Viața sexuală controlată la adolescenți

15281918_1383040248372792_1408354289_nAm scris încă un text excepțional. Ca toate textele excepționale, a rămas captiv în mintea mea. De data aceasta nu m-am străduit să-mi amintesc. Am acceptat uitarea.

Notez despre datorită unei senzații de căldură în abdomen. Textul excepțional nu l-am scris când m-am pus la culcare, ci la trezire. În timp ce-mi recuperam luciditatea, gândurile curgeau firesc. Subiectul m-a bucurat și am deschis ochii cu zâmbetul pe buze. Nu mă trezesc des cu zâmbetul pe buze.

M-am ridicat și am preparat ceaiul zâmbind chiar dacă nu am reușit să recuperez conținutul visului. Aveam câteva cuvinte: organism, dezvoltare, limbic, nepotrivire. M-am gândit să aplic puțină teorie freudiană. M-am concentrat pe ziua anterioară.

Cu o zi înainte fusesem. Stop, o paranteză. Fusesem = verb, mod indicativ, timp mai mult ca perfectul (m m c p). Atrag atenția asupra timpului deoarece dragul meu băiat de la pregătire socotește că oamenii nu au avut ce face de aceea au creat nuanțe de trecut. Eu găsesc exemplul nimerit pentru a demonstra utilitatea mai mult ca perfectului.

Nu pot zice că am fost ieri la Andrei deoarece vreau să exprim o acțiune terminată înaintea altei acțiuni încheiate din trecut.

Cu o zi înainte fusesem la Andrei și discutasem despre pedagogia Montessori. Două acțiuni trecute. Oamenii au avut ce face și înainte de internet, iar gramatica, lingvistica și semiotica oricât de pompos sau respingător sună vin să sprijine limbajul. Ani de evoluție, dar comunicarea e grea și imposibilă pentru fiecare dintre noi.

Încă o lămurire. Cine este Andrei? Andrei este domnul care are grijă de părul meu de vreo nouă ani. Pletele în vânt, bretonul franțuzesc, șuvițele sau aspectul sănătos ies din mâinile lui. La ultima foarfecă în părul meu, am discutat despre pedagogia Montessori, eu convinsă de utilitatea ei, el îngrijorat, ca mulți alții, de ce se întâmplă după ce părăsești Montessori. Există în Timișoara o viață înainte și după Montessori, iar sistemul tradițional e închipuit ca un veritabil bau-bau.

Am o sugestie: aveți încredere în pruncii voștri. Aveți încredere în voi.

Am părăsit salonul cu un păr superb, dar și impresionată dacă a urmat un vis din care am păstrat cuvintele: organism, dezvoltare, limbic, nepotrivire. Cu ajutor de la Freud, Interpretarea viselor, am dedus că rămășițele din timpul zilei s-au transformat și s-au prezentat sub forma unui text excepțional despre fazele de dezvoltare ale omului.

Când privesc în urmă de la 33 de ani, îmi pare că școala nu urmărește tocmai aceste faze de dezvoltare ale individului. O nepotrivire, consider eu. Educația pretinde opunându-se dezvoltării organismului. La adolescenți, care visează intens la sex datorită sistemului limbic complet dezvoltat, li se cere să raționeze când le e cu neputință. Cercetătorii au descoperit că nu este creirul dezvoltat la 16 ani pentru a raționa.

Oare o viață sexuală controlată la adolescenți ar duce la sfârșitul lumii? Sunt sarcastică, desigur. E la fel ca întrebarea Marei: mama, ce înseamnă în limba voastră, a adulților, ești deșteaptă!? M-a auzit vorbind la telefon cu o prietenă pe care am făcut-o deșteaptă că m-a trimis să schimb o cămașă la Zara fără bon.

O viață sexuală controlată la adolescenți, în funcție de nevoile fiecăruia, libido, i-ar ajuta să se concentreze mai mult pe școală. Un trup satisfăcut, o minte liberă. Eliberați mintea adolescenților de concupiscență. Or să-și recupereze și curiozitatea din alte domenii.

Sexul e o nevoie. Urmează, în timp, să semnifice plăcere, intimitate, contopire, energie, creativitate, iubire. Urmează în timp să semnifice boală, sarcină. Aspecte pozitive și negative, dar cu o educație adecvată consecințele pot fi favorabile individului și societății.

Vin să sprijin cu un exemplu personal. Educată să-mi fie rușine de orice pornire sexuală, am ajuns să mă simt bine după ani de zile. Ceea ce este foarte trist și foarte nesănătos. Relațiile sexuale pot lucra pentru noi și nu împortiva noastră, de aceea avem un superb creier. Și nimic pe lumea asta nu întrece în frumusețe și utilitate creierul.

Nimic.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *