8 Martie: je suis amantă

E 8 Martie. Să vorbim despre femeie, dar nu despre orice femeie, ci despre amantă. Cu siguranță cele mai multe sunt singure azi, soțul fiind în familie.

De curând mi-am exprimat părerea despre amantă în urma unui comentariu pe facebook la un text despre soție versus amantă. Mi s-a părut nedrept să fie numită WC public și scursură a societății. Și am reacționat. Am lăsat un răspuns și am reamintit evidentul.

Amanta este o persoană. Amanta nu fură bărbatul altei femei, bărbatul pleacă din căsnicie. Amanta, cu principii sau fără, cu un caracter capabil de sentimente generoase sau nu rămâne un individ al speciei umane. Faptul că unii aruncă cu pietre nu ajută triunghiul amoros.

În relație descriem parteneriatul sau ar trebui. Pentru mine e imperativ parteneriatul. Când acuzi o femeie că ți-a furat bărbatul te transformi în stăpân cu puteri dictatoriale. Pentru ca cineva să fure ceva de la tine se impune un act de proprietate. Suntem cumva proprietarul celuilalt? Nu, nu suntem, dar la nivel de limbaj asta exprimăm.

În urma comentariului mi s-a răspuns că ofensa mea vorbește despre mine. Automat am devenit amantă. Omul avea dreptate.

AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt sex, fără a fi căsătorit cu aceasta; iubit.

Nu sunt căsătorită, iar convențiile sociale mă situează în această categorie. Cearta nu se desfășoară însă la nivel de limbaj. Cearta are loc la un nivel voit omenos, chiar religios. Soțul și soția s-au cununat în fața lui Dumnezeu, iar ceea ce Dumnezeu leagă, nimeni nu desface. Moise își prostitua nevasta. Căutați.

Când o soție este înșelată și nu dorește să-și asume pierderea, trece la atac. Amanta e responsabilă de suferința ei. Nu ea, nu el, nu ei, AMANTA.

Nu mă pot abține să urlu cât este de greșit. În cazul acesta nevasta greșește. În primul rând bărbatul e cel care greșește primul. Apoi ea. Ei nu și-au gospodărit relația și așa a devenit posibilă apariția unei terțe persoane.

Trei cuvinte puternice: nevoia, interesul, plăcerea. Funcționăm și ne stabilim dinamica după ele. Pentru că amanta se ivește dintr-o nevoie. Cuplurile afectate de amanți și-au discutat nevoile? Unii care și-au dorit relația, da. Alții care nu-și mai doresc relația nu văd rostul unei discuții. Dialogul ajută pentru încheiere. Efectul ar putea fi catartic.

E firesc să ne îndrăgostim. Și e la fel de firesc să moară iubirea. Se întâmplă. Încăpățânarea cu care ne ținem de celălalt ne devastează sentimentele și gândirea.

Nu vorbesc pe lângă subiect. Am experiență. Am cochetat în viață cu situații diverse. Cea mai importantă rămâne despărțirea de tatăl copilului meu. Iar actuala lui iubită, prezența ei, mă liniștește de foarte multe ori. Există o persoană care îl iubește pe bărbatul care mi-a dăruit un copil, are grijă de el și îl distrează. Nu e vorba că-i sunt recunoascătoare, dar fericirea lor îmi schimbă esențial atitudinea.

Fericire! E dreptul fiecăruia dintre noi. Fericirea nu are nimic de-a face cu un jurământ, ci cu o stare de bine. Mai reprezintă celălalt starea dumneavostră de bine? Vă mai treziți dimineața și vă uitați la fața strivită în pernă cu drag? Îi mai dați un sărut pe umăr sau pe spate în timpul nopții când vă trezesc nevoile fiziologice? Mai conduceți o noapte întreagă doar ca să-l vedeți pe celălalt și să faceți dragoste?

Nu?

