Mara prima dată spune nu, iar eu insist. Ce spune asta despre mine?!

De o săptămână îmi tot apar, la amintiri pe facebook, poze de la Gaudeamus. Din 2008, luna noiembrie a primit o nouă semnificație pentru mine prin participarea benevolă la târgul internațional de carte. Împreună cu câteva prietene, iar din 2016 și cu Mara alături, trei sau patru zile le-am dedicat cărților, teatrelor, ateneului, operei, muzeelor, prânzurilor copioase la Carul cu Bere sau Lacrimi și sfinți, micului dejun la Ad Hoc, prietenilor, certurilor, achiziției de cărți sau de lenjerie intimă când Timișoara descria un mare handicap la acest capitol.

În acest an, dintr-un motiv cunoscut de întreaga planetă, Gaudeamus nu a mai avut loc. Stăm acasă. Stăm în casă. Ne luptăm cu dispozițiile. Ne îmbărbătăm cu un pahar de vin, prin discursuri patetice în oglindă, citind o carte sau alta, vizionând filme etc.

Mara și cu mine, amândouă atinse de dorul de Gaudeamus, ne-am apucat de o carte luată anul trecut de la Editura Univers. Acum! Nu presupuneți că Mara are dorințe puternice când vine vorba despre lectură. Oh, nu! La București, cu ocazia târgului de carte, Mara a savurat macarons de la Paul, s-a bucurat de spectacolele teatrului Țăndărică, s-a mișcat lejer prin Cărturești Carusel în căutarea unul carnețel fără număr, și-a cumpărat cărți pentru biblioteca ei. Într-adevăr funcționăm cu două biblioteci într-una: titlurile ei, titlurile mele, Mami zână, Suntem într-o carte și Iliada, Micul prinț, Nesupusele, 100 de femei pentru 100 de ani de Românie Modernă.

Seara, înainte de culcare, citim dintr-o carte. Încă mă mai roagă să-i cânt, dar și citim. Ca regulă, am stabilit că înainte de culcare, să mergem pe titlurile alese de mine. Luna aceasta, după ce am sfârșit cartea despre Mozart, am scos din maldărul de cărți adunate pe scaunul de lângă pat, Nesupusele. Dacă nu ajungem la Gaudeamus anul acesta, să vină Gaudeamus la noi! Și am deschis cartea, acțiune care a declanșat o furtună. Dar de ce cartea asta? Tu mereu alegi. Tu ai cumpărat-o pentru mine. Etc!
A ascultat bosumflată, dar a cucerit-o povestea campioanei paraplegice la schi. A doua seară a ascultat ușor bosumflată. A treia seară mi-a cerut să citească ea o poveste.
Vedeți?! Eu am un copil care prima dată spune nu. Refuză. Alege calea ușoară. Iar eu insist. Ea plânge de cele mai multe ori. Nu! Nu! Nu! Gestionez greu aceste situații, dar îmi ascult mintea. Trec peste mâhnirea provocată de lacrimile ei de crocodil. O las baltă după ce am încercat ceea ce i-am propus, apoi o chestionez despre. Mai dorești sau nu? În zece ani, am avut parte din un singur nu real, regândit și acela după un timp.

N-am ajuns la Gaudeamus anul acesta. A venit Gaudeamus-ul la noi. Continuăm cu poveștile din Nesupusele.

E posibil să înveți pe cineva șarmul? Toate sunteți la fel

Tot aud pe la colțuri. Facebook-ul e un colț. Apelurile de la prieteni sunt un alt colț. Poate o să urmeze o nouă carantinare. Da, poate!
În lunile martie și aprilie, s-au înmulțit îndrumările despre igienă, îngrijirea tenului, lectură, mișcare și o ținută dichisită în casă. De aici, mi-am propus să desprind o discuție anume. Cum să devenim interesante. Chiar așa, cum? E posibil să înveți pe cineva șarmul?

Mă transform în debilul Don Quijote? Lupt cu morile de vânt dacă pornesc o serie de articole dedicate învățăturilor farmecului personal? O să vedem.
Există pași pentru îngrijirea tenului. Avem anumite exerciții de executat pentru o viață sănătoasă. Bibliografia susține lectura. O să propun azi, pentru început, câteva sugestii pentru un fel de a fi interesant.
Înainte de, luați-vă câteva minute pauză. Scrieți pe foaie două întrebări. Ce înseamnă să fii interesant? Mă consider o persoană interesantă? Nu mă interesează răspunsurile nimănui. Tot ce ați notat este numai pentru ochii voștri.

Șarmul pretinde o stare de bine cu tine însăți. Dacă te plictisești repede de compania ta, dacă mereu cauți prezența prietenilor, dacă nu concepi un concediu în doi sau chiar de unul singur, dacă valoarea vieții e dată de un bărbat, atunci ești o femeie plictisitoare. Ești un tipar anume. Un număr oarecare în gândirea șablon bărbătească. Toate sunteți la fel.

