Întreţinerea fericirii

img_9855-1-copyLuni seară am petrecut extraordinar. Am stat 2 ore la teatru şi nu m-am atins o dată de telefon. Am postat o fotografie înaintea spectacolului, apoi l-am abandonat în geantă.

Să ştiţi că aş fi putut să frunzăresc facebook-ul în timpul spectacolului. Fiecare din cei trei actori, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Marcel Iureş au fost aplaudaţi lung. Menţionez o aşa informaţie banală pentru un anumit tip de conduită. Acţionăm sub impulsul unei forţe interne obsesionale de a butona în permanenţă. Ne simţim ameninţaţi de nelinişti şi culpabilităţi dacă nu răspundem celor care ne solicită atenţia.

Se poate oare ca majoritatea oamenilor de pe planetă să sufere din lipsa de iubire? Îmi amintesc certurile din copilărie cu sora mea. După replici aruncate una către alta, ea mereu încheia: nu vrei să faci? Bine!

Mă paraliza acel bine. Îl simţeam ca o sfoară în jurul gâtului. Plutea în aer o ameninţare de pierdere a ceva nedefinit. Plângeam de multe ori şi cedam. Îmi asiguram iubirea ei până la următorul bine.

Butonarea în permanenţă a telefonului, în timpul unui film sau spectacol, la o întâlnire cu prietenii, la masă, îmi pare că traduce o teamă, teama de abandon sau teama de a pierde un favor sau altul.

Luni seară mi-am propus să-mi câştig o stare de spirit. Sunt mare amatoare de stări de spirit. Am avut pe scenă trei personalităţi. O spun, nu fără invidie, că trăiesc în lumea largă caractere seducătoare. E suficient să le priveşti şi simţi cum toţi atomii, milioanele, şi milioanele, şi milioanele, şi milioanele de atomi se reaşază.

O să vorbesc imediat pe înţelesul tuturor. Vă rog să vă reamintiţi de vremea când eraţi îndrăgostiţi; toată atenţia îndreptată spre celălalt, percepţiile şi reprezentările redefinite, extaz sau disperare încălecate într-o secundă. O mare imensă de zăpăceală, de beatitudine, de satisfacţie că trăieşti clipa aşa şi nu altfel.

La teatru, subjugat de o personalitate sau un personaj, trăieşti clipa aşa şi nu altfel. Fericire şi mulţumire sufletească, o uitare de sine pe care individul o merită cu prisosinţă.

Suportăm nimicul, acceptăm lipsa de sens a existenţei umane, ne împăcăm cu necunoscutul de după moarte. Omul are un cod genetic. Suportăm aproape orice prin frământări inutile şi prin stările de fermecare ale minţii.

Teatrul deschide poarta asta. Muzica o deschide şi ea. Sunt împrăştiate în lume câteva chei universale indiferent de limbă, culoarea pielii, politică, religie sau orientare sexuală.

Arta reprezintă stadiul în care a ajuns umanitatea pentru întreţinerea fericirii.

Ceea ce se cere: stări de spirit

11083677_10153242927480854_783182934178580534_nÎmi tot prind urechile cu Gena egoistă. Nu de puține ori am plecat cu cartea la braț la un prieten să facem lectură împreună. Îmi recunosc limitele, dar încerc în același timp să le depășesc.

Interesată de gene, fie egoiste, fie altruiste, bune sau rele, sau letale, mă străduiesc să pătrund această știință. Mă străduiesc să pătrund în orice știință. Mi-am dat seama de-a lungul timpului că lectura este o activitate care mă calmează și îmi alungă tristețea.

Am venit pe lume în nu știu ce casă, sub influența nu știu căror stele, dar mă păstrez în lume prin cărți și câțiva oameni pe care am ajuns să-i iubesc. Mă gândeam ieri la stările pe care ni le provoacă un om sau altul. Suntem atrași de frumusețe, dar ceea ce ne aduce tâmplă lângă tâmplă, într-o intimitate atât de profundă ține de felul în care ne percepem. Ah! Îmi place să adulmec sensibilități la fel de mult cum mă încântă să-mi îndes nasul la gâtul unei ființe dragi și să inspir. Trag aerul în piept, acționez astfel, dar intenționez să iau, pe lângă mirosul celuilalt, și tot ceea ce reprezintă.

Unii oameni reprezintă prieteni. Pentru prieteni am un sentiment exagerat de admirație și de respect. Nu neapărat pentru individ, dar pentru tot ceea ce cuprinde acest termen, prieten. Îl simt cald și blând, îmi oferă o anumită stare de confort și de bucurie. Întotdeauna un prieten îți zâmbește cu bunăvoință, compasiune și înțelegere. Cu toții avem nevoie de bunăvoință, compasiune și înțelegere. Avem nevoie și ne trebuie, ca oameni, indiferent de educație și cultură, de stări. Frumusețea nu este o stare. Goliciunea cu atât mai puțin.

Imaginația este o stare, are puteri nelimitate. Să ne imaginăm prieteni, vă rog.

Prieteni cu toții, nici genele letale nu ar mai avea ce să ne facă.

Încercați, imaginați-vă!