Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "minciună"

Poate omul să trăiască fără minciună? Ce fel de viață?

De 6 apr., 2021 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mai am câteva pagini de citit din cartea lui Florin Alexandru, Magia despărțirii. Sâmbătă o să discut puțin cu autorul, pornind de la carte, despre despărțirea mea de tatăl Marei. Nu știu ce o să mai povestesc. În șase ani m-am curățat de toate emoțiile separării.

Când nu citesc sau trebăluiesc, vasele se adună în continuare, praful se depune, lenjeria se boțește, fac planuri pentru blog și Tricou. Încerc o disciplinare, dar mă strâmb la acest cuvânt. Poate nu am înțeles eu bine. Se întâmplă. Dar din Foucault am priceput că disciplina duce la control, la supraveghere. Cine ne controlează, cine ne supraveghează? Părinții, partenerii, prietenii, statul. Râd de aceste gânduri. Mi se par caraghioase în contextul în care Mateiu râgâie pe mine.

Ieri am lucrat prea puțin pentru Tricou. Pentru decor am mers vreo 90 de kilometri. La întoarcere, în apusul melancolic de primăvară, soarele imens picat între copaci, mi-am reamintit de filmul Leto. L-ați văzut? Nu l-ați văzut? Nu o să povestesc despre. Mie mi-a reținut atenția ieri minciuna. Poate omul să trăiască fără minciună?

În film se iubesc un el și o ea. Ea se simte la un moment dat atrasă de un alt el. El îi permite să-și onoreze atracția. Alt eu nu prea înțelege aranjamentul dintre cei doi. El stă în fața clădirii, privește fereasta și pândește. M-a marcat scena. Rememorarea mi-a produs o emoție intensă ca la vizionare. Mereu m-au umplut de penibil aceste situații. Nu-mi pot controla emoția și nu o pot numi. Ce anume simt? Stinghereală. Durere. Agitație. Fascinație pentru atitudinea unor persoane. Bucurie pentru depășirea limitelor, pentru puterea omului de înțelegere. Nu știu exact ce simt, dar m-am pus în locul lui El. Să stau lângă bloc, să privesc fereastra lui Făt Frumos, iar sus să se onoreze o atracție. N-aș putea. Atunci prefer minciuna? Nu prefer minciuna. Cultiv sinceritatea. Atunci? Cum facem față atracției în cuplu? Prin disciplină. Ne disciplinăm emoțiile. Le permitem, dar nu le onorăm. Adunăm frustrări? Da și nu. Frustrarea aparține exclusiv trupului. Mintea și inima nu se simt private de o plăcere. Mintea și inima sporesc plăcerea de a construi un parteneriat. Vorbe. Vorbărie. Nu am experiența lui El din filmul Leto. Nu știu cum aș reacționa, dar mai ales cât de intes aș simți durerea.

Are cineva o asemenea experiență și dorește să împărtășească?
Și din nou întreb, poate omul să trăiască fără minciună? Ce fel de viață?

Ce a făcut Freud din mine

De 20 feb., 2017 13 Trăiri afective ale mele , , , , 0

La vreo 2 sau 3 ani după ce am născut m-a lovit un dor de a învăța. De a merge la școală, de a asculta un profesor, de a pierde șirul orelor într-o sală de lectură. M-am interesat de posibilitatea începerii unui doctorat. Nu m-a atras nimic, dar am purtat o discuție cu Ciprian Vălcan.

Au mai trecut niște ani, iar într-o zi aproape perfectă, la plajă pe un șezlong, mi-am mutat ochii de la cartea de pe picioare la albastrul melancolic al oceanului: pofta de învățare îmi dădea din nou târcoale sub influența lui Basarab Nicolescu. Visam deja la o nouă viață de student prin Cluj.

Multe s-au schimbat de atunci. Viața mea întreagă s-a reorganizat. Firește, nu m-am înscris la nici un doctorat. Dar acum știu în sfârșit ce vreau. O să arăt lumii ce a făcut Freud din mine. Am îmbrățișat cu entuziasm, dar mai ales convinsă unele dintre teoriile lui.

Am pornit prin observarea fetiței mele și prin cercetarea amănunțită a vieții mele sexuale. Partea ușoară ține de rolul de observator. Cu un prunc și cu lectura de specialitate am bifat doar prin prezență fazele de dezvoltare ale omului. Când Mara a descoperit o plăcere inexplicabilă pentru ea în urma unui duș nu m-am repezit să o întrerup. M-am purtat firesc, deși abia m-am abținut să nu râd. Am întrebat-o dacă e gata să iasă, iar ea mi-a făcut niște mărturisiri legate de ceea ce simțea.

La 7 ani, vârsta Marei, am un copil în stare latentă. Suntem singura specie cu o întrerupere de câțiva ani a instinctului sexual. Un somn îndelungat înaintea instalării dezechilibrului hormonal din adolescență.

Copilăria, cu importanța și cu viața ei sexuală, nu mi s-a părut grea. Am înțeles ușor ce se petrece cu organismul uman. Renunțând și la elementele religioase, – păcatul, vinovăția, răsplata-, mi-a revenit o imagine fidelă a omului. Nu-mi pare decăzut de pe nici un tron Omul. Din contră, găsesc ființa umană și mai frumoasă în frământările ei de a-i da vieții un sens. Aici se împart oamenii inteligenți: unii vor să aibă neapărat viața un sens, alții doar îi dau un sens prin simplul fapt că se trezesc dimineața și își sorb ceaiul sau cafeaua. Eu fac parte din a doua categorie.

