Gaițele, bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi

Acțiunea din Gaițele de Alexandru Kirițescu se petrece în casa Anetei Duduleanu, văduva unui mare moșier. În casă mai locuiau fiica cea mică, Margareta, împreună cu soțul, Mircea Aldea, și două servitoare. Ne aflăm undeva în Oltenia, pe la 1930.

În această casă toată lumea urlă, practică sarcasmul, se evidențiază egoismul. Membrii familiei par să dea concurs pentru premiul cel mare – cel mai meschin din familia Duduleanu. Există și un intrus în familie, Mircea Aldea. El se consumă încet, până la disperare, iar deznădejdea lui duce la conflict și se sfârșește în tragedie.

Cum repertoriul Naționalului cuprinde spectacolul Gaițele o să țin pentru mine o parte din acțiunile care alcătuiesc conținutul. Temele le divulg. O să le descoperiți pe următoarele: familia, iubirea, avariția, infidelitatea, sinuciderea etc, toate mustind de umor. Este totuși o comedie oricât de negre sunt reprezentările despre societatea românească.

Pentru noi nici n-ar putea să aibă altă reprezentare în afară de comedie. Dar să știți că altfel au stat lucrurile când s-a jucat pentru prima oară. După o oarecare cercetare, puțină, e drept, am descoperit răspunsul autorului la întrebarea: Cum am ajuns să scriu această piesă?

Împrejurări familiale mă determinaseră să locuiesc, câtva timp, la Craiova. Pe acea vreme, Oltenia aparţinea la vreo nouă sau zece familii de mari moşieri, pe ale căror pământuri ţăranii pălmaşi erau exploataţi cu sălbăticie. […] Am avut prilejul să cunosc îndeproape pe aceşti moşieri şi zarafi, din care se recrutau conducătorii ţării. Am cunoscut lăcomia, avariţia, trufia şi cinismul lor, lipsa din sufletele lor a oricărui simţământ uman, bestialitatea lor. Şi atunci, încercând să urmez pilda strălucită a marilor înaintaşi realişti ai scenei, am luat calea satirei sociale şi am scris Gaiţele, piesă în care m-am străduit cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune. Aşa s-a născut piesa de faţă. Premiera a provocat stupoare. S-a râs, dar cu inima strânsă şi, la ieşire, spectatorul burghez simţea ceva amar pe cerul gurii.

Spre deosebire de acele vremuri, cetățenii de azi părăsesc sala de spectacol cu zâmbetul pe buze. Eu așa am ieșit, iar în timpul spectacolului, m-am abținut să nu râd atât de tare încât să deranjez actorii de pe scenă. M-am apucat cu mâinile de burtă în momentul în care Aneta, Zoie și Lena fug la gard să vadă mortul.

Aplauzele de la final spun multe, inclusiv despre jocul actorilor. La Timișoara, Mălina Manovici a dat viață silfidei Margareta absolut savuros, făcând un rol bun în cariera sa.

Dacă se ivește prilejul de a merge la Gaițele, nu ezitați, mergeți cu încredere. Răsplata e grandioasă.

În închiere, o replică delicioasă reținută de mine: Bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi.

O viață bună

Cititul îndeplinește funcții. O funcție, favorita mea, ține de a te pune pe gânduri. Să-ți pui ochii în tavan sau într-un punct pe perete și să meditezi la o perspectivă anume la care nu te-ai mai gândit până atunci.

Mintea mea muncește de ieri la viață bună. Viața bună presupune o direcție. E nevoie să ne detașăm, nu neapărat să ne vindecăm. Mi-a convenit să descopăr un asemenea unghi. Am ajuns și eu la concluzia că atât fericirea, cât și tristețea sunt supraapreciate.

Fascinată de univers, cu posibilități intelectuale limitate de înțelegere, am exclus tragedia din viață. Tragedia a rămas un gen literar. În imensitatea spațiului, tragedia s-a transformat discret și firesc într-un proces biologic.

La o scară mică, la viața noastră de toate zilele, nu încerc să corectez pe nimeni. Mara plânge și o compătimesc când pierde o păpușă. La alt nivel, când unei mame îi moare copilul nu se consolează prin priceperea procesului biologic. În altă dimensiune, când iese la suprafață o infidelitate, nu te descurci științific cu sentimentele. Sau te descurci greu, zice Freud.

Dacă partenerul cochetează și este atras de o altă persoană anunți că ești deranjat și poți cere să înceteze. Ce se întâmplă dacă nu încetează? Habar nu am. Nu am un răspuns. Nu știu ce trebuie făcut sau considerăm că trebuie făcut.

Dar știu cum să nu acționăm. Trec peste reacții și plânsete. Ajung la imbecila faptă de a suna cealaltă femeie sau celălalt bărbat. Aș prefera să scriu la feminin. Sunt un autor de sex feminin. Închid paranteza.

Cunosc un număr considerabil de femei care au sunat-o pe cealaltă. Profit de puterea unui blog personal să transmit din experiența proprie. Cealaltă nu vă datorează absolut nimic. Excepție face o prietenă, tot din experiență vorbesc. Situația impune acolo niște explicații, dar la nivel rațional nici măcar prietena nu vă datorează vreo justificare.

Jeluirile țin de sistemul nostru limbic. Partea asta de creier ne dă un delir de grandoare și o forță care pretinde drepturi asupra celuilalt. Așa explic eu jalnicele exprimări: Cum de mi-ai făcut asta? Cum ai îndrăznit să înșeli mama copiilor tăi?

Pârț! Floșc! Și alte referiri scatologice.

Și am ajuns la direcția din introducere. În viața de toate zilele avem nevoie de o direcție. Situațiile care solicită centrii cerebrali ai plăcerii impun o deschidere mai largă ca persoană. Să te lansezi în viață, iar viață nu presupune compromisuri peste compromisuri mai ales într-o relație.

Reevaluați ce înseamnă pentru fiecare dintre dumneavoastră viață bună. Iar la final puneți-vă și întrebarea: Am o viață bună?

Eu am o viață bună.

Foto: Diana Bodea 

Zice Dunia

Desfrâul generează fidelitate, fidelitatea, nevoia de plăceri ușoare.
Fiecare persoană trecută de 30 de ani și așezată la casa ei știe la ce mă refer. Unii s-ar putea să nu recunoască sau să nu-și recunoască.

Curioasă de fire, cu un fel de a fi în mare parte vesel, am efectuat o anchetă cu întrebări lansate în stânga și în dreapta.

Ce faci dacă te trezești într-o bună dimineață și-ți privești partenerul ca pe un străin?

1. Schimbi partenerul.
2. Înseli.
3. Accepți compromisul și angoasa.
4.

Mă aflu în căutarea unui al patrulea răspuns. O să mă dedic lui. Cine consideră că mă poate ajuta să se simtă liber să comenteze sau să-mi scrie pe adresa de mail, pauladunia21@gmail.com.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc