Zice Dunia

În orice grup ajung, boemi sau conservatori, îmi ajunge la urechi: România e frumoasă, păcat că e locuită.
Într-adevăr scriu pentru a-mi confirma plictiseala. Un procent mare, copleșitor aș zice, dintre cei care deschid gura să evalueze astfel România fac următoarele:

1. Nu duc coșul de cumpărături la locul special amenajat. Săptămâna trecută parcarea de la Dedeman număra zeci de coșuri abandonate. România e frumoasă.

2. Aruncă mucurile de țigară pe geamul mașinii. România rămâne frumoasă.

3. Rămân pasivi la schimburile violente de cuvinte între două sau mai multe persoane pe stradă. România e la fel de frumoasă.

Etc!

Mă opresc, ideea am exprimat-o. România, Elveția, Suedia, Grecia, petice de pământ. Diferența au făcut-o întotdeauna oamenii și regulile. Noi ce reguli respectăm? Plângerile la adresa țării s-ar restrânge simțitor dacă oamenii ar începe să-și dea valoare prin ceea ce sunt, și nu prin ceea ce au.

În prezent suntem prea mulți mitocani.

UPDATE: Doar schimbarea atitudinii individului este începutul schimbării psihologiei națiunii. Marile probleme ale omenirii nu au fost niciodată rezolvate prin legi generale, ci întotdeauna doar prin reînnoirea atitudinii individului. Jung, Două scrieri despre psihologia analitică

Foto: Silviu Pârjolea

Cel mai puternic zeu, bunătatea

pablo_escobar2Consider că orice persoană, în anumite circumstanţe, poate ucide. Situaţiile speciale au de-a face cu reacţia. Dacă cineva i-ar face un rău fetiţei mele, aş răspunde cu agresivitate. Atitudinea s-ar păstra ca ripostă. După potolirea nervilor, nici un criminal, pedofil sau violator n-ar avea şanse să moară din mâna mea.

Trăim într-o lume cu reguli şi legi. Ne-am potolit instinctul în ani. Antropologic, am renunţat la violenţa fizică şi am adoptat violenţa verbală. Înjurăturile semnifică şi civilizatie.

Dacă un bărbat adult ar distruge copilăria Marei dintr-o anomalie sexuală, ar merita să moară? Aş simţi că merită, dar nu mi-aş dori o lume în care să-mi fie permis să iau viaţa altei persoane.

Am observat că din cauza unor seriale TV, criminalii capătă o aură romantică. A făcut şi fapte bune, am auzit referitor la Pablo Escobar. Natura ambivalentă a omului surprinde pe cineva? Descriem o existenţă cu două aspecte diferite de la începuturi.

Se ridică tot mai mulţi justiţiari. Nu pot să nu mă întreb ce nevoie satisfac. Singurul justiţiar iubit rămâne Robin Hood. Robin Hood fura. Crima, drogurile, violurile, tortura stau în altă categorie.

Criminalii sunt citaţi însă. Percepţiile lor despre viaţă provoacă empatie. Istoria umanităţii nu duce lipsă de criminali plini de fapte bune. Familia Borgia de exemplu, familie papală iubitoare de artă, dar cu membri acuzaţi de incest, viol, crimă.

Mi-e ciudă. Vă jur că mă irită până la lacrimi admiraţia dăruită criminalilor. Psihologic putem înţelege faptele reprobabile. Social avem obligaţia să menţinem un ideal. Interdicţia nu are cele mai grozave rezultate, consecinţele copleşesc de pe vremea totetismului, dar descoperirile progresive în viaţă ne-au pregătit pentru reformularea mesajelor.

Renunţăm să ne interzicem din cauza naturii ambivalente. Pablo Escobar a făcut şi bine. Trasformăm negaţiile în propoziţii afirmative. Să nu ucizi poate fi citit cu respectă viaţa.

Avem valori şi stă în putinţa noastră să le menţinem. Cine nu deţine valori, să-şi construiască. Lipsa valorilor prilejuieşte apariţia şi reapariţia de pablo escobari. Scrierea cu litere mici a unui nume propriu reprezintă o minimalizare a importanţei lui. Îmi exprim dispreţul cu ortografia.

