VINE VIITORUL ȘI NOI NU-L AȘTEPTĂM. CE SCOP AVEȚI?

De 26 ian., 2023 0 No tags

Mi se simplifică gândirea. Se încâlcește imediat. Simt. Descriu liniștea. Mă trezesc înjurând. Observ. Mă detașez. Mă implic fără cerere. Mă surprind. Trăiesc în contraste și trăiesc cu disperare și bucurie. Ceea ce este bine. Vă explic.

Mi-e viața pe repede înainte. Sunt încărcată cu programul copiilor. Îngrijesc relația de cuplu. Gestionez relațiile de familie și familia mea e mare. Muncesc la blog. Scriu. Citesc. Abia găsesc timp. Înainte de Mara, înainte de Mateiu, mă înconjura timpul. Nu apreciam pentru că nimeni nu e capabil să aprecieze timpul fără cereri. Dă-mi! Fă-mi! Adu-mi! Ajută-mă! Ține-mă! Iubește-mă! Te rog. Mulțumesc.

Așa s-a ivit bucuria sinceră de a savura un moment, un ceai, o persoană, o conversație, un cearșaf transpirat, o glumă. Experiența mi-a adăugat subtitrare. Citesc sau observ ceva. Privesc în gol și mă cuprinde nimicul. Nu mă mai sperie ca la 16 ani. Asta pentru că am acceptat voința ființei. E ceva în noi care ne împinge spre realizarea unor scopuri. Ce scop aveți? Scopul meu a fost și a rămas scrisul. Nimic nu mă satisface mai tare ca scrisul. O zi în care am scris disprețuiește ziua în care n-am scris. O dimineață cu un articol scris seara îi schimbă gustul ceaiului. E bucurie dacă scriu. E inutilitate dacă nu scriu.

Cui îi place să se simtă inutil? Uneori, când găsesc preocupările omului modern zadarnice, consum, coș plin la supermarket, cumpărături la reduceri, mașină, casă, rate la bancă, o concentrare maximă pe o existență materială, apelez la subtitrare. În dedesubtul ignoranței, pâlpâie forța de autodepășire, de creație a omului.

Suntem în plină creație și autodepășire. Nu cred că vreun om actual are habar despre consecințele creației și autodepășirii. Vine un viitor ca trecutul. Dinozaurii au dispărut. Oamenii dispar în timp ce scriu așa cum s-au prezentat în ultimele secole. Dar viitorul vine și noi nu-l așteptăm. Ne-am luat la trântă cu el. Nu o să fim aici pentru victorie sau înfrângere.

Cine supraviețuiește, să pună un story.

Foto: Bogdan Mosorescu

ANUL ACESTA O SĂ ÎMPLINESC 40 DE ANI DE 3 ORI. LA MULȚI ANI, GEANINELU!

De 25 ian., 2023 0 No tags

Acum 22 de ani mă pregăteam de petrecere. Dacă o să calculați, o să vă prindeți că este vorba despre un majorat. Una dintre prietenele mele bune de atunci împlinea 18 ani. Ca în perioada adolescenței, i-am dat o deosebită importanță majoratului. Am încărcat cu însemnătate vârsta și am marcat-o cu o noapte petrecută împreună. Eram trei așa zise cele mai bune prietene. Pulberea s-a ales de noi, dar mă bucur în prezent de amintiri.

Povestesc despre această prietenă deoarece în trecut ne-a exasperat cu întâietatea ei. Ea a împlinit prima 18 ani. Azi am sunat-o. N-am putut să ratez ocazia, s-o gratulez că ea a împlinit prima 40 de ani. Alooo, doamnă, lasă-mă să-mi manifest entuziasmul că ai împlinit prima 40 de ani! Am râs amândouă, iar apoi am trecut la discuții despre copii.

Am lăsat în urmă comportamentul febril de acum 22 ani. Criza că nu-mi stătea părul, disconfortul că mi se atrăgea atenția asupra roșeții din obraji și tămbălăul de la petrecere s-au pierdut în timp ce-mi aranjam cumpărăturile în portbagaj și mărturiseam că mă simt consumată de Mateiu care nu vrea să renunțe la sân.

