Femeile care gătesc și nu-și spală părul

Am gătit azi. Nu se întâmplă zilnic, nu se întâmplă rar. Când pun oala la foc trei zile la rând îmi amintesc de maică mea. Nu mai știu ce să vă fac de mâncare! Spuneți-mi ce doriți! Simt că tâmpesc! Biata de ea. Abia acum o compătimesc.

Îmi place să gătesc în orice context: pentru mine, pentru copil, pentru bărbat. Îmi displace să gătesc zilnic și nu concep să fie exclusiv responsabilitatea mea. Lipsa de chef să-mi fie înțeleasă de copil și de bărbat. Uneori comandăm, alteori pun capul pe pernă când mi-e foame sau fierb apă pentru ceai. Silueta impune.

O parte anume o detest la gătit: mirosul. Prăjelile, ceapa de la mazăre, brânza feta de la cuptor, cârnații  s-au impregnat în hainele și părul meu. V-am dezvăluit meniul cinei din familia mea netradițională. Conform entuziaștilor și romanticilor de pe facebook, dacă nu ești căsătorit, nu contează. Degeaba este Bradley Cooper într-o relație cu altă femeie și au un copil împreună, nu sunt căsătoriți!

După ce am spălat ultima farfurie, am rupt ușa băii. Am aruncat hainele de pe mine la coș și m-am repezit spre apă. În timp ce-mi masam părul a doua oară cu șampon, dintr-un colț de memorie s-a auzit vocea unui vecin care mi-a transmis o convingere bărbătească cu o poveste despre iubita lui.  Draga mea dragă, după ce ai prăjit cartofi, mergi să te speli pe cap. Dacă nu o faci, să nu te îmbufnezi, dar nu-mi mai vine! Mărturisesc că la vremea respectivă, într-o vară călduroasă din viața mea de liceană, l-am considerat pe om nebun. Nu vedeam legătura dintre mâncare și sex.

Aproape douăzeci de ani mai târziu, gândirea lui primară, dar conformă cu adevărul, mi-a revenit la duș, după ce am gătit cârnați. L-am înțeles. Într-un final, am priceput.

Femeia așteptă aprecieri pentru mâncărurile pregătite. Făt Frumos caută să mă asigure de multe ori că am gătit extraordinar. Ceea ce este adevărat, firește! Femeia se frustrează dacă bărbatul nu-i recunoaște talentul de bucătăreasă. Mâncarea o fi fără gust, dar efortul rămâne același. Dacă bărbatul nu observă, e un nesimțit.

Am trăit și retrăit scenariul acesta ca martor. Adevărat, nu am trăit pe pielea mea. Eu am ales să mă educ, să fac din educație o problemă personală și să-mi dau valoare din numărul de cărți citite.

Le reamintesc femeilor care gătesc și nu-și spală părul că mirosul le distruge viața sexuală. Un bărbat mi-a spus-o. Prea devreme pentru mine să pricep, dar am ținut minte. Îi mulțumesc vecinului meu, deși habar nu are de moștenirea lui și sunt aproape sigură că nu se omoară cu cititul. Mai este și admirator PSD.

Dacă nu vă spălați pe cap, dormiți în altă cameră. Asta dacă nu există o singură cameră. Așa trăiau englezii la începutul secolului XX și așa continuă să mai trăiască unii români la sat sau la bloc. Dacă nu vă spălați pe cap, renunțați la pornirile romantice sau animalice. Sexul e o poveste și sunt absolut sigură că singurul miros acceptat este o picătură de parfum pe umăr. Eu astă seară port Chanel Noir.

Dacă nu vă spălați pe cap, începeți să o faceți.

Foto: Simona Nutu

Raiul de pe Thassos, Tavernaki

Aș pleca oriunde și aproape oricum. Mergem la Saravale? Desigur! Plecăm la Paris? Mai vorbești?! Nu mă interesează atât de mult locul. Am grijă de siguranță și mă interesează compania. Aspectele astea două lovesc în spiritul aventurier pe care mi-l doresc.

După ce am trecut pragurile, începe bucuria descoperirii lumii. Un regret permanent cu care trăiesc este imposibilitatea de a vedea întreaga planetă. Aș călători și în interiorul pământului dacă ar fi cu putință. Probabil și de aceea citesc atât de mult. Lectura oferă prilejul călătoriilor instant.

