Te-ai lepădat de Freud? Nu.

Uneori public articole și pe Hyperliteratura. Rar, adevărat, dar îmi port de grijă sufletește. Nu doresc sub nici o formă să mi-o iau în cap.

Orice text de pe Hyperliteratura adună suta de aprecieri și zeci de distribuiri. Nu-mi văd zâmbetul, dar mă simt. Ca reprezentare trebuie să fiu exact ca un păun și încerc să mă strunesc. Refuz tentațiile care m-ar duce pe calea falsei trufii. Dacă o să găsesc un mijloc original să-mi exprim orgoliul, o s-o fac.

Acum vă las doar un fragment din ultimul text. Vă îndemn să descoperiți întregul pe site-ul Hyperliteratura.

Fac cum fac și ajung să scriu despre Freud. Dacă nu scriu, sigur menționez. De data aceasta am primit și un imbold. Am fost considerată cea mai potrivită să scriu despre.

Am primit o carte, Freud după Auschwitz, de Patrick di Mascio. După titlu am priceput ușor de ce am fost găsită potrivită pentru o recenzie. Am citit ca nebuna în ultimii ani Freud și am vizitat Auschwitz-ul când am împlinit 30 de ani. Asta mi-am dorit eu cadou la devenirea în femeie prin cifra balzaciană: să merg în Polonia, să plâng și să mă scandalizez din cauza faptelor oamenilor.

Doar că după primele pagini m-am simțit păcălită. Ce surpriză! O carte despre lepădarea de Freud. În fața unei asemenea atitudini am rămas înțelegătoare. Răspunsul stă în ambivalența sentimentelor, la Freud am descoperit.

Mi-au atras atenția numele psihanaliștilor: Horney, Fromm, Erikson și Bettelheim. Brusc, s-a ivit întrebarea: mai rămân potrivită dacă recunosc și am citit un singur nume din cei 4? Am citit o singură carte semnată Fromm și nu-mi place să scriu despre ceea ce nu știu.

Consolarea mi-am luat-o din lecturile lui Freud. Am habar despre Totem și tabu, cunosc eseul Moise și monoteismul. Cu sprijin, am pornit să descopăr o altă viziune asupra lumii.

Foto: Adrian Oncu

Copiii privilegiați

251883_465903696753123_205743060_nSunt a doua născută în familia mea. Fiecare copil are un statut anume. Primul născut reglementează și direcția în viață.

Familiile cu doi copii se confruntă cu gelozia dintre frați. Știu că unii mă aprobă, cum alții or să se grăbească să mă contrazică. De ce se grăbesc? Poate o să descoperim împreună răspunsul.

Încep cu un exemplu personal. Eu am fost geloasă pe sora mea. Nu pentru că îi purtam hainele care îi rămâneau mici, aspectul acesta mă umplea de mândrie, dar comparațiile dintre noi mă necăjeau și mă înfuriau nespus. Ea a fost copilul cuminte, eu un drăcușor de fata. M-a salvat chipul frumos, zâmbetul larg și veselia. Purtam bucuria și o răspândeam cu naturalețe.

La școala elementară am nimerit cu fetele învățătoarei în clasă. O altă situație penibilă. Am continuat până la liceu într-un mediu al copiilor privilegiați. La liceu am simțit că am scăpat de atitudinea servilă a profesorilor pentru un elev sau altul.

În toții anii, până la liceu, nu m-a ascultat nimeni. Aș fi cerut explicații pentru ceea ce simțeam dacă nu mi s-ar fi băgat în cap că frații trebuie să se iubească. Trebuie. Ați numărat vreodată cât trebuie utilizăm în vocabular într-o singură zi? De prea multe ori. Încercați să vă observați.

Dacă a trebuit să-mi iubesc sora, îmi era rușine când simțeam că i-aș sparge capul. O explicație la vremea ei, uneori persoanele din familia noastră ne supără și ne enervează, dar dialogul ne-ar dezvălui motivele și intențiile, m-ar fi eliberat de neplăcerea adunată de sentimentele negative, dar firești într-o familie.

M-a salvat atașamentul dintre mine și sora mea. Ne-am iubit. La școală, eliberarea a venit din prietenia cu privilegiații. Am dezvoltat atașament și tandrețe cu copiii preferați și am putut să suport lipsa de dreptate a profesorilor. Inechitatea adulților înceta de la afecțiunea dintre noi, copiii.