Pentru că prietena mea a împlinit 40 de ani, o numesc în continuare prietenă, îi mulțumesc pentru un moment anume din copilăria noastră. La finalul clasei a VIII-a s-a organizat excursie la Voineasa. În clasa a VIII-a le-am devenit insuportabilă prietenelor mele și nu m-au mai băgat în seamă. Mă exprim ca atunci și ca Mara în prezent. Copilăria și copiii conțin doze galactice de răutate. Copilăria reprezintă paradisul doar pentru cei care uită cum a fost cu adevărat.
La cursuri mă așezam la marginea băncii, orele erau interminabile. Desenam la sfârșitul caietului și îmi înghițeam lacrimile de ciudă. În excursie am înghițit suficient rahat și am ignorat maxim. Când ne-am împărțit în camere, una dintre ele a refuzat să stea cu mine, iar sărbătorita de azi a gestionat admirabil situația. Dunia cu cine stă? Pentru gestul ei deosebit de atunci, îi port în suflet recunoștință. M-a salvat de o umilință într-o perioadă în care durerile sufletești se intensifică din lipsa de experiență.

La mulți ani, Geaninelu! Fii o femeie de 40 de ani cum îți place ție! Mie îmi place că tot tu o să fii prima care împlinește 50 de ani.

Anul acesta o să împlinesc 40 de ani de trei ori. Azi este doar prima aniversare.

Foto: Bogdan Mosorescu

DESCOPERIȚI CE E CU DATUL FIINȚEI

De 23 ian., 2023 0 No tags

Mi se închid ochii. Tastez cu ochii cârpiți. Am dormit vreo 15 minute. L-am culcat pe Mateiu. Am adormit lângă el. M-am trezit fără să știu unde mă aflu. Chicotele din camera Marei m-au lămurit. M-am ridicat din pat. Am mers la baie. Cât timp m-am spălat pe dinți și m-am demachiat, am negociat cu mine. Scriu. Dorm. Scriu. Dorm. Scriu, dar mâine dimineață o să mă întreb cu siguranță despre conținut.

În timpul zilei jonglez cu două, trei subiecte. În timpul zilei nu reușesc să mă așez la scris. Seara mă așez, dar mintea s-a golit. Caut schițele, iar uneori nu mai recuperez nimic.

Ființele umane, am citit și eu în cărți sau am ascultat la cursuri, tind spre absolut. Dezvoltarea creierului ne-a făcut asta. Cu instinctele tocite de evoluție, ne-am întrebat despre locul nostru în univers. Ce căutăm? Ce sens avem? Asta este filozofie. Cei mai mulți consideră că n-au nici o treabă cu filozofia. Că îi consumă viața cu grijile, responsabilitățile, facturile și bolile. Totul are legătură cu filozofia. Când te miri. Aia e filozofie. Când te cauți sufletește. Când simți că zace-n tine ceva mai mult decât trezit, muncit, crescut copii, cumpărat o casă, o mașină, o țigară de marijuana. Oh, ce-aș trage un fum! Ce-aș pleca acum într-o călătorie spirituală! Să-mi simt mințile zburând, să mi se intensifice emoțiile!

Filozofiile vorbesc despre bunătatea sau răutatea înnăscută a ființei umane. E un dat. Să fii bun. Să fii rău. De cine e dat? Vă întrebați? Asta m-a derutat și pe mine în facultate. Ascultam de Platon, de Hume, de Nietzsche. Ființa e așa și pe dincolo. Datul ăsta m-a exasperat. N-am reușit toți anii de facultate să-l elucidez. Nu mi-e clar nici acum, dar am acceptat erorile de comunicare.

E un dat în noi. E pulsiune. E voință. E ceva care ne împinge înainte și datorită căruia alegem viața în ciuda tuturor încâlcelilor provocate și stabilite de societăți. Cert este cu nu trăim neapărat conform instinctului. Oricât de slab zace instinctul în om, nu a dispărut. Asta ne dezechilibrează, ne înnebunește, ne îmbolnăvește. Instinctul e ca o nevasta care nu are habar cine este. S-a născut de gen feminin. A primit o educație pe gen. A făcut școala. A terminat școala. S-a angajat. S-a măritat. A făcut copil. A crescut puțin copilul și lumea ei s-a năruit. Ea a experimentat niște porniri irezistibile, dar le-a ignorat pentru că nesocoteau o educație nefericită pe gen. Ăsta e instinctul, ghimpele care pătrunde sub piele. Nu te doare, dar te deranjează. Poți să-l ignori sau poți să-i dai atenție.

Cel mai inteligent ar fi să dai atenție. Să nu mai reprezinți un bolovan peste care curge apa, tu fiind bolovanul și apa societatea. Nu te mai lăsa dus de alții, de învățăturile lor. Părinții au crescut în niște vremuri, iar noi creștem copii pentru alte vremuri.

