Am visat așa, așa și așa

Mi se întâmplă din ce în ce mai des.
Dialog între mine și oricine: am visat așa, așa și așa. Ce înseamnă? Hai că tu l-ai citit pe Freud.

Da, l-am citit pe Freud, în continuare citesc, i-am și înrămat o fotografie pe care o am de la Casa Freud din Londra.
Cu toate astea, nu am dobândit știința de a interpreta visele, iar să le tălmăcesc îmi displace. Tocmai de aceea îmi place Freud, pentru că visele în care îmi cade un dinte sau doar mă doare, în care traversez o apă sau doar înot, în care alerg într-o rochie de mireasă, în care zbor și cad au o anumită interpretare și nu păstrez în mine senzația că urmează să mi se întâmple o nenorocire.
Freud nu a tălmăcit, a cercetat, și a cercetat psihicul, iar psihicul, putem să picăm cu toții de acord, depășește toate matematicile lumii.

Interpretarea presupune analiză, cunoaștere, cercetare, încredere.
Tălmăcirea presupune niște cuvinte cheie.

Pentru cuvintele cheie sunt atâtea cărți care fac și desfac visele.

Eu la visele mele analizez conținutul manifest, gândurile latente, urmăresc deformarea, condensarea, împart întregul și accept valoarea lor proprie.

Oh! Cât am zburat azi noapte! Am luptat, am zburat, am căzut, am dat mâna cu cineva, mi s-au îmbolnavit mâinile.

Așa am visat și încă nu am aflat semnificația. Am citit Interpretarea viselor, dar motivul formării acestul vis îmi revine străin și curios.

Am visat așa, așa și așa.

Interzisul neexplicat

Pentru chiar a nu știu câta oară în ultimul an, o să scriu despre Freud. Cineva mi-a zis ieri că o să-mi treacă, o să-mi treacă de lectura cărților lui.
M-am întrebat imediat de ce, după atâția ani, Freud provoacă asemenea reacții? Sper să reușesc să găsesc o comparație, comparațiile ajută pentru o mai bună înțelegere, pentru a exprima cel mai corect ce simt când provoc reacții ca aceasta: o să-ți treacă de Freud.
Am găsit. Știu exact cum mă simt. În copilărie, s-a întâmplat de câteva ori, după ce scoteam o carte din bibliotecă, tata mă trimitea înapoi cu ea cu o explicație categorică: nu e pentru copii.
M-am confrutat deseori cu Interzisul neexplicat.
Sub impresia că protejezi mintea sau sufletul, mintea și sufletul dezvoltă dorința de a cunoaște. Sunt plină de dorințe, iar Freud îmi îndeplinește unele dorințe. O dorință a mea a constat întotdeauna în a cunoaște comportamentul uman. Am privit întotdeauna oamenii cu entuziasm, orice gest al lor îmi sporea înflăcărarea.
În prezent, sub influența lecturii, cu cele câteva fire de păr alb, cu transformarea mea în născătoare și cu devenirea în femeie, împart trăirea omului, trăirea mea pe acest pământ în instinct sexual și putere de sublimare.
Cred și împărtășesc rezultatele cercetării lui Freud cu privire la copilărie. Mara mă ajută să verific ceea ce altii numesc simple speculații.
Instinct sexual și putere de sublimare, așa exist și sunt azi. Fiecare dintre noi avem instinct și fiecare dintre noi putem să dezvoltăm puterea de sublimare.
Mi se pare o formulare frumoasă, puterea de sublimare, și o trăire teribilă. Asta mi-a lăsat mie moștenire Freud.
Am habar și despre teama de necunoscut. Freud este atât de cunoscut încât a ajuns să fie aproape necunoscut. Și de aici teama celorlalți când vorbesc din învățăturile lui.
Freud îmi revine și ca un excelent pedagog. Din rândurile cărților lui, dintre rânduri, se desprinde cel mai pertinent îndemn: cunoaște obiectul sau subiectul interesului tău și apoi formulează o părere. Poți să accepți sau că combați doar după ce cunoști, indiferent dacă aceasta cunoaștere se face cu mintea sau cu sufletul.
Nu poate să-mi treacă de Freud, eu îi sunt loială lui Freud.