Să crești într-un asemenea mediu, suferi și provoci suferință. Nevoia de a fi plăcut, acceptat, integrat îți dictează o direcție sau alta. Dinamica nu lasă timp meditației, iar neplăcerile le ignorăm și le acumulăm până devin un fel de a fi.

Recent am parcurs un eseu de-a lui Freud despre teoria hoardei. Expresia mi s-a luat o cărămidă de pe suflet am trăit-o printr-un oftat lung. Ceva greu s-a desprins din piept. Neplăcerile și durerile copilăriei și adolescenței.

Dacă nu putem să fim privilegiați cu toții, atunci să avem drepturi egale. Ați observat un copil? Dacă el nu are voie să facă una sau alta, ceilați de ce au voie? Se potolește după instalarea egalității pentru toți.

În copilărie suferim monstruos în situații create de adulți prin preferința exprimată și afișată doar pentru un copil într-un grup de copii. Aș avea pretenții de la adulți, dar am realizat că cei incapabili de un comportament echidistant au fost ei înșiși privilegiați. Pur și simplu nu le pasă. Ăsta e al meu, de ce să mă intereseze ce simte celălalt?!

Să amintesc de lumea aceea mai bună invocată de noi toți? Nu amintesc. În fond nimeni nu poate să ne scutească de suferință. Suferința provoacă drame, dramele nasc eroi, eroii devin modele, modelele provoacă visarea.

Viața o fi lipsită de sens, dar în comportamentul oamenilor orice gest conține semnificații.

Cine e curios, se caută!

Ca să te înțeleg mai bine

13235996_1202890263054459_1816461448_nAm căutat la textele mele, prin subiectele abordate, să aduc argumente. M-au învățat anii că important este tonul afectiv.

Că nu sunt o stea printre oameni își are explicația în neutralitatea activă. Am dezactivat-o. Îmi doresc cu ardoare o înălțime afectivă.

Să vă dau detalii.

De șase ani mă ocup de educația fetiței mele. În primele luni după ce am născut, am dat năvală în rețetar și am făcut o listă pe care să o compar: carne și legume. După hrană, m-am poticnit în medicamente, homeopatie sau alopatie. Cum o fac să ia medicamentele fără să le scuipe? Am participat la câteva ateliere pentru părinți. Mi-au fost folositoare pentru un timp. De la doi ani jumătate ai Marei m-au copleșit crizele de nervi datorate limbajului și m-am năpustit pe literatura de specialitate.

Ce citești, mama?
Freud, Mara. Ca să te înțeleg mai bine.

Simultan, asimilam învățături de pe hârtie și observam pe fetiță.

Mama, vreau să mă mărit cu tata. Înlocuirea mea în relația cu tatăl.

Mama, de ce ești tu așa frumoasă? Rivalitatea dintre mamă și fiică.

Aș continua cu exemple, dar oamenii duc lipsă de sinceritate la interior și la exterior. Iar dacă se găsește un bigot să aducă insulte, să mă înjure pe mine și să extindă la copil, îmi otrăvesc o oră din viață. Sensibilitatea am întărit-o. Încă plâng, smiorcăi până aduc foarte bine cu peștele balon, dar cantitatea de neplăcere acumulată de la o vorbă urâtă e neglijabilă.

Reiau un truism. Copilăria nu e inocentă. Nu e Freud responsabil sau oricare adept, sau oarecare interesat îndeaproape de viața afectivă a copilului, de sexualitatea infantilă. El a formulat, iar dacă nu ar fi formulat Sigmund Freud, cu siguranță un alt cercetător ar fi spus lucrurilor pe nume.

Am încetat să-mi iubesc copilul când am fost martoră la înclinări senzuale? Nu.

M-a dezamăgit copilul când alerga să intre după tata la baie să-i observe organul genital? Nu.

M-a înfuriat copilul când a cerut detalii despre naștere și sărut? Nu.

Oare cum să pun în cuvinte fără să fiu vulgară faptul că toți, fără excepție, am făcut în pantaloni și am probat visele umede?!

Depinde de fiecare individ, în funcție și de moștenirea genetică, capacitatea de a transforma energiile sexuale în energii spirituale. Am repetat în ultimii trei ani fraza asta. Practic tautologia conștient. Să fixez în memoria oamenilor, în memoria celor care au în grijă alți oameni, nu neapărat mamele, nu pot să ignor orfanii lumii, că sexualitatea ne definește prin alegeri.