Firește, nu suntem toate la fel, dar voi nu vă obosiți să-i contraziceți nici măcar verbal. Primul pas în a fi interesantă ține de capacitatea fiecăreia de a separa ceea ce gândește de ceea ce simte. Gândesc. Simt. Gândesc că o să-l pierd pe bărbatul de lângă mine dacă nu-i fac pe plac. Simt că fără el nu o să-mi mai tresalte inima. Citiți cu atenție. Observați diferența. Cu cât ascultați mai mult de ceea ce gândiți, presupunând că simțiți de fapt, îngroșați rândurile femeilor plictisitoare.

Bărbații se însoară cu un șir de abilități ale femeii, cu accent pe mamă și gospodină, iar apoi înșală cu femeile fermecătoare.

O să mă opresc azi aici. O să reiau dacă prind de veste că interesează pe cineva.

Viața la țară 2020. Ori ne educăm, ori ne dăm obștescul sfârșit din civilizație. Campania dm și SOS Satele Copiilor

Drogheria dm are o campanie aplaudată ca într-un delir de mine. Cumpărați anumite produse, iar o parte din venituri merg la copiii din SOS Satele Copiilor. Orice sumă ajunge la satele din România mă bucură peste măsură.

Când vine vorba despre civilizație, România se împarte clar în două. La oraș începem să ne numim cetățeni. La sat am rămas aceiași hoți de oi etichetați de Bismarck. Nostalgicii satului românesc nu or să fie de acord de mine. Viața simplă și fericită de la sat, închipuită de altfel, îi ține departe de realitate. Prea puțini români de la sat, statistic, trăiesc în condiții decente.

Eu n-am trăit niciodată la sat, dar am trăit ca la sat. La un an de la nașterea mea, tata și-a mutat familia din confortul unui apartament într-o casă pe deal, într-un cartier mărginaș. De aplaudat, nu s-a mulțumit cu puțin, și-a dorit condițiile oferite de o casă unor copii.
În realitate, în primii ani am locuit cu toții într-o cameră cu ciment pe jos. O consecință, enurezisul. Adică am făcut pipi în pat până aproape la vârsta de zece ani. Stop! Nu se întâmpla uneori, ci în fiecare seară. Biata mea mamă! Ne încălzeam la teracotă. Doar vara ne permiteam să ne împrăștiem prin casă. Iarna nu includea intimitate. Așa că nu mă încântă părinții care dorm cu pruncii în pat. De ce anume să-i supui la așa ceva? Să se trezească într-un moment nepotrivit?! Eu m-am trezit. Sora mea s-a trezit. Să trecem peste. Mi se pare și acum la fel de dezgustător. Atunci mi s-a părut și înfiorător.
Am crescut. Construcțiile au înaintat. Două dormitoare, o bucătărie și o baie puteau fi întrebuințate pe timp de iarnă. Restul încăperilor, tata a ridicat o casă imensă, ar fi dat bine tendințelor actuale. Să stai în frig ca să salvezi planeta. Să faci băi reci pentru sănătate. Să mergi noaptea în grădină dacă te trece numărul doi. Exact, curtea de acasă mai poartă în adâncurile ei, resturile a două haznale.
Iarna, când terminam programul de la școală, ajungeam acasă în jur de ora trei după amiază. Mamanu ajungea acasă după ora patru. Tata revenea seara. Prima dată făceam focul, apoi mă dedam la orice altceva. Am spart lemne. Am cărat lemne. Am făcut de prea multe ori focul la viața mea. Uneori trag cu urechea la zgomotul produs de centrală. Pare că aduce cu focul mocnit și zâmbesc. Nu-mi amintesc să mă fi plâns atunci de condițiile de acasă. Le luam ca atare. Nu condamn nici acum acea viață, dar mi-e imposibil să stau să ascult cum anume este ridicată în slăvi viața de la sat.

Condițiile de trai din satele românești sunt în continuare mizerabile. Igienă aproape nu există, iar civilizație nu există. Da, ca întotdeauna, există oameni gospodari. Gospodarii sunt prea puțini la număr ca să facă o diferență. Țăranii încă își fac nevoile în curte. Școlile de la sat funcționează fără băi. Vă amintiți haznaua? Nu e o închipuire, e o realitate. Profesorii de la sat se străduiesc sau nu pentru educația copiilor. Bursele se dau oricum preferențial. Mai mari la oraș, mai mici la sat. De ce? Pentru că la sat omul e mic și se mulțumește cu puțin. El supraviețuiește și își face nevoile în fundul curții.