Nu citesc orice, dar recomand cărți

Cândva azi, într-un moment sau altul, o să sfârșesc cartea Studii despre sexualitate de Freud. Ieri, răsturnată în pat, cu nasul băgat tot în carte, iar am rătăcit pe undeva ochelarii de vedere, într-o turație extrasenzorială, m-am trezit față în față cu lumea întreagă, cu toate caracterele și personalitătile.
Freud a făcut asta. Am recunoscut gesturi ale oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului înțelegând în sfârșit. Orice comportament susține o explicație.
Am părăsit ieri cartea cu regret.
Azi de dimineață am deschis o altă carte. Îmi place să răsfoiesc cărți chiar dacă nu intenționez să încep să le citesc.
Paradigme moderne de Ilie Gyurcsik, o carte pe care abia de două zile o am în bibliotecă. În loc să citesc câteva rânduri, așa obișnuiesc, căutai direct bibliografia. Citii și pipăii nume, ridicai ochii și încercai să mi-l imaginez pe Ilie Gyurcsik în timpul cercetării.
Citea oare trântit în pat?
Inutil. O asemenea reprezentare descrie neputința imaginației mele. Revăzui însă sala de lectură de la Universitate. Și în timp ce aproape priveam peste umărul lui Ilie Gyurcsik, un nume se desprinse din zecile de autori, Iosif Cheie Pantea, un fost profesor de la facultate.
Am păstrat o amintire, am primit de fapt o moștenire de la acest profesor. După 4 ani la Universitate, un an petrecut într-un cămin de la Politehnică și 2 ani de master la facultatea de Arte spun, având de partea mea experiența, că cei de la Politehnică tratează studenții de la Litere cu condescendență, iar cei de la Arte cu aroganță.
Studiul Literelor ar reprezenta cumva o nevoie care se produce cu puține eforturi, muncă facilă, să spun așa. Se vede treaba că cei ce susțin asta prin atitudine sau verbal, nu au deschis o carte a lui Kant, care poate fi mortală atât prin conținut, cât și prin material, oricum ar lovi capul.
Dar totul stă în felul cum ne raportăm. Cei de la Politehnică se raportează cum am numit, cei de la Arte cum am numit, dar cum se raportează cei de la Litere?
Cu umilință oarecum. De ce nimeresc eu în aceste tabere, eu care am probleme cu supunerea, habar nu am. La Litere, majoritatea profesorilor s-au străduit, dar mai ales și-au dorit pentru noi să gustăm din întrepătrunderea disciplinelor, să trăim interdisciplinar. Să cunoaștem artele plastice, filozofia, istoria, chiar și matematica prin Ion Barbu. Și aici o să povestesc despre Iosif Pantea Cheie.
Ne-a întrebat într-o zi dacă știm care e diferența dintre noi și cei de la Politehnică. În amfiteatru tăcere.
Diferența dintre voi și ei este recomandarea, voi ar trebui să știți să recomandați cărți. Dacă vine un student de la Politehnică și îți cere ajutorul, datoria și responsabilitatea noastră stă în a recomanda cărți, dar nu orice cărți, studentul de la Litere nu citește orice.

Să vă mai spun că acesta este răspunsul meu de fiecare dată când cineva mă întreabă dacă am citit Paulo Coelho, și l-am citit, sau Dan Brown? Pe acesta chiar nu l-am citit. Nici seria Harry Potter sau Twilight.

Nu citesc orice, dar recomand cărți. Și recomand lectura lui Freud și Ilie Gyurcsik, despre ei am vorbit azi.

Calea bună și legitimarea ei

În ultima vreme, pe lângă sfatul gratuit de a renunța la lectura cărților lui Freud, tot mai multe persoane din jurul meu își exprimă o îngrijorare: mintea mea mă duce pe o cale greșită.
Care este calea bună și cine o legitimează?
Aș putea să pun această întrebare, dar nu mă obosesc. În general oamenii cunosc acestă cale bună, dar o practică doar în conversații unde îi sfătuiesc pe alții s-o urmeze.

S-ar putea să scriu un text acum sub influența unui nerv iritat.