Atunci poate s-ar impune o evaluare a relației, a căsniciei. Nu susțin sau sugerez despărțirea. Pentru mine o relație presupune muncă, exagerat de multă muncă. Doar că un partener muncește pe partea lui, nu poate să muncească ambele părți. Vă aflați în situația iobagului? A țăranului dependent de stăpân? Prestați munca pe ambele părți, dar fără nici o bucurie? Evaluați!

Și nu mai aruncați vina pe amantă. Responsabilitatea nu-i aparține. Ea iubește aceleși bărbat ca soția. Cum să dai cu pietre că cineva îți iubește bărbatul? O poți aprecia că are gusturi asemănătoare. El poartă o vină. Că duce o viață paralelă. Vreți un vinovat? Îl aveți în persoana soțului.

Apoi urmează detaliile. Detaliile fac diferența. Te-ai analizat? Ai încercat terapia și nu părerile imbecile ale prietenelor frustrate de propria lor viață? O călătorie? O carte?

Încercați tot ce e cu putință și poate divorțul o să devină cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat în viață până în prezent.

De la despărțirea mea de tatăl fetiței m-am apropiat mult de mine și de felul meu de a fi. Nu mai întreb dacă știți cine sunteți. Las filozofia deoparte. Sugerez însă să probați mirarea în fața propriei persoane.

Pot eu să depășeșc divorțul?

Desigur! Dacă încetezi să te mai plângi.

Foto: Bogdan Mosorescu

Interesul poate fi sclavia sentimentală

Foarte rar am întâlnit cupluri pe care să le plac. Cel mai mult am admirat parteneriatul unor prieteni gay, dar și ei s-au despărțit. O asemenea despărțire aduce, pe lângă o monstruoasă durere, și admirație. Când nu mai este iubire, pleci.

Oamenii stau împreună din diferite motive. Un interes îi ține într-o relație. Sunt conștientă că interes, cuvântul, vă duce cu gândul la factorul economic. Nimic mai greșit. Fiecare persoană este purtătoare de interes la un moment dat pentru un alt individ. Interesul suportă un ansamblu de elemente.

Interesul poate fi fericirea unui copil. Interesul poate fi o casă moștenită. Interesul poate fi menajul casei. Interesul poate fi sclavia sentimentală. Interesul poate fi o promovare în carieră. Interesul poate fi descoperirea Americii într-o haină de la Chanel. Interesul poate fi nevoia de afecțiune. Interesul poate fi alinierea în fața convențiilor.

Etc.

Îmi făceam mustrări de conștiință că judec. Asta până mai ieri deoarece hotărâsem să nu mai fac asta. Să judec persoane și situații. Între timp mi-am îndulcit raționamentul. Indiferent de nobila mea decizie, observ în jurul meu, pe A și B, pe X și Y, pe Alfa și Omega. De fiecare dată am simțit balanța cum se înclină. Ca un martor mut, am stat lângă stăpâni și supuși. Un stăpân, un supus fără a arăta cu degetul bărbatul sau femeia.

Relațiile se compun dintr-un stăpân și un supus. Rar, ca prietenii mei gay, am întâlnit parteneri. Când într-o relație bărbatul e stăpânul, m-am amuzat de atitudinea lor compensatorie în fața femeii. Gândirea patriarhală e reparată prin gesturi nenaturale și bombastice de simpatie. Aș putea să jur, dacă nu m-ar împiedica mândria și cenzura, că și în relația mea am parte de compensații. De fiecare dată când s-a întâmplat să fim pe același loc mai multe femei iubite, eu în prezent, altele în trecut, am primit asigurări de afecțiune printr-o mână care se odihnea pe genunchiul meu, un sărut pe frunte sau o îmbrățișare scurtă. M-am enervat și l-am admirat în același timp. O să învăț și eu lecția asta.

Port în palatul minții multe asemenea relații. Povestind despre, nu emit o judecată. Mă întreb, cu disperare, dacă iubirea, sentimentul nobil al rasei umane, are puncte comune cu prostia. Parcă ne naștem cu toții nesătui de iubire, iar la primul semn de afecțiune ne lepădăm de orice raționament. Femeile acceptă agresivitatea, bărbații suportă umilințe în numele iubirii.