Aici mai am puțin și cedez teoriei conspirației. Marile puteri ale Europei, în agenda lor secretă, ne vor neinstruiți pentru a avea forță de muncă ieftină. De unde poți cumpăra în prezent, vremuri în care toți ne cunoaștem drepturile, sclavi? Nu poți cumpăra sclavi, dar e posibil să creezi mână de lucru ieftină. Cine să muncească? Cetățenii Franței? Ai Angliei? Ai Germaniei? Firește că nu. Să muncească pe nimic hoții de oi, oricum nu au habar ce este aia civilizație și nu au fost niciodată doriți de Marile Puteri.

Fiecare leu care ajunge la copiii de la sate, în școlile lor, în bibliotecile lor, ne întărește pe noi ca popor. Ori ne educăm, ori ne dăm obștescu sfârșit din civilizație. România e mult mai mult decât cinci orașe mari și câteva sate în plin avânt turistic.

Aplaud frenetic campania dm. Cumpăr și ajut.

Online-ul este o ortodoxie nerecunoscută

Vine copilul! Cioc-cioc! În fiecare zi, cioc-cioc! Femeile născute știu despre ce vorbesc. Mișcă. Înoată. Sare. Ce o face acolo. Să facă în continuare. Dacă se oprește, din nou, femeile născute au habar despre ce vorbesc, ne programăm de urgență la medic. Da, doamnă?! Nu simt copilul. Teroare. Panică. Disperare. Doarme. De cele mai multe ori doarme. Lăsăm deoparte tragediile.

Și pentru că vine copilul, mi-am evaluat din nou munca de pe blog. Mi-am sunat contabilul. Mi-am numărat contractele. M-am înscris pe o platformă unde pot scrie despre un produs sau altul și să câștig din comision. M-a informat Romina Faur despre. Ca întotdeauna, am ieșit în față cu ignoranța în ceea ce privește mediul online. După ce am fost acceptată, mi-am scris și rescris descrierea. Am cercetat numele unor bloggeri. Gura căscată mi-am închis-o. Costul unui articol perceput de unul sau altul nu are de-a face cu talentul de a scrie. Aici mi-am imaginat că-mi dau singură una după cap.

Vrei să scrii, scrie cărți. Lasă blogul.
A fi blogger nu pretinde înclinări scriitoricești. A fi blogger nu solicită o cunoaștere elementară a limbii române. A fi blogger înseamnă cu totul altceva. Prima condiție: expunerea. E necesar să te prezinți într-un fel anume. Știți cum? Ca la biserică. Nu cum ești. Cum ar trebui să fii. Pe internet ești sensibil, muncitor, sincer, creativ. A doua condiție: autenticitatea. Știți cum? Torni vorbe goale urmărind tendințele sociale. Ești vegan, antiavort, lupți împotriva încălzirii globale, înjuri primarul, ieși la proteste. A treia condiție: victimizare. Știți cum? Cu o nemiluită prezență la evenimente luate la grămadă unde te plângi că nu e obligat nimeni să te citească dacă nu dorește. Tu o faci de plăcere, în restul zilei muncești. A patra condiție: socratizarea. Știți cum? Te dai prost, dar ai definită o agendă personală. A cincea condiție.

M-am plictisit. Nici măcar nu mai este valabil faptul că a fi blogger nu pretinde înclinări scriitoricești. Scriitorii au migrat spre. Se adaptează. Dar nu le este propriu. Pe internet funcționăm la grămadă indiferent de talent, spirit de observație sau cunoștințe gramaticale.

Din lipsă de curaj, am ales în 2006 să scriu pe blog. Mi-am păstrat o anumită demnitate. Nu am început să strig tare. Pe internet, devine faimos cine strigă cel mai tare, cine face reclamă la orice și la oricine, cine se vinde oricui, oricum, oricând.

Ați citit eseuri semnate de Ionesco? Mă gândesc acum la un articol de-a lui Ionesco despre Victor Hugo. Oh, ce m-am distrat citindu-l! Mi l-am imaginat pe Ionesco pe scenă la Webstock. Cum ar fi luat în zeflemea sufletele sensibile și creative din sală. Pentru el inteligența submedie nu împiedica înflorirea genialității, iar genialitatea în online o dau urmăritorii cu nemiluita. Ei sunt cei care strigă cel mai tare, cei care reprezintă mentalitatea colectivă a momentului. Vai, Colectiv! Vai, spitalul din Piatra Neamț! Oamenii talentați sunt oamenii sociali de aceea ne aflăm năpădiți de talente. O să citez acum din Ionesco:

Să înveți meseria de a fi celebru, cum înveți meseria de a fi tâmplar. Caracteristica biografiei oamenilor celebri este că au vrut să fie celebri. Caracteristica biografiei tuturor oamenilor este că nu au vrut ori nu s-au gândit să fie oameni celebri. Pentru a parveni nu ți se cere decât dorința puternică de a parveni. Ți se cere să fii stăpânit de o pasiune absurdă, ridiculă și integrală pentru ceea ce este exterior, inesențial, nesubstanțial.