Despre Freud și lectura cărților lui, repet, o să citesc în continuare. Aș întreba și eu: de ce nu citește toată lumea? Nu Freud, ci pe oricine altcineva care te poate ajuta să înțelegi mai bine comportamentul uman.
A cunoaște comportamentul uman este nevoia mea, iar Freud m-a ajutat să înțeleg că fiecare individ are niște nevoi, iar viața noastră se construiește sau se distruge în funcție de nevoi, de plăcere, neplăcere și sublimare.
În realitatea în care mă desfășor, în situațiile pe care le trăiesc sau doar le acompaniez, un bărbat care se îndrăgostește de o fată de 19 ani, iar acasă nevasta îi este gravidă nu mă revoltă absolut deloc. Bărbatul s-a îndrăgostit, eu sunt atentă pe părinte și pe responsabilitatea și datoria lui de a crește un copil.
Până de curând, aproape că până ieri, aș fi mărturisit că mi-e frică de singurătate, de singurătatea la bătrânețe.
Am scăpat de acest sentiment, oribil de altfel.
Când doi parteneri poartă o conversație în contradictoriu, iar unul rostește rămâi cu prietenii tăi, se instalează o panică și un sentiment de vinovăție.
Am scăpat și de aceste sentimente.
Fără simțuri în alertă aș răspunde: atunci rămân cu prietenii mei.
De fapt chiar am dat acest răspuns.
Părerea mea de rău stă în constatarea eschivării. Îmi permit acum să vorbesc în numele femeilor. De cele mai multe ori, mă ajut totuși de general, femeile, dar sunt absolut convinsă că și bărbații, nu-și fac cunoscută plăcerea de a petrece cu prietenii, ci dau explicații futile: prietenii doresc asta, acțiunea descrie o supunere a celui care se lansează în justificări.
Am avut o prietenă care mereu folosea umerii prieteniei pentru a petrece timp cu fetele. Dacă nu ieșea cu fetele, fetele se supărau.
Dar ceea ce voia ea?
Ea voia o totală lipsă de asumare a dorinței și voinței.
Dar înțeleg acum și acest tip de comportament, înțeleg acum că ceea ce numim caracter urât sau frumos stă în niște condiții de creștere și de educație.
Și înțeleg pentru că am citit.
Nu cititul îmi duce mie mintea pe o cale greșită, ci recunosc calea greșită ca regresie și introiecție.
Introiecție este un cuvânt pe care ți-l însușești prin lectură, având o nevoie.

Cunoașterea aduce și multă dezamăgire. Sunt azi foarte dezamăgită de oameni, dar am capacitatea de a mă bucura totuși de forța unora de sublimare a vieții, de forța mea de a sublima, de a mă transpune pe un plan superior.

Non tutti, ma buonaparte

Când scriu Freud, la ce vă gândiți?
Unii poate la plăcere, la bucurie, dacă cunosc limba germană.
Cei mai mulți dintre noi ne gândim la sexualitate și la complexul lui Oedip. Și rânjim, căci e rânjet ceea ce se afișează, nu zâmbet.
Eu îmi dau voie și îmi permit să mă exclud. De mai bine de un an îmi fac ucenicia în psihanaliză citind, plecând de la părinte, Freud, comparând cu Jung și Adler.
Lectura operelor lui Freud m-a purtat până la cuvântul de spirit. Exact, a studiat și cuvântul de spirit, tehnica, tendința, mecanismul plăcerii, raportul cuvântului de spirit cu visul.
Aș putea să mut punctul, să mai scriu, să alcătuiesc un eseu, un studiu, dar fără pretenția că aș epuiza subiectul.
Nu mut punctul.
Punct.
Doar cer să se ia aminte, Freud s-a ocupat și de cuvântul de spirit, iar azi o să ne delectăm cu câteva exemple pe care le-am găsit între paginile cărții Cuvântul de spirit și raportul său cu inconștientul.

La un bal, Napoleon și o doamnă din Italia.
Napoleon arătând spre compatrioții săi: Tutti gli Italiani danzano si male.
Doamna replicând: Non tutti, ma buonaparte.

Un medic pleacă de la patul bolnavei și îi spune soțului: Doamna nu-mi place deloc.
Soțul: Mie nu-mi mai place demult.

Doi evrei se întâlnesc în apropierea unei băi publice.
Ai luat o baie? întreabă unul dintre ei.
De ce? întreabă celălalt. Lipsește una?

Heine și Soulie într-un salon parizian. Intră un rege parizian al banilor, iar acesta s-a trezit înconjurat de oameni care-l tratau cu profund respect. Soulie îi spune lui Heine:
Priviți acolo cum adoră secolul al XIX-lea vițelul de aur.
Heine: O, ăsta trebuie să fi depășit deja vârsta.

Acum pun punct.
Punct.
Freud a avut simțul umorului.

Așa, mesaje amestecate

Citești ceva, altceva în afară de beletristică. Acest altceva te duce mult într-o zonă cu un nivel ridicat de percepție.
De ceva vreme m-am concentrat pe creier, l-am studiat pe pagini de cărți de psihanaliză și între paginile unui atlas de anatomie.
Capacitatea mea intelectuală descrie o turație cu câteva mișcări pe minut și de foarte multe ori m-a cuprins amețeala.
Îl citești pe Freud și devii dintr-o dată sigur de pasul imens pe care l-ai făcut întru cunoașterea comportamentului uman. Reții denumiri ca duramater și piamater și devii conștient de imensul gol din procesul cognitiv.
Și amețești.
Te reîntorci și mai umil între paginile de carte, dar ridici capul semeț. Ai pierdut ignoranța. Cu această pierdere se schimbă felul de a vedea lumea.
Dacă doriți o imagine cu care să lucrați ușor, mi-am schimbat ochelarii. Cu noii ochelari, sâmbăta aceasta, în urma participării la o cununie, Mara mi-a testat noua realitate.
Mama, când mergem acasă, vreau să-mi arați rochia în care te-ai căsătorit cu tata.
I-am răspuns sincer.
Mama nu s-a căsătorit cu tata.
Adică pe mine m-ai făcut așa ?
Nu am găsit un răspuns potrivit pentru a răspunde nevoilor ei. Și ce semnifică pentru un copil de 4 ani acel așa?
Aici trebuie să vorbim despre mesaje. Mara, și toți copiii de vârsta ei, primesc mesaje de la părinți, de la profesori, din povești. Din povești Mara mea a luat un mesaj anume. A iubi presupune să te căsătorești și să trăiești până la adânci bătrâneți. Da, eu i-am spus și povestea greierilor de la Platon, dar nu mă pot opune realității înconjurătoare și absolut deloc nu doresc să-i dau fetei un mesaj amestecat.
Mai târziu în aceeași zi, deși ea a depășit momentul, eu am continuat să rumeg. Am luat-o în brațe când am descoperit un răspuns potrivit.
Mara, știi că m-ai întrebat dacă te-am făcut așa?
S-a uitat la mine încercând să readucă din memoria ei ceea ce eu încercam să scot.
A scos și m-a aprobat.
Aha!
Știi cum te-a făcut mama? Din iubire, așa te-a făcut.
A repetat, a râs, am mulțumit o nevoie a ei și am reușit să nu-i dau două comenzi diferite pentru aceeași acțiune.
De atunci mă tot poartă mintea la toate aceste mesaje amestecate pe care le primesc copiii. Învățăm ceva, aplicăm altceva. Nevoile noastre, ale tuturor, servesc doi sau mai muți stăpâni. Și ăsta este un alt motiv pentru care îmi place Freud. Mi-a explicat, aproape pe înțelesul meu, că eul slujește și el mai mulți stăpâni, slujește supreaeul, instanța morală, slujește inconștientul, instanța plăcerii. Și discuția se poate extinde, dar mă opresc. Fix în acest punct se iscă critici.
Eu însă mi-am făcut o datorie, am atras atenția.
Atenție, mesajele amestecate formează caractere, schimbă personalități!
Nu mă credeți pe cuvând, observați, aceia care aveți copii în preajmă, cum omuleții apucă o direcție sau alta.
De cele mai multe ori ar fi mai corect să nu răspundem imediat curiozității copiilor, adulții au nevoie să analizeze.
Așa că să avem grijă.