Ce detestabilă simțire, îmi zic uneori. Mă simt trădată de iubire pentru că îmi anulează gândirea. Și ce e greșit să-ți dorești un parteneriat? Să ai lângă tine pe cineva care îți respectă gândirea și nu te respinge că nu te supui unor convenții?

Ce naiba e greșit de acceptă oamenirea, în numele iubirii, umilințe, dureri și jigniri?

Or să zică unii că atunci nu e iubire. Uite fleoșc! E iubire când se schimbă întreaga dimensiune a ființei pentru că celălalt a încetat să te mai iubească. Dar nu asta mă interesează pe mine. Mă interesează cum să ne activăm gândirea când iubirea ne umilește.

Mă mai interesează, dacă îmi stă în putință, să transmit că partenerii cresc împreună. Rar intrăm într-o relație egali intelectual. Datoria partenerilor constă în a augmenta capacitățile celuilalt, iar dacă observăm că începem să ne ducem la vale, să dăm bir cu fugiții.

Acceptabil în numele iubirii poate fi stagnarea, dar deteriorarea ființei este de neîngăduit. Nu trăim în Siria să iubim pentru hrană și adăpost. Trăim într-o țară civilizată, indiferent de gradul de corupție, și avem datoria să iubim cu capul.

Iubirea cu capul creează relații bazate pe respect și bunăvoință.

Căutați-vă iubirea, dar creșteți un coechipier.

Foto: Diana Bodea

Dacă tu și eu, noi am fi un zeu

img_9909-2bDupă ani de zile de întâlniri, după câteva relații care m-au ajutat să cresc, după unele greșeli monstruoase, după zeci de cărți de psihanaliză, am înțeles ce nevoi am eu într-o relație.

În primul rând am descoperit niște cuvinte esențiale pentru individ: nevoie, interes, plăcere, neplăcere. Le-am aplicat și am înțeles dinamica vieții psihice, sociale și economice.

În paradigma feminin-masculin îmi pare necesară flecăreala de la sfârșitul fiecărei zile. Ce ai făcut azi? Ce ți-a plăcut? Ce nu ți-a plăcut? Ai schimba ceva? Etc. La un pahar de vin, în timpul mesei, la televizor cu o cutie de ciocolată lângă, în pat, discuția se impune. Știu, pare că vin cu o banalitate, dar la mine nimic nu a decurs firesc.

Mă interesează contactul partenerului cu persoanele din categoria mea de gen. Mă interesează ce gândește el despre. Mă interesează să povestim. De ce? Pentru că interesul meu constă în a avea un prieten bun în bărbatul de lângă. E util să-ți mărturisești geloziile și fricile în cuplu. Rostite, nu se mai transformă în monștri cu ochi verzi. Gelozia concurențială se desprinde din pasiune nu din boală grea.

De obicei aceste discuții se poartă în haite separate, femeile cu femeile, bărbații cu bărbații. Detest tendința asta de separare, deși îmi plac grozav ieșirile cu fetele. Măștile individului pentru fiecare situație mă întristează. Am priceput cum ajungi să deții un număr impresionant de măști, dar motivele sunt de cele mai multe ori superfluu. Pentru a evita o ceartă, pentru că nu înțelege, pentru că te flatează atenția, pentru că iubirea este și ea la kilogram.

Pentru a evita o ceartă: cearta are efecte terapeutice.

Pentru că nu înțelege: nu încerca să gândești pentru celălalt. O dată te consideri mai bun ca el, a doua oară îi refuzi un prilej de a raționa.

Pentru că te flatează atenția: imaturitate.

Pentru că iubirea este și ea la kilogram: nu există vinovați, doar sentimente nepotrivite.

Prietenii sau prietenele s-ar putea să nu înțeleagă. Dar de ce să-i povestești tot? Pentru că interesul meu urmărește fericirea persoanei de lângă. Ajung la plăcere. Îmi place intimitatea dintre două persoane. Tu și eu, eu și cu tine, dacă tu și eu, noi am fi un zeu!, zice Nichita Stănescu.

