To do list: să calc în foste pușcării și case de toleranță

Privesc deseori pe geam cu o cană de ceai sau cafea în mână și îmi zic că e atât de greșit. Remarca face trimitere la peisaj.

M-am născut la foburg. Folosesc termenul pentru nesuferiții care fac mereu trimitere la rădăcinile mele oltenești. Cartierul copilăriei severinene include multă natură: fluviu, dealuri, păduri. Cartierul maturității conține blocuri. Locuiesc de 3 ani la bloc, iar lipsa peisajului mă irită.

Caut seriale englezești și mă las vrăjită de priveliști. Mereu îmi zic că acolo aș putea scrie cărți, multe cărți. Mă întreb: cum să fac să văd lumea întreagă? Să ascult marile orchestre ale lumii, să revin la Moscova pentru Balșoi, spectacol de balet, să calc în foste pușcării și case de toleranță, să am parte de aventura romanelor lui Jules Verne sau Dumas?

În facultate am făcut o cerere pentru Cruce Roșie. Visam India sau Africa. Niște cursuri obligatorii printr-o țară, nu România, m-au descurajat. Plus că îmi plăcea să merg la cursuri, la bibliotecă, la sala de lectură. Permisiunea părinților nu aș fi primit-o, dar nici curajoasă nu am fost.

Nu cred nici că am devenit, dar perspectivele s-au mutat. Viața are momentele ei și e din ce în ce mai simplă de când am început să spun exact ce gândesc fără să mă mai intereseze părerea celorlalți. Rațional nu mă mai afectează opinia străinilor sau apropiaților. Starea mi se modifică ușor, dar fac apel la rațiune. Emoția o împing în marginea ființei tot mai mult. Ori merge împreună cu rațiunea, ori prefer să mă lipsesc de ea de tot.

Cu luciditate, mă tot întreb: cum să vizitez întreaga lume?! În viitor sper să revin și cu un răspuns. Până atunci, serialele englezești sunt chiar satisfăcătoare.

Foto: Adrian Oncu

Curs de filozofie povestită XV

kant

El e Kant, despre el o să vorbim azi la cursul de filozofie povestită. Am promis că revin într-o zi cu soare, iar astrul e generos de câteva zile.

Kant s-a născut în orașul Konigsberg unde și-a petrecut aproximativ întreaga viață. A trăit 80 de ani.
A vrut să salveze fundamentele credinței creștine și a fost unul dintre primii filozofi care au ocupat postul de profesor universitar în filozofie. El a fost filozof de profesie.

Este lumea așa cum o simțim noi sau așa cum și-o reprezintă rațiunea noastră?

Kant spune că atât impresiile, cât și rațiunea joacă un rol important când noi trăim experiența lumii. Există în noi înșine condiții care determină felul în care concepem lumea.

Exemplu: Îți pui pe nas o pereche de ochelari și totul în jur devine roșu. Ochelarii stabilesc felul în care trăiești experiența realității. Tot ce se vede este o parte dintr-o lume în afara ta, dar felul în care vezi depinde de ochelari.
Nu poți să susții că lumea ar fi roșie, chiar dacă în momentul ăsta așa îți pare.

Tot așa, spunea Kant, există dispoziții în propria rațiune și acestea își pun pecetea în experiențele noastre.

Noi vedem totul ca fenomene în timp și spațiu.
Timpul și spațiu erau definite de Kant drept cele două forme de intuiție ale omului. Ambele forme se află în conștiința noastră înaintea oricărei experiențe.
Ce înseamnă asta?

Înseamnă că noi, înainte să experimentăm ceva, putem ști că vom percepe fenomenul respectiv ca pe un fenomen în timp și spațiu.
Nu suntem în măsură să dăm jos de pe nas ochelarii rațiunii.

Kant explică că timpul și spațiul sunt însușiri ale conștiinței noastre și nu ale lumii.
Conștiința este o instanță formatoare și creatoare. Conștiința contribuie la a forma concepția noastră despre lume.

Exemplu: torni apă într-un vas de sticlă. Apa își ia în mod corespunzător forma recipientului.

Kant susține că nu numai conștiința se mulează după lucruri, ci și lucrurile după conștiință; a definit aceasta drept revoluția copernicană, un fel de a vedea lucrurile la fel de nou și radical în raport cu vechiul mod de a gândi, ca și afirmația lui Copernic că pământul se învârtește în jurul soarelui și nu invers.

Noi nu putem ști sigur cum este lumea în sine, putem ști doar cum este lumea pentru mine.
Există delimitare pentru lucrul în sine și lucrul pentru mine.

Cum sunt lucrurile în sine nu putem experimenta niciodată. Putem ști cum lucrurile se arată pentru noi.

Așadar, după Kant există 2 relații care contribuie la concepția omului despre lume.
– relațiile exterioare despre care nu știm nimic până nu le experimentăm, materialul cunoașterii.
– relațiile interioare, în om însuși,faptul că socotim totul ca fiind evenimente în timp și spațiu, și de asemenea ca procese care urmează o lege de neschimbat a cauzalității, formă a cunoașterii.

Pentru problemele filozofiei, are omul suflet nemuritor, există Dumnezeu, spațiul cosmic e finit sau infinit, Kant răspunde că omul nu poate ajunge niciodată la o cunoaștere sigură.

Noi suntem o parte a acestui întreg.

Materialul pentru cunoaștere îl luăm din simțuri, dar materialul se organizează și după însușirile rațiunii noastre.
După Kant, rațiunea poate decide dacă lumea a avut sau nu a avut un început în timp.