Nu e niciodată târziu să ai o copilărie fericită

Aș vrea să mai vorbim puțin despre Freud. Eu să mai dau niște explicații, unii cititori să încerce să mă determine să-l abandonez pe Freud în favoarea unor psihanaliști actuali.
Mă aflu în plină perioadă Freud, de abandonat nu o să abandonez, lectura cel puțin. Adeptă nu am susținut niciodată că aș fi.
De ce citesc Freud? Sau Jung, Adler, Fromm sau oricare alt psihanalist?
Pentru a mă ajuta pe mine în primul rând, pentru autodidactul în care m-am transformat de câțiva ani. Am terminat școlile, dar nu și învățătura.
Mai citesc Freud pentru plăcerea mea de a cunoaște comportamentul uman, iar psihaniliștii, prin studiile lor metapsihologice te ajută în această direcție.
Săptămâna trecută am avut șansa să vizitez muzeul Freud de la Londra. În această casă a locuit în ultimul său an de viață. Ce am descoperit nou?
În primul rând mi-am zărit numele, nu Dunia, celălalt nume, Paula. Cine este Paula, cititorii au o bănuială. Cine a fost Paula?
Paula a mai fost femeia care a avut grija casei Freud, femeia care i-a însoțit la Londra, nefiind totuși evreică.
Am zâmbit în timp ce pipăiam numele și m-am întrebat acolo de unde afecțiunea mea pentru Freud. Nu mă ajută memoria să scot afară prima amintire a numelui lui. Știu că mi-am cumpărat o carte despre el unde erau descrise câteva cazuri de isterie și am citit un caz sau două. Am lăsat cartea, viața sexuală nu mi se părea atât de plină de semnificații. Viața sexuală era în plin mister pentru mine în acea perioadă, eram în așteptarea ei.
Am reluat lectura cărților lui Freud anul trecut și sunt hotărâtă să sfârșesc toate cele 11 volume pe care le am.
În prezent sunt fixată pe compulsia la repetiție. Din copilărie am purtat cu mine următorul episod.
Într-o seară, mama s-a apucat să facă bagajele pentru călătoria de a doua zi, călătorie care nu mă includea. Totuși eu am plâns, și am plâns, și iar am plâns că vreau și eu să merg cu ele, pleca mama și sora mea. Până la urma mama a cedat și mi-a permis să vin și să-mi așez hăinuțele în valiză, o valiză mare, în carouri, roșu cu negru, și o căptușeală maro.
A doua zi dimineață m-am trezit fără ele.
Înțeleg perfect motivele mamei mele azi. Atunci doar am plâns, mult, mult, mult, până la epuizare.
Voiam și eu să fiu cu ele. Nu singură, cu ele.
Revenind la compulsia la repetiție și să leg episodul din copilărie de trebuința conduitei repetitive, am crescut și port în mine această tensiune psihică, atât de inutilă pentru mine ca individ.
Oriunde sunt prietenii mei, iar eu nu sunt prezentă, indiferent de motive, sufăr. Mereu revăd valiza aceea în carouri și pe mine trântită în pat plângând. Mi-e teamă, nu frică, teamă. Frica apare atunci când cunoști obiectul fricii tale, teama este atunci când ai de-a face cu un element surpriză, iar surprize ai tot timpul, mai ales de la cei mai apropiați și importanți oameni.
Freud m-a ajutat să înțeleg că tot ce se întâmplă în viața mea nu poate fi trecut sub genericul sorții, soarta e doar ceea ce ne-a impresionat în copilărie și purtăm în noi ca adulți.
Cred asta cu o nestrămutată convingere.
Oprimistă rămân însă. M-am întors de la Londra cu aceste cuvinte pe o insignă: nu e niciodată târziu să ai o copilărie fericită.
Lucrez la asta acum.

Freud m-a lecuit de simbolic

Freud a interpretat visele oamenilor și acest lucru e cunoscut aproximativ de toată lumea. Nu cred ca afirmația mea să fie o exagerare sau o neghiobie, Freud e cunoscut.
A interpretat visele unei societăți pudice plecând de la interpretările simbolice și metoda descifrării anterioare teoriei lui.
El a demonstrat că visul are într-adevăr semnificație, că un bolnav se pregătește înainte de a i se aplica o interpretare a viselor. Un prim pas necesar interpretării stă într-o sporire a atenției și o decuplare de la critică. Omul are nevoie să-și dea frâu liber ideilor și să renunțe la critică, iar atenția să fie mutată de la ÎNTREGUL visului la PĂRȚI din vis, deoarece visul este ceva compus.
Despre asta am citit eu săptămâna trecută și consecințele lecturii le-am identificat imediat.
În primul rând m-am lecuit de simbolic, de visele simbolice. Visele au un travaliu în întâmplările noastre, iar întâmplările țin de o acțiune într-un timp trecut.
În al doilea rând, m-am hotărât să țin un caiet de vise, de propriile vise, dar am luat această hotărâre în somn. În timp ce trezirea se instala, eu visam și îmi interpretam visul în timp ce visam. Luam bucata de vis și îmi ziceam că visez asta datorita alteia, până am deschis ochii.
Am deschis ochii zâmbind.
Freud a interpretat visele, iar acum modifică vise.
Nu am terminat cartea Interpretarea viselor, are nu număr foarte mare de pagini, iar lectura merge în deal, și în vale, în deal și în vale. E dificil, dar plin de satisfacții.
Poate o să încep și pe blog o categorie de vise interpretate.