Bertolt Brecht, burtă plină, burtă goală

14914627_1342244155785735_1094586744_nPentru că am timp, ieri am citit teatru, Bertolt Brecht, Anna Fierling şi copiii ei. De ce am eu mai mult timp ca alţii? Îmi lipseşte un angajator. La Cuvinte de vânzare, firma mea, sunt administrator şi nu am stabilit nici un orar.

Într-o zi a trecut mamanu să vadă ce fac. M-a găsit la calculator, scriam un text ca acesta. Pe Mara o lăsasem la şcoală. A aruncat un ochi în jur. Unul singur e suficient pentru a mima dezaprobarea. A deranjat-o patul nefăcut. Dar cât poate să-ţi ia să faci un pat?! A iritat-o dezordinea. Mara încă se mai aşază să deseneze dimineaţa. Pe cuvânt dacă te înţeleg, doar nu lucrezi la program cum am muncit eu.

Dacă scrii şi citeşti, în percepţia multora, ai timp. Nu-ţi faci timp. Nu. Îl ai. Aşa că ieri am deschis cartea asta veche, de prin 1967. Vă amintiţi de cărţuliile de la bpt, biblioteca pentru toţi. Pe asta nici nu am mirosit-o. Buricele degetelor dintr-o dată s-au făcut simţite de la praf. Am scuturat-o bine, m-am spălat pe mâini şi m-am cocoţat în pat cu ea în braţe.

Ştiaţi că atunci când îţi soliciţi mintea ai nevoie să te aşezi cât mai comod? E ceva legat de gravitaţie.

Am răsfoit cartea. Căutam o piesă anume. Ne-a vorbit despre ea la clasă domnul diriginte. Asta în liceu. Habar n-am de ce anume a legat el numele lui Bertolt Brecht sau ce asociere a făcut între programa şcoalară şi Anna Fierling. Dar eu de aici am desprins următoarea lecţie: vorbeşte-le copiilor despre orice fără presupunerea că nu pot înţelege. Nici nu e nevoie să înţeleagă, trebuie doar să-i impresioneze. Fapt pentru care, azi dimineaţă o comparai pe Mara cu o leoaică şi făcui trimitere la Nichita Stănescu.

Am parcurs vreo 100 de pagini până a căzut cortina. Piesa are ca personaj principal o mamă, poreclită Courage, cu trei copii, doi băieţi şi o fată mută. Acţiunea se petrece în timpul Războiului de 30 de ani. Din nou m-a năpădit ruşinea. Mi se întâmplă tot mai des. Dialogurile din jurul mâncării m-au întristat peste măsură. Războiul semnifică crimă. Annei i-au murit toţi copiii, dar despre ceea ce nu se vorbeşte sau se aminteşte în treacăt, este foamea din timpul războiului.

Ieri am citit despre foame, despre supravieţuire, despre adaptare. Maniera plină de umor a lui Brecht a făcut să pară şi mai tragic. Lamentaţia te îndepărtează, dar umorul ajunge să strângă ca o menghină. O secundă am simţit în gură gustul unei ciorbe cu fiertură de curea de piele. Te izbeşte piesa asta prin antipozi: vocabular străin de trăsături omeneşti, abrutizat şi fapte cu calităţi de erou. O luptă mută ca fata Annei între limbaj şi acţiune. O să mă opresc. Nu intenţionez să fac o cronică a acestei geniale piese. Există o probabilitate să nu-mi reuşească o prezentare pe măsură şi nu doresc să-i aduc nici un neajuns.

V-aş îndemna să o citiţi. Ar mai reduce frica de zahăr, de alimente tratate chimic, de ambrozie. Le aveţi pe toate, dar le aveţi cu burta plină. Burta goala schimbă reprezentările despre viaţă.

Mă simt norocoasă pentru vremurile în care trăiesc.

Sunt norocoasă.

Întreţinerea fericirii

img_9855-1-copyLuni seară am petrecut extraordinar. Am stat 2 ore la teatru şi nu m-am atins o dată de telefon. Am postat o fotografie înaintea spectacolului, apoi l-am abandonat în geantă.

Să ştiţi că aş fi putut să frunzăresc facebook-ul în timpul spectacolului. Fiecare din cei trei actori, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Marcel Iureş au fost aplaudaţi lung. Menţionez o aşa informaţie banală pentru un anumit tip de conduită. Acţionăm sub impulsul unei forţe interne obsesionale de a butona în permanenţă. Ne simţim ameninţaţi de nelinişti şi culpabilităţi dacă nu răspundem celor care ne solicită atenţia.

Se poate oare ca majoritatea oamenilor de pe planetă să sufere din lipsa de iubire? Îmi amintesc certurile din copilărie cu sora mea. După replici aruncate una către alta, ea mereu încheia: nu vrei să faci? Bine!

Mă paraliza acel bine. Îl simţeam ca o sfoară în jurul gâtului. Plutea în aer o ameninţare de pierdere a ceva nedefinit. Plângeam de multe ori şi cedam. Îmi asiguram iubirea ei până la următorul bine.

Butonarea în permanenţă a telefonului, în timpul unui film sau spectacol, la o întâlnire cu prietenii, la masă, îmi pare că traduce o teamă, teama de abandon sau teama de a pierde un favor sau altul.

Luni seară mi-am propus să-mi câştig o stare de spirit. Sunt mare amatoare de stări de spirit. Am avut pe scenă trei personalităţi. O spun, nu fără invidie, că trăiesc în lumea largă caractere seducătoare. E suficient să le priveşti şi simţi cum toţi atomii, milioanele, şi milioanele, şi milioanele, şi milioanele de atomi se reaşază.

O să vorbesc imediat pe înţelesul tuturor. Vă rog să vă reamintiţi de vremea când eraţi îndrăgostiţi; toată atenţia îndreptată spre celălalt, percepţiile şi reprezentările redefinite, extaz sau disperare încălecate într-o secundă. O mare imensă de zăpăceală, de beatitudine, de satisfacţie că trăieşti clipa aşa şi nu altfel.

La teatru, subjugat de o personalitate sau un personaj, trăieşti clipa aşa şi nu altfel. Fericire şi mulţumire sufletească, o uitare de sine pe care individul o merită cu prisosinţă.

Suportăm nimicul, acceptăm lipsa de sens a existenţei umane, ne împăcăm cu necunoscutul de după moarte. Omul are un cod genetic. Suportăm aproape orice prin frământări inutile şi prin stările de fermecare ale minţii.

Teatrul deschide poarta asta. Muzica o deschide şi ea. Sunt împrăştiate în lume câteva chei universale indiferent de limbă, culoarea pielii, politică, religie sau orientare sexuală.

Arta reprezintă stadiul în care a ajuns umanitatea pentru întreţinerea fericirii.

O biciclistă de duminică

14581583_1428191490529448_2123531215993192612_nÎn fiecare an sperăm să ne lase toamna pomii verzi. Nu se întâmplă. Ne înconjoară galbenul şi dimineţile reci. Frigul m-a determinat să dau drumul la centrală, iar un anumit calorifer a făcut posibilă o plimbare cu bicicleta prin casă.

A venit mama, a pus mâna pe cauciuc şi a dat din cap ca un doctor după ce-ţi ascultă inima. Bicicleta asta s-o muţi, o să-ţi coacă cauciucul.

Ca un pacient speriat, dar impresionat de expresia doctorului, nu am verificat informaţia. Am mutat bicicleta cât mai departe de caloriferul ucigaş. Am împritenit-o cu cărţile, iar duminică am scos-o la o plimbare şi mai lungă, în sufragerie nici nu am apucat să mă urc în şa.

Am pornit prin oraş la Pedalarea de toamnă, Verde pentru biciclete împlinind 8 ani. Fără excepţie, oraşul mi l-am reprezentat tot ca o junglă. Maşinile îmi dau emoţii, unele piste te zdruncină, unele piste nu există, alţi mârlani glumesc cu duduia şi nu se dau din faţa bicicletei.

Am ajuns transpirată pe platforma Timco. Dacă m-ar urmări cineva, copie la indigo, am acelaşi itinerariu de când am început să ies la pedalări. Încep să caut cu ochii un voluntar pentru milogeală. Să-mi umfle şi mie cineva roţile. Dacă nu o zăresc pe Romina Faur mă îndrept rapid spre Cup of Soul. Îmi potolesc setea cu apă, apoi mă răsfăţ cu o cafea. Cer cafea şi primesc înapoi diverse arome, duminică jur că am depistat migdale, dar nu sunt aşa sigură.

Râd şi glumesc cu Ionică, mă persifleză Flavius cu perfectul simplu, conversaţii întrerupte cu Mihaela şi Romina, mai salut o doamnă, mai schimb două vorbe cu o cunoştinţă şi plec printre ultimii biciclişti în coloană. De data asta s-a întâmplat să pierd coloana. Am încercat cu entuziasm să o prind din urmă, dar traficul mă sperie. Am abandonat şi am pedalat cu pletele în vânt spre Piaţa Libertăţii să port o carte.

Am profitat de soare pe terasa de la Cafeneaua Verde. Am mai oftat că nu am câştigat şi eu de la Teatrul Maghiar de Stat Csikz Gergely un abonament sau o invitaţie. Verde pentru biciclete este şi prestator de servicii culturale prin parteneri şi activităţi.

Am sorbit ceai, am şuşotit cu fetele, am privit cu încântare multitudinea de baloane ridicate spre cer în Piaţa Libertăţii.

Am petrecut o duminică dimineaţă cu mişcare, muzică, socializare, cu cafea, cu baloane colorate, cu teatru. O pedalare marca Verde pentru biciclete îmbină toate astea. M-am bucurat şi încă mă bucur.

Cu drag, de la o biciclistă de duminică.

Copil în Europa

Afis Copil in europa_IX_2 (1)Cu fiecare zi care trece sunt tot mai dezamăgită de oameni. În exact aceleași zile mă bucură un lucru oarecare de la oameni.

Pentru mine, salvarea rasei umane stă în felurite activități. Actele fizice și intelectuale obțin până la urmă un rezultat pozitiv.

Îndemânarea cu care reușim să ne organizăm plăcerile și neplăcerile vieții psihice ne ajută să devenim persoane. Instinctul sexual, păstrat într-o manieră brută, ne menține la un nivel de indivizi ai aceleiași specii.

Prin activități, ne decorăm funcția de reproducere. Puteți să o vedeți și ca pe o transformare a energiei. De aceea îndemn părinții să nu-și mai izoleze fiicele adolescente. În singurătate, energia sexuală nu se transformă, crește.

În loc de pază, probați îndrumarea.

Ascultați!

În perioada 21-30 iunie 2016 va avea loc cea de a IX-a ediție a festivalului Copil în Europa. Copii pasionați de teatru, în cadrul unui festival-concurs, prin ascultare și îndrumare, (părinți, ascultați-vă fiii și fiicele), gândesc și se manifestă separat de instanțele morale reprezentate de părinți.

Au pregătit, cu voință, sunt absolut sigură, piese de teatru tulburătoare pentru gândirea lor parțial dezvoltată. Cum altfel să fie scenele liceenilor din Cântăreața cheală? La gimnaziu vin cu În căutarea fericirii.

Ar trebui să fiți tulburați fix în acest moment. Copiii care vor juca în aceste piese, care au acceptat competiția, automat și eșecul, sunt adolescenții refractari, tineretul deplorabil și imoral. Nenorocirea abătută asupra părinților cu fete prea puțin sau deloc cuminți nu constă în actul sexual, ci în concentrarea pe plăcerile senzuale.

Nu le mai interziceți actul sexual, înlocuiți-le plăcerile. O să-și caute fericirea în teatru, unii, în genetică, alții, în academicieni etc. Să nu mă credeți pe mine, dar aplicați pe copii.

Un început ar fi să mergeți împreună la festivalul Copil în Europa. Pe lângă scene de teatru concurs, ateliere, programul conține și spectacolul invitat Zic Zac. Eu l-am văzut și o să merg din nou să-l văd.

Zic.

Nu zaceți.

Cu drag!

Pălăria, rochia, costumul bărbătesc, întâlnire la teatru

10624940_757151821049180_8984030076279829130_nPrima piesă de teatru la care am mers a fost Punguța cu doi bani. Cu mulți ani în urmă, când învățătoarea ne-a încolonat, tu îl ții de mână, ea te ține de mână, am pătruns în sala de spectacol.

Prima atracție: scaunele.
Prima acțiune: foșneala.
A doua acțiune: probabil o urecheală.

Piesa de teatru, îmi amintesc foarte bine, a provocat și a menținut starea de surescitație. În urmă, de data aceasta nu cu așa mulți ani în urmă, în urmă cu 10 ani să zicem, când am devenit un consumator de teatru, am început să separ teatrul.

Cum se face asta? Foarte simplu.

Teatrul este o clădire, o instituție, o artă, un spectacol.
Teatrul cuprinde o sală, o trupă de actori, un directorat, un repertoriu.
Teatrul presupune public.

În ultimul an aici mă joc, acesta e spațiul meu de joacă: publicul. Publicul se împarte și el în câteva categorii. Trec peste aceste categorii, nu am starea necesară să scriu despre snobii de la teatru, și mă opresc într-o durere vestimentară.

Ținutele alese de doamne, domni și domnișoare la teatru semnifică un țipăt de durere. Dacă neapărat insistați că aș fi previzilă prin lamentare, că nu mai există eleganță și rafinament ca în perioada interbelică, de aici aș scrie un alt text demonstrând cât e de falsă această afirmație, așteptați o secundă.

Eleganță și rafinament există, dar există în doze exagerat de mici. Chiar acum mă întrebam dacă publicul, cel puțin publicul timișorean stă cumva prost la capitolul stima de sine. Să fie aici o stimă atât de scăzută în ceea ce privește haina festivă?

Teatrul reprezintă cea mai bună împrejurare de a experimenta eleganța, extravaganța, armonia textilă. Pălăriile pot deveni un subiect, rochiile o puternică recomandare, un stimulent pentru a te îmbrăca doar pentru a te dezbrăca. Știți ce insinuez, nu?

Eu.

Eu sunt un consumator de teatru profesionist deja. Acum m-am întors spre public. Îl provoc uneori prin ținutele mele să-l admir. Rochiile cu tul Diana Bobar, pălăriile Cosminei Nicolescu, perlele, broșele, voaletele Josephine, mantourile și fustele Oianu, inconfundabilele note de vârf ale acelui parfum 5 încearcă să provoace prin compoziția Paulei Dunia Aldescu.

Aproape mereu încerc și mă străduiesc să provoc bunul gust în asemenea instituții. Acest text este o inițiativă. M-aș bucura de ecou.

Ecou, ecou, ecou.

Ecou pentru rochii, pălării, perle, costume, papioane și cravate.

Ecou, u, u, u.

Notă:

Fotografia îi aparține lui Marian Filip, pălăriile sunt ale mele.

Ești și tu o artistă

Dunia, ești și tu artistă?

În ultimul timp, aud tot mai des această formulare, fie sub formă interogativă, fie sub forma afirmativă. Prima reacție, o ușoară fâstâceală. A doua reacție, neg. Într-o secundă am aceste două reacții și sunt la interior. La exterior, las ochii în jos și mărturisesc că am publicat două cărți. Nu ridic ochii din pământ până nu găsesc o glumă sau un joc de cuvinte care să provoace râsul.
Motivul pentru care mâzgălesc și pe blog despre această întrebare stă în fixație. Ești și tu o artistă s-a fixat în conștiința mea.
Mi-am retras pentru un timp toate celelalte gânduri și m-am concentrat pe cuvântul artistă. Mi-am pus întrebări, m-am interogat cu luciditate.
În acest punct o să povestim puțin despre câini. Frederic Cuvier, un naturalist francez, a susținut, observând comportamentul animalelor ușor domesticite, că acestea socotesc omul membru al propriei societăți din nevoia de asociere. Câinele se asociază cu omul sau cu alt animal și astfel îi crește încrederea în sine.

Notă: nu l-am citit pe Cuvier, dar am descoperit în Darwin, Călătoria unui naturalist în jurul lumii pe bordul vasului Beagle câteva rânduri despre câinii-ciobani și cum îi educă oamenii să păzească turmele de oi.

Altă notă: Nu considerați că și femeia, prin căsătorie, se asociază cu bărbatul pentru a-i crește încrederea în sine? Prin căsătorie devine doamnă.

Mă adun, părăsesc doamnele, și păstrez doar cuvântul asociere. Cu acest cuvânt o să lucrez și o să construiesc.
Câteva persoane au găsit de cuviință să asocieze cuvântul artistă cu mine. De aici am încercat să identific ce anume manifest.
Dacă încerc să desprind din discursurile celorlalți despre mine câteva cuvinte cheie, acestea ar fi: carte, teatru, feminism, psihanaliză, vis, gramatică.
Dunia semnifică cărți, teatru, feminism, psihanaliză, vis și gramatică. Uneori, printr-o amplificare extrasenzorială, mi-e pielea acoperită cu violență, cu aroganță de toate aceste asocieri nu neapărat liber alese de ceilalți, ci indicate de mine prin modalitatea cu care am ales să mă prezint în lume, într-o lume, într-un fragment de lume, cu accent pe lumea virtuală.
Mă agasează acum un cuvânt, dar simt că e prea puternic și nu-l pot utiliza pentru o mai bună înțelegere a ceea ce vreau să exprim.
Cuvântul este enantiomorfism și mie mi-a revenit printr-un mijlocitor, cartea Paradigme moderne a lui Ilie Gyurcsik.
Cu acest cuvânt, enantiomorfism, ar fi posibilă o mai bună înțelegere a nepotrivirii sau a unei potriviri doar parțiale între mine ca individ și cuvintele carte, teatru, feminism, psihanaliză, vis și gramatică.
Port pe chip și cel mai mult în suflet oglinda acestor cuvinte, a ceea ce exprimă ele, dar nu le manifest și nu mă confund cu ele.

Dunia, ești și tu artistă?

Răspuns: îmi doresc nespus să ajung una, acum doar muncesc la ceea ce aș putea să fiu, să devin, să manifest.

Dunia este o ființă în construcție.

joi.megaJoy Noi4 la Gaudeamus

S-a sfârșit Gaudeamusul. Mi-e dor de Gaudeamus, de ceea ce a ajuns să semnifice pentru mine. În fiecare an, din 2008 începând, luna noiembrie a însemnat un fel de buclă în spațiul și timpul meu. O realitate puțin altfel cuprinsă în 4 zile.
Pentru început, am stabilit că această ieșire va fi destinată fetelor. Doar prietenele mele și cu mine ne punem la drum. Drumul are și el importanța lui, face și desface stări, construiește sau demolează teorii, stă cumva în slujba bucuriei de a ne detașa de propriile vieții și a râde pur și simplu.
La București, imediat după cazare, de obicei un apartament în regim hotelier pe bulevardul Corneliu Coposu, ieșim la teatru. Atât ne permite prima zi, drumul, cazarea, o piesă de teatru, iar apoi cina. Anul acesta am cinat la Lacrimi și sfinți.
Așadar, joi seară am ajuns la Odeon la piesa joi.megaJoy. Decadență, decadență, decadență!
Te-ai curvit la bătrânețe, recuperezi din tinerețe.
O mică observație despre teatru, căci nu o să dezvolt; piesele actuale din teatrul românesc, deși provoacă hohote de râs, sunt deosebit de triste în mesajul subliminal.
Mai departe, nu o să dau detalii despre nici o piesă pe care am văzut-o, nici despre joi.megaJoy, nici despre Noi4 cu Marius Manole, Lia Bugnar, Maria Obretin și Ilinca Manolache, o să înșir activitățile și o să mă opresc asupra unui singur episod.
La București, datorită Târgului Internațional de carte Gaudeamus, prietenele mele și cu mine avem o agendă foarte încărcată, teatru, cum am mai scris, participarea la târg; în cadrul târgului lansări de cărți, cafenele, seară muzicală la Ateneul Român, întâlniri cu diferite persoane. Anul acesta am avut șansa s-o cunosc pe Claudia Gican.
Succint, acestea au fost activitățile. Episodul de care am amintit îl are ca subiect pe Marius Manole. Este o presupunere, dar nu cred că mai există un cititor al acestui blog care să nu aibă habar despre admirația pe care i-o port și i-o declar lui Marius Manole.
După ce vineri seară l-am admirat jucând în Noi4 la Godot, sâmbătă, printr-un extraordinar melanj de situații, alegeri, noroc și edituri, i-am auzit numele rostit chiar când lăsam în urmă editura Nemira și mă pregăteam să părăsesc Târgul. M-am întors la editură, am căutat programul și am citit numele lui pe afiș. Le-am sunat pe fete să vină la editura Nemira și m-am așezat frumos să aștept lectura lui Marius Manole. Când au venit fetele, eu deja priveam foarte atentă mulțimea. Una dintre ele mi l-a arătat și am început să discutăm agitate sau mai corect spus, agitată și entuziasmată eu, fetele doar amuzate, despre o acțiune a mea de a-i cere să facem o fotografie împreună. Eu am refuzat, verbal și gestual. În toate vorbele și gesturile, Marius Manole s-a apropiat și a rostit:
Ce este cu toată agitația asta, fetelor? Facem o poză, sigur că facem.
Dar eu i-am zis că fotografia cu mine s-o facă. Am vorbit puțin în acest timp. I-am mărturisit că sunt mai mult o groupie.
Probabil vă întrebați, și eu mă întreb, de ce am scos asemenea gogomănie pe gură. Mai târziu am desfăcut semantic cuvântul. Oare ce i-am zis eu lui Marius Manole? În curtea de la Mănăstirea Stavropoles, fetele, Bogdan Mosorescu și cu mine încercam să stabilim sensul exact al acelui groupie. Am abandonat analiza, și morfologică și sintactică, și ne-am îndreptat spre apartament, urma seara de la Ateneu și trebuia să scăpăm de adidași și UGG-uri. Rochiile, fandacsiile și tocurile au înlocuit chiar și preocupările semantice.
Acest episod am ținut să-l povestesc, cu următoarele revin.