Oh, l-aș fi savurat pe Ionesco blogger și l-aș fi aplaudat. Respect oamenii din online, munca depusă de ei. Îmi este greu să-i iau în serios. Tot ceea ce fac, perfect pentru profilul de Instagram, mă îndepărtează. Viața presupune de0potrivă splendori și mizerie, adevăr și minciună, blândețe și violență. Online-ul este o ortodoxie nerecunoscută. Oamenii trăiesc cum li se pretinde. Oamenii nu onorează reflexele înnăscute. O să mă opresc. Risc să devin incoerentă.

Să râdem înainte de toate. Nu știu dacă am mai folosit în 2020 această încheiere.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să cumperi sau să nu cumperi lucruri pentru copilul nenăscut?

Să cumperi sau să nu cumperi lucruri pentru copilul încă nenăscut?
Unii refuză pentru că au permis credinței primitive în spirite bune și rele să aibă prioritate în fața rațiunii. Bunicii mei, ba chiar și părinții mei s-au supus acestor practici. Nu au făcut absolut nimic pentru nenăscuți. În timpul spitalizării mamei se organiza spațiul pentru copil.

Mamanu mă corectează când îi zic lui bebe pe nume. Să nu o mai fac. De ce? Pentru că nu e bine. De ce? Te umpli de de ce-uri dacă încerci să pricepi prejudecățile. Vă asigur că îmi disper mama. În viața mea, cât a ținut de mine, am renunțat la prejudecăți și stereotipii. Aleg să mă ghidez după rațiune. Dar în primii ani am fost crescută de un anumit fel de bunică, de un anumit fel de mamă. La nașterea mea mi s-au pus ursitori. Nu m-a strigat nimeni pe nume până la botez. Cunoașteți sau nu cunoașteți aceste practici.

Când am rămas însărcinată a doua oară, am așteptat până să dau de veste. În primul trimestru sarcina se fixează sau nu. De aceea păstrezi pentru tine ceea ce se întâmplă în interiorul corpului tău. După 13 săptămâni riscul se reduce. Bebe e în siguranță. După 13 săptămâni am început să povestesc despre. Într-o zi am scris pe blog și. V-am zis, aleg să fiu rațională. Dar. M-au cuprins din toate părțile îndoielile în decizia mea. Dacă o să se întâmple ceva tocmai pentru că am anunțat?

Puteți râde de mine. Eu râd de mine. Cum vreau să fiu. Cum aleg să fiu. Cum reacționez. Conflictul din mine mă rupe în bucăți. Mă adun din voință, cu lecturi, cu apel la modele. Episodul cu vestea despre bebe a trecut. Bebe se numește Mateiu. Dacă vă trece prin cap. Dacă nu vă trece prin cap. Da, Mateiu Caragiale m-a atras întotdeauna. O nouă superstiție mi-a dat târcoale zilele trecute. Când Mara a învățat să meargă, am încercat câteva modele de pantofi. Nici un model nu m-a convins, cu o excepție: pantofii de la Chicco. Talpa flexibilă și modalitatea în care susțin glezna ajută enorm copilul împiedicat care se străduiește să-și pună un picior în fața celuilalt.

Cu toate reducerile din weekend, mi-a trecut prin cap. Ia să vânez eu niște pantofi de la Chicco pentru Mateiu! Și iar m-au cuprins îndoielile, iar creierul de reptilă s-a făcut simțit pentru câteva secunde. Mi-am scuturat capul. Mi-am scuturat mâinile. Refuz credințele primitive! Refuz credințele primitive! Refuz credințele! Refuz. Am refuzat.

O să îndrăznesc să presupun că nu sunt singura care luptă cu asemenea apucături nedorite. Dacă aveți vreo metodă, o ascult cu interes. Între timp, mă apuc de un fel de fasole bătură, dar adaug și ardei copt în compoziție.

Foto: Bogdan Mosorescu

Candidez. Nu adaug ”Să mă ajute Dumnezeu”

Uneori, rar, m-am gândit la sinucidere. Mulți o facem, toți o facem?! Alteori, rar, m-am gândit la a face politică. Mulți o facem, toți o facem?! Ambele subiecte mi-au captat prea puțin atenția ca le dedic articole pe blog. Dar. Citesc Diplomația lui Kissinger, Mari gânditori politici și mă uit la un serial, Politicianul. S-au împletit nemaipomenit. Mi-am reluat gândurile de scurtă durată despre politică.

