Mamele de 15 ani din România

Zilele trecute am avut un vizitator din Germania, o doamnă. Locuiește acolo de 18 ani. A descoperit cu ceva timp în urmă Tricoul meu. De la literatură pe bumbac, două tricouri comandate, am schimbat câteva mesaje în care mi-am dezvăluit și adresa blogului.

Blogul deschide ferestre curioșilor. Dau acces limitat spre familia mea, cu accent pe Mara, și accent nelimitat despre cum am ajuns să-mi reprezint viața. Firește că nu întotdeauna am gândit la fel. De joi până sâmbătă am fost gazdă. Un fel aparte descriu ca amfitrion. Îți pun la dispoziție tot ce am, dar nu cedez convențiilor. Cu alte cuvinte, nu m-am dat peste cap cu ordinea și curățenia, dar am schimbat patul, am făcut cumpărături la supermarket și am pregătit micul dejun. Politețea față de un oaspete o consider obligatorie.

Întâmplarea este una singulară. Pentru prima data m-a vizitat cineva străin, cu reprezentări despre mine de pe blog. În alte circumstanțe, o presiune m-ar fi copleșit. Frica de a nu fi la înălțimea așteptărilor. Imaginea publică lasă deoparte orele plictisitoare ale vieții. Ocupată cu târgul, Artisans Bazaar în parteneriat cu Revolution Festival, nu m-am putut concentra pe prezentarea persoanei. Am fost eu, orice o fi însemnând asta. În prima parte a zilei am fost ghid. Timișoara e construită pe o mlaștină. Acolo se văd gloanțele de la revoluție. Lucian Blaga e cea mai veche stradă a orașului. Cele mai multe clădiri datează din secolul XIX. Austriecii au cucerit orașul de la otomani. Robert Carol de Anjou a dorit să-și dăruiască orașul de ziua lui. Etc.

La o plimbare cu lebăda pe Bega, o activitate de 1 iunie pentru Mara, am ascultat Mihaela Mihai, De-ai fi tu salcie la mal, inspirată de arborii de pe marginea apei. Conversațiile s-au desfășurat ușor, fără teamă de tăceri. E foarte important pentru mine să am libertatea de a tăcea lângă cineva. Am dezbătut și subiectul avort, m-am remarcat pe blog cu asemenea articole.

Sâmbătă am lăsat la aeroport o prietenă. Am deschis ușa joi seară unei străine, dar am închis-o după o prietenă.
PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.

Presupun că ne stimăm reciproc. Am primit o invitație în Germania la o cafea de trei zile. Îndrăznesc să-mi consider presupunerea corectă. După discuțiile despre copii, educație sexuală, avort, ieri mi-au picat ochii peste un articol despre mamele de 15 ani din România. Voiam azi să scriu un articol despre. Am considerat necesară introducerea asta. Cum am ajuns să pregătesc un text inconfortabil pentru rușinoși și ipocriți. O să urmeze zilele următoare o reprezentare despre viața fără frica de pedeapsa lui Dumnezeu.

O să scriu despre Cum ne învățăm copiii să facă sex. Părinții au datoria să-și iubească copiii, nu să-i judece. Critica constructivă intră la educația, a judeca ține de neacceptare.

Revin.

Între timp, să râdem înainte de toate.

Pasiune și agresivitate la Divan Film Festival

IMG_7719M-am simțit atrasă în ultimul timp de un cuvânt. L-am desprins de celelalte cuvinte și am început să mă interesez.

Am început cu persoana mea. L-am căutat în mine, în manifestări. Mi-am amintit descrierile unor apropiați: ce mai nărav are fata asta! Sau: bunica mea îți semăna, era isterică ca tine. M-am supărat de fiecare dată. Provocam un tărăboi grozav.

Ca femeie activă sexual, am savurat starea afectivă intensă a fiecărui început de relație. Am căutat să mențin patima. Așa am devenit o călătoare. Am călătorit o perioadă de timp lângă un partener sau altul. E cea mai corectă reprezentare a instabilității în cuplu.

S-a întâmplat să suport o despărțire. În jurul meu, prieteni apropiați, au avut parte de o experiență similară. Sexualitatea a devenit subiect la întâlnirile noastre. Aproximativ acești factori m-au apropiat de un cuvânt anume. M-am aplecat asupra lui curioasă și cu teamă. L-am descoperit în compania agresivității.

Ce este pasiunea? Este pasiunea parteneră cu violența?

Cu întrebările astea am ajuns la Divan Film Festival de la Portul Cultural Cetate, Dolj. Miercuri, în 24 august, programul festivalului a prilejuit o confruntare, frământările mele despre pasiune și agresivitate, și vizionarea documentarului Spiritul balcanilor.

Când intri într-o cafenea să te întâlnești cu cineva prima dată observi absența persoanei și apoi oamenii din jur. La vizionarea documentarului am permis influența părerilor emise despre agresivitate și pasiune.

Sunt o femeie pasională în orice aspect al vieții. Mi-a devenit clar și am corectat năravul din copilărie și isteria din adolescență. Oamenii nu știu ce vorbesc întotdeauna, folosesc cuvinte care-i depășesc intelectual și lansează profeții de îndeplinit.

Am îndeplinit și eu câteva profeții. Am făcut exact ce se aștepta de la mine. Sugestie: alegeți cu grijă influențele din viața lucidă.

Am urmărit documentarul cu grade de intensitate. Când apărea Slavoj Zizec, suportam o încărcătură electrică. Am preluat o percepție sau două și mi-a atras atenția asupra lui Emir Kusturica. Filmele lui povestesc despre sex, alcool, violență.

Balcanii par să fie locul favorabil pentru sex, alcool, violență. Angelina Jolie consideră că a petrece timp în Balcani atrage de la sine contaminarea cu pasiune, dar pasiunea urma imediat după violență. M-am întrebat: sunt cumva sinonime? Una o atrage pe cealaltă sau o presupune?

Emir Kusturita, după spusele lui Zizec și sunt de acord, nu prezintă un spirit balcanic, ci joacă un rol pentru Occidentali. Oferă reprezentările lor despre oamenii din Balcani. Ei se așteaptă să fim într-un fel, iar Kusturita speculează. Din nou, atenție la ceea ce pretind ceilalți de la tine ca persoană.

Am intrat la documentar o femeie cu nervi și am ieșit o femeie plină de pasiune. O să păstrez asta. Are bun simț și dă sens reacțiilor mele, dar mai ales căutărilor mele cu partea masculină.

Oamenii mor sexual în cuplu. Au trăit fericiți până la adânci bătrânețe semnifică sfârșitul poveștii, relația continuă. Putem să încercăm cu vin și muzică, merg împreună.

Pasiune și agresivitate, vin și muzică, elemente din cultura umanității care alungă zilele lungi ale persoanelor. Casa și partenerul reprezintă zona de confort. În casă și cu partenerul încercați un a fi autentic, măcar ca experiență. Eu am inițiat un experiment. Am cerut ceva anume Făt Frumosului meu cu ochi albaștri. Poate o să povestesc sau nu pe blog despre, dar caut să fiu oricât de hidoasă o să mă descopăr la sfârșit de drum.

Pasiune și violență. Sunt sinonime? Am luat în calcul și regulile societăților din Balcani. Nerespectarea lor, într-o descriere romantică, poate fi considerată pasiune. Dintr-un alt unghi, poate fi civilizație parțială, iar cu alcoolul și muzica deformăm percepția. Ne transformăm în oameni total pasionali.

Ca întotdeauna, nu aleg o tabără sau alta. Pasiunea sau semicivilația nu explică suficient.

Am luat ce mi-a fost de folos la momentul actual, reprezentarea ca o femeie pasională.

Am primit incredibil de mult de la Divan Film Festival.

