Zice Dunia

Știu că obișnuiesc să spun, dar azi mă întreb: de ce această preferință pentru io?
Io zic, io cred, io m-am săturat etc.
Io. De ce io?
Vorbind din DEX, io este o formulă care precedă numele domnitorilor sau se presupune că în limba română io vine de la pronunțarea vulgară a lui eu.
Personal, îl găsesc pe io vulgar, iar persoanele care folosesc această formă îmi revin ca niște megalomani, apoi ei desigur nu sunt ca toată lumea.
Nu, firește că nu semănăm, căci individualitatea nu a inventat-o psihanaliza, individualitatea e un dat.
Totuși, deși cunoaștem cu toții acest aspect, individualitatea, unii vor să exagereze puțin în diferențiere.
Pronumele personal eu e cunoscut de toată lumea și e corect și curat, prea plictisitor. Am ajuns, unii dintre noi, să fim plictisiți de limbă și să devenim snobi în limbaj, căci într-adevăr, io este la modă.

Text de atenționare gramaticală

Am uitat să mai scriu un asemenea text. Azi vreau, pe lângă atenționare, să adaug ceva. Fac asemenea articole dintr-o iubire imensă pentru limba română, îmi place, mă simt confortabil psihic în această limbă și mă satisface. Asta nu înseamnă că îi cunosc exagerat de bine gramatica, în facultate am fugit de gramatică și recunosc că mă plictisește, dar mă plictisește gramatica aprofundată nu aceea de bun simț.
Uneori, chiar pe blog, greșesc când scriu. Uneori descopăr greșeala, alteori mi se atrage atenția, câteodată devine parte din blog prin ignoranță.
Totuși mă încăpățânez să fac aceste texte, chiar și pentru o singură persoană care își poate corecta ceva în limbă.
Azi îi aduc în lupă pe ai noștri. Ai noștrI. Un singur i.
Exemplu: părinții noștrI, prietenii noștrI.

După ai noștri o să am nevoie de o recapitulare a acestor texte, căci nu mai țin minte despre ce am scris în lunile trecute.
Mai amintesc că aici poate oricine să scrie, e deschis, un text deschis iubitorului de limbă română, știu că nu sunt singură.