Pe termen lung, dacă am înlăturat pașii de mai sus ajungem la neplăcere, nefericire, depresie, boală, răutate. Trăiesc pe lumea asta babe și moși răi, și bătrâni și bătrânele care te încălzesc sufletește. Întotdeauna știm ce avem de făcut într-o relație. Știm chiar dacă nu acționăm. Motivele fiecăruia diferă. Mulți stau pentru copii, și mai mulți stau pentru creditele la bancă, o parte pentru confort și altă parte în numele iubirii.

Nu îndemn pe nimeni să aleagă singurătatea în locul unei familii, dar familia semnifică siguranță, acceptare și joacă. Dacă nu le aveți pe astea, cum anume vă simțiți? O întrebare retorică. Oamenii s-au îmbolnăvit reciproc de sentimente. Refuză rațiunea de frica emoțiilor.

Lăsați și mintea să vă ghideze în viață, sentimentele nu sunt de neprețuit. Educați-vă pentru relația de cuplu și scopul să fie firescul.

E firesc să stai lângă cineva care îți oferă siguranță, te acceptă și se joacă cu tine.

Nu uitați de joacă.

Joc și joacă, joc și joacă!

Mă ajută Făt Frumos, dar și el e bărbat

15281940_1374012405942243_1462995893_nÎmplinesc la anul 10 ani de blog. În tot acest timp m-am împărțit în două: Dunia, o identitate expusă și Paula, o persoană plină de complexe de inferioritate, dar și de superioritate.

Mi-a fost imposibil când am început, să mă arăt cu numele de botez. Am subliniat de multe ori consecințele nefaste ale rușinii. Din rușine m-am dedublat. Ce nu am putut să duc cu Paula, am purtat cu Dunia.

M-am împăcat până la urmă cu mine și am adăugat numele pe blog. Paula Aldescu a devenit vizibilă. Ce se întâmplă acum? Știu că mă citesc și prieteni foarte buni. Aș prefera uneori să revin în situația celui anonim. Când aud: dar tu ai spus asta sau tu ai procedat așa, mă apucă greața datorită responsabilității.

Eu spun multe. Am o gură mare. Mi s-a spus de multe ori. Ce semnificație a avut gura mea mare în copilărie? Nu am acceptat familia patriarhală unde tata avea ultimul cuvânt. Ce semnificație a avut în adolescență? Am spus cu voce tare că rolul profesorului nu este să umilească elevul. Ce semnificația are ca femeie? Organele mele genitale nu mă poziționează în inferioritate față de bărbat. La expresia primitivă, tu ești femeie, îmi dau ochii peste cap.

Da, m-am născut de sex feminin. Da, am fost educată exclusiv pe culoarea roz, dar undeva procesul ăsta a eșuat. Nu m-a speriat avertismentul: o să devii curvă. Mi-a fost frică și încă îmi este de prostie.

Am ales un drum al proscriselor și am descoperit că există bărbați în lume care nu dau valoare femeii după numărul de parteneri. Am făcut copil cu un asemenea bărbat. Am început să scriu despre toate frământările astea, despre ce am descoperit în cărțile de psihanaliză și ce am observat eu însămi. Din mesajele primite, din frânturi de conversații cu prietene intime am dedus că influențez. O secundă am savurat flatarea, apoi teroarea mi-a înghețat mâinile.

Foarte posibil să fiu responsabilă de un conflict sau două între cupluri. Nu mă apasă vinovăția, dar sunt conștientă de inutilitatea acelei ore pierdute. Eu sunt în felul acesta pentru că altfel cad în depresie. Provoc tensiune în cuplu și cer o relație bazată pe prietenie. Nu vreau relația părinților noștri. Nu vreau să ne mințim pentru a scăpa de o ceartă. Cearta are și aspecte terapeutice. Dar este greu, ca o operație pe creier și nu exagerez, să nu ne mințim în cuplu. Oamenii, femei și bărbați deopotrivă aleg minciuna. Cuplu, el și ea sau el și el, sau ea și ea. Vine o tentație din exterior. Vorbesc din experiență. Te vreau, mă înnebunești, nu ai tot ce-ți trebuie lângă ea. Aproximativ cuvintele unei dudui.

