Mara. Copilul este o persoană separată

Port multe discuții despre copii în ultima vreme. Prietene urmează să nască. Prietene trecute de 30 de ani supuse de specie salivează după fiecare gravidă sau cărucior împins. Oftatul după un bărbat care ține un copil în brațe nu are nimic de-a face cu maternitatea. E doar sexi! Da, femeile se gândesc la sex fără rușine! Femeile cu dificultăți în procesul de reproducere mă solicită și ele.

În general sunt chestionată pentru atitudinea relaxată. Par să am una și chiar am. Dar. Nu este atât de ușor. O femeie care naște nu mai scapă de drobul de sare. Posibilitatea să pice în capul copilului există. Neliniștea nu dispare, se controlează.

Discutam ieri despre maternitate. Nu, maternitatea nu m-a făcut să strălucesc. Nașterea nu m-a împlinit ca femeie. La 30 de săptămâni gravidă arătam ca Fiona lui Shreck. Îmi iubesc fata ca pe ochii din cap. Asta nu înseamnă că nu mă scoate din sărite. Sentimentele contradictorii sunt firești. O confirmă psihanaliștii după mulți ani de cercetare pe ființa umană.

Spre deosebire de alte mame, descriu o anumită relaxare. Secretul constă în următoarea convingere: Copilul este o persoană separată. Nu doresc să mă realizez prin Mara. Unde am eșuat eu, să izbutească ea. Îmi pasă prea puțin de realizările ei de la școală. Are o mamă care îi pune la dispoziție toate instrumentele: cărți, jocuri, ieșiri la teatru și muzeu. Are un tată care reglează duritatea mea prin distracții nemăsurate. Dacă o să dorească să exceleze, o s-o facă. Tot în responsabilitatea mea pică să-i arăt ce înseamnă lipsa educației. Ignoranța, delirul de grandoare și banul au umilit și au ucis oameni. O să afle asta de la mine.

Încerc să mă feresc de ipocrizie. O să mai notez ceva. Stabilitatea financiară reprezintă un factor de prim ordin în menținerea unei dispoziții detașate. Mara frecventează o școală bună, cu profesori ținuți în frâu de educație și reguli să nu umilească pruncii. Coșmarul imaginat de fiecare părinte trecut prin vechea școală românească.

Cum am subliniat mai sus, mă situez într-o categorie aparte. Nu sunt cu nimic mai bună ca alte mame, dar cert este că nu mă definește capacitatea de născătoare.

Am simțit că-mi ies din piele în următoarele situații. Într-o excursie la Budapesta, câteva doamne din grup mi-au lăudat fata. Se vede ce educație primește! Eh! Afirmația aparține unor mame care au uitat cum se exprimă un grup de copii aflați în excursie departe de părinți. Oripilate de huliganismul manifestat în masă de o clasă de copii, Mara s-a ridicat ca o hârtie în vânt. M-am simțit excelent oricum. Amândouă ne-am simțit, Mara s-a lipit de mine și mi-a atins obrazul cu nasul.

Într-o zi a venit la mine la baie cu o bucată de hârtie igienică. Scria te iubesc. Bine, Mara, pe hârtie igienică? Nu, ca să te ștergi. Îmi dădeam cu ruj. Observându-mă, Mara a reținut că mereu îmi șterg din ruj cu hârtie. Scena reprezintă o obișnuință. Obișnuințele ne definesc.

La ultima vizită acasă la Severin, Mara a fost întrebată: Îți place la Severin? Da, acolo este Dunărea și Daria. M-a impresionat cu Dunărea. M-am topit ca o mamă, dar din motive diferite. Scena reprezintă un împrumut. Împrumuturile semnifică tinerețea fără bătrânețe.

Mara e basmul meu și încerc să o fac și pe ea să râdă înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

Femeia între subiect și obiect

De acum doi ani nu mă părăsește imaginea unei familii pe care am avut ocazia s-o observ pe plajă. O mamă, un tată, două fetițe.
Imaginea a rămas ea undeva, dar senzația pe care o am când revine imaginea, mă derutează.
M-am tot întrebat ce am găsit așa deosebit la acea familie cu care nici măcar nu am interacționat.
Fetițele le-am reținut secundar, dar pe ea și pe el îi port de acum în tot ce însemn eu.
Pe ea am observat-o mai mult, pe el l-am observat pentru ea. Ea, o femeie trecută de prima tinerețe, dar frumoasă și foarte bine întreținută. În fiecare seară făcea exerciții pe plajă, uneori cu una dintre fetițe în brațe. El, un bărbat tânăr, trăind în prima tinerețe, avea o burtă ascunsă când nu stătea la plajă într-un tricou imens alb de bumbac.
S-a întâmplat de vreo două ori să avem șezlongurile alăturate, întâmplarea oferindu-mi poziție favorabilă pentru a observa.
De fiecare dată îmi întorceam privirile de la ei tristă. Îmi alungam tristețea deoarece nu-i înțelegeam cauza.
Nici azi, chiar dacă scornesc acum o poveste de la acei oameni, nu cunosc cauza. Dar am legat cumva senzația mea de condiția femeii. Am tras unele concluzii din comportamentul ei, din râvna ei. Consider că toată voința ei traducea un sentiment de recunoștință pentru el, pentru atenția lui pentru ea. Ea alerga, făcea abdomene, genuflexiuni în fiecare seară pentru a întreține un corp de care el se folosea.
El nu întreținea și nu avea grija corpului, căci avea bărbăția și tinerețea de partea lui.
Am cuprins-o pe ea cu toate simțurile aservită speciei, s-a căsătorit, a făcut copii, iar acum luptă să-și demonstreze încă o dată feminitatea. Pasivitatea femeii devine acțiune când vrea să demonstreze că merită bărbatul. Iar bărbatul abandonează temporar acțiunea, stă cumva spectator la tot spectacolul femeii.
De sub imensele mele boruri, luam și eu parte la înfrângerea ei, a femeii. Orice femeie e învinsă după ce s-a lăsat cucerită de bărbat, cu diferența că unele femei nu vor să ia cunoștință de această înfrângere.
Această înfrângere nu reprezintă neapărat ceva negativ, căci stă în puterea femeii să fie subiect și nu obiect.
Dar uneori femeia nu știe că are mai multe roluri pe acest pământ, nu doar de reproducătoare, nu doar de obiect care satisface bărbatul. Unor femei trebuie să le spui asta, ba chiar să le înveți.
Dragi femei, nu vă prezentați în lume ca femei, prezentați-vă ca oameni, feminitatea să sporească farmecul, nu să fie farmecul sexului vostru.
Dragi femei, dragi femei!