Aleg activitatea sexuală în locul abstinenței.

Aleg plăcerea în locul bolii.

Aleg detașarea în locul nervozității.

Aleg raționamentul în locul instinctului.

Aleg civilizația în locul primitivismului.

Sprijin primim de la nevoi. Nevoia omului stă în conștientizarea limitelor. Nu suntem zei. Suntem sclavi fără un stăpân neapărat observat sau recunoscut. Inconștientul ne cuprinde din toate părțile.

Să ne descurcăm cu sinele. Să încercăm măcar.

Fiecare cu morții lui

Într-o zi obișnuită găsesc diversitatea cel puțin interesantă. De multe ori conține frumusețe. În zile abracadabrante, varietatea îngenunchează conștiința.

Ieri am făcut parte dintr-un juriu. Iulius Mall Timișoara a găzduit concursul organizat de MCS Models, Miss și Mister Junior 2016. Am privit și am admirat copii, conștiințe nealterate ale societății actuale.

Cu ore înainte de concurs, am ținut pe genunchi o carte semnată Freud. Am citit un eseu despre moarte, despre cum ne raportăm la ea.

Seara am revenit acasă și am vizionat un film despre Libia. Să vă explic. Filmul a devenit imaginea literelor din carte. Am reținut despre atitudinea omului în fața morții, o ignoră sau îi acceptă semnificația, sfârșirea vieții, dar cu un compromis, îi adaugă viața de apoi.

Moartea unui străin cântărește puțin, dar moartea unui apropiat, părinte, frate, iubit, prieten ne obligă să ne apropiem de moarte, să ținem seamă de ea.

Am văzut aseară în film o trupă specială de soldați americani luptând pentru viața lor. Omoară libieni, omoară străini până sunt uciși doi dintre ei. În prim plan chipul unui soldat american: sfâșiere, cu prietenul lui piere și o parte din Eul personal. Dialogurile dintre soldați evidențiază relația cu moartea: nimeni nu crede în propria lui moarte, în inconștient suntem convinși de nemurire, iar ideea de Dumnezeu se opune suspendării vieții.

Nu am vizionat singură filmul. Cu celălalt, partea masculină din Doi, povestisem pe zi despre relația cu moartea din eseul lui Freud. Când ne-am ridicat de la film, cu imaginea femeilor libaneze alergând spre luptătorii uciși, el a concluzionat: fiecare cu morții lui.

A suporta viața rămâne totuși prima grijă a tuturor oamenilor vii. Freud

Diversitatea unei zile obișnuite.

2016, start!

12467734_1115184171825069_2075904192_nÎncep anul la fel cum l-am sfârșit, cu un articol pe Hyperliteratura. În decembrie vă informam că l-am expediat la redacție, în ianuarie vă aduc la cunoștință publicarea lui.

Nu așa se nimerește să reiau activitatea blogului, ci așa mi-am propus. Pentru mine, colaborarea cu cei de la Hyperliteratura semnifică o realizare. Ca orice individ conștient de micimea lui, am uneori nevoie de considerație.

Public un fragment, articolul întreg pe hyperliteratura.ro

Scot tot ce e mai urât din mine unii cititori. Complexul de superioritate face ravagii. Mici și sfrijiți suntem cu toții la interior. Descoperă unii cum să transforme inferioritatea în superioritate, iar eu și mulți, pun pariu, am devenit victime.

Eu, cititorul, am citit și psihanaliză. Recunosc în persoanele vulgare, care apelează la înjurături la fel de frecvent ca la punct, o lipsă de argumente. Când nu înțelegem, înjurăm, scria iubitul meu Freud. Notez și titlul: Nevroza la copil.

Nu-i suport!

Atitudinea lor, printr-o prezentare trufașă a corpului sau gestica prefăcută, prețioasă, mă îndepărtează. M-aș apropia să le șoptesc că nu sunt actori sau că își interpretează modest rolul. Cunoaște-l pe celălalt. Ca străin, celălalt e ușor și la îndemână de disprețuit. E comod. E uman. E oricum, mai puțin inteligent.

2016, start!

La ce vă expuneți copiii în primii șase ani din viață

12105791_1066588436684643_5155121466385966296_nAm scris, dar mai amintesc, sunt convinsă că nu strică, poate se fixează prin repetiție. La Timișoara se desfășoară prima ediție a bienalei, iar Fundația Art Encounters propune, provoacă, prezintă, reprezintă activități care au scop producerea unor valori estetice.

Propun și eu ceva. Să lăsăm gâlceava și pretențiile semiotice deoparte. Nu toți știm ce semnifică semiologia și nu toți cunoaștem faptele de cultură ca sisteme. Nici măcar eu, deținătoarea unei diplome a facultății de Litere în cadrul căreia semiotica a fost obiect de studiu.

Lipsa cunoștințelor teoretice nu ne împiedică să ne purtăm trupurile sau pruncii, dacă suntem părinți, la evenimente ca ateliere de creativitate brâncușiologică sau expoziții.

Am descoperit un articol în timpul petrecut pe facebook, pe pagina celor de la Art Encounters, în care, în urma unui studiu, ar fi adevărat ceea ce mie mi-a revenit de la Freud. Atenție la ceea ce vă expuneți copiii în primii șase ani din viață!

Dacă un omuleț nu intră într-o galerie de artă când e crud, șansele sunt tot mai mici să o facă la maturitate.

La început m-a pus puțin pe gânduri. Ceva nu se potrivea cu mediul meu de acasă. Eu am copilărit la Severin. Nu e Motru, nu e Petroșani, am fost la teatru de păpuși și la muzeu, dar asta se întâmpla după vârsta de șapte ani. Am fost cu școala.

Întotdeauna am deținut o bibliotecă. Obiecte în copilărie, aventură, călătorii, imaginație în adolescență. Dar nu reușeam să identific o participare a mea la o expoziție în primii ani de viață. Fustele rotitoare și colorate ale țigăncilor nu le pot lua în seamă. Până când am realizat.

A fost o ușurare, recunosc. Simțeam un disconfort psihic nepotriveala asta freudiană. Dar s-a potrivit. În primii ani am fost din plin expusă la artă. Un unchi, că am doi unchi dragi, este pictor. Mama lui, bunica mea din partea mamei, după ce i-a plecat flăcăul în lume să se școlească, i-a păstrat cu sfințenie, deși nu mi-o amintesc evlavioasă, pânzele, pensulele, șevaletul, sculptura. Un bust din acela cu capul chel. Ah! Stătea sus pe dulap, nu aveam voie să-l atingem, iar în cameră intram doar supravegheate, eu și sora mea.

Asta fac mamele, se fălesc cu creațiile copiilor, Mara deține un perete unde expune operele ei de artă.

Recitii. Îmi dau seama că mă întinsei. M-aș bucura să ajungeți la punctul pe care urmează să-l pun.

Punct.

Fără Freud aș fi fost o femeie mai bună

hyperliteratura-freud02Am anunțat săptămâna trecută că urmează să-mi apară un articol pe Hyperliteratura. S-a întâmplat.

Îl public și aici.

Am încercat să scot din memorie când am auzit pentru prima dată numele lui Freud. Nimic. Parcă ar exista dintotdeauna în conștiință. Ca amintire, există o carte în vechea și bătrâna bibliotecă a tatălui meu de la Severin. O carte despre Freud, nu semnată Freud. Mi-am luat-o din curiozitate și am abandonat-o repede spre repede-repejor.

În adolescență mi-a displăcut ideea că aș fi îndrăgostită de tatăl meu și devoram alt gen de literatură. Citeam și suspinam pe atunci, visam la Făt Frumos și unica iubire.

În facultate am experimentat pluralul lui Făt Frumos. M-am îndrăgostit, am fost părăsită și am părăsit, iar comportamentul oamenilor devenea tot mai enigmatic pentru mine. Confuză, m-am afundat în lectură, iar într-o zi cineva mi-a zis: ție ți se potrivește Jung.

Am ignorat remarca gratuită și mi-am continuat activitățile fără vreun semn că aș fi afectată sau infectată de pasiune pentru psihanaliză. Până într-o zi.

La o librărie, mi-au picat ochii pe Interpretarea viselor de Sigmund Freud.

Continuarea pe http://hyperliteratura.ro/sigmund-freud/

Consumul de carne e expirat

10259816_784242278252595_3196881789466202536_nÎncep să devin din ce în ce mai obraznică. Tac cu intenția de a sfida. Intenția, nu mi-e străină, nu o ocolesc.