Gaudeamus 2014.

1896991_888085264534962_2017399862384335625_n

Dacă e noiembrie, e Gaudeamus

Nu știu voi ce faceți, cititorilor, dar eu mă pregătesc de Gaudeamus. Mâine o să fiu la București, la standul Editurii Univers și la oricare alt stand sau eveniment care o să mă intereseze.
Mai jos în pagină o să așez informații despre evenimentele Editurii Univers.

Evenimente organizate în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus – Editura Univers
19-23 noiembrie 2014
Stand Univers: nr. 250, nivel 4.50

Vineri, 21 noiembrie
Ora 15.00
Teatru Era să fiu eu. Adaptare după romanul Era să fiu eu, un roman de Ali Smith, traducere Carmen Scarlet, Editura Univers.
Invitați: Corina Popa, Alexandra Necula, Gabriela Burungiu.
Stand Radio România Cultural (nr. 251, nivel 4.50)

Ora. 17.00
Lansare de carte: Casandra de Christa Wolf, traducere Iulia Dondorici.
Invitați: Carmen Mușat, Luminița Corneanu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Sâmbătă, 22 noiembrie
Ora 12.00
Lansare de carte: Copiii paznicilor de elefanți de Peter Høeg, traducere Grete Tartler
Invitați: Alexandra Rusu, Cătălina Miciu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 12.45
Dezbatere: implicațiile sociale ale consumului de droguri și lansare a cărții ZeroZeroZero de Roberto Saviano, traducere Patricia Rădulescu.
Invitați: Cristian Teodorescu, Andrei Teodorescu (regizorul documentarului Brigada neagră, o incursiune în subteranele consumului de droguri din București, premiat la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit din 2013).
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 14.00
Lansare de carte: Sfârșitul poveștii de Lydia Davis, traducere Veronica D. Niculescu
Invitați: Veronica D. Niculescu, Florina Pîrjol, Dana Jenaru
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 15.00
Lansare de carte: Donul liniștit de Mihail Șolohov, traducere Cezar Petrescu și Andrei Ivanovski
Invitați: Natalia Muzhennikova – Secretar I al Ambasadei Federației Ruse în România, Armand Goșu, Vasile Ernu
Standul Invitatului de onoare – Rusia

Ora 16.30
Lansare de carte Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire de Gabriel Osmonde (pseudonim Andreï Makine), traducere Irinel Antoniu
Invitați: Cristina Foarfă, Laura Câlțea, Cristian Teodorescu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Duminică, 23 noiembrie
Ora 13.00
Lansare de carte: City de Alessandro Baricco, traducere Patricia Rădulescu
Invitați: Andreea Răsuceanu, Mitoș Micleușanu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 14.00
Lansări de carte: Reduși la tăcere de Kristina Ohlsson, traducere Petru Iamandi
Invitați: Petru Iamandi, Ciprian Măceșaru, Michael Haulică
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 15.00
Lansare de carte: Aproape de inima vijelioasă a lumii de Clarice Lispector, traducere Dan Munteanu Colan
Invitați: Simona Sora, Adina Dinițoiu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Dacă e noiembrie, e târg de carte, teatru, prieteni, muzică, Carul cu bere, rochii, fete și exagerat de multă voie bună.