De ce să ne fie frică de sex? Să ne ajutăm copiii să sublimeze

13162153_1199258313417654_653456872_nÎn toamnă, la rugămintea unei prietene mamă, am început să fac gramatică și literatură cu fiul ei. A zburat vorba. În prezent fac gramatică și literatură cu un buchet de copii. La fiecare le-am dus câte o carte din biblioteca personală. Citim, de fapt ei citesc cu voce tare, iar eu ascult, Micul Prinț, Călătoriile lui Gulliver și Eșafodul. M-am oprit la aceste titluri.

Plimb cărțile între ei, iar gramatica, cu părțile ei de vorbire sau de propoziție care mă pun în pericol să fiu înghițită de câte ori cască, e salvată de lectură. Da, gramatica e plictisitoare, copiii o fac uneori de coșmar, dar oricât de sensibili sunt unii și simt i-urile, avem nevoie de reguli ca să punem corect cei 3 i de la unele verbe sau adjective.

Am povestit despre activitatea mea alături de copii deoarece am făcut o observație. Adolescenții mei sunt în faza de dezvoltare care îi sperie pe părinți, sistemul limbic, cel care include centrii cerebrali ai plăcerii, este dezvoltat, însă cortexul prefrontal rațional este doar în parte matur.

Să folosesc alte cuvinte: adolescenții se îndrăgostesc, iar părinții pretind rațiune pe o lipsă de control neural redus. Comportamentul impulsiv cu care caută plăcerea înseamnă reacție.

De aceea vreau să vă șoptesc. Nu îndrăznesc să dau un sfat, nici măcar să recomand. Dragile mele mame, când fata începe să-și petreacă tot mai mult timpul în cameră singură, nu vă îndoiți, acționați, e momentul. Căutați activități care să vă solicite împreună. E datoria și responsabilitatea noastră de părinți să ne oprim din reproșuri și din a pretinde raționamente. Animalele au o perioadă de împreunare, rut se cheamă, omul are etape de dezvoltare cu faze mai mult sau mai puțin mature.

Activitățile împreună să vină firesc, ca distracție, nu ca o oprire sau îndepărtare de băiatul dorit. Îndrăgosteala constituie o plăcere, plăcerile se învață. Lectura e o plăcere. Citesc cu fetele mele, deși cască, nu se concentrează, privesc în gol pe fereastră.

Uneori, rar, îmi permit să râd de ele. Îmi dau voie să mă joc cu ele, să le tachinez, în timp ce le atrag în a percepe și a pricepe, între trandafirii de pe pământ, identici cu trandafirul Micului prinț. Le îmblânzesc. Merg pe urmele lui Exupery. Dacă ne îndrăgostim și o persoană devine diferită, percepem. Și ce pricepem? Că dacă vedem o calitate în funcție de sentimente, putem să neglijăm defectele. Uite așa trecem prin Gerard Genette, puțină teorie a literaturii, și rămân scrise notițe despre limbaj.

Intenția mea era să fixez în memoria afectivă a părinților că plăcerile se învață. Confecționați plăceri cu copiii dumneavoastră. Având mai multe plăceri în adolescență, îndrăgosteala nu-i poate acapara. O mamă din o sută naște un tânăr Werther, cele mai multe aducem pe lume copii inteligenți, dar care cresc anapoda, nedirijați. Părinții au datoria să mijlocească întâlnirea dintre copii și sinele lor, creștem oameni, îi educăm pentru ei, nu pentru noi.

Noi avem o viață separat. Cu plăceri deja cunoscute, împărțite pe categorii, cu sexul inclus.

Nu trebuie să-i ținem pe copii departe de sex, trebuie doar să le arătăm câte plăceri poate avea o persoană. Lipsa plăcerilor duce la concentrarea exclusivă pe plăcerea fiziologică. Adolescenții intuiesc multe, dar asemenea copiilor de doi ani, când încep crizele datorate imposibilității de a articula, nici ei nu pot exprima rațional ce se întâmplă cu ei.

La adolescență nu e permisă plictiseala. Lipsa de ocupație e binevenită la copiii mici pentru a-și stimula imaginația, dar la adolescenți plictiseala presupune un risc, concentrarea pe sex.