Despre religie, Kant a zis:
Este necesar din punct de vedere moral să presupunem existența lui Dumnezeu. A definit credința în sufletul nemuritor, în Dumnezeu și în libera voință a oamenilor ca fiind postulate practice.
A postula = a susține ceva care nu se poate dovedi.

Prin postulat practic, Kant înțelege ceva care trebuie susținut pentru acea praxis a oamenilor, adică pentru acțiunile lor și deci pentru morala lor.

Kant credea: toți oamenii au o rațiune practică, adică o însușire a rațiunii care de fiecare dată ne spune ce e bine și ce e rău în domeniul moralei, capacitatea de a deosebi între bine și rău e înnăscută.

Legea morală universală este fundamentală pentru viața morală.

E valabilă pentru toți oamenii, în toate societățile și în toate timpurile.

Își formulează legea ca pe un imperativ categoric. Legea morală e categorică, este valabilă în toate situațiile.

Trebuie să acționăm totdeauna în așa fel, încât să putem dori în acest timp ca regula potrivit căreia acționăm să devină lege universală.

Noi oamenii ar trebui să-i tratăm întotdeauna pe ceilalți ca scop în sine și nu doar ca mijloc pentru altceva.

Mă opresc aici. Nu e un punct categoric. Despre Kant se mai poate vorbi, dar e suficient pentru nevoia acestui curs de filozofie povestită.

O să revin cu Romantismul, ultima mare epocă de cultură a Europei.

Curs de filozofie povestită X

Răbdare să avem și imediat înnebunesc salcâmii, dar înainte, aș vrea să mai efectuăm o incursiune în secolul XVII și să ne așezăm la taifas cu Descartes.
Exact, azi o să ne delectăm cu un nou curs de filozofie povestită.

Descartes este unul dintre cei mai importanți filozofi ai secolului XVII și l-a interesat foarte mult relația dintre suflet și corp.
Lucrarea lui fundamentală: Discurs asupra metodei.

Descartes a călătorit mult prin Europa cu dorința de a cunoaște natura oamenilor și a universului.
O cunoaștere sigură e dată de rațiune, iar pe simțurile noastre nu ne putem bizui.
A devenit militar și astfel a petrecut ani la Paris, în Olanda și Suedia.

El este primul mare constructor de sisteme, fondatorul filozofiei timpurilor moderne. L-a preocupat foarte mult ceea ce noi am putea ști, întrebarea cu privire la certitudinea cunoașterii.
A doua întrebare era relația dintre corp și suflet.

Înainte de secolul XVII, sufletul era descris ca un fel de spirit al vieții. Semnificația originală a termenilor suflet/spirit este suflu de viață sau respirație.
Descartes a exprimat clar că între spirit și materie există o graniță categorică. În Discursul asupra metodei găsim note despre cum nu avem voie să considerăm adevărat nimic, atâta vreme cât nu am constatat limpede că e adevărat. Voia să aplice metoda matematică și asupra reflexiei filozofice.
Demonstrarea adevărurilor filozofice, după Descartes, se fac cam în același fel cum ar fi demonstrat un principiu matematic. Numai rațiunea dă o cunoaștere sigură.
Punctul de plecare: a te îndoi de tot.
Cum poți fi sigur că întreaga ta viața nu este un vis?
Există un fapt de realitate de care el poate fi cu totul sigur, anume că el se îndoiește.
Când se îndoiește, trebuie să fie sigur că el gândește, și dacă gândește, trebuie să fie sigur că el este o ființă gânditoare.
Gândesc, deci sunt.
Descartes gândește că este un EU gânditor, mai înțelege că acest eu gânditor este mai adevărat decât lumea fizică pe care o percepem cu simțurile.
El are o reprezentare clară și distinctă a unei ființe desăvârșite.
O asemenea reprezentare nu putea izvorî din sine însuși. Reprezentarea ființei desăvârșite nu poate porni de la ceva nedesăvârșit. Reprezentarea ființei desăvârșite își are originea în însăși ființa desăvârșită, cu alte cuvinte, DUMNEZEU.
Ideea de Dumnezeu este, în concepția lui Descartes, o idee înnăscută, care ne-a fost implantată la naștere, la fel după cum artistul imprimă operei sale personalitatea sa.
Există și o realitate exterioară. Între realitatea exterioară și realitatea gândirii există o deosebire esențială. Sunt două forme diferite de realități sau două substanțe.
O substanță este gândirea sau sufletul, cealaltă substanță este întinderea sau materia.
Sufletul este conștient și nu ocupă loc în spațiu, materia e în extindere, nu este conștientă și ocupă un loc în spațiu.
Ambele substanțe provin de la Dumnezeu, căci Dumnezeu există independent.
Dacă și gândirea și extinderea provin de la Dumnezeu, atunci ambele există independente una de alta. Gândirea e liberă în raport cu materia și invers.
Creația lui Dumnezeu a fost împărțită în două.
Descartes este dualist, el trage linie între realitatea spirituală și cea spațială.
Pentru filozof, omul este o ființă dublă care gândește și ocupă un loc în spațiu. Pentru Descartes, trupul omenesc este o piesă de mecanică fină.

În acestă notă sfârșesc cursul de azi, sper că cititorii i-au dat o șansă în ciuda obscurului și lestului dintr-un text de filozofie.

Când o să revin, o să mutăm dialogul la Locke.