O transformare, un spectacol

Am lăsat deoparte textele despre călătorii și despre teatru. Există un motiv întemeiat pentru o absență. După colaborarea cu Teatrul Maghiar din mai, pentru TESZT, m-am blocat.
Am scris întotdeauna cu plăcere despre spectacolele la care am participat. Tudor Gheorghe mi-a devenit un fel de carte de vizită.
Am exprimat, prin intermediul blogului, feluritele emoții pe care le-am trăit la teatru, la operă, la balet sau la concert.
Niciodată nu am simțit că aș profita de o bună credință a unui iubitor de teatru cu impresiile mele. Formulările mele căutau să transmită, dar nu mă simțeam responsabilă de ceea ce ajungea la cititor. Din mai, în urma colaborării, m-am simțit responsabilă.
O colaborare presupune încredere. Am primit încredere. Încrederea a declașant, prin puterea impresionabilității, simțul datoriei.
Mi-am achiziționat cele două volume ale lui Camil Petrescu despre teatru, Comentarii si delimitări în teatru. Nu constituie o lectură ușoară, cunosc foarte puțin despre istoria teatrului, iar din paginile pe care le-am citit am reținut că metoda istorică, prin o urmărire cronologică, nu este esențială. Se ivesc cazuri de degenerare, succesiunea istorică nu e întotdeauna cauzală, iar actul observației nu lămurește motivul fundamental al teatrului. Aproximativ cuvintele lui Camil Petrescu.
Sugerez o tehnică de lectură: dacă întregul frazei de mai sus vă sperie, lucrați cu părți din frază.
Cazuri de degenerare.
Succesiunea nu e cauzală.
Etc.
Ce este teatrul?
Aceasta este o întrebare, o preocupare, un subiect pe care s-a scris mult sau prea puțin. Eu mai adaug doar atât, teatrul nu este o artă transmisibilă, iar creația actorilor se pierde chiar atunci când se produce.
Nu scriu mai mult pe blog despre teatru, explic doar, dând câteva detalii din lectura personală, absența textelor despre piesele de teatru pe care le-am văzut. În prezent fac cercetare despre această artă pentru a mai putea scrie despre ceea ce văd pe scenă.
Intenția mea nu stă în a educa cititorul prin informații despre apariția artei dramatice, ci de a mă educa pe mine, în a perfecționa munca mea depusă în acestă direcție.
Mă simt datoare. Sunt datoare față de cei de citesc și în fața celor care mi-au acordat încredere. Acesta este motivul pentru care nu am mai scris despre piesele de teatru, deși am continuat să merg la teatru.
Am primit emoții, am experimentat diferite stări, am cercetat literatura de specialitate. În viitor revin doar cu texte îmbunătățite prin puterea de seducție a omului care-și cunoaște obiectul prezentat.

Tot în viitor nu o să mai recomand, o să las deoparte și puterea exemplului, o să încerc uimirea, uimirea cititorilor de a desprinde dintre rânduri transformările, iar orice transformare poate fi socotită spectacol.
O să dau singură spectacole plecând de la spectacole.

Buletin de știri

După 23 aprilie m-am oprit. Pe blog m-am oprit cu Buletinul de știri. Am pus un punct după Covent Garden prea mare.
Activități însă am avut, imediat urmează să le notez.

9 mai, Moromeții în regia lui Alexandru Dabija, Teatrul Act
26 mai, Ținuturile joase după Herta Muller, Teatrul German de Stat, TESZT
27 mai, Barca cu păpuși, Teatrul Național Sârb, Novi Sad, TESZT
29 mai, Comedia omului, Teatrul Kosztolanyi Deszo, Serbia, TESZT
29 mai, Carnaj, Trupa Forte, Budapesta, TESZT
1 iunie, Cehov, Trei drame ridicole, Compania Teatrală Bis, Sibiu, Antagonfestival
3 iunie, O noapte furtunoasă, Antagonfestival
9 iunie, Atelierul lui Brâncuși de la Paris
11 iunie, întâlnire cu Monalisa la muzeul Louvre
17 iunie, Zic Zac, Godot Cafe Teatru
26 iunie, lansare de carte Paula Aldescu și 3XMosorescu
28 iunie, Rinocerii în regia lui Robert Wilson, Teatrul Marin Sorescu, Craiova
2 iulie, expoziția Coji, Mircea Roman, Muzeul Județean Gorj, Alexandru Ștefulescu
17 iulie, concert Traditional Quartet, La Căpițe
25 iulie, expoziție sculptură Gabriel Ursu, Galeria Jecza

Îmi cer scuze dacă am greșit vreo dată sau un teatru.