Să ne imaginăm un scenariu. Prima dată să presupunem că am făcut ceva remarcabil cu viața mea în afară de o a avea pe Mara, a-i citi Micul prinț lui Feli, băiatul abandonat, operat și decedat, a salva viața unei scoafe ajutând-o să fete, a sorbi un pahar de vin la apus în Zanzibar, a mă instrui fără oprire, a ține o biblioteca în casă și a publica două cărți care mă stingheresc. V-ați închipuit?

Pe urmele închipuirii. Numele meu este Paula Dunia Aldescu și candidez la președenția României. Punct. Nu adaug Să mă ajute Dumnezeu. În campanie, în aparițiile televizate, în discursuri nu fac niciodată apel la divinitate. Candidez și sunt atee. Candidez și susțin dreptul femeilor de a întrerupe o sarcină dacă nu-și doresc copilul. Sănătatea și educația vor fi prioritare în agenda mea, dar cu apel la interesul personal al fiecărui cetățean. Un interes personal satisfacut duce la un interes comun benefic. Sau interesul comun mulțumit întreține binele comun.

Nu m-ar vota nimeni. Mint. Am câteva prietene care mi-ar da o șansă. Presupun că nici un prieten bărbat nu m-ar vota. În continuare ne închipuim. Lăsați deoparte realitatea. În realitate, politica mă interesează doar cât să înțeleg cum a funcționat lumea. În plăsmuirea asta copilărească alcătuiesc deja o agendă de conducere inspirată din Discursurile lui Machiavelli. Aș exila toți românii care se plâng de România. Politicienii ne reprezintă. Politicienii suntem noi. Cei câțiva politicieni demni, curajoși, cu un caracter ferm îi reprezintă pe cei câțiva români demni, curajoși și cu un caracter ferm. Nu aș ezita să apelez la forță pentru a elibera cetățenii cinstiți de găinarii, cuțitarii și peștii care nu permit dezvoltarea muncii cinstite. Cum alții s-au simțit amenințați de afacerile evreilor, eu consider o primejdie activitățile persoanelor lipsite de o educație elementară. Primitivii actuali onorează instinctul ca oamenii peșterilor. Pasivitatea celor care se plâng, dar nu acționează, ar fi sancționată cu o amendă cât salariul pe o lună.

Mai departe. Aș cere școlilor să scoată zilnic copiii afară indiferent de vreme. Sportul, muzica și desenul nu se vor anula pentru a studia matematica. Gramatica limbii române ar fi o materie obligatorie până la finalul clasei a XII-a. La fel și educația sexuală.

În fiecare spital aș angaja un om de afaceri care să conducă. Pentru conducere, abilitățile oamenilor de afaceri sunt necesare. Aici nu o să mă întind. Nu am studiat.

Aș mai legaliza marijuana și prostituția.

În serialul Politicianul este vorba despre un adolescent care știe că o să devină președintele Americii. În primul sezon ne arată ce presupune o campanie într-un liceu american. În școlile noastre nici măcar formal nu avem un număr de elevi care să susțină drepturile și dorințele elevilor în fața conducerii școlii. Mentalitatea, elevii sunt mucoși, persistă. Cine îndrăznește să-l combată pe director? Râd.

Las deoparte născocirea. Abandonați scenariul.

În realitate citesc Diplomația și aș recomand-o tuturor, dar mai ales mamelor. Creșteți prunci, educați-vă ca să educați.

Foto: Bogdan Mosorescu

Virtutea trebuie înțeleasă într-un sens neutru. Machiavelli e sexi

V-am povestit deja. Obișnuiesc dimineața la ceai să citesc din roman. Seara, după ce îi citesc și Marei de noapte bună, mă retrag în liniștea casei cu Mari gânditori politici. Dacă vă întrebați. Numai dacă. Ce mi-a cășunat cu aceste cărți? Ba Diplomația, ba Ființă și timp, ba De ce nu fac zebrele ulcer. Ființă și timp aparține perioadei de carantină. Ce ai făcut în carantină? Eu am citit Heidegger, Ființă și timp. Diplomația și Mari gânditori politici citesc cu frică de prosteala de după sarcină. Două lucruri mă sperie în draci zilele astea de mă apucă plânsul instant. Să nu pot naște cu doctorul meu din cauza virusului și de fandoseala femeii de după.

Revin la Mari gânditori politici. Aseară am parcurs capitolul dedicat lui Machiavelli. M-am oprit să subliniez ceva. Am notat și s-a ivit ideea. Machiavelli e sexi. M-am lăsat sedusă ca o fătucă neștiutoare, dar doritoare să placă. Virtutea trebuie înțeleasă într-un sens neutru din punct de vedere moral, cuprinzând curajul, fermitatea, viclenia și iscusința. Am subliniat. Am notat în susul paginii. Mi-am pus ochii în tavan pentru contemplație și cugetări obraznice. Ce sexi mi s-ar fi părut mie gândirea lui Machiavelli! Dar vedeți, vremurile în care a trăit el nu mi-ar fi permis asemenea visări neroade. Machiavelli aparține Renașterii, dar tot Renașterea a fost o perioadă a violenței extreme și a răzbunărilor sângeroase în Italia.

