A fi tu însuți nu rezolvă probleme, ci doar face posibil un nou mod de a trăi

Cartea lui Carl R. Rogers, A deveni o persoană, combină discursuri personale, prelegeri, eseuri, sinteze ale autorului din perspectiva lui de psihoterapeut. Este considerat unul dintre cei mai importanți psihologi ai secolului XX. A fost premiat pentru cercetarea în domeniu, iar spre sfârșitul vieții a primit o nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace.

Am decis să notez o prezentare succintă a cărții în urma impactului avut asupra mea. După primul capitol am lăsat puțin cartea pe genunchi și am surâs. Mi-am zis că citesc o psihologie roz, o perspectivă a unui psiholog entuziast și naiv.

Conflictul dintre părerile mele și convingerile autorului s-a declanșat la nota: schimbarea personalității. Împărțisem la mine în cap, cu limite clare, personalitatea de caracter. Cu prima greu poți lucra, biologia învinge realitatea, iar la caracter depui un efort gigantic să devii o persoană agreabilă celor apropiați și eficientă societății.

Fără să mă las descurajată de felul acesta nou de a vedea lucrurile, ba chiar cu o dispoziție jucăușă, am continuat lectura. Hai să văd eu cum îi ajută Carl R. Rogers pe oameni să se schimbe, cum mă ajută pe mine să mă schimb?!

Convingerile lui simple, oamenii au nevoie de acceptare, învățăturile cu autoritate pot conține greșeli, clientul știe ce-l doare, a te purta calm și agreabil nu ajută când, de fapt, ești furios și critic, a-ți da voie să fii așa cum ești, tiparul răspândit din cultura noastră că toate celelalte persoane trebuie să simtă și să gândească la fel ca mine, psihoterapie centrată pe client, experiența este cea mai înaltă autoritate, mi-au dat sentimentul că cineva mă înțelege. Și am răsuflat ușurată.

Într-adevăr mă pregătiseră înainte Freud, Jung, Adler, dar am realizat adevărata semnificație a literaturii de specialitate de pe paginile lui Rogers: ei toți reprezintă o resursă în procesul de autoeducație. Să mă accept așa cum sunt, iar uneori nu o să-mi placă de mine, dar e firesc. Scopul constă în direcția aleasă în viață, oricare ar fi aceea, și să pot trece peste greutățile sufletești.

Mici schimbări am observat în comportamentul meu. Schimbarea personalității tot o încadrez la perspectiva roz, dar modificarea atitudinii am verificat-o. Se întâmplă. Mi-am permis, după ani de fofilare, să-mi recunosc furia pe propria mamă. Relația dintre noi nu a devenit mai bună, dar starea mea s-a îmbunătățit simțitor.

Învățasem deja de la Freud să stârpesc sentimentul de vinovăție, iar acum plutesc. Așa ușoară mă percep. Nu știi ce povară porți până nu te confrunți cu ea. Sunt furioasă pe mama și nu mai ascund asta. Îmi rămâne de acum încolo să o compătimesc și să o iubesc cu detașare.

Ani de zile am primit indicații și asigurări că acționez și simt greșit. Interpretarea asta e responsabilă de întârzierea devenirii mele. Conștientizarea propriei animalități nu oferă o libertate prost înțeleasă, ci ordonează un întreg coerent. Doar avantaje se desprind din posesia personalității, zice Jung.

În încheiere, vorbele lui Rogers:

”… a fi tu însuți nu rezolvă probleme, ci doar face posibil un nou mod de a trăi, în care experiența sentimentelor e mai profundă și mai intensă, mai vastă și mai variată. Îți simți mai clar unicitatea și, ca urmare, te simți mai singur, dar este mult mai real, astfel că relațiile cu alții își pierd artificialitatea, devin mai profunde, mai satisfăcătoare și atrag în relație mai mult din realul celeilalte persoane.”

Modificarea valorilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Azi am zis că citesc. Trebăluiesc prin casă și fac câteva comisioane pentru Tricoul Inteligent, dar nu scriu. Dar ideea este că atunci când citesc mintea găsește fel și fel de analogii.

Un experiment al lui Carl Rogers pe o femeie de 40 de ani m-a provocat să mut perspectiva. În studiul său, psihanalistul a examinat dacă percepția despre sine a clientului se va schimba mai mult în timpul terapiei decât într-o perioada fără terapie. Nu o să notez rezultatul, curioșii își pot procura cartea. E disponibilă în librării.

Din studiu mi-a atras atenția formularea modificarea valorilor. Am aplicat-o pe două aspecte din viața de toate zilele.

Primul aspect.

Asta încerc eu cu Mara, să-i modific valorile. Când va fi adolescentă și se va îndrăgosti, relație necesară pentru un parteneriat puternic la maturitate, nu va putea orice ipochimen să o rețină lângă dacă principiile lui șubrezesc. Oricât de satisfăcătoare îi va fi viața sexuală, capacitatea ei intelectuală o să pretindă un spirit aventurier departe de convențiile societății.

Pe lângă modificarea valorilor, o s-o iubesc și o să-i arăt, dar mai ales o s-o accept chiar dacă nu-mi va plăcea ce a devenit. Nu-mi doresc să caute acceptare la alte persoane.

Al doilea aspect.

Aceeași formulare, modificarea valorilor, aplicată pe relațiile care scârțăie. Dacă există neputință în a părăsi un partener nepotrivit, poți oricând să-ți schimbi valorile. Dacă se modifică principiile și percepțiile, devine posibilă și despărțirea. Răbdare și voință să aveți.

Chiar nu puteam să țin numai pentru mine asemenea cunoaștere.

Țineți minte, MODIFICAREA VALORILOR.