Motive sunt multe pentru hoinăreală. Unul dintre, și o să mă opresc asupra lui, este mâncarea. Italia, Franța și Grecia dețin o bucătărie pe care nu o refuz. Cu ofertele companiilor aeriene, distanța dintre a și z sau oricare altă literă, s-a micșorat impresionabil pentru condițiile de viață ale societății românești.

Mofturile devin posibile. Când auzi de 10 sau 20 de euro un bilet de avion te guduri ca un câine căruia i-a revenit stăpânul acasă după o lungă absență. Zbori, mănânci, revii acasă. Un vis și ca dimensiune. Gurmanzii or să mă înțeleagă perfect. Am revenit din Grecia unde am savurat fiecare masă: tzatziki, salată grecească, calamari, creveți, musaka, grill feta, caracatiță, paste. Și în felul acesta, un gurmand își poate reprezenta Raiul.

Raiul meu pe insula Thassos a fost Tavernaki. O tavernă în centrul Limenasului, cu atractivele mese de lemn acoperite cu bumbac în carouri. Ospătari veseli, prietenoși, cu o capacitate uimitoare de a rezista la aerele turiștilor.

Da, aș pleca oricând în Thassos doar ca să mănânc la Tavernaki. Sau în Franța pentru foie gras. Sau în Italia pentru scoicile alea mici. Aș adăuga chiar Germania pentru steak-ul lor servit pe platou de lemn cu un cartof copt.

Mâncarea încântă simțurile și sufletul.

Purtată de un dor, sedusă de o ofertă, probabil Berlinul urmează să mă răsfețe cu un festin.

Posibil!

Am plecat în Turcia, dar nu sunt sigură de unde m-am întors

Știu sigur că săptămâna trecută am plecat în Turcia, dar nu sunt sigură de unde m-am întors.
Timp de șapte zile am fost întâmpinată pretutindeni, recepție, restaurant, bar, terasă, plajă în limba rusă. De aici confuzia. În jur multă sporovăială în limba rusă, încât am ajuns să tresar plăcut când auzeam oricare alt grai.
M-am întors din această țară încântată, eu încântată, dar alte persoane care au fost cu mine s-au întors dezamăgite.
Am asistat și la câteva discuții în avion, de fapt am cam tras cu urechea, dar e greu să te împotrivești când cineva vorbește în fața ta pe un ton ușor afectat, ușor nazal, repetând într-una raport calitate-preț.
O spun cu dezamăgire, mulți români merg în Turcia cu prea mari pretenții, pretenții culinare. În ceea ce privește mâncarea, mie mi se pare că ce se întâmplă la hotelurile din Turcia este o risipă, în primele zile chiar m-a cuprins o ușoară indispoziție. Am descoperit mai târziu că mâncarea rămasă se aruncă, dar nici nu au unde s-o trimită, în jur nu există oameni fără hrană. Se pare că duc textul într-o direcție neinteresantă, dar astea au fost gândurile mele în primele zile. Tot ce am descoperit, că mâncarea se aruncă sau ce mai urmează să povestesc, se datorează curiozității mele. Întotdeauna m-am întrebat cum învață turcii istorie, cum potrivesc unghiul potrivit să treacă peste un anume fel al lor de a fi, cotropitori. Am aflat de la un ghid turc, pe care l-am năucit cu o năvală de întrebări, oștenii morții, comportamentul turcilor cu femeile și așa mai departe, că nouă ni se prezintă istoria Turciei, nu o cunoaștem. Referitor la oștenii morții, despre care nu a știut să ne povestească, dar ne-a promis că se va interesa, ne-a povestit ceva foarte interesant despre armata lor. Într-o luptă, nu am reținut care sau cu cine, un general a comunicat că sunt depășiți numeric și nu au nici o șansă de izbândă, iar răspunsul care i-a revenit a fost: nu te trimit în luptă să câștigi, te trimit în luptă să mori, în timp ce tu mori, alții ajung aici ca să lupte.
Știu că am întors capul și am privit pe geam. Nu am văzut nimic, doar îmi repetam în gând această frază.
Oho! Dar pe ce cărări am dus povestea despre Turcia. Oricum mă opresc aici, nu aș mai putea să scriu un rând după fraza de mai sus. Există o posibilitate să mai urmeze un text despre Turcia, dar încă nu știu.
Până atunci, îmi rog cititorii să fie ei înșiși.