Știu că vă plictisesc. Mi-o arată Google Analytics în cifre ori de câte ori public un articol despre cărți. Oare cât e vina mea? Mă percepeți falsă în articolele cu iz intelectual? Același Google Analytics o ia razna când împărtășesc din viața mea de mamă sau de femeie despărțită. De o anumită senzație de falsitate nici eu nu scap. Nu e vorba de nici o mască. Într-un fel sau altul am expus fragmente din cele mai mizerabile și terifiante trăiri ale mele. O las baltă.

Ca studentă la Litere, am preluat cuvântul machiavelic înainte de a mă lămuri cine a fost Machiavelli. La Litere, profesorii fac trimiteri interdisciplinare. După o facultate de Litere și un master în cadrul Facultății de Arte, am ajuns să împart pe categorii megalomania. Oamenii de Litere vor să aibă cunoștințe din toate domeniile. Așa se face literatura. La Arte, printre artiști vizuali, m-am lovit de o izolare impusă. Ce scriitor? Cine e ăla? Nu cunosc. Obsesia măreției e mult mai mare la artiștii plastici.

Machiavelic înseamnă să fi lipsit de onoare și scrupule. Să-l citești pe Machiavelli înseamnă să descoperi o inteligentă ageră și rafinată, un vizionar, un supraviețuitor, un iubitor de țară. I-am apreciat lipsa de ipocrizie cu care și-a expus ideile. A comparat vocea poporului cu vocea lui Dumnezeu. Societatea nici azi nu are urechi să audă vorbindu-se despre o egalitate dintre om și Dumnezeu.

M-am uitat câteva minute bune la tavan. Sexi Machiavelli! Asta am gândit în timp ce nu puteam să-mi șterg zâmbetul de pe față. Am închis cartea. M-am culcat. Am visat că eram la casa unde am locuit cu tatăl Marei, măturam bucătăria, iar un domn mă tot întreba despre unde sunt așezate lucrurile. Dar înțelegeți, domnule, eu am locuit aici. Am. În trecut. Ce coșmar! M-am trezit bosumflată și înjurând: Fut-o dracu de sărăcie!

Foto: Bogdan Mosorescu

Al doilea copil. Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată

Când rămâi însărcinată și știi la ce să te aștepți. Eu am știut. M-a pregătit Mara. Dar Mara m-a pregătit pentru grețuri, mișcări ridicole de hipopotam, o neliniște turbată și nejustificată, mâini și picioare umflate, un nas de două ori mai mare. Mara nu m-a pregătit să fac față geloziei și vinovăției. Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată.

La un an după despărțirea mea de tatăl ei, Mara a insistat că mai dorește o soră sau un frate. Săptămânal duceam discuții despre. Dorința ei a durat o vreme. N-am scăpat de sâcâială. Am deschis ușor o poartă. Tatăl ei îmi destăinuise că în relația lui se pregătesc pentru un copil. I-am sugerat Marei să ceară un frate sau o soră de la tatăl ei. A refuzat. Nu i-am înțeles refuzul. Bla, bla, lu, lu, de ce, ce se întâmplă? Nimic, mama. Să facă tata un copil, dar să creadă copilul că partenera este mama lui?! Nu știu cum se ascund părinții să nu râdă de copiii lor! Pentru mine, ascunderea amuzamentului m-a solicitat enorm. Eu nu râd de Mara, de problemele ei, de raționamentele ei. Nu uit că-i datorez revenirea la o gândire primară. În momentul acela am reușit să-i abat atenția cu un câine. Ne aflam pe stradă. La felul cum a judecat ea chestiunea, i-am promis că o să vedem ce putem face anul viitor ca să primească un frate sau o soră.

Și Mara a primit doi verișori și un frate în următorii ani. Tatăl ei mi-a ignorat sfatul. Mara are nevoie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. I-am zis. L-am asigurat. Am citat surse. Dar eu vorbesc din cărți scrise de specialiști. Așa că a procedat ca de obicei. A pus-o pe Mara în fața faptului împlinit. Cu discuții, cu povești, cu blândețe și cu o imensă răbdare, am trecut și de acest episod cu Mara acceptând. Și-a acceptat verișorii și fratele. Îi iubește. Firește! Anul trecut am început să fac trimiteri către o viitoare soră sau un viitor frate. Nu! Ea nu mai vrea nici o soră și nici un frate. Toate asigurările primite în trecut, că nu o să se schimbe nimic cu venirea unui nou născut, nu s-au dovedit adevărate. I-am ascultat plângerile și consolarea Am avut dreptate nu m-a încurajat. La rândul meu, m-am plâns la tatăl ei. Uite ce ai făcut! Bla, bla, lu, lu acuzațiile și reprosurile nu demonstrează nici o utilitate. Parcă nici cărțile nu mi-au venit în sprijin.

Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată. Ea știe că atenția mea va fi împărțită. Eu știu că ea suferă, dar decizia, a mai aduce sau nu pe lume un copil îmi aparține în ciuda durerii ei. Grețurile de dimineață au fost nimic prin comparație cu privirile Marei. Vestea i-am dat-o după ce am aflat și sexul fătului. Înainte de analizele cu pricina, Mara m-a împuns cu degetul în burtă. Încă o face. Mama, ești grasă sau ești gravidă? Nu știu, Mara. Am programare la doctor. Bine. Să mergi mâine. Și sper să fii grasă.

S-a dovedit că nu sunt grasă. A plâns. A refuzat. M-a respins. Am plâns. Am stat lângă ea. I-am suportat îndurerată mânuțele care mă împingeau. Între timp s-a potolit. A probat diverse purtări. Mai ascultătoare. Mai furioasă. Mai respingătoare. Mai detașată. Și excursiile noastre împreună, mama? Și Gaudeamus-ul? Și drumețiile? Și. Și. Și. Toate or să rămână, Mara, o să le reducem durata în primul an, dar ieșirile noastre or să rămână ieșirile noastre.

Mă descurc cumva. Mă poticnesc. Îmi crește burta. Îmi crește iubirea pentru ea dacă așa ceva mai este posibil. Oricum nu e ușor. Habar n-am ce mă așteaptă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Studierea politicii de către femei, de către mame ne-ar pune pe urmele virtuților politice

Mi se schimbă scrisul de la preocupările zilnice. Citesc Diplomația, Mari gânditori politici și Berlin Alexanderplatz, dar mi-e gândul la un sufleu de fasole. Să încerc să adaug niște ardei copt în compoziție? Sau în salata orientală să strecor câteva bucăți de țelină apio?

Prea mult gătit în casă din cauza virusului. Cafeaua o beau cu mai puțin zahăr. Lucru sănătos, dar mă strâmb toată. Într-adevăr mi-am îndreptat atenția spre cărțile de politică. Îmi place să știu de ce este lumea cum este. Să înțeleg. Să nu mă mir când descopăr insule pierdute prin Atlantic și Pacific sub conducerea Franței sau a Angliei. Istoria și politica ne scapă de naționalismul vătămător. Prin studiul politicii și istoriei încetăm să delirăm.

Țara în care ne-am născut să rămână ca o mamă pentru noi. Doar gândul la și să zâmbim jovial. Aprecierea exagerată și exclusivă a țării în care ne-am născut distruge rațiunea. Duce la război. Mamele ar trebui să-și învețe pruncii să disprețuiască de mici războiul. Nu prea se întâmplă asta. Copiii care se joacă cu arme și săbii, în special băieții, dar nu numai, pun pe chipurile părinților un zâmbet satisfăcător. Dacă aș intra mai mult în subiect, de ce își înarmează părinții copiii, aș ajunge până la frica unora că băieții lor să nu devină homosexuali. Ce maimuțe suntem pentru aceste persoane! Nimeni nu devine gay, dar poate experimenta. Jocurile cu arme nu schimbă orientarea sexuală.

Studierea politicii de către femei, de către mame ne-ar pune pe urmele virtuților politice. L-aș cita pe Toma de Aquino până la un anumit punct. Prudența, dreptatea, tăria de caracter și cumpătarea, iată spre ce să îndreptăm atenția copiilor! Războiul se justifică când îi aperi pe cei lipsiți de apărare, pe aceia care nu se pot apăra singuri. Pentru orice altceva, războiul înseamnă crimă și aduce bani cuiva.

Studierea istoriei reduce complexul de inferioritate. De ce m-am născut în România? Sau de ce România nu acționează ca Germania? În primul rând ai conștientiza poziția geografică. Franța și Anglia stăpânesc teritorii departe de casă în primul rând datorită poziției geografice. Poziția geografică îi permite Angliei izolarea de orice conflict din Europa și îi asigură un rol de arbitru între puteri. Pentru că asta fac oamenii, luptă pentru putere de când se știu. Unii luptă cu flote și cuceresc popoare. O altă legendă care circulă despre Alexandru cel Mare. Marele l-a întrebat pe un pirat motivul pentru care jefuiește corăbii. Piratul a răspuns senin: Același ca și al tău, atunci când jefuiești pământul! Dar pentru că eu fac asta cu un vas micuț, oamenii spun că sunt pirat, pentru că tu ai o flotă puternică, se spune că ești împărat.

