Lichea? Nu, lichele. Toți suntem vinovați

În programul zilei de azi, dacă nu ai ceva de comentat despre politică, pare că nu interesează pe nimeni. Mă întreb, gândul cafelei de dimineață a lipsit? Ceașca, ușoară și plăcută la atingere datorită căldurii și mirosului ademenitor, a fost înlocuită de vomă imaginară?

M-am așezat la masa de la bucătărie și am citit titlurile. Ne-am întors în 1990. Nu, ne-am întors în 1989. Lichea. Hoti. Liviu Dragnea. Înjurături, înjurături, înjurături, înjurături, înjurături, înjurături. Varianta online a Dicționarului explicativ român prezintă lichea ca fiind cuvântul zilei. Lângă, fotografia lui Sorin Grindeanu.

După jumătate de oră de belit ochii, am lăsat telefonul deoparte și m-am întrebat ce este în neregulă cu mine. Nu mă simt revoltată, nu mă simt trădată, nu mi-e frică de o prăbușire închipuită în primii ani după regimul Ceaușescu, nu vreau să părăsesc țara. Ce naiba am?

O să vă răspund și o să-mi răspund.

Nu descriu furia deoarece datoria mea față de țară am îndeplinit-o. Am mers la vot. Data trecută am votat Partidul ecologist. Nu cred în Klaus Iohannis, nu am crezut în Victor Ponta. Nu am nici o simpatie politică. Îmi lipsește noblețea omului politic, preocuparea prin excelență, după Aristotel, a individului.

Cred cu tărie în decență și bun simț. A înjura conducătorii politici, corupți sau nu, mă dezgustă. Copiii lui Ponta rămân niște copii, iar ura mă îndepărtează. Mă opun lui Freud. Nu cred că înjurăturile pun bazele civilizației. Cuvintele urâte ne reîntorc într-o stare primitivă. De asta îmi este frică, de o reluare a unui trai străvechi.

Textul meu vine cu o perspectivă umanistă. Nu renunț la a crede în rațiunea umană. Iar poporul, prin cetățean, să nu mai arate cu degetul conducătorii. Oamenii ăia sunt produsul educației românești. Aceia care se împotrivesc azi, dar înjură și atacă persoana sunt mai bine educați? Atacul la persoană reprezintă o strategie. Nu am știut, dar așa este, am mai citit o carte și am descoperit în paginile ei tehnici, metode și strategii de a avea mereu dreptate.

Căutăm vinovați? Conducătorii sunt vinovați? Liviu Dragnea? NU.

Toți suntem vinovați. Și oamenii din Teleorman, și aceia care au votat PSD, și aceia care nu au votat. În primul rând pentru că suntem niște needucați și pretindem de la alții ceea ce noi nu oferim.

Vrem o țară ca afară?

Începeți cu educația, iar educația începe în primii ani de viață, nu în școală. Ce îți înveți copilul în primii ani de viață?

Azi îi învățăm că Liviu Dragnea e vinovat. Noi suntem fără de pată.

Foto: Adrian Oncu

Crimeea la o cană de ceai

Aș paria cu oricine că nu ar putea să ghicească despre ce va fi textul de azi. Mărturisesc că nici mie nu mi se revelă până acum câteva minute.
Ce se întâmplă în aceste câteva minute?
Purtai o conversație la telefon unde pusei câteva întrebări, iar apoi ascultai.
Dar prefer să încep povestea ante conversația telefonică.
De dimineață, cu cana fierbite de ceai în mâna dreaptă, suflând ușor să nu pierd picătură din licoarea mea magică, mă așezai la calculator răsfoind blogul lui Vladimir.
Cu lentilele aburite de la ceai, șimții cum subiectul textului lui îmi înfierbântă obrajii. Dar subiectul? Care e subiectul?
Răbdare, răbdare.
Subiectul: Crimeea.
Crimeea, un subiect cu reprezentare și desfăsurare. Lucian Boia, Aristotel și profesorul meu de istorie își făcură instant apariția în memoria mea.
După o cercetare superficială pe google, după textul lui Vladimir, mă lasai puțin pe spătarul scaunului. Îmi picară ochii pe hartă. Unde e Crimeea?
Și dacă ar fi să adopt o poziție, dacă m-ar interesa, m-ar stimula într-un fel politica și interesele ei, ce tabără aș alege?
Să fiu cu rușii?
Să fiu cu ucrainienii?
În momentul acela realizai că e nevoie să dau un telefon, să aud o părere personală, susținută, urmărită, trăită oarecum prin investirea cu importanță.
Astfel, tatăl meu primi în loc de bună dimineața, un ce faci, care e treaba cu Crimeea?
15 minute ascultai, iar la final, înainte de la revedere notai pe un bilețel: un Al Treilea Război Mondial care nu e vizibil, se poartă diplomatic și pe zone.
Acum, credeți sau nu, pentru mine subiectul, desfășurarea lui în activitățile mele zilnice stârni râsul.
Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze acelor oameni care luptă pentru această cauză, dar eu oricât m-aș strădui, și mă străduiesc uneori, nu pot descrie omul aristotelic cu preocupări superioare. Îi lăsai scris și lui Vladimir.
Tot de pe blogul lui Vladimir îmi este cunoscut procurorul general al Republicii Crimeea, Natalia Poklonskaya.
Atașez și o fotografie cu ea, mi-e drag chipul ei pe care azi îl zării întâia oară. Și dragile mele femei, are 34 de ani.

NataliaPoklonskaya