Ce e de făcut când nu mai e nimic de făcut?

În octombrie am umblat pe la evenimente interesante. V-am povestit pe blog despre. De fapt doar asta am făcut. Am relatat în articole tot ce mi-a atras atenția. Când am observat direcția, eveniment/articol, am avut un moment de zăpăceală. Unde sunt gândurile mele? M-am întrebat.

Nu mă cred cea mai importantă femeie din oraș, dar sunt convinsă că cei mai mulți intră pe blog pentru cugetările mele. Ani de-a rândul am scris cum gândesc, cum revin asupra gândirii, cum mă răzgândesc, cum trăiesc în contradicții nictitante sau anoste.

Îmi place să scriu. Mă simt extraordinar în fața laptopului. Pândesc cuvinte, mă surprind concentrată, detașată de orice se află în preajma mea. Secunda aceea când revin la luciditate mereu mă face să zâmbesc. Poate starea aceea o am în comun cu scriitorii. Poate starea aceea îmi justifică pasiunea pentru cuvinte. În fond, este cea mai lungă relație a mea. Nu m-am mai oprit din scris de la prima compunere. Țin cont și de pauze.

În ciuda înclinației puternice spre cuvânt și lectură, țin cont și de deplasarea spre imagine. Nu împărtășesc neliniștea acelora care se îngrijorează că ne paște extincția. Scrisul va muri. Ziare consacrate și-au închis porțile. Blogurile se transformă. Bloggerii devin youtuberi.

Știți ce este aceea o litotă? Figura de stil care spune cât mai puțin și face să se înțeleagă cât mai mult. Așa îmi reprezint cuvântul, cartea. Influența exercitată de o imagine, de un clip video aproape nu are rival, dar aproape nu înseamnă deloc. Iar în spațiul minuscul dintre aproape și deloc zace putința omului de a-și descoperi autenticitatea. Nu suntem cu toții autentici cu vorba. Ca să nu mai menționez că unii dintre noi nu ajungem niciodată la un fel de a fi personal. Dacă nu ne scuturăm de gândirea împrumutată, de gândirea familiei în special, o să rămânem o persoană repetată. Ne repetăm părinții, ne repetăm epoca, ne repetăm figurile autoritare.

Destul de târziu am început și eu să mă scutur. Vă jur, la 33 de ani încă eram o ignorantă. După, a început schimbarea. Ce mai poți face când nu mai poți face nimic? Întreabă Constantin Noica.

Am răspuns: Să fiu eu!

Eu sunt blogger. Eu scriu. Mă simt bine în fața tastaturii. Cochetez cu imaginea, cu filmele, cu tot ce înseamnă epoca mea. Le iau așa cum vin și mă actualizez, dar acționez după chip și asemănare. Poate mi-am dorit la un moment dat să fiu ca cineva. Să zicem Jane Fonda. Mi-a lăsat-o Sorin Oncu moștenire. Uite, eu așa mi te reprezint. O Jane Fonda cu grai oltenesc. Dar nu-mi mai doresc să fiu ca nimeni. Să fiu eu îmi dă uneori satisfacții titanice.

Să fiu eu înseamnă să nu cedez valului de youtuberi, să nu compromit literatura cu anti literatura, cu vorba goală, cu vorba de dragul vorbei, cu valul care mărginește.

Fac ce este de făcut ca să supraviețuiesc. Fac ce este de făcut ca să rămân vie, să râd și să călătoresc cât cuprinde.

Într-un singur cuvânt: acționez.

Ce e de făcut când nu mai este nimic de făcut?

Foto: Mile Sepetan

După Webstock. Oamenii sinceri rămân preferații mei

Trec zilele. Dacă nu mă apuc de treabă, să scriu impresiile despre Webstock, o să notez din amintire. Amintirea presupune o căutare a ceva, un apel la memorie. Aș prefera mai mult să relatez. E mai felul meu. Să fiu cât mai corectă.

Ani de zile am amânat să merg la asemenea adunări. Justificam prin articole pe blog despre nepotrivirea mea cu mediul online. Nu sunt blogger, sunt om cu blog. Ziceam. Nu sunt scriitor, dar am publicat cărți. Am făcut asta. Nu mă simt bine între bloggeri, nu mă simt bine între scriitori. Am mărturisit.

