De ce să ne fie frică de sex? Să ne ajutăm copiii să sublimeze

13162153_1199258313417654_653456872_nÎn toamnă, la rugămintea unei prietene mamă, am început să fac gramatică și literatură cu fiul ei. A zburat vorba. În prezent fac gramatică și literatură cu un buchet de copii. La fiecare le-am dus câte o carte din biblioteca personală. Citim, de fapt ei citesc cu voce tare, iar eu ascult, Micul Prinț, Călătoriile lui Gulliver și Eșafodul. M-am oprit la aceste titluri.

Plimb cărțile între ei, iar gramatica, cu părțile ei de vorbire sau de propoziție care mă pun în pericol să fiu înghițită de câte ori cască, e salvată de lectură. Da, gramatica e plictisitoare, copiii o fac uneori de coșmar, dar oricât de sensibili sunt unii și simt i-urile, avem nevoie de reguli ca să punem corect cei 3 i de la unele verbe sau adjective.

Am povestit despre activitatea mea alături de copii deoarece am făcut o observație. Adolescenții mei sunt în faza de dezvoltare care îi sperie pe părinți, sistemul limbic, cel care include centrii cerebrali ai plăcerii, este dezvoltat, însă cortexul prefrontal rațional este doar în parte matur.

Să folosesc alte cuvinte: adolescenții se îndrăgostesc, iar părinții pretind rațiune pe o lipsă de control neural redus. Comportamentul impulsiv cu care caută plăcerea înseamnă reacție.

De aceea vreau să vă șoptesc. Nu îndrăznesc să dau un sfat, nici măcar să recomand. Dragile mele mame, când fata începe să-și petreacă tot mai mult timpul în cameră singură, nu vă îndoiți, acționați, e momentul. Căutați activități care să vă solicite împreună. E datoria și responsabilitatea noastră de părinți să ne oprim din reproșuri și din a pretinde raționamente. Animalele au o perioadă de împreunare, rut se cheamă, omul are etape de dezvoltare cu faze mai mult sau mai puțin mature.

Activitățile împreună să vină firesc, ca distracție, nu ca o oprire sau îndepărtare de băiatul dorit. Îndrăgosteala constituie o plăcere, plăcerile se învață. Lectura e o plăcere. Citesc cu fetele mele, deși cască, nu se concentrează, privesc în gol pe fereastră.

Uneori, rar, îmi permit să râd de ele. Îmi dau voie să mă joc cu ele, să le tachinez, în timp ce le atrag în a percepe și a pricepe, între trandafirii de pe pământ, identici cu trandafirul Micului prinț. Le îmblânzesc. Merg pe urmele lui Exupery. Dacă ne îndrăgostim și o persoană devine diferită, percepem. Și ce pricepem? Că dacă vedem o calitate în funcție de sentimente, putem să neglijăm defectele. Uite așa trecem prin Gerard Genette, puțină teorie a literaturii, și rămân scrise notițe despre limbaj.

Intenția mea era să fixez în memoria afectivă a părinților că plăcerile se învață. Confecționați plăceri cu copiii dumneavoastră. Având mai multe plăceri în adolescență, îndrăgosteala nu-i poate acapara. O mamă din o sută naște un tânăr Werther, cele mai multe aducem pe lume copii inteligenți, dar care cresc anapoda, nedirijați. Părinții au datoria să mijlocească întâlnirea dintre copii și sinele lor, creștem oameni, îi educăm pentru ei, nu pentru noi.

Noi avem o viață separat. Cu plăceri deja cunoscute, împărțite pe categorii, cu sexul inclus.

Nu trebuie să-i ținem pe copii departe de sex, trebuie doar să le arătăm câte plăceri poate avea o persoană. Lipsa plăcerilor duce la concentrarea exclusivă pe plăcerea fiziologică. Adolescenții intuiesc multe, dar asemenea copiilor de doi ani, când încep crizele datorate imposibilității de a articula, nici ei nu pot exprima rațional ce se întâmplă cu ei.

La adolescență nu e permisă plictiseala. Lipsa de ocupație e binevenită la copiii mici pentru a-și stimula imaginația, dar la adolescenți plictiseala presupune un risc, concentrarea pe sex.

De ce să ne fie frică de sex? Să ne ajutăm copiii să sublimeze, să transforme pulsiunile în preocupare: tenis, voluntariat, lectură, dansuri, actorie, drumeții, fotografie etc.

Să ne ajutăm copiii. Eu citesc cu ei. Asta voiam să vă șoptesc.

Îndrăgosteala și kanunul Albaniei

Credeți că există asemănări între o fată îndrăgostită și gjakmarrja?
Gjakmarrja este un cuvânt în limba albaneză, gjakmarrja înseamnă răzbunarea sângelui, o practică dintr-un străvechi cod cutumiar specifică unor zone din nordul Albaniei.
Alăturarea gjakmarrjei cu îndrăgosteala aduce mult cu idioțenia, iar prostia mai poate exprima ceva inteligent, idioțenia doar o lipsă totală de inteligență.
Mă apăr, accept opinenți.
Da, aveți dreptate. Mi-ar plăcea totuși să mi se permită continuarea.
Zilele trecute, călătorind cu avionul, am strecurat în geanta mea o carte, Florile înghețate din martie de Ismail Kadare. Orice deplasare cu avionul mă îndeamnă să aleg din bibliotecă o carte de dimensiuni mici, iar Florile înghețate din martie s-a potrivit. Ismail Kadare, după o categorie care mă ajută pe mine pentru o cunoaștere personală, aparține scriitorilor cu o topică lipsită de subtilități. Din cărțile lui păstrezi ideea, informația. După trei cărți ale acestui autor, mărturisesc că ideile lui produc ecou, emoțiile se propagă psihic și somatic.
Din această ultimă lectură am păstrat cuvintele gjakmarrja și kanun, și semnificațiile lor. M-am mirat, o uimire cât se poate de intelectuală, adică am ridicat din sprâncene raționând nu plină de perplexitate, cum o societate, fie ea și înapoiată, primitivă, barbară a funcționat într-o consuetudine a dreptului de viață și de moarte asupra altei persoane.
Cum poate un om să câștige dreptul asupra altui om? Cum să se nască așa ceva dacă nu există actul de creație? Nu există proces de formare.
Am făcut presupuneri. Dreptul ăsta stă în observație. Primitivul a avut la dispoziție natura. Animalele se omoară între ele, dar. Stop. Animalele nu se răzbună. Cum a apărut răzbunarea? În mintea oamenilor, în dorința lor pe patul de moarte, în atitudinea și stilul lor de viață? Răzbunarea sângelui?
Sunt fixată aici, într-o absență, dar într-un cod străvechi, kanun, și secțiunea lui, gjakmarrja, răzbunarea sângelui.
Îndrăgosteala am alăturat-o după ce am ascultat o mamă vorbind despre fata ei îndrăgostită, prima dragoste. Fata s-a îndrăgostit în vacanță, iar vacanțele tulbură geografic sentimentele. Copii din toate colțurile României se cunosc și se îndrăgostesc la bunici la țară sau la prieteni în vizită. Revenirea acasă se instalează cu dor și cu o anumită izolare. Aici.
Să ne oprim aici. Ăsta e punctul nevralgic. Doi îndrăgostiți separați, în care unul are întotdeauna o atitudine greșită, cere și impune.
Nu te mai vezi, nu mai vorbești, nu mai râzi cu alți băieți, alte fete.
De unde dreptul ăsta asupra celuilalt? Și de ce celuilalt i se pare firesc să accepte? Punctul comun dintre kanun și îndrăgosteală stă în acest drept asupra celuilalt. Cum s-a născut această pretenție? De ce omul o poartă în lume ca fiind naturală?
Firesc este să te plimbi prin lume liber, să te oprești să râzi și să cunoști oameni, nu bărbați sau femei, să iubești, să greșești, să înveți, să nu rănești oamenii prin comportament, căci ceea ce simți vine cu o altă abordare.  O iubire care moare nu trebuie să-l jignească pe celălalt.
Ah! De ce nu m-am născut fluture? Fluturii se transformă, omidă, pupă, aripi colorate. Toți ajung într-un trai extravagant al aripilor colorate, noi, oamenii, ne permitem singuri să rămânem omizi.
Poate cineva cu studii aprofundate de antropologie mă ajută să înțeleg și să accept acest drept al omului asupra celuilalt.
Până atunci, posibil niciodată, mă bucur nespus să privesc fluturii, fluturii se transformă.