Viața sexuală a individului, începând cu a mea, nu mi se pare deloc ușoară. Mi se pare direct legată de minciună. Când vine vorba despre sex, ne transformăm în Pinocchio. Cred că în Antichitate oamenii au trăit cea mai mare satisfacție sexuală. Viața nu avea valoare, trupul nu era văzut deloc ca un templu, iar plăcerea actului sexual alcătuia poate unica distracție.

Când au început descoperirile, când omul a început să-și acopere tot mai mult trupul, unii și-au acoperit și mințile. Din experiență, știu că ajungem să ne simțim nestingheriți în pat foarte greu, iar sinceri poate niciodată.

De aici pot face separat texte și texte. Intenția de azi stă în a vă anunța interesul meu pentru următorii ani: viața sexuală și nefericirea oamenilor. O viață sexuală nesatisfăcătoare e ușor de identificat: modifică comportamente, iar complexele, mai ales de superioritate vorbesc despre frustrări sexuale. Asta a făcut Freud din mine: un viitor specialist în sexologie dacă găsesc un doctorat.

Bucurosă o să răspund la orice întrebări. Am o condiție: să primesc întrebări formulate clar, fără iz batjocoritor.

Aștept reacții!

Foto: Bogdan Mosorescu

Mă ajută Făt Frumos, dar și el e bărbat

De 29 nov., 2016 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

15281940_1374012405942243_1462995893_nÎmplinesc la anul 10 ani de blog. În tot acest timp m-am împărțit în două: Dunia, o identitate expusă și Paula, o persoană plină de complexe de inferioritate, dar și de superioritate.

Mi-a fost imposibil când am început, să mă arăt cu numele de botez. Am subliniat de multe ori consecințele nefaste ale rușinii. Din rușine m-am dedublat. Ce nu am putut să duc cu Paula, am purtat cu Dunia.

M-am împăcat până la urmă cu mine și am adăugat numele pe blog. Paula Aldescu a devenit vizibilă. Ce se întâmplă acum? Știu că mă citesc și prieteni foarte buni. Aș prefera uneori să revin în situația celui anonim. Când aud: dar tu ai spus asta sau tu ai procedat așa, mă apucă greața datorită responsabilității.

Eu spun multe. Am o gură mare. Mi s-a spus de multe ori. Ce semnificație a avut gura mea mare în copilărie? Nu am acceptat familia patriarhală unde tata avea ultimul cuvânt. Ce semnificație a avut în adolescență? Am spus cu voce tare că rolul profesorului nu este să umilească elevul. Ce semnificația are ca femeie? Organele mele genitale nu mă poziționează în inferioritate față de bărbat. La expresia primitivă, tu ești femeie, îmi dau ochii peste cap.

Da, m-am născut de sex feminin. Da, am fost educată exclusiv pe culoarea roz, dar undeva procesul ăsta a eșuat. Nu m-a speriat avertismentul: o să devii curvă. Mi-a fost frică și încă îmi este de prostie.

Am ales un drum al proscriselor și am descoperit că există bărbați în lume care nu dau valoare femeii după numărul de parteneri. Am făcut copil cu un asemenea bărbat. Am început să scriu despre toate frământările astea, despre ce am descoperit în cărțile de psihanaliză și ce am observat eu însămi. Din mesajele primite, din frânturi de conversații cu prietene intime am dedus că influențez. O secundă am savurat flatarea, apoi teroarea mi-a înghețat mâinile.

Foarte posibil să fiu responsabilă de un conflict sau două între cupluri. Nu mă apasă vinovăția, dar sunt conștientă de inutilitatea acelei ore pierdute. Eu sunt în felul acesta pentru că altfel cad în depresie. Provoc tensiune în cuplu și cer o relație bazată pe prietenie. Nu vreau relația părinților noștri. Nu vreau să ne mințim pentru a scăpa de o ceartă. Cearta are și aspecte terapeutice. Dar este greu, ca o operație pe creier și nu exagerez, să nu ne mințim în cuplu. Oamenii, femei și bărbați deopotrivă aleg minciuna. Cuplu, el și ea sau el și el, sau ea și ea. Vine o tentație din exterior. Vorbesc din experiență. Te vreau, mă înnebunești, nu ai tot ce-ți trebuie lângă ea. Aproximativ cuvintele unei dudui.

Ce se întâmplă de aici? Vorbești despre sau minți? Cei mai mulți aleg să mintă. Așa conviețuiesc femininul și masculinul. Tot în cărțile mele am găsit un răspuns. Nu vrei să înșeli, eviți. Doar asta poți face. Psihicul, cu eul slab și slugă la supra eu o să se perpelească de la atenție. Rămâne prietenia dintre parteneri, el/ea, el/el, ea/ea.

De aici forfota mea. De ce să fiu eu responsabilă de luciditatea unei femei? Minciuna i-ar păstra un partener. Minciuna păstrează multe relații. Eu nu vreau și sunt de multe ori nefericită. Mă ajută Făt Frumos, dar pe urmele lui Napoleon, și el e bărbat. Poate ajuta un bărbat o femeie care refuză să trăiască după conveții? Depinde de bărbat. Am lângă un bărbat cu un extraordinar material uman, rămâne să descopăr ce anume a făcut educația din noi.

O să vă povestesc sau nu.

Și dragile mele care mă citiți, să știți că nu-mi este indiferent să vă știu cu gura mare. Am suferit și sufăr datorită ei. Alegeți cu grijă și cu siguranță de sine.