De ce să ne fie frică de sex? Să ne ajutăm copiii să sublimeze, să transforme pulsiunile în preocupare: tenis, voluntariat, lectură, dansuri, actorie, drumeții, fotografie etc.

Să ne ajutăm copiii. Eu citesc cu ei. Asta voiam să vă șoptesc.

Zice Dunia

FLVN8996Dragi bărbați, ați observat că există femei bune, plăcute, excepționale doar prin comparație cu fosta sau cealaltă?

Sugestie. Luați poziția gânditorului.

Ce spune asta despre caracterul ei? Eu pricep un calificativ, un suficient, ceva între insuficient și bine. Persoanele suficiente, indiferent de sex, reprezintă o amenințare pentru umanitate.

Zic.

Foto: Flavius Neamciuc

Sex, alcool, droguri, muzică și cărti

12539985_1121102987899854_884350849_nAți încercat vreodată să vă imaginați dezechilibrul? O imagine ar fi bună. Când m-am avântat în scenarii, am vizualizat o aruncare în gol de pe un pod sau un leșin cauzat de o emoție puternică.

Firește, nu am experiența aruncării în gol, dar am verificat leșinul. Când am deschis ochii, sunetele deja le recuperasem, voiam să mă îndepărtez cât mai repede de larma din jur. Mă simțeam lovită de sunetele și conturul siluetei aplecate asupra mea. N-am fugit din lipsa forței fizice. M-am retras. La exterior, o mișcare abia vizibilă, la interior, reflux. O descreștere plină de vertij. M-am ridicat și am mers drept, fiecare mușchi executa ordinul de deplasare. În mine, senzația de lipsă de echilibru.

Starea mea în urma leșinului o găsesc asemănătoare stărilor sufletești traversate de cineva care tocmai s-a despărțit de partener. Dezechilibrul de la interior modifică inclusiv mersul. La un prieten proaspăt separat, am observat mersul într-o ureche. Părea că pândește rotirea pământului. E oarecum firesc. Corpurile se atrag în funcție de masa lor. Ei bine, masa corpului uman stă și în măreția lui psihică.

Da, psihicul uman, atât de ignorat și de disprețuit de oameni! Eu nu fac asta. Mie mi-e frică de psihic, mai ales de partea inconștientă deoarece sunt conștientă că port deasupra gâtului cea mai letală armă umană. De acolo au ieșit miturile, legendele, teoriile, filozofia, știința cu bomba atomică.

Aș îndrăzni să înaintez o reprezentare a lumii ca un imens creier care ne conține pe toți. Creierul este unicul nostru prieten și cel mai de temut dușman. Lumea nu fucționează după planuri sau un plan, nu are un arhitect decât în lojile unor bărbați mari care nu au renunțat la joaca cu săbiile pe stradă și le-au turnat în preocupări spirituale pentru a se feri de instanța dură a supraeului care râde de grijile infantile ale eului.

E înfiorător când se atentează la măreția unui om. Prin convingeri clătinate, prin obiceiuri răsturnate, prin ritualuri întrerupte, prin mutarea zonei de confort, omul nu mai știe să fie om. Nu mai știe ce să facă cu el, iar timpul pare să-l ucidă. Sufocat de spațiu, atacat de timp, începe să meargă într-o ureche.

Cei mai mulți ne revenim. Se face apel la: sex, alcool, droguri, muzică, cărți. Fiecare după el. O revenire după chip și asemănare. Din acest punct, după ce ai ales, vine confruntarea impusă de judecăți, critica sau gura lumii. S-o numim gura lumii. Gura lumii îți impune un plan de apărare. Devenirea poate fi pozitivă sau negativă.

Reconstrucția măreției se impune sau pierim. Programați suntem să luptăm pentru supraviețuire. Puțini aleg moartea, de aceea ne trasformăm în soldați. Asta ar explica senzația că toți oamenii se răfuiesc între ei.

Sex, alcool, droguri, muzică și cărti sau lumea.

Cutume, nu iubire

10981951_957950014215153_1754130380867717169_nDin martie, de la lansarea cărții Un vis de o zi la București, am primit multe mesaje în privat. Petra, personajul feminin, a cucerit multe persoane, bărbați și femei deopotrivă. Mulți, deși nu mi-au mărturisit, au căutat elementele autobiografice.
Cât din mine este Petra?
Nu o să răspund acum la întrebare. O s-o păstrez pentru final.
Sau nu.
O să scriu în continuare despre niște consecințe. În urma acestei cărți, am devenit un fel de femeie care deține niște tehnici de păstrare a bărbatului în relație. Am auzit de foarte multe ori: cum faci tu, dar cum faci tu?!
Pornesc cu un postulat.
Nimeni nu stă într-o relație dacă nu vrea. Celălalt nu dispune de nici o forță asupra celuilat.
Acest postulat rămâne valabil dacă vorbim despre iubire, despre sentimentul trăit de fiecare îndrăgostit, slăvit de poeți, plasticizat de romancieri, visat în egală măsură de bărbați și femei.
Dacă ne deplasăm în afara acestui sentiment, dăm iubirea la o parte, postulatul nu mai este valabil. Există forțe de care dispune celălalt asupra celui care vrea să plece din relație.
Femeile, de exemplu, nasc un copil sau se folosesc de cel pe care-l au pentru a ține bărbatul. Unele, nu generalizăm.
Ma limitez la acest exemplu. Îmi place să vorbesc din categoria mea de gen. Mă irită că Balzac s-a remarcat cu Femeia la 30 de ani. Din experiența mea, din cultura mea, Balzac nu a avut habar ce scrie și un ochi subtil observă și misoginismul în rândurile lui.

Așadar, pot transmite și lăsa scris aici, din experiența mea de viață: există forțe prin care poți să te impui celuilalt. Toate au funcții coercitive. Rămâi în relație, dar rămâi constrâns. Aceasta este iubire? În situația în care un cuplu ajunge la despărțire sau discută despre, unul dorește de obicei să plece, nu ambii în același timp, mai este oare vorba despre iubire?

Nu.

Putem să vorbim despre obișnuințe, confort, rutină, situație financiară, orgoliu, simțul proprietății. Cutume, nu iubire.

De fapt, oamenii se rușinează de acest sentiment, de iubire. Îl caută, declară că îl caută, apoi se poartă ca fiind atinși de o boală. Oamenii serioși și decenți nu-și permit sentimente de afecțiune. Aici avem de-a face tot cu o forță, dar cu altă funcție.

A-ți arăta afecțiunea semnifică, din nou, pentru unii, nu generalizăm, o cedare a puterii. Ce putere, care putere? Puterea asupra celuilalt, preponderența. O să mă folosesc de cel mai banal exemplu, comportamentul bărbatului înainte și după așternut cu o femeie. Bunăvoința, disponibilitate, gesturile afectuoase, șarmul dinaintea sexului.

Sexul înca scade valoarea femeii. Programați istoric în războiul nevoilor fiziologice, femeile întâlnesc mulți primitivi. Putința de sublimare, formulă preluată de la Freud pe care-l admir și îi sunt recunoscătoare, ajunge să fie rar întâlnită sau descoperită.

Educația pe roz și bleu strică conviețuirea în doi.

Cât din mine este Petra?

Nu o să răspund. Dacă cineva mai dorește sau îndrăznește, ascult păreri personale.