Politica și istoria ne ajută să trecem de la sufleul de fasole la un anumit calm sufletesc. Viața nu înseamnă numai o casă și un copil crescut mai bine ca noi. Viața presupune joc. Pământul a creat prima regulă. Celor mai puțin puternici le stau la dispoziție alianțele. Și să nu uităm pionii. Pionii în Europa s-au împărțit între Rusia și Imperiul Austro-Ungar. Citiți istorie. Citiți politică. Reduc simțitor simțul penibilului, iar plânsetele se transformă. Se consumă cu un pahar de vin și cu organizarea de strategii. Toate astea s-au întâmplat în lume, dar fiecare individ poate să-și construiască în paralel o lume inspirată de marii oameni cu viziune.

Încercați!

Foto: Bogdan Mosorescu

Jur cu mâna pe Freud că nimic în mine nu mă determină să concurez cu un doctor

Anul trecut, de Paște, am pierdut o sarcină. La controlul ginecologic de după, am întrebat dacă am motive de îngrijorare pentru o viitoare sarcină. Răspunsul negativ nu m-a liniștit neapărat, dar am plecat cu o instrucțiune. Vii la mine din prima zi. Chiar din prima zi am năvălit în cabinetul doctorului anul acesta. Cu un debut îndoielnic al sarcinii, am ieșit de data aceasta pe ușă cu un tratament.

Am încredere în doctorul meu. A avut grijă de mine studentă. La 22 de ani când am efectuat primul consult, nu m-a certat că am așteptat atâta vreme. La prima sarcină (cu Mara) m-a asigurat că nu sunt bolnavă, ci însărcinată. Vitaminele le găsesc la piață. Pot face ce vreau cât timp mă simt bine. Cu o grijă constantă și adecvată pentru sănătatea mea, n-am avut, de-a lungul anilor, nici un motiv să mă îndoiesc de autoritatea lui. De aceea m-am fâstâcit când mi s-a sugerat să mai cer o a doua părere pentru tratamentul meu din primul trimestru. Dar de ce aș face asta?

Iar acum ajungem la o anumită discuție. Există o nevoie în anumite persoane în a dovedi că sunt mai deștepte ca doctorii. Doctorii alcătuiesc o categorie specială. Însușirile excepționale îi transformă în zei. Și cum te uiți la zei? De jos în sus. Accesul la educație și informație a redus considerabil distanța dintre doctori și noi ceilalți. Doctorii au păstrat complexul de superioritate, dar cunoștințele le sunt puse la îndoială. Îndoiala a transformat omul simplu într-un monstru fudul. El îndrăznește să gândească, nu e prost, nu e marionetă. Perfect de acord! Și mie îmi place să mă informez. Să ascult ce-mi vorbește doctorul, să-l înțeleg, să-l întreb. Dar nu aș vrea sub nici o formă să-i spun cum anume să-și facă meseria. Eu nu vreau să fiu doctor, croitor, inginer, arhitect, meșter, bucătar etc. Să am cunoștințe despre, da. Că există doctori imbecili, m-am convins și ne-am convins. Aceia au mers la școală obligați de părinți sau dintr-un caracter fudul. Mi-au auzit urechile când eram studentă: Eu studiez Medicina, nu Literele ca tine! Ah, disprețul unui testicol de animal! Dintre cei care mi-au ridiculizat facultatea, câțiva nici nu practică medicina în prezent. Dar nu vorbim despre asemenea doctori.

Vorbim despre doctori excepționali care au experiență. Vorbesc despre Dorin Grigoraș, doctorul meu. De ce să cer o a doua părere despre tratament?! Am refuzat politicos. Defulez acum pe blog.
Unii vor să demonstreze că sunt mai deștepți ca doctorii. Alții vor, asemenea fudulilor din studenția mea, să nesocotească alopatia. Să dea curs dreptului natural. Eu am studiat Literele. Când aud drept natural, îmi vine în minte Aristotel. Fac pe deșteapta. Fac?! Nu. Chiar mă duce gândul la Aristotel.

Când vine vorba despre doctori, din experiența personală, cel mai sănătos este să alegi cu grijă și responsabilitate cui îi acorzi încredere. După încredere, vin discuțiile din jurul unui subiect sau altul care ne înspăimântă: vaccinul, nașterea, tratamentele etc. Împreună cu un doctor luăm deciziile, iar apoi suportăm consecințele alegerilor.

Cu siguranță nu doresc să învăț alte meserii când iubesc să scriu, dar nu am atins desăvârșirea aici. Cert este că mă simt obligată să citesc despre un subiect sau altul. Jur cu mâna pe Freud că nimic în mine nu mă determină să concurez cu un doctor. Că un doctor e bun sau imbecil nu-mi aduce nici o satisfacție personală.

Doctorii au un rol: să ne țină sănătoși.
Eu mi-am ales un alt rol: din când în când să vă dau o stare.

Foto: Bogdan Mosorescu