat pentru gândul stupid. Cine ar putea să o tolereze pe Virginia Woolf? Nu, în creație nu este masculin și feminin, doar afecțiunea se mai duce pe masculin și feminin.
Pe Tudor Crețu l-am ascultat cu plăcere. Îmi place cum scrie, deși are un caracter care îmi face năsucul să se strâmbe, forța lui creatoare mi se pare bezmetică.
Tudor Crețu, scriitor, dar și director de bibliotecă, și totuși mie nu mi-a înapoiat o carte pe care i-am împrumutat-o pe fișa mea de la bibliotecă, dar ce are creativitatea cu corectitudinea.
L-am aplaudat după ce a sfârșit, i-am și zâmbit, dar cartea e tot pe obrazul meu.
La dialog nu am mai putut rămâne și am plecat tiptil, în ușoare bocănituri de tocuri.
Acesta a fost pentru mine Festivalul internațional de literatură Timișoara, Ediția I, La Vest de Est, la Est de Vest.