Pentru bloggeri afișam aroganță. Facultatea de Litere mi-a crescut pretențiile. Pentru scriitori descriam timiditatea. Facultatea de Litere mi-a tăiat aripile. Mereu am trăit în contradicții. Abia după ce am muncit intens la mine, la comportamentul meu, am ajuns să fiu. Iar acum sunt. Doar sunt. E suficient să spun, să afișez pentru a mă face iubită sau detestată. Din nou, trăiesc în contradicții. Doar că acum trăiesc cu ele așa cum vin.

Într-un asemenea moment mi-am făcut prezența la o conferință Webstock. O oră mai târziu deja regretam că nu am mers în anii trecuți. Părerea mea sinceră despre evenimente de genul este următoarea: O să primiți informație de acolo cât negru sub unghie. Eficiența unei conferințe constă în taină, în dialog, în conversații, în seducție, în networking. Ați văzut reacția unui câine când apare un câine necunoscut? Da, exact, se miros fix acolo unde nu o să scriu pe blog dintr-o convingere intimă că limbajul curat e fantastic de eficace și incitant. Pentru acest motiv să vă puneți în agendă un eveniment social media. Prezența vă transformă dintr-un străin într-un membru, o parte cât de mică din tot ce înseamnă sau va însemna online.

Prima concluzie: Informație puțină, dialog intens.

În prima parte a conferinței am ascultat povești. Fermecată peste măsură am fost de Cornel Amariei și Andreea Esca. Interesată m-am arătat de Zoso și Andressa. De Zoso am auzit fel și fel de invective, dar dacă nu știați, la provincie acțiunile, faptele și personalitatea unei persoane ajung deteriorate. La București se întâmplă totul, acolo sunt banii, centralizarea ne obligă la mediocritate. Nimic mai fals! Pe Andressa o citesc din 2006 când mi-am făcut eu blog, eram curioasă de persoană.

A doua concluzie: Cunoașteți persoane din online care au reușit să-și transforme blogul într-un loc de muncă.

La o sesiune unde Zoso a avut o scurtă prezentare am pus o întrebare. Fiecare cu ce-l doare. Pe mine mă afectează modalitatea de acțiune a agențiilor pe care nici măcar un contract semnat nu le determină să aplice corectitudinea. Plata la timp e ca o bubă imensă, un abces fără anestezie. Într-un scurt schimb de replici. Zoso: Ai nevoie de banii ăia? Eu: Da, de cele mai multe ori. Zoso: Rescrie textul. Eu am făcut-o și de 7 ori când a cerut clientul. M-am ridicat de pe scaun satisfăcută. Cineva mi-a răspuns țintit.
De la fiecare speaker am desprins o propoziție sau două. Firește că mă refer la aceia ascultați. S-a întâmplat și să părăsesc sala pentru o scurtă plimbare prin hotel. Ca orice persoană curioasă, dinamică și practicantă a seducției mă plictisesc uneori. Iar când nu mai reușesc să mă concentrez, să fiu prezentă, încep să mă mișc.

A treia concluzie: Puneți întrebări oricât de idioate. Puțini practică sinceritatea pe scenă, nu e diplomatic și avantajos. Unul dintre ei este Chinezu, iar unde vorbește el, eu ascult. Oamenii sinceri rămân preferații mei.

O să rămân la aceste 3 concluzii. O să mai divulg un singur lucru. Noul trend în lumea online ține de a face bine. Așa că alegeți-vă un caz social și stoarceți tot ce puteți. Asta s-a discutat în dos, târziu în noapte cu câteva pahare de alcool consumate. Aici cine e kantian în educație s-ar putea să se revolte. Sau creștin. Eu sunt hegeliană. Mă interesează fapta bună și nu plăcerea resimțită de acela care ajută.

Recomand oricărui blogger, vlogger sau youtuber conferințe social media, conferința Webstock. E un abecedar. Îți indică literele, tu ajungi să faci propoziții. Vizibilitatea vă ține în haită. Nimeni nu a avut nimic de câștigat stând la margine sau alegând situația unui străin.

Aceasta a fost experiența mea și nu uitați să râdeți înainte de toate!

Foto: Mile Sepetan