Ce-ar fi să trăim de mâine într-o lume în care toţi ne facem dreptate, copiii să se îndoape cu ciocolată, iar adolescenţii să facă sex oriunde, oricum şi cu oricine?

Acuzaţiile de exagerare, de patetism, de lipsa realităţii nu or să-mi schimbe părerea. Nu mi-a mai fost bătut obrazul de ceva timp. Avem nevoie de legi, reguli, puncte de referinţă.

Nu cunosc un zeu mai puternic în alcătuirea genetică, în reprezentările religioase, în percepţiile sociale ca bunătatea.

Dumnezeu e o amăgire pentru mulţi dintre noi, dar BUNĂTATEA nu a dezamăgit niciodată pe nimeni. Imagine şi concept,  bunătatea rămâne imaculată.

BUNĂTATE.

Gândesc, deci sunt femeie

FLVN9528Am scris ieri un articol, Educația lui mă-ta. A provocat multe reacții. Adevărul este că nu înțeleg cum funcționează căile online și de ce un text are impact și altul nu. Ori de ce abia este luat în seamă un articol pentru care am făcut cercetare și m-am aplecat asupra lui fizic și psihic.

Am renunțat la întrebări. Rămân să mă mir și să savurez capriciile cititorilor.

În urma reacțiilor neașteptate, am încercat să mă descos. La ce presiune pot face față printr-o expunere neprefăcută a gândirii personale?

Am ajuns să gândesc într-un anumit fel. Rămâne să am curajul să trăiesc după un bine personal și al bunului simț.

Ca femeie, am făcut multe greșeli. La 32 de ani le-am transformat în lecții. Greu suport în prezent judecăți pentru faptele de la 20 de ani. Sau chiar 26, 27 sau 28.

Mă uit în urmă la fapte și acțiuni. Sunt ale mele, mi le asum. Nu mă identific cu ele. Întotdeauna am căutat să cunosc și să mă cunosc. Nu te cunoști prin preluări de convingeri, nu ajungi să trăiești după aplicarea unor reguli străine de constituția personală.

Regulile de bună purtare stau într-o carte și chiar ele au posibilitatea să fie supuse interpretării. Regulile unui fel de a fi fericit devin realizabile după lupte colosale cu sinele de a cuceri iluzia libertății.

Avem nevoie de iluzia libertății. Mă simt o femeie liberă. Am aruncat tot ce mă împiedica să fiu om independent. Am început cu refuzul cerințelor culturale. Sunt fată, nu handicapată. Am dorințe, plăceri sexuale și culturale, am creier, am puterea de a decide pentru mine.

Bărbatul îmi seamănă. Are dorințe, plăceri sexuale și culturale, are creier și puterea de a decide pentru el.

Ne-a diferențiat și ne diferențiază exprimarea și prețul pe trup. Istoric femeile s-au lovit de un refuz în a gândi. Nu ni s-a permis. Târziu am fost considerate oameni.

Societatea actuală ne permite să gândim oricâți misogini mai numără pământul. Unele ne-am repezit spre cunoaștere. Cred despre mine că mi-e foame de fapte de cultură și-mi cultiv dorința asta nestăvilită. Vreau să mor gândind. Să-mi despic moartea cu forța minții.

În fond, o spun și mă amuz, bărbatul dacă ar asculta femeia mai des și ar mângâia-o frecvent, ar avea ceea ce se cheamă o femeie de casă.

Eu una detest să aud că femeile măcăne. Prefer o persoană care să mă asculte și să-mi răspundă, da, e un punct de vedere, dar dacă schimbăm unghiul?!

Accept un unghi sucit, dar nu impus.

Gândesc, deci sunt femeie.

Foto: Flavius Neamciuc

Cu ZOOT și Tricoul Inteligent la Pedalarea de primăvară

12910489_1174090302601122_1120467006_n12112503_1268396099842322_8799851596141486930_nAți auzit? În 3 aprilie avem Pedalarea de primăvară. Organizatorul, Verde pentru biciclete, a mijlocit apropierea de bucuria de a trăi cu factori externi: picnic și activități pe malul Begăi.