Foto: Flavius Neamciuc

Profit ca persoană/om/individ

IMG_7847Nu aduc profit ca persoană în prezent.

Așa m-am exprimat ieri plină de patos. Am urmărit până la un punct reacțiile, am dat unele explicații, revin cu funcțiile limbajului.

O să le notez pe ale lui Karl Buhler. Lipsesc două puncte de pe u, dar nu știu să le adaug de pe tastatura mea în limba română. Nu ezitați să-i citiți numele în limba germană.

Limbajul îndeplinește trei funcții:

– expresivă,
– apelativă,
– reprezentativă.

Funcția de expresie îl exprimă pe vorbitor.
Funcția de apel e orientată spre destinatar.
Funcția de reprezentare este legată de realitatea lingvistică.

Discuția e mai largă, discursul lui Buhler cuprinde mai multe aspecte, pentru mine și pentru blog e suficient ce am menționat în rândurile de mai sus.

Caut sprijin în prima funcție. Ieri m-am exprimat pe mine. Mi-am recunoscut o durere și tristețea desprinsă din ea. Îmi place să provoc cititorul. Nu e cazul cu textul zilei trecute.

Intenționat și nu întâmplător am ales cuvântul persoană. Nu aduc profit ca persoană. Om sau individ corespund persoanei. Intenția mea a constant în a restrânge conținutul noțional.

Nu aduc profit ca om.

Nu aduc profit ca individ.

M-a interesat un sens anume, o privire dintr-o direcție a unui cadru limitat, a unor chestiuni personale.

Persoana ține de chestiunile intime bazate foarte mult pe afect.

Nu aduc profit ca om. Trimite gândul la specie.
Nu aduc profit ca individ. Trimite gândul la societate.
Nu aduc profit ca persoană. Trimite cu gândul la un eu singular. Mi-am strigat neplăcerea și am turnat-o într-un exercițiu de cunoaștere la adăpost de orice critică. Simt durere, simt tristețe, simt furie, simt bucurii. Cu psihanaliza mi-a devenit clar. Să permit, să nu mai ignor sau să mă rușinez. Sunt ale mele. Furia e a mea și nu o să-mi mai fie rușine să o manifest.

Contează cum. Am practicat cu Mara.

Mara, mama s-a înfuriat. Îmi dai voie câteva minute să merg în camera cealaltă?

Îmi fac cunoscută furia atunci când apare. E atât de expresivă și serviabilă procesului de cunoaștere. Furia stă într-un fel de a gândi, felul nostru. Celălalt gândește în felul lui. De aceea furia ne aparține, iar cauza nu e celălalt. Vinovații se reduc. Cu furia, rămânem față în fața cu noi înșine.

Aș povesti mai departe, dar aici am ajuns. Să îmi fac cunoscută furia.

Mama s-a înfuriat.
Iubita s-a înfuriat.
Dunia s-a înfuriat și ea.

O să revin dacă descopăr un proces de transformare.

Furia.

Nimeni nu mă mai vindecă

IMG_7387Sunt nopți de vară pe care le trec cu greu. Nimic nu-mi convine, mă agresează gândurile și orice îmi atinge pielea. Merg laolaltă, mintea și trupul.

Lovesc uneori cu piciorul în saltea din neputință. Interdicția de a țipa în noapte, muțenia impusă provoacă contracții involuntare. Mă ghemuiesc pe marginea saltelei, marginea conține o bucată de bumbac cu o temperatură mai scăzută față de căldura corpului omenesc.

Abandonez marginea. Mă așez ca Gulliver și privesc tavanul. Există în imaginar niște pitici care mă leagă și pe mine. Nu inspir frică nimănui. Mă înspăimânt singură. Două zile am citit Lucian Boia, iar azi noapte mă obseda utilitarismul lui John Stuart Mill.

Cui îi sunt utilă în prezent? M-am transformat în bun și am analizat. Am efectuat un studiu comparativ. Ce ofer familiei, tatălui Marei, partenerului, câinelui meu și prietenilor în momentul acesta al vieții? O să vă răspund sincer, cum mi-a venit.

Tuturor le-ar fi mai bine fără mine. Absența mea le-ar reorganiza viața în condițiile lor. Interesul fiecăruia în ceea ce mă privește conține o cantitate neglijabilă de profit. Nu aduc profit ca persoană în prezent. Am încetat să aduc. Circumstanțele, un prilej sau altul, o alegere, unele greșeli, educația, propria atitudine mi-au scăzut valoarea. Să nu uităm, m-am angajat într-un studiu în care eu sunt un bun.

Cu certitudine o să primesc câteva telefoane și câteva mesaje în urma publicării articolului. Familia o să se grăbească să mă contrazică, să mă liniștească, iar mama, cu un ton prevestitor, o să-mi atragă atenția că nimeni nu mă mai vindecă.

Mă amuză puțin situația. Textul acesta ar putea fi reprezentat ca o vomă. Când m-am așezat la scris, privisem în cana cu ceai și zâmbisem. Freud a trăit zece ani izolat datorită gândirii și cercetărilor efectuate. Nu suport comparația cu Freud prin lipsa unei munci inovatoare, dar subliniez asemănarea: respingerea din cauza gândirii.

Ce s-a mai întâmplat aseară? Am formulat clar și am rostit șoptit: tuturor le-ar fi mai bine fără mine. M-am smiorcăit. Mi-am șters lacrimile, și ele calde, participând la caniculă. Rostirea mi-a îngreunat genele. Am reușit să adorm și m-am trezit cu o durere de spate și tristă.

Am decis să scriu despre. I-am dat numele de studiu de caz. Am efectuat o eliberare de gândurile dezolante. Până revin, am obținut o scurtă liniște.

E liniște.