Ce se întâmplă de aici? Vorbești despre sau minți? Cei mai mulți aleg să mintă. Așa conviețuiesc femininul și masculinul. Tot în cărțile mele am găsit un răspuns. Nu vrei să înșeli, eviți. Doar asta poți face. Psihicul, cu eul slab și slugă la supra eu o să se perpelească de la atenție. Rămâne prietenia dintre parteneri, el/ea, el/el, ea/ea.

De aici forfota mea. De ce să fiu eu responsabilă de luciditatea unei femei? Minciuna i-ar păstra un partener. Minciuna păstrează multe relații. Eu nu vreau și sunt de multe ori nefericită. Mă ajută Făt Frumos, dar pe urmele lui Napoleon, și el e bărbat. Poate ajuta un bărbat o femeie care refuză să trăiască după conveții? Depinde de bărbat. Am lângă un bărbat cu un extraordinar material uman, rămâne să descopăr ce anume a făcut educația din noi.

O să vă povestesc sau nu.

Și dragile mele care mă citiți, să știți că nu-mi este indiferent să vă știu cu gura mare. Am suferit și sufăr datorită ei. Alegeți cu grijă și cu siguranță de sine.

Pentru asta sunt prietenii, să nu murim singuri

994439_825477954129027_1066079934911566541_nS-a întâmplat de câteva ori să povestesc despre întâmplările și situațiile vieții din cuplu și să primesc o săpuneală.

Cu ce fel de oameni te întovărășești?

Oameni normali, răspund eu. Prieteni de care m-am atașat în timp fără un anumit interes. Într-adevăr dețin cultul prieteniei. Prietenii, la fel ca iubirea, pot fi greu de explicat. Din orice direcție, științific sau metafizic, prietenia și iubirea scapă de legile universale.

Un foarte bun prieten și o iubire intensă ne transformă în artiști comici.

Întrebarea, cu ce fel de oameni te întovărășești?, pare dură și neînțelegătoare. Nu sunt de acord și o să explic. O să încep demonstrația cu o subliniere. Mie mi-a fost pusă întrebarea. Conținutul propoziției interogative nu insulta un caracter despre care povesteam eu, ci pretindea de la mine. Mă lamentez uneori din papucii mei de prietenă. Iubiții m-au trimis de multe ori în margine. Am trecut prin diverse faze până la acceptarea unui rol secundar.

În rolul secundar m-au copleșit niște satisfacții de care m-aș fi lipsit bucuroasă. Oamenii ajung să se despartă. Mie îmi par firești despărțirile. Un drum comun între două personalități care nu mai pot crește împreună îmi pare prostesc. Cel puțin la vârsta mea.

În urma unor despărțiri, am redevenit om de sprijin. Am fost acolo pentru clasicele telefoane târzii, vizite la domiciliu, ieșiri în oraș etc.

La ieșirile în oraș, reacție a persoanelor părăsite, am pus o întrebare la un moment dat: dar e 11 noaptea, nu-ți mai duce grija să ajungi în siguranță acasă, nu mai ești aceeași persoană de acum o lună când tot amândouă sorbeam un lichid sau altul?

Argumentul iubiților obsedați de control și nesiguri pe ei: nu sunt gelos, nu mă deranjează prietenele tale, dar eu nu vreau să te știu singură pe stradă.

Am prietene care merg acum singure pe stradă și nu mai vine nici un mesaj pentru confirmarea ajungerii la siguranța casei.

Am fost răutăcioasă când am întrebat? Și dacă am fost, cine mi-a fost ținta? Ea sau el?

Educația. Din nou educația și presiunile sociale ne dictează să fim slabe și supuse. O femeie educată ca persoană învață să evite pericolul. Noaptea nu alegem străzi întunecate și nu acceptăm băuturi gratis. O femeie educată ca nevastă acceptă supunerea. Noaptea se retrage de la petrecerea prietenei pentru starea lui psihologică de bărbat viril.