M-am cam perpelit în ultimele zile cu gândul la pedalare. Unii dintre dumneavoastră poate își mai amintesc de ultima mea participare, în 2014, când am plonjat de pe bicicletă în mijlocul unui intersecții circulate intens. Fapt pentru care am lipsit în 2015, iar genunchiul meu a ajuns un fel de ajutor al lui Busu, mă anunță când se schimbă vremea cu dureri teribile.

Pedalarea de primăvară. Adunare, plecare, traseu, întâlnire dedicată bicicliștilor, o comunitate tot mai mare și mai vizibilă în Timișoara. Grupul de oameni cu interese și norme comune de viață își creează condiții de a se face ascultați. O preocupare a cetățenilor, când ajunge să aibă o desfășurare largă, necesită un set de reguli și colaborari cu instituțiile și locuitorii.

Eu sunt o biciclistă de weekend sau de vacanță. Pedalez rar, cu frică în trafic. Susțin comunitatea, mai puțin mârlanii vitezomani care mă fac să-mi iasă inima din piept când trec pe lângă copila mea. Bicicleta nu semnifică un stil de viață pentru mine. Nu am ajuns acolo. Tind pe viitor. Așa că pentru pedalarea de duminică, grija mea a fost ținuta. Eu cu ce mă îmbrac?

Reținusem niște blugi de la deschiderea ZOOT-Cabina de fericire-Savoya perfecți pentru experiența mea. La genunchi sunt deja rupți. În 2014 a trebuit să-i rup eu însămi. M-am interesat, am căutat pe site, rămâne să văd dacă până la pedalare ajung la mine, beneficiez și de o reducere, eu și prietenii blogului. Codul NE-PLACE-LA-TIMIȘOARA reduce cheltuiala.

Pentru partea de sus, un Tricou Inteligent. Nu am susținut niciodată tendințele în modă, dar mereu am țintit spre estetic, spre o creație vestimentară plăcută, identitară, autentică. Cu ZOOT și Tricoul Inteligent confer identitate prezentării mele la Pedalare.

Ajunge și Dunia la pedalare, și ajunge cu o înfățișare care-i conține și personalitatea.

Pe duminică, pe biciclete!

Pentru mine, pentru dumneavoastră

11096658_957950164215138_8299302073816886996_nAm titlul textului. Amestecam de dimineață în ceai, ceai negru cu zahăr brun și lapte, iar cuvântul sugestiv pentru cuprinsul ce urmează se ivi.

Mi-e puțin greu să-mi adun gândurile. Concentrarea, ca acțiune, nu suportă fixarea pe subiect, deși am subiectul. Îl am. Este despre reguli.

În ultimul timp, în ultimii ani am crescut semantic și afectiv cuvântul regulă. Am făcut reguli pentru fetița mea. Am stabilit reguli vestimentare. Am alcătuit reguli de bună purtare. Funcționez după reguli de comportament, preceptele le-am abandonat.

Fixată pe reguli, lucrând cu ele, a devenit ușor să observ interpretarea lor. Zilele trecute, în rolul observatorului din margine, am asistat la următoarea scenă:

Paranteză: acțiunea se desfășoară pe terasa unei pensiuni de la Dunăre.

Scena:

– Domnișoară, când se eliberează o masă ne anunți și pe noi?

Nota autorului, eu sunt autorul. Atrag atenția asupra pronumelui și a numărului folosit.

– Nu avem mese libere, iar bucătăria se închide la ora zece.

– Atunci putem să luăm niște icre aici pe terasă?

– Nu avem voie să servim mâncare la terasă.

– Doar niște icre. Trei porții. Și pâine.

Păstrez pentru mine deznodământul. Au mâncat sau nu au mâncat icre persoanele de la masa alăturată nu prezintă importanță. Atrag atenția asupra cuvântului vedetă al textului: regulă.

Nu sunt hotărâtă ce să aleg, cum să mă exprim. Omul surzește când aude despre reguli sau românul surzește? Ce implică omul, ce semnificații are românul? Dacă aleg să mă exprim cu românul atribui o însușire românului. Să-mi dau sau nu dreptul de a formula exact o trăsătură românului?

