Buletin de știri

Luna martie. În luna martie sunt și urmează să fiu fericită. Fericirea are chipul meu. Urmează un nou buletin de știri.

Din urmă, mai notez:
11 februarie, Nunta micilor burghezi, Teatrul German de Stat
2 martie, Aladin, Teatrul Merlin

Urmează:
5 martie, Giselle, Opera Națională Română din Timișoara
9 martie, Scufița roșie, Teatrul Merlin
17 martie, Lecția de violoncel cu Radu Beligan și Marius Manole
21 martie, Lacul lebedelor, Opera Națională Română din Timișoara
21 martie, Crize, Teatrul Național Timișoara
24 martie, Suflet românesc cu Dan Puric
25 martie, Oxigen, Teatrul Național Timișoara

Notă: în 21 am bilete pentru două piese, la una o să renunț. Renunț la Crize deoarece mai pot să văd acest spectacol luna sau lunile viitoare. Am două bilete. Dacă am printre cititori doritori să petreacă o seară la teatru, vă rog, nu ezitați și lăsați-mi un comentariu.

La donna e mobile

Am ajuns la Operă, la Trubadurul. A fost premieră. În cele 3 ore, pe lângă bucuria resimțită de la muzică, nu mi-am putut opri mintea să nu părăsească uneori povestea de pe scenă.
La Opera Națională de la Timișoara se joacă foarte mult Verdi. În ceea ce privește piesele de operă, preferata mea este Rigoletto.
Cu asta confirm că îmi place Verdi, dar în același timp mă întreb: de ce numai Verdi?
Traviata, Rigoletto, Nabucco, acum Trubadurul, toate compuse de Verdi. Gustul românilor, al timișorenilor, al minorităților s-a oprit la Verdi, doar Verdi? Impresia mea evidențiază o anume fixație. Gustul s-a deplasat, s-a educat și s-a oprit în secolul XIX.
Un secol între noi și Verdi, un secol de descoperiri, inovații și interpretări, iar publicul alege tot Verdi.
De ce nu se mai montează și altceva? Aș propune Stravinski, dar știu că sunt subiectivă, mie îmi place Stravinski.
Să se monteze orice altceva. Prin contrast, subiectul pieselor lui Verdi și viața actuală a oamenilor, descriu amuzamentul.
Reprezentările actuale despre iubire, despre loialitate, de fapt nu cred să mai avem reprezentări pentru un asemenea sentiment, despre sacrificiu nu au nimic în comun cu reprezentările acelui secol XIX. Omul de azi, printr-o superioritate nedeclarată, dar purtată fățiș, îți privește strămoșii cu o atitudine din care se înțelege cât de naive ne revin generațiile anterioare. O femeie să intre la mănăstire deoarece nu se poate mărita cu bărbatul iubit? O vrăjitoare să fie arsă pe rug?
Aceste acțiuni aproape insultă intelectul modernului. Aproape? Nu, chiar insultă.
Recunosc, sunt curioasă. De ce Verdi, numai Verdi?
Și mie îmi place Verdi, căci chiar așa:

La donna è mobile
Qual piuma al vento,
Muta d’accento — e di pensiero.
Sempre un amabile,
Leggiadro viso,
In pianto o in riso, — è menzognero.
È sempre misero
Chi a lei s’affida,
Chi le confida — mal cauto il cuore!
Pur mai non sentesi
Felice appieno
Chi su quel seno — non liba amore!

Faust în zgomotele casei

Stau în zgomotele casei părintești, afară se taie lemne, gâștele scot sunetele lor prelungi și repetate, al meu tată tușește în camera lui, iar eu mă gândesc la Faust.
Zilele trecute vorbeam de cărțile uitate, iar aseară, de la orele 18 până la cele 22 am stat la Operă să ascult, să observ, să mă bucur de muzica lui Charles Gounod.
Mi-am reamintit cartea și mi-au revenit câteva minute uitate din liceu. După ce terminam orele de literatură română, uneori mergeam câțiva pași cu domnul diriginte pe coridor.
Minutele acelea permiteau întrebări suplimentare.
În minutele acelea l-am întrebat pe domnul diriginte ceva ce nu puteam înțelege la Goethe. Și acum îmi amintesc cum s-a oprit în loc, s-a întors oarecum repezit spre mine și mi-a zâmbit.
Întrebarea mea trebuie să fi fost una foarte neghioabă, dar datorită ei, am descoperit o nouă notă de a citi cărți.
Domnul diriginte m-a întrebat cine a tradus cartea.
Poftim?
Nu citii tot ce îți pică în mână.
Poftim?
Am rămas câteva secunde și am privit cum se îndepărta, iar obrazul meu concura roșul trandafirilor. Nu-mi înțelegeam rușinea preocupării mele savante.
Citesc, dar ceva nu fac bine.
Acasă am deschis la prima pagină și am citit numele traducătorului, era o ea, nu-mi amintesc numele, dar din cauza ei eu am primit o mustrare.
Din ziua aceea am știut însă că atunci când citesc literatură străină trebuie să-mi aplec urechea la traducător.
Aseară mi-au revenit învățăturile și amintirile mele din jurul lui Faust. Sunt sigură că ar trebui să recitesc, dar mărturisesc că nu am nici un chef, simt cumva că am sfârșit cu acel gen de literatură, momentan traversez un alt moment literar.
Plăcerea de aseară însă m-a bucurat, am aplaudat cu entuziasm și am zâmbit foarte sincer artiștilor de pe scenă.

Începui să scriu în gălăgie, iar acum toată casa e cufundată în liniște și întuneric.