Întindeți-vă pe canapea 10 sau 15 minute zilnic. Ascultați-vă. Nu o să auziți mare lucru pentru că v-ați golit ani de zile de sine și v-ați umplut de ce zic ceilalți fără să verificați. A venit vremea să vă îndoiți. Îndoiți-vă. Descoperiți ce e cu datul ființei. Lăsați-mi un mesaj după.

Foto: Bogdan Mosorescu

ÎNCLINAREA CAPULUI ÎN PREZENȚA MONARHULUI. NU!

De 20 ian., 2023 0 No tags

Se face săptămâna și tot supusă rămân știrilor cu prințul Harry. Așa că m-am apucat de The Crown. După primul sezon mă simt îndreptățită să emit o părere. Las deoparte familia regală și susțin că filmul este o operă artistică. Imaginile te lasă fără răsuflare. Chimia dintre Claire Foy și Matt Smith mi-au modificat visele. Le-am savurat umorul. Pentru mine umorul este esențial. Nu-mi pierd interesul. Nu mi-am pierdut nici un minut interesul pe parcursul sezonului unu.

Acum o să pun o întrebare. Nu este despre monarhie, despre rostul sau viitorul ei. O să întreb despre formele și practicile de ceremonial în prezența monarhului. Mi-a atras atenția, neplăcut, înclinarea în prezența reginei.

S-a crezut că regii și reginele sunt trimișii lui Dumnezeu. S-a crezut. În prezent nici credincioșii nu mai interpretează astfel menirea monarhilor. Monarh ajungi dacă te naști în familia potrivită. Devii un monarh capabil sau incapabil prin aptitudini intelectuale, voință și tărie de caracter. Nașterea și devenirea se unesc uneori admirabil ca-n persoana fostei regine.

Înclinarea capului, aplecarea trupului, îngenuncherea nu mai au ce căuta în viața omului modern. Sublinierea diferenței dintre două persoane, întărirea fanteziei de clase și categorii speciale, confirmarea lipsei de importanță a majorității, toate desprinse dintr-un ceremonial arhaic necinstesc valorile monarhiei.

Eu înțeleg monarhia și o susțin. Are baze, are valori, are tradiții, are reprezentări onorabile. Apucăturile imperialiste le las deoparte. Mă concentrez pe semnificațiile de valoare ale monarhiei. Oare de ce nu renunță familiile regale la plecăciuni? Să păstreze un salut distant, dar să renunțe la impunerea smereniei. Aici nu e nimic politic. Adaptabilitatea ține de supraviețuire, iar monarhia a devenit o excepție. Monarhia aduce mult cu dinozaurii. Pentru viitorul ei, pentru viitorul oamenilor civilizați, sper să adopte, prin viitorul rege, un comportament demn, dar curățat de ceremonial inutil.

Monarhia s-a făcut respectată prin frica de dumnezeu. Oamenii l-au omorât între timp de dumnezeu sau l-au reinterpretat. Actualul dumnezeu cere un respect fără ceremonial.

Foto: Carmen Vulpea boemă

BISTURIUL, RELIGIA SECRETĂ A MULTOR FEMEI

De 19 ian., 2023 0 No tags

Ce se mai întâmplă cu proiectul #poartariduri? Merge înainte. Fotografiem femei, dar și bărbați, cu vizibile transformări exterioare, dar care duc o existență bazată pe a fi. Întâi sunt, apoi au. Întâi sunt persoane individuale, apoi fac parte dintr-un cuplu sau un grup. Întâi sunt persoane educate, apoi instinctuale. Întâi gândesc, apoi gândesc din nou.

Este necesară dubla gândire pentru a nu ceda tendințelor din societatea actuală. Bisturiul a devenit religia secretă a multor femei. Compar apucăturile astea cu războiul. Când statele intră în conflict, atunci decid să lupte. În conflict cu propriul sine, femeile luptă să rămână frumoase.

Cele frumoase îmbătrânesc sau nu frumos. Cele urâte îmbătrânesc uneori frumos. Toate femeile îmbătrânesc. Și nu e vorba despre frumusețe, ci despre tinerețe cu piele netedă și fină. Deseori îmi privesc corpul în oglindă. L-am ignorat ca elevă și studentă. Când strălucea pielea mai tare, am acoperit-o. M-am rușinat de picioarele strâmbe. M-am enervat pe forma sânilor. Mi-am arătat abdomenul, un abdomen plat, lucios, plin de seva tinereții. În prezent îmi iubesc picioarele și sânii, imperfecțiunea m-a luminat într-un mod particular. Nu-mi mai arăt abdomenul, e sfