Asta e femeie?! Stă toată ziua în pat și citește

În fiecare dimineață ies în stradă cu Mara și aștept să mă izbească frigul cumplit. Nu s-a întâmplat până acum. Au fost câteva zile cu temperaturi mai scăzute, dar nu m-am îmbujorat de ger.

Când revin acasă, imediat după ce-mi fac ceaiul, mă arunc în pat. După modelul lui Noica, diminețile le-am programat pentru lectură. L-am devorat pe Freud. Am început Karen Horney și deja am ajuns la jumătatea cărții. A citi tolănită nu mă atrage, dar căldura păturii mă convinge. Cum stau să citesc, îmi îngheață degetele. Mintea se aprinde. Zilele trecute am făcut febră de la o asociere. Mi-am propus s-o las mai ușor cu psihanaliza. După ce termin Karen Horney și încă o carte luată de la Gaudeamus, București, o să trec un timp pe beletristică.

Cum sorbeam dimineață din ceai, în pat, cu cartea pe genunchi, mi-am amintit o discuție amicală cu un profesor. Când era tânăr profesor, undeva la sat, cineva i s-a plâns de comportamentul unei femei. Asta e femeie? Stă toată ziua în pat și citește. Ce-o fi asta?

Mărturisesc. Dimineața stau în pat și citesc. Îmi permit doar acest moment al zilei pentru lectură, dar aș face-o și cât e ziua de lungă. Vedeți, pe la ora 11 mă așez de obicei la scris. Uneori nu am nimic de zis și mă apuc de curățenie. Vreau să am ceva de zis. Caut să mă cunosc și să-mi dezvolt o gândire proprie. Să mă iubesc.

Vorbe de guru, discurs motivațional ați putea să judecați. Fals! În ultimii ani s-a vorbit prea mult. Eu vreau să acționez.

Femeile s-au adaptat la dorințele bărbaților și au considerat adaptarea drept adevărata lor natură. Adică, ele se văd ori s-au văzut așa cum le-o cereau dorințele bărbaților lor; inconștient s-au îndreptat spre sugestia produsă de gândirea masculină. Karen Horney, Psihologia femeii, p. 63.

Cultura este dominată de o gândire masculină. Educația ne salvează. Ajută femeile să devină persoane cu gândire proprie. Să nu supraestimeze bărbatul sau să nu aibă o atitudine răzbunătoare împotriva bărbatului.

Prin educație ajungem chiar să ne iubim trup și suflet tocmai pentru că renunțăm să compensăm sau să demonstrăm. Nu știu voi, dar mie îmi place să mă iubesc trup și suflet!

Pasiune, să râdem înainte de toate și să vină sărbătorile!

Foto: Simona Nutu

Rochia de nașă

Articolul bloggerului urmărește să recomande, să producă un impact. În următorul text intenționez să povestesc amănunțit despre industria modei timișorene. Nu urmăresc efectul. Mă interesează să susțin o realitate.

Orașului îi lipsește simțul modei. Observi pe stradă. Constați cererea de rochii de la ateliere, lungi, cu dantelă, perle și paiete. Eu o numesc rochia de nașă. Rochia de nașă plătește facturile și chiria. Bagi de seamă absența viziunii designerilor în ținutele cetățenilor.

Designeri se formează. Anual termină un anumit număr de studenți Facultatea de Arte, secțiunea design vestimentar. Majoritatea pleacă. La București au o șansă. Părăsirea țării oferă șanse. Avem de-a face aici cu factori politici și economici. Nu sunt de neglijat, dar nu ne concentrăm asupra lor.

Designerii care aleg să rămână în oraș se împart în două categorii.

Prima categorie e alcătuită din tineri muncitori care lucrează până la epuizare. Nu au sărbători, viață socială sau vreo relație. Majoritatea ajung creatori de rochii consacrate de nașe. Motivul l-am notat mai sus. Orice talent e și o pierdere. Talentul i-a împins spre industria modei. Nevoia i-a turnat în interpreți de rochia nașei.

A doua categorie e alcătuită de tineri privilegiați. Un fel de Dior. Dior a pornit la drum cu un buget exorbitant. Bugetul ține departe compromisul, rochia de nașă și nazurile clienților care știu mai bine ca designerul. Ei au șansa să-și exploateze talentul și să-l dezvolte.

Ambele categorii dețin reprezentanți de seamă pentru o evidențiere mondială în industrie. Cunosc designeri timișoreni din cele două categorii. Atașat designerilor, stă frustrarea. Sursa îi deosebește. Unii nu răzbesc din cauza nesuferitelor facturi. Alții nu se ridică din cauza snobismului consumatorului. Un timișorean plătește greu un produs considerat scump. Dacă o face, atunci să fie măcar Prada. De Prada știe toată lumea și confirmă statutul social. Prea puțini cetățeni ai orașului respectă marile case de modă pentru viziune. Adoră marile case de modă pentru confirmare și afirmare.

În acest context, devine dificil să transformi Moda într-o afacere. S-a avântat Rodica Costea să organizeze un eveniment, Timișoara Fashion Week. Au avut loc două ediții. Diferențe s-au înregistrat după prima. Aplaud inițiativa, curajul, pasiunea. Analiza evenimentului o să lipsească din text. O să numesc designerii care și-au prezentat creațiile și nu o să emit păreri personale despre ce am văzut pe scenă. Mara mi-a indicat ce i-a atras atenția, iar eu o să am încredere în simțul ei nealterat de societate. I-a plăcut Ionuț Piscureanu. Ionuț Piscureanu a absolvit în vară Facultatea de Arte, secția design vestimentar la Timișoara.

Avem nevoie de evenimente de modă. Necesitatea și dragostea or să ne motiveze pe viitor. Ca afacere, modă este încă neexploatată la Timișoara. Ca pasiune, cu toții avem o slăbiciune pentru frumusețea veșmintelor.

O să notez numele designerilor. Felicitări! Să ajungeți giganți cu bun simț.

Cătălin Botezatu, Ionuț Piscureanu, Ilie Florina, Ana Dumitru, Felix Ramiro, Cozacone, Atelier Narcisa, Anca Costil, Anileda, Cosette, Atelier Simona Noroc, Andra Meea, Damian Radu Luna Murgaclova, Atelier Ioana Călin, Andreea Micle, Gloris Galan, Atelier Aida Lorena, Mineli, Carolina Design, Starshiners, Kapa Cente, Brush, Tudor Personal Tailor, Emily Burghelia.

Reverențe organizatorilor!

Poze: Oana Vedinas

Zice Dunia

Am în jurul meu diferite tipologii de femei. Remarcabil este că atrag îndeosebi o trăsătură anume: militantele. Luptă femeile astea pentru niște principii desprinse parcă din teoriile lui Paul Ricoeur. Erudit spus, raționalizează conform unei valori, nu unui scop.

Le pasă prea puțin de ceea ce spune lumea. Urmăresc cu intensitate calitatea și pasiunea în relația lor. Copiii nu le definesc, certurile cu familia nu le întorc din drum, dialogurile cu mine le exasperează. Nu judec, nu le spun ce să facă. Uneori cedez și mă las provocată de semantică. Le ajut să vadă corect sensurile cuvintelor.

În urma unui episod intens cu mine și o militantă, la plecare m-a apucat de mână: Nu pleca, stai! Tu mergi la ale tale, dar eu rămân cu mine! Ce mă fac?!

Dedublarea femeilor militante le face adesea indezirabile pentru măritiș. Ele cu ele se simt extraordinar. Ele cu ele se simt execrabil. Ele se judecă. Ele se iartă.

Ele râd înainte de toate.

Foto: Diana Bodea 

Pasiune și agresivitate la Divan Film Festival

IMG_7719M-am simțit atrasă în ultimul timp de un cuvânt. L-am desprins de celelalte cuvinte și am început să mă interesez.

Am început cu persoana mea. L-am căutat în mine, în manifestări. Mi-am amintit descrierile unor apropiați: ce mai nărav are fata asta! Sau: bunica mea îți semăna, era isterică ca tine. M-am supărat de fiecare dată. Provocam un tărăboi grozav.

Ca femeie activă sexual, am savurat starea afectivă intensă a fiecărui început de relație. Am căutat să mențin patima. Așa am devenit o călătoare. Am călătorit o perioadă de timp lângă un partener sau altul. E cea mai corectă reprezentare a instabilității în cuplu.

S-a întâmplat să suport o despărțire. În jurul meu, prieteni apropiați, au avut parte de o experiență similară. Sexualitatea a devenit subiect la întâlnirile noastre. Aproximativ acești factori m-au apropiat de un cuvânt anume. M-am aplecat asupra lui curioasă și cu teamă. L-am descoperit în compania agresivității.

Ce este pasiunea? Este pasiunea parteneră cu violența?

Cu întrebările astea am ajuns la Divan Film Festival de la Portul Cultural Cetate, Dolj. Miercuri, în 24 august, programul festivalului a prilejuit o confruntare, frământările mele despre pasiune și agresivitate, și vizionarea documentarului Spiritul balcanilor.

Când intri într-o cafenea să te întâlnești cu cineva prima dată observi absența persoanei și apoi oamenii din jur. La vizionarea documentarului am permis influența părerilor emise despre agresivitate și pasiune.

Sunt o femeie pasională în orice aspect al vieții. Mi-a devenit clar și am corectat năravul din copilărie și isteria din adolescență. Oamenii nu știu ce vorbesc întotdeauna, folosesc cuvinte care-i depășesc intelectual și lansează profeții de îndeplinit.

Am îndeplinit și eu câteva profeții. Am făcut exact ce se aștepta de la mine. Sugestie: alegeți cu grijă influențele din viața lucidă.

Am urmărit documentarul cu grade de intensitate. Când apărea Slavoj Zizec, suportam o încărcătură electrică. Am preluat o percepție sau două și mi-a atras atenția asupra lui Emir Kusturica. Filmele lui povestesc despre sex, alcool, violență.

Balcanii par să fie locul favorabil pentru sex, alcool, violență. Angelina Jolie consideră că a petrece timp în Balcani atrage de la sine contaminarea cu pasiune, dar pasiunea urma imediat după violență. M-am întrebat: sunt cumva sinonime? Una o atrage pe cealaltă sau o presupune?

Emir Kusturita, după spusele lui Zizec și sunt de acord, nu prezintă un spirit balcanic, ci joacă un rol pentru Occidentali. Oferă reprezentările lor despre oamenii din Balcani. Ei se așteaptă să fim într-un fel, iar Kusturita speculează. Din nou, atenție la ceea ce pretind ceilalți de la tine ca persoană.

Am intrat la documentar o femeie cu nervi și am ieșit o femeie plină de pasiune. O să păstrez asta. Are bun simț și dă sens reacțiilor mele, dar mai ales căutărilor mele cu partea masculină.

Oamenii mor sexual în cuplu. Au trăit fericiți până la adânci bătrânețe semnifică sfârșitul poveștii, relația continuă. Putem să încercăm cu vin și muzică, merg împreună.

Pasiune și agresivitate, vin și muzică, elemente din cultura umanității care alungă zilele lungi ale persoanelor. Casa și partenerul reprezintă zona de confort. În casă și cu partenerul încercați un a fi autentic, măcar ca experiență. Eu am inițiat un experiment. Am cerut ceva anume Făt Frumosului meu cu ochi albaștri. Poate o să povestesc sau nu pe blog despre, dar caut să fiu oricât de hidoasă o să mă descopăr la sfârșit de drum.

Pasiune și violență. Sunt sinonime? Am luat în calcul și regulile societăților din Balcani. Nerespectarea lor, într-o descriere romantică, poate fi considerată pasiune. Dintr-un alt unghi, poate fi civilizație parțială, iar cu alcoolul și muzica deformăm percepția. Ne transformăm în oameni total pasionali.

Ca întotdeauna, nu aleg o tabără sau alta. Pasiunea sau semicivilația nu explică suficient.

Am luat ce mi-a fost de folos la momentul actual, reprezentarea ca o femeie pasională.

Am primit incredibil de mult de la Divan Film Festival.

Între lumi cu Sorin Onișor

Muncesc la acest text de ieri. Nu am scris un rând, nu am notat un cuvânt sau vreo frază, dar mărturisesc că am muncit la el.
Ieri de dimineață, azi de dimineață, am formulat și reformulat în gând. Acum m-am așezat la scris.
Toți aceia care scriu presupun că au experiența pierderii momentului. Trăiesc ceva extraordinar, ei, cei care scriu, iar extraordinarul reprezintă categoria non mundanului, și realizează la un moment dat că în loc să-și petreacă prezentul, îl transformă, în cazul meu, într-un text pentru blog.
O secundă de luciditate mi-a fost suficientă. Am revenit în prezent, în dimineața mea, pe un deal acoperit de ceață, alături de Sorin Onișor.
Întâlnirea cu Sorin Onișor e povestea mea de azi. Intenționam să public doar o fotografie cu mine și cu el, dar m-am răzgândit. Imaginea constituie domeniul lui, pasiunea lui, stilul lui de viață.
Pentru aceia care nu au auzit niciodată de el, e bine venit cuvântul înaintea imaginii. Cuvântul meu despre el, simțirea și emoția mea.
Ieri am petrecut o dimineață în prezența lui Sorin Onișor, dar pentru prima dată l-am cunoscut în urmă cu un an pe un pod, nu orice pod, ci unul între lumi, cum chiar el mi-a subliniat, podul de la Porțile de fier.
Între lumi am strâns mâna și am urmărit cât am putut activitatea acestui om. Priveam amuzată și deconcertată. În fața mea se mișca un om, în mintea mea, într-un spațiu infinit, se mișca un zeu. Între timp s-a produs demascarea, Sorin Onișor a devenit Sorin, iar Sorin, cu însușirile lui excepționale, carisma și spectacolul pe care-l emană a reușit să transmită. Oamenii vorbesc de obicei, foarte rar își transmit ceva. Sorin transmite forța și putința lui de sublimare. Un profesor de geografie poate să devină un fotograf consacrat.
De ce este nevoie?
De pasiune.
Și uite și de asta, pentru mine destinul se acoperă de inutilitate. Nimeni nu ne hotărăște în mod fatal și irevocabil viața, ci noi înșine. Nici o forță supranaturală sau exterioară, ci forța noastră interioară, pasiunea și capacitatea de a sublima, de a ne desprinde de nevoile primare și de a da valoare lui a fi, a fi om, a fi propriul creator, a fi geniu prin cultivarea și maximizarea inteligenței.
Un geniu, cu toate însușirile și abilitațile, nu înseamnă nimic fără voința de a spori, supunerea formală ucide orice desfășurare întru acțiune.

Întrebarea mea de ieri, întrebarea mea pentru mine: câtă forță am eu în mine de sublimare?
Răspund azi: nu știu.

… loc liber să răspund în viitor.

Sorin Onișor prin cuvânt, în curând Sorin Onișor prin tehnica fotografierii.