O să vă arăt imediat un exercițiu de cum fac.

Există în jur oameni, în jurul meu, să lucrăm personal, care tot ceea ce vorbesc este categoric. Parcă nu au auzit de perspective, parte sau unghi. Când mai adaugă, în loc de punct, ascultă-mă pe mine, mă cuceresc pe loc.

Și tot în jurul meu există persoane care îmi cunosc convingerile sau părerile. Datorită unora, păstrez nota pozitivă, ajung uneori să-mi susțin aceste păreri. Mă simt atunci ca Spartacus sau oricare alt sclav care era aruncat în arenă să lupte.

Aruncată în luptă, în ultimul timp tac și rânjesc. Articulez ceva apăsat, iar apoi mă retrag. Vă povestesc un episod. Redau.

Cineva apropiat mie:  Dunia l-a citit pe Freud. E cu Freud.

Altcineva apropiat de cineva: Freud e expirat.

Eu: Freud nu mai este actual aș zice. De facto, Freud a pus bazele psihanalizei. Apoi refuz să mai vorbesc. Resping orice provocare. Schimb subiectul cu aprecieri despre vreme sau plăceri culinare. Îmi place carnea.

Consumul de carne e expirat. Omul actual ține pasul cu gastronomia și e vegetarian sau vegan.

De facto: genele sunt egoiste. Rămân la consumul de carne.

Zice Dunia

Mă zăpăceşte o senzaţie falsă că am o teză pe care o pot expune ca fiind prima etapă din triada lui Hegel: teză, antiteză, sinteză.
Ideea mea, ca expresie a unei legi logice, susţine că trupul meu ar conţine atomi din Sigmund Freud, Charles Darwin şi neapărat o sufragetă, dar încă nu i-am descoperit identitatea. De primii doi sunt absolut sigură.
Ce argumente am.
Ştiinţa:
Corpul unui adult de 70 de kg conţine aproximativ 6.7 x 10 la puterea 27 atomi şi este compus din 60 de elemente chimice.
Existenţa:
Un puternic ataşament faţă de personalităţile celor doi şi o sensibilitate exagerată când îi citesc. Am următorul exemplu: când am deschis o hartă ataşată la Călătoria unui naturalist în jurul lumii pe bordul vasului Beagle, cartea lui Darwin, am început să plâng.
Aşadar, în momentul naşterii mele, într-o seară de marţi a anului 1983, nişte atomi de Freud şi de Darwin mi-au completat elementele chimice ale corpului.
Aceasta este teza mea.

Îmi asum afirmaţia de mai sus şi abia aştept să descopăr sufrageta.

Am visat așa, așa și așa

Mi se întâmplă din ce în ce mai des.
Dialog între mine și oricine: am visat așa, așa și așa. Ce înseamnă? Hai că tu l-ai citit pe Freud.

Da, l-am citit pe Freud, în continuare citesc, i-am și înrămat o fotografie pe care o am de la Casa Freud din Londra.
Cu toate astea, nu am dobândit știința de a interpreta visele, iar să le tălmăcesc îmi displace. Tocmai de aceea îmi place Freud, pentru că visele în care îmi cade un dinte sau doar mă doare, în care traversez o apă sau doar înot, în care alerg într-o rochie de mireasă, în care zbor și cad au o anumită interpretare și nu păstrez în mine senzația că urmează să mi se întâmple o nenorocire.
Freud nu a tălmăcit, a cercetat, și a cercetat psihicul, iar psihicul, putem să picăm cu toții de acord, depășește toate matematicile lumii.

Interpretarea presupune analiză, cunoaștere, cercetare, încredere.
Tălmăcirea presupune niște cuvinte cheie.

Pentru cuvintele cheie sunt atâtea cărți care fac și desfac visele.

Eu la visele mele analizez conținutul manifest, gândurile latente, urmăresc deformarea, condensarea, împart întregul și accept valoarea lor proprie.

Oh! Cât am zburat azi noapte! Am luptat, am zburat, am căzut, am dat mâna cu cineva, mi s-au îmbolnavit mâinile.

Așa am visat și încă nu am aflat semnificația. Am citit Interpretarea viselor, dar motivul formării acestul vis îmi revine străin și curios.

Am visat așa, așa și așa.