Mulți își măsoară virilitatea din episoade de resemnare. Dacă și-ar măsura vigoarea din stări de bine ale femeii, din performanțe sexuale, din dovezi de încredere s-ar clătina reprezentările despre bărbat.

Dacă am fi imobile, da, polița de asigurare pentru femei ar avea un preț mai ridicat. În momentul când părăsim casa, oricât de inteligente am fi, ne găsim într-un pericol mai mare. Forța nu e cu noi. Pericolul, la fel ca înșelatul, dispun de o soluție: evitatul.

Într-o relație, femeia știe să evite, dar sensibilitatea și frica de a nu pierde egoistul care se manifestă prin false motive, acceptă raționamentul ipocrit al bărbatului.

Cu ce persoane mă întovărășesc?

Cu persoane terorizate de singurătate. Singurătatea provoacă mai multă frică ca un bărbat alcoolic sau violent. Ceea ce e din nou prostesc.

Dar pentru asta sunt prietenii, să nu murim singuri.

Doi oameni singuri într-o relaţie

531513_10151450250370854_537875420_n– Cât a trecut? A trecut un an?
– Mai lipseşte o lună.
La o terasă din centrul oraşului, la cea mai retrasă masă, izolată prin postamente care susţineau uriaşele umbrele de la Pepsi, doi tineri îşi şopteau la ureche. La fiecare replică, se aplecau spre urechea celuilalt. Ochelarii fumurii sprijineau, dacă cineva le-ar fi acordat atenţie, ideea de conspiraţie.
Nimeni nu le purta grija. La o masă, în colţul opus, mai era o femeie, o mămică cu fetiţa ei. Tocmai o aşezase pe canapeaua de nuiele şi îi pusese în mână un biberon mare cu un lichid colorat. La bar, chelnăriţa şi barmanul, amândoi cap la cap, se holbau pe ecranul unui telefon.
– Ce ziceai?
– Nu am zis nimic. Stai să-mi iau geaca pe mine, e răcoare. Femeia s-a mişcat uşor spre dreapta adunându-şi umerii. Mâinile îi îngheţaseră, iar cafeaua aia nu mai ajungea. Chelnăriţa şi barmanul priveau la acelaşi telefon, dar acum râdeau.
– Asemănările m-au amuzat, dar diferenţele mă zăpăcesc.
– Asemănări?
– Da. Fumează aceeaşi marcă de ţigări.
Bărbatul s-a lăsat pe spate şi a scos un sunet ridicol şi vesel. Râdea cu poftă.
– Îi place Seinfeld?
– M-am gândit la tine când am descoperit că nu-i place. Altă asemănare. Nici fostul soţ nu gusta umorul din Seinfeld. Fostul meu soţ, iubita ta, iubitul meu nu consideră absurdităţile din lucrurile fireşti haioase. Noi ne prăpădim de râs, ei ne privesc cu îngăduinţă. Nu o să discut acum despre inteligenţă pornind de la Seinfeld.
– Dar nu crezi?!
Discursul şi apropierea dintre cei doi s-au frânt de la tava chelnăriţei. Spaţiul dintre postamente îi permitea să servească doar printre clienţi. Îi separa şi îi obliga să se îndepărteze unul de altul. Fiecare a privit în partea opusă. Au revenit după ce consumaţia era în întregime pe masă. Ea a apucat cu amândouă mâinile ceaşca. Să le încălzească puţin. El şi-a preparat cafeaua şi a sorbit.
– Înveţi să accepţi alte obişnuinţe. Înţeleg, e greu.
– Am fost dezorientată, mai ales în primele luni. Am decis să mă străduiesc. Dacă nu o să funcţioneze, şi muncesc ca un bou în jug la relaţia asta, o să-mi dau voie să fiu egoistă. O să nesocotesc interesele altora şi o să fac numai ce vreau eu.
– Ce copilă eşti!
– Posibil, dar te rog, dă-mi ceva din experienţa ta în cuplu, să aplic în relaţia mea. Ai un altgoritm?
– Am o atitudine, compromisul. Şi uneori mă retrag la casa de la sat pentru câteva zile. Chiar nu am habar, iubita mea şi cu mine suntem doi oameni singuri într-o relaţie.
– Doi oameni singuri într-o relaţie, doi oameni singuri într-o relaţie, asta sună aşa…
– Cumplit, groaznic, înfiorător, adevărat!
– Mi s-a făcut şi mai frig.
Femeia şi-a strâns geaca peste piept şi nici unul nu a mai scos nici un cuvânt.

Rămâi peste noapte

379286_10151473505065854_1180210347_nZburau șervețelele de pe masa, pliculețele de zahăr, chiar și paiele din paharele aproape goale. Vântul puternic reorganiza masa unde ne așezaserăm să bem o cafea. Ochii, lipsiți de protecție, îmi uitasem ochelarii de soare în mașină, se micșoraseră amintind de o privire piezișă de chinezoiacă.

După încă o bătaie de vânt scurtă, dar intensă, m-am uitat direct în soare. O privire sfidătoare. De ce îi permite soarele vântului așa ceva? Câteva secunde m-am pierdut în vânt și soare, am ajuns pe niște dealuri din copilărie. Am revenit surprinzându-mă în lentila lui fumurie. Părul îmi pica bine pe conturul feței, rujul nu-l mâncasem. Mi-am mușcat buza și m-am întrebat ce este în mintea lui.

– Spune-mi la ce te gândești!

– Mă uitam la tine, la ridurile tale. Ești femeie, arăți și ai gesturi de femeie.

Nu știu ce a surprins el la mine imediat după ce a pronunțat riduri, dar eu eram tare derutată. Mă admirasem în lentila lui, mă descoperisem o femeie frumoasă.

Bărbatul acesta, Mihnea e numele lui, l-am cunoscut cu puțin timp în urmă. Prima întâlnire ne-a transformat pe amândoi. Am experimentat suspendarea timpului de la prima strângere de mână. Eram noi și ceilalți, noi ca subiect și toți ceilalți obiecte de decor.

Nu am nici o așteptare sau pretenție de la el sau de la relație. De două luni trăiesc ce se întâmplă fără să prilejuiesc întâmplări. L-am lăsat de la bun început să orchestreze bucata asta muzicală din viața noastră. Mi-a fost foarte clar în momentul când mi-a strâns mâna că o să fiu a lui. Ce nu mi-a fost clar și încă nu-mi este, ține de organizare. O să fiu a lui în așternut sau o să fiu a lui ca parteneră pentru un timp sau pe viață?

M-am culcat cu el în prima săptămănă, după o ieșire la film și o cină la un restaurant italienesc. Vorbim foarte multe, atingem subiecte diverse și de o calitate peste medie. Suntem doi adulți inteligenți. Am stabilit și ne-am acceptat de la început statutul plecând de la feminin și masculin. Arhetipul feminin și masculin ne-a ținut în priză, surescitați și încântați. La una din ieșirile noastre am închis cafeneaua. Nu ne-am dat seama că rămăseserăm ultimii clienți până când una dintre fetele care serveau la masa ne-a poftit să plecăm. Ne-am amuzat și am părăsit locul acela strâns lipiți unul de altul. Mi-a sărutat de mai multe ori fruntea și de fiecare data m-am abținut să nu-i declar că îl iubesc.

Îl iubesc.

Mi-l doresc ca partener de viață, ca tată pentru copiii mei. Nu știu însă cum anume să mă port. Cum să gestionez ce simt, ce-mi vine de la el. Urăsc să fiu interpret.

Ce a vrut să spună cu ridurile? Că îmi arăt vârsta? Am 31 de ani.

– Ce vrei să subliniezi cu ridurile? Am două nopți nedormite, mi se accentuează și ridurile de expresie când nu mă odihnesc.

– Vreau să spun că ești fantastică, nu ți-am mai spus că ești fantastică?

Mi-a spus de foarte multe ori că sunt fantastică. De fiecare dată am primit altfel acest adjectiv. Prima dată m-am topit în molecule de femeie! M-am bucurat că mă găsește frumoasă. A doua oară mi-am permis să-mi iau acest adjectiv ca apreciere la adresa capacității mele intelectuale. Apoi pur și simplu a trecut pe lângă mine.

Sunt fantastică. El zice asta, dar eu am obosit să mai interpretez, să-l mai întreb ce anume vrea să transmită cu asta. Ce anume dorește să ajungă la mine?!

Oare mă iubește și el? Multe frământări, incertitudini, zâmbete de complezență, priviri derutate.

– Rămâi peste noapte la mine?

– Mă întrebi?

– Rămâi peste noapte la mine. Este mai bine?

– Este, mulțumesc frumos.

Am rămas peste noapte la el. Simțeam cumva agasantă întrebarea dacă rămân peste noapte. Dacă mă întreabă înseamnă că nu-și dorește? Sau înseamnă că îmi poartă de grijă. Dimineața mă trezesc în zori, întotdeauna merg cu soarele la muncă.

Multe întrebări, prea multe. Fac și desfac comportamentul masculin, dar și comportamentul feminin. Îl studiez și mă studiez. Mă suspectez pe alocuri. Am zis asta cu o intenție, am făcut cealaltă cu un scop. Ah! Femeile sunt toate șirete. Toate cântecele din popor o subliniază.

Dacă sunt femeie șireată, și dacă îmi asum această însușire, ce anume urmăresc de la această relație?! Dar am o relație? Sunt într-o relație? Am ieșit în oraș de vreo zece ori, am făcut sex, i-am cunoscut prietenii, m-a invitat cu el la o nuntă. Protocolul relațiilor indică că sunt într-o relație. Eu simt că mă potrivesc la el în brațe, la el în viață. Îmi vine greu să-mi amintesc cum anume îmi împărțeam eu timpul înainte de Mihnea. Înainte de Mihnea, după Mihnea. Aici chiar este facerea lumii, lumii mele.

Când am rămas peste noapte am făcut dragoste ca niște apucați. Și doar asta o să mai povestesc, apoi mă întorc la munca mea. Am de depus un proiect mâine la Primărie.

De cele mai multe ori când facem dragoste experimentez o pierdere de sine. Se suspendă timpul, se dilată corpurile. Mâinile și picioarele sunt moi sau îmi amorțesc, în special piciorul drept. Posibil și de la căzătura de pe bicicletă. Dacă asta vi se pare amuzant, stați să auziți urmarea.

Vă amintiți? Îl iubesc. Și cu toate că nu am pretins, nu am cerut, mereu am așteptat un te iubesc și eu. În ultima seară am așteptat, bazându-mă pe vocea lui joasă, pe buzele lui lipite de urchea mea, de grija cu care m-a luat în brațe și s-a lipit de mine, că o să aud:

– Și eu te iubesc.

Mintea mea, lucrând cu plăcerea ca material pentru afecțiune, a prezis un răspuns afirmativ. Îmi amintesc cât de tare l-am strâns în brațe, cât de adânc i-am iscodit ochii. Când și-a lipit buzele de urechea mea am închis ochii.

– Vreau să-ți spun ceva.

Da, da, da! Și eu te iubesc, și eu te iubesc!

     – Draga mea, ți-a venit ciclul!

Zice Dunia

Există o notă comună într-un început și sfârșit de relație, superlativul. La început, femeia e cea mai frumoasă, cea mai fermecătoare. La final este tot cea mai, dar cea mai nemernică.
Atât de înțeleaptă am devenit privind fluturii duminică la o grădină zoologică. Mă simțeam parte dintr-o poveste, savuram superlativul, când o aripă mare de fluture mi-a bătut privirea. În albastrul de mătase, am văzut frumusețea risipindu-se. M-am zgâit la coconi. M-am răsucit să privesc din nou zborul fluturilor.
Cea mai frumoasă nemernică e femeia.