Ca experiență, rolul ingrat al celui din margine, am asistat la multe scene asemănătoare: nerespectarea unor reguli, dar, o să scriu imediat cu majuscule, PENTRU DUMNEAVOASTRĂ facem o excepție.

Atitudinea persoanei căreia i s-a făcut favorul o asemăn cu intrarea lui Cezar în Roma. Dacă exagerez, alegeți oricare alt cuceritor care sosește pentru prima dată pe noul ținut cucerit. Atitudinea, ținuta corpului, expresia chipului sunt identice.

PENTRU MINE, acțiunea desprinsă de aici face ravagii psihologice. Hrănește un orgoliu mare al unui om mic la scară planetară. Planetele se învârt în jurul soarelui. Transformăm: oamenii se învârt în jurul unui om. Singularul cuprinde soarele, pluralul planetele.

Oare câți sori numără planeta? Nu mă mai miră acum încălzirea globală. Prea mulți sori, prea puține planete.

PENTRU DUMNEAVOASTRĂ, PENTRU MINE bulversează stabilitatea regulilor.

PENTRU MINE.

Excepțional în generalul lumii plin de unici

Îmi plac oamenii, îmi place să stau și să privesc dintr-o margine oarecare chipuri necunoscute și să-mi imaginez despre ce vorbesc. Le urmăresc gesturile curioasă și mintea mea, ca o locomotivă veche pe aburi, pufăie povești în jurul lor.
Cel mai mult mă bucură frânturile de replici. Părțile astea rupte din context mă provoacă la joacă. Mă joc în amintirea incompletă și falsă a unui dialog cu semnificații. Un cuvânt sigur a determinat un gest, o geană picată sigur a ascuns alt gest.
Mă joc așa de foarte mulți ani. Din această activitate a mea a lipsit însă chibzuiala, nu mi-am format opinii despre persoanele care fără să-și dorească au ajuns să dea spectacole pentru mine.
Observând ani în șir ochi și mâini, buze mușcate și bătăi de gene, picioare care bat un ritm și sâni zăpăciți am ajuns să fac și o lectură umană.
Acum citesc și oameni.
Din lectura asta am desprins două categorii, categoria oamenilor care se fac de râs, preferații mei, și categoria oamenilor pasivi.
Eu tind spre prima categorie.
Să te faci de râs presupune curaj, iar curajul este mereu asezonat cu un anume ingredient, piperul nebuniei. Oamenii ăștia nu se opresc în conveniențele sociale, oamenii ăștia îndrăznesc să fie ei înșiși, iar a fi tu însuți este aproape imposibil în uzanțe.
Regulile nu sunt gazdă pentru sine, sinele vine cu o moștenire genetică, devine caracter lângă o mamă, evoluează prin educație și se rafinează prin artă. Între evoluție și rafinare sinele stă în cumpănă, pasiv sau îndrăzneț?
Reguli sau descoperire de sine?
Cei mai mulți devin pasivi, iar cei mai mulți își traduc această pasivitate cu diferite note. Unii cred că sunt diplomați, alții cred ca dovedesc bun simț, careva se cred morali.
Păstrând niște margini de bună purtare pentru oamenii pasivi și aceia care aleg să se facă de râs, eu fac afirmația: aceia care devin pasivi nu sunt nici diplomați, nici morali, ci lași.
Sunt lași în alegerea personală de a se descoperi excepționali în generalul lumii plin de unici.
Pasivii și-au găsit adăpost în reguli și bunul simț, dar limita ar trebui stabilită în instabilitatea emoțiilor. Să acceptăm, să ne dorim continua schimbare a sinelui. Între evoluție și rafinare, schimbarea înseamnă invenție.
De curând m-am inventat pașnică. Zâmbesc mai mult sub un chip pașnic. Mă simt bine fără să-mi pese de uzanțe, doar de libertatea spiritului meu.
Nu-i mai disprețuiesc nici pe acei pasivi cu ochii plini de reproșuri, cineva trebuie să fie A, altcineva să fie B pentru a fi posibilă teoria relativității.
Firesc este să vorbim pe înțelesul tuturor.