Interviu: 20-30 se îndreaptă spre 40

Mi-ar plăcea, dacă ar fi cu putinţă, să-mi iau singură un interviu. Fireşte, posibil este. Fenomenologic este, conştiinţa se afirmă înaintea existenţei.
Dispun şi de tehnici, un set de întrebări pe care mi le-aş adresa. Eu la 20 de ani mi-aş lua un interviu mie la 30 de ani.
Douăzeci, treizeci, nu invers.
Prima întrebare.
20: Cum este viaţa de adult?
30: Avantaje pe partea sexuală. Sexul e bun, iar ipocrizia are o intensitate copleşitoare.
20: Sex?
30: Totul se împarte în trup şi spirit, dar se simplifică excesiv. Ai auzit de reducţionism?
20: Poftim?!
30: Viaţa o explicăm prin reducere. De exemplu, la mine, la noi, scuză-mă, următoarele cuvinte au importanţă şi valoare pentru a fi: nevoie, semnificaţie, plăcere, neplăcere, trup-carne, spirit-rafinament, detaşare, clişee, raţiune, pasiune.
20: Cuvinte cheie?
30: Mod de viaţă.
20: Visele?
30: O mare dezamăgire. La 30 experimentezi şi dezamăgirea pentru toată fantezia în care stai tu acum.
20: Să mă opresc din visat?
30: Ce întrebare mai e şi asta?
20: Stupidă, ca tot acest interviu. Mai puţin cuvintele cheie. Sper să le reţin.
30: Invariabilul vârstelor noastre: insolenţa.
20-30: Mecanism de apărare.
20-30: Şi râsul gălăgios, bogat în nuanţe şi sugestiv.
20-30 se îndreaptă spre 40.

Egal și egalitate

De-a lungul anilor, am citit cărți pe care am rămas blocată. Activitatea mea psihică nu reușește uneori să accepte unele lecturi ca pe ceva obișnuit, ceva peste care poți trece. Hop-hop în alte activități psihice. Nu trec, mă complac.
Similar, dar cu o schimbare, de la cuvinte, la imagini, mi se întâmplă să rămân blocată pe un film.
De o săptămână pendulez între Leonardo diCaprio și Jordan Belfort. Mi-e atât de greu să accept determinațiile, raționamentul și faptele acestui orator motivațional actual, fost agent de bursă.
Viața oamenilor bogați seduce, dar să urmărești această viață fastuoasă pentru droguri și curve mi se pare lipsit de sens.
Uneori totul se reduce la mâncare și instinct sexual sau fiecare dintre noi ne-am redus măcar o dată la asemenea nevoi.
Dar doar sex și droguri? Doar asta face viața plăcută și dorită? Iar aceste plăceri te determină să înșeli atâția oameni?
De la vizionarea acestui film mintea mea face zeci de asocieri. Joc o horă a minții aparent fără noimă.
I-am zis ieri surorii mele că poate mulțumirea sau norocul în viață stă în simplul fapt să ai un bărbat care nu te bate. Prea multe femei în jurul meu afirmă cu patimă că au avut o viață bună, bărbatul lor nu le-a bătut niciodată.
Dar bărbatul ți-a fost vreodată egal? Nu te-a bătut, dar relația a presupus vreodată acest fapt? Faptul de a fi egal.
Vedeți, mă feresc să scriu egalitate, căci egalitate nu a fost și o să fie niciodată între feminin și masculin, dar egali da.
A fi egal presupune parteneriatul, presupune absența fricii. Fără noimă, asta e activitatea mea actuală.
Urmează binefacerile, binele pe care-l faci pentru altcineva. Am mers zilele trecute să fac o donație la o bancă. Am intrat având în cap o anumită sumă. După bancă, urma să mai merg într-un loc, să achit o datorie, datorie care descria o plăcere vestimentară a mea. În timp ce așteptam, m-am simțit odioasă. Suma pe care o aveam în cap reprezenta jumătate din datoria mea. În fața ghișeului, cu o doamnă prea curioasă, de unde cunosc cazul, de la televizor, din altă parte, am dublat suma pe care  intenționam s-o donez.
Am plecat de la bancă foarte indispusă. Niciodată o donație în bani nu m-a făcut să simt că ajut, ci doar am creat un sentiment substitut de mulțumire.
Starea aceasta mofluză se alimenta dintr-o imagine din filmul Lupul de pe Wall Street, el și ea într-un pat acoperit de dolari care picau la fiecare legănat de șold.
E smintită lumea, da, dar nu sminteală mă indispune, ci trivialitatea lumii. Lămâia nu ajută, nimic nu ajută.
Se schimbă ceva, acei doi trei idealiști ai lumii, idealiști de care toți râd, ei, tocmai ei, mai reușesc să pună o virgulă, să schimbe sensul lumii smintite.