Bărbații se pot vindeca de amante

Mi-e capul plin de filme proaste și spectacolul de aseară de la Teatrul Maghiar. Filmele proaste de Crăciun mă atrag dezamăgitor de tare. Se pare că renunț greu la clișee. Nu las nimic și pe nimeni să intervină între atenția mea și scena sărutului dintre el și ea. Îmi pocnesc degetele, chipul se congestionează, zâmbesc tâmp. Iubirea este ultimul basm la care renunțăm, rostește patetic un personaj feminin dintr-un film vizionat zilele trecute.

Cred și eu asta! Educația mea nu se potrivește cu manifestările romantice, dar suspin și mă bucur la fiecare final fericit. Ca nuca în perete, spectacolul de aseară mi-a smuls toate pornirile romantice. La comun, așa se cheamă spectacolul. Textul a fost scris de Thomas Vintenberg și Mogens Rukov, iar regia îi aparține lui Radu Alexandru Nica.

Despre ce este vorba? Mai multe persoane decid să trăiască la comun cu drepturi și obligații egale. Două cupluri și alte 3 persoane împărtășesc aceleași convingeri. Criza se declanșează când un bărbat aflat deja într-o relație se îndrăgostește de o altă femeie și decide ca aceasta să se mute împreună cu ei.

În acest moment toate convingerile se restabilesc. Marile teme ale umanității sau coșmarurile umanității se desfășoară într-un ritm alert în fața spectatorului: proprietatea privată, stima de sine, masculinitatea, umilința, interdicția, iertarea, complexul lui Oedip.

Dacă trecem puțin în viața personală, am nevoie să mă urmați, se întâmplă să citesc în aceste zile Psihologia femeii de Karen Horney. Subiectele abordate de Horney mi-au permis să primesc spectacolul de aseară cu alte sentimente. Freud mi-a anulat zeci de indignări, dar Horney mi-a băgat pentru totdeauna în cap că femeia este și bărbatul face. Ce vreau să spun cu asta? Mai multe vorbe goale, mai multe fraze inutile rostite de psihanaliști? Nu. Intenționez să clarific. Femeia poate să facă sex, să procreeze și să nască doar fiind. Bărbatul acționează și își demonstrează, și redemonstrează bărbăția de fiecare dată.

Am privit aseară cu luare aminte o situație. O femeie abandonată de bărbat pentru o altă femeie mai tânără. Nu tu ești dificilă, situația este dificilă. A rostit consolator un locuitor al casei tinerei iubite.

Te face să te gândești. În asemenea situații, ce anume ne deranjează? Ne îndreptăm atenția și reproșurile spre cea de-a treia persoană care nu are nimic de-a face cu cele două individualități care au alcătuit cuplul înainte. Individualitățile separat nu și-au gestionat eficient așteptările și pretențiile. Ne concentrăm prea mult la celălalt pe lipsuri și prea puțin pe calități. Infidelitatea este un simptom, nu o boală. Tratată, există șanse de vindecare. Bărbații se pot vindeca de amante, femeile se pot vindeca de amanți.

M-am îndepărtat de spectacol, dar v-am rugat să pășim în afara textului. O să mă opresc.

Vă sugerez să abandonați gravitatea și să râdeți înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

Mamele caută reconfirmări ale capacităților intelectuale și sexuale

Naști. Îți iei copilul pentru prima dată în brațe. Majoritatea gândim: Asta e iubirea! Apoi o viață întreagă avem o reprezentare de lupoaică. Apărăm și luptăm pentru copiii născuți.

La câteva luni după naștere, ceva se întâmplă cu unele femei. Descoperă că reproducerea este mit în aceeași măsură ca nevoie biologică fundamentală. Nu se simt împlinite, iar sentimentele amestecate devin obișnuințe ale unui adevăr personal. Apar întrebările nimicitoare desprinse dintr-un comportament dezaprobat de societate și nepriceput de tânăra mamă: o dorință nestăvilită de bărbat. Sentimentul de vinovăție se desprinde prin interogatoriu: Oare sunt o mamă bună? Îmi iubesc suficient copilul?

În acest moment, l-aș numi Zero, femeile aleg o direcție sau alta.

O direcție anume preferă multe: concentrarea exclusivă pe copil. Reprezentările despre apariția unui copil în cuplu oscilează în funcție de educația, dar mai ales autoeducația fiecăruia. Dacă copilul este un dar de la Dumnezeu, în puține cazuri mai contează și altceva. Sexul cu siguranță nu. Sexul semnifică doar unealta.

O altă direcție aleg mai puține; nu dețin procente, doar experiență și spirit de observație, concentrarea pe persoană. Copilul nu semnifică împlinire, ci o posibilitate concretă de a deveni un om mai bun. Orice nou născut reamintește omenirii de fragilitatea speciei și de speranță. Viitorul pare să fie al nostru. Cu o detașare clară de copil, o persoană și el, mamele caută reconfirmări ale capacităților intelectuale și sexuale.

Femeile intră într-un război intelectual. În funcție de reprezentările despre viață, încep luptele sau se capitulează. În ce moment al vieții ai făcut copilul și din ce motiv? Momentul și motivul marchează cuplul. De aceea ajung mulți părinți la despărțire după apariția unui copil. Lipsa îndrăgostelii are drept consecințe intoleranța. Nu-i mai poți ierta bărbatului comportamentul urât, iar el sigur nu te va scuti de pedepse. Ești grasă și neîngrijită va formula cu voce tare.

Ce fac femeile în momentul zero? Aleg compromisul sau despărțirea? O viață lipsită de pasiune în dormitor de la 30 de ani, dar în familie, sau o viață de femeie singură, dar cu probabilități de împlinire sexuală? Calea confortabilă a supunerii în societate sau calea aspră unde se aruncă cu pietre a împotrivirii, asta e întrebare și nu are legătură cu Shakespeare, ci cu fericirea fiecăruia dintre noi.

Din cele două direcții se pot desprinde câteva situații. Amintesc de: acceptarea infidelității în cuplu, relațiile deschise, abstinența, terapia, vizionarea filmelor porno împreună etc.

Fiecare cuplu, în funcție de educație, își dictează contextul. Monogamia este un construct. Conceptul ăsta abstract la bază eșuează în practică. Putem încerca până descoperim ce ni se potrivește. Curajoșii experimentează. Azi asta înseamnă curaj. Să spui NU prejudecăților societății. Luptele corp la corp nu se mai duc. Adio, Sparta!

Reverențe în fața cuplurilor posesoare de o rețetă avantajoasă individual și social. Pot fi considerați învingători. O masă duminica cu mama, tata și copilul reprezintă un triumf.

Îngenunchez în fața femeilor care nu-și îngroapă sexualitatea după ce au născut. La 30 de ani e prea devreme să renunți la satisfacția sexuală. Sexul pasional ne face oameni mai buni. Sexul din obligație ne transformă în persoane plictisitoare și căpătăm deprinderi urâte. Despre lipsa sexului nu mai menționez. Ce știu eu despre asta?!

Nu doresc și nu vreau să aflu! Ce aș vrea cu adevărat să știu ar fi despre o viață sexuală cu satisfacții în viața fiecăruia dintre noi. Ce versiuni încântătoare am fi atunci!

O să închei. O să reamintesc de veselie. Să râdem înainte de toate și să învățăm să facem sex în cele din urmă!

Foto: Simona Nutu 

Gaițele, bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi

Acțiunea din Gaițele de Alexandru Kirițescu se petrece în casa Anetei Duduleanu, văduva unui mare moșier. În casă mai locuiau fiica cea mică, Margareta, împreună cu soțul, Mircea Aldea, și două servitoare. Ne aflăm undeva în Oltenia, pe la 1930.

În această casă toată lumea urlă, practică sarcasmul, se evidențiază egoismul. Membrii familiei par să dea concurs pentru premiul cel mare – cel mai meschin din familia Duduleanu. Există și un intrus în familie, Mircea Aldea. El se consumă încet, până la disperare, iar deznădejdea lui duce la conflict și se sfârșește în tragedie.

Cum repertoriul Naționalului cuprinde spectacolul Gaițele o să țin pentru mine o parte din acțiunile care alcătuiesc conținutul. Temele le divulg. O să le descoperiți pe următoarele: familia, iubirea, avariția, infidelitatea, sinuciderea etc, toate mustind de umor. Este totuși o comedie oricât de negre sunt reprezentările despre societatea românească.

Pentru noi nici n-ar putea să aibă altă reprezentare în afară de comedie. Dar să știți că altfel au stat lucrurile când s-a jucat pentru prima oară. După o oarecare cercetare, puțină, e drept, am descoperit răspunsul autorului la întrebarea: Cum am ajuns să scriu această piesă?

Împrejurări familiale mă determinaseră să locuiesc, câtva timp, la Craiova. Pe acea vreme, Oltenia aparţinea la vreo nouă sau zece familii de mari moşieri, pe ale căror pământuri ţăranii pălmaşi erau exploataţi cu sălbăticie. […] Am avut prilejul să cunosc îndeproape pe aceşti moşieri şi zarafi, din care se recrutau conducătorii ţării. Am cunoscut lăcomia, avariţia, trufia şi cinismul lor, lipsa din sufletele lor a oricărui simţământ uman, bestialitatea lor. Şi atunci, încercând să urmez pilda strălucită a marilor înaintaşi realişti ai scenei, am luat calea satirei sociale şi am scris Gaiţele, piesă în care m-am străduit cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune. Aşa s-a născut piesa de faţă. Premiera a provocat stupoare. S-a râs, dar cu inima strânsă şi, la ieşire, spectatorul burghez simţea ceva amar pe cerul gurii.

Spre deosebire de acele vremuri, cetățenii de azi părăsesc sala de spectacol cu zâmbetul pe buze. Eu așa am ieșit, iar în timpul spectacolului, m-am abținut să nu râd atât de tare încât să deranjez actorii de pe scenă. M-am apucat cu mâinile de burtă în momentul în care Aneta, Zoie și Lena fug la gard să vadă mortul.

Aplauzele de la final spun multe, inclusiv despre jocul actorilor. La Timișoara, Mălina Manovici a dat viață silfidei Margareta absolut savuros, făcând un rol bun în cariera sa.

Dacă se ivește prilejul de a merge la Gaițele, nu ezitați, mergeți cu încredere. Răsplata e grandioasă.

În închiere, o replică delicioasă reținută de mine: Bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi.

O viață bună

Cititul îndeplinește funcții. O funcție, favorita mea, ține de a te pune pe gânduri. Să-ți pui ochii în tavan sau într-un punct pe perete și să meditezi la o perspectivă anume la care nu te-ai mai gândit până atunci.

Mintea mea muncește de ieri la viață bună. Viața bună presupune o direcție. E nevoie să ne detașăm, nu neapărat să ne vindecăm. Mi-a convenit să descopăr un asemenea unghi. Am ajuns și eu la concluzia că atât fericirea, cât și tristețea sunt supraapreciate.

Fascinată de univers, cu posibilități intelectuale limitate de înțelegere, am exclus tragedia din viață. Tragedia a rămas un gen literar. În imensitatea spațiului, tragedia s-a transformat discret și firesc într-un proces biologic.

La o scară mică, la viața noastră de toate zilele, nu încerc să corectez pe nimeni. Mara plânge și o compătimesc când pierde o păpușă. La alt nivel, când unei mame îi moare copilul nu se consolează prin priceperea procesului biologic. În altă dimensiune, când iese la suprafață o infidelitate, nu te descurci științific cu sentimentele. Sau te descurci greu, zice Freud.

Dacă partenerul cochetează și este atras de o altă persoană anunți că ești deranjat și poți cere să înceteze. Ce se întâmplă dacă nu încetează? Habar nu am. Nu am un răspuns. Nu știu ce trebuie făcut sau considerăm că trebuie făcut.

Dar știu cum să nu acționăm. Trec peste reacții și plânsete. Ajung la imbecila faptă de a suna cealaltă femeie sau celălalt bărbat. Aș prefera să scriu la feminin. Sunt un autor de sex feminin. Închid paranteza.

Cunosc un număr considerabil de femei care au sunat-o pe cealaltă. Profit de puterea unui blog personal să transmit din experiența proprie. Cealaltă nu vă datorează absolut nimic. Excepție face o prietenă, tot din experiență vorbesc. Situația impune acolo niște explicații, dar la nivel rațional nici măcar prietena nu vă datorează vreo justificare.

Jeluirile țin de sistemul nostru limbic. Partea asta de creier ne dă un delir de grandoare și o forță care pretinde drepturi asupra celuilalt. Așa explic eu jalnicele exprimări: Cum de mi-ai făcut asta? Cum ai îndrăznit să înșeli mama copiilor tăi?

Pârț! Floșc! Și alte referiri scatologice.

Și am ajuns la direcția din introducere. În viața de toate zilele avem nevoie de o direcție. Situațiile care solicită centrii cerebrali ai plăcerii impun o deschidere mai largă ca persoană. Să te lansezi în viață, iar viață nu presupune compromisuri peste compromisuri mai ales într-o relație.

Reevaluați ce înseamnă pentru fiecare dintre dumneavoastră viață bună. Iar la final puneți-vă și întrebarea: Am o viață bună?

Eu am o viață bună.

Foto: Diana Bodea 

Zice Dunia

Desfrâul generează fidelitate, fidelitatea, nevoia de plăceri ușoare.
Fiecare persoană trecută de 30 de ani și așezată la casa ei știe la ce mă refer. Unii s-ar putea să nu recunoască sau să nu-și recunoască.

Curioasă de fire, cu un fel de a fi în mare parte vesel, am efectuat o anchetă cu întrebări lansate în stânga și în dreapta.

Ce faci dacă te trezești într-o bună dimineață și-ți privești partenerul ca pe un străin?

1. Schimbi partenerul.
2. Înseli.
3. Accepți compromisul și angoasa.
4.

Mă aflu în căutarea unui al patrulea răspuns. O să mă dedic lui. Cine consideră că mă poate ajuta să se simtă liber să comenteze sau să-mi scrie pe adresa de mail, pauladunia21@gmail.com.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc