Un vis de o zi

Zilele trecute am fost percepută ca o elevă silitoare. Întâmpin întrebarea și răspund: am ascultat. Într-adevăr se întâmplă destul de rar să ascult. În mod obișnuit aud.
Pe marginea frecvenței rar aș putea comenta. Oamenii pe care îi ascult sunt rari. Ca să ascult, am nevoie de încredere. Să cred în abilitățile și însușirile omului din fața mea. Astfel, devin o elevă silitoare.
În 9 noiembrie, duminică, o să aibă loc lansarea cărții Un vis de o zi. Pentru această carte, pentru acest eveniment am lucrat cu oameni care se bucură de toată încrederea mea.
Bogdan Mosorescu, coperta.
Lucian Popovici, afiș.
Romina Faur, specialist PR.
Mile Șepețan, fotograf.
Richie, blogger-moderator.
Cristina Dumitru, actriță.
I-am ascultat pe fiecare dintre ei. Pe rând, toți și-au exprimat propriile viziuni. Așa îmi place să lucrez, cu încredere și respect pentru munca celuilalt.

Cu această introducere, în urma colaborării între mine și ceilalți, o să lansez un concurs. Ofer 3 exemplare din cartea Un vis de o zi primelor 3 persoane care vor răspunde la următoarea întrebare: este feminismul irelevant în societatea actuală?

Aștept cu nerăbadare și multă curiozitate răspunsurile.

Mulțumesc.

afis-paula-fb

Cele câteva rânduri

Nu eram chiar sigură dacă o să public azi cele câteva rânduri primite de la o cititoare, dar ieri am primit, după publicarea textului, câteva reacții interesante la cele câteva rânduri pe care le-am scris eu ca introducere.
Plural, reacții. Nu a fost un caz izolat, ci mai multe persoane au avut ceva de comentat în privat.
Îmi dau seama că afirmația mea despre strălucirea minții a smuls zâmbete, zâmbete sincere, ironice, mai puțin ironice.
Îmi dau seama ce îmbinare reușită de cuvinte.
Știu, nu îmi dau seama, că afirmația ține mai mult de o atitudine decât de încredere, dar muncesc la asta. Muncesc să devină încredere nu atitudine.
Și mai știu că siguranța de sine zăpăcește oamenii, se depășește cumva zona de confort a omului resemnat, iar depășirea limitei de supunere a omului se pedepsește conform legii neînțelese care te trezește din vis înainte să te săruți.
O afirmație pe care nu o pot face este că port atâta încredere în mine. Fals. Port cu încredere măști, dar nu încredere, cu o completare, m-am săturat. Vreau să rămân în vis până mă sărut. Asta e o glumă, nu ține de mine, mi-aș dori eu, aș avea ceva bărbați de sărutat, și aș începe cu Marius Manole, apoi cu Ryan Gosling.
Ceea ce vreau, și stă în puterea mea, stă într-o consolidare a încrederii prin permisiunea de a-mi accepta deopotrivă defectele și calitățile. Excelez la defecte și intenționez să înclin balanța, să excelez în calități și să corectez lipsurile prin detașare.
Un bun ajutor aici se dovedesc a fi vorbele frumoase, ca ale cititoarei de ieri.
Cuvintele frumoase:

…se întoarce Dunia. Și bine faci revenind, Dunia, cred că tuturor ne e dor de tine, de lecturile și de gândurile tale. De la o cititoare fidela, care totuși absentează perioade variabile de timp, recuperând apoi cum poate ceea ce a ratat.

E o bucurie și un privilegiu (sincer!) sa postez ceva pe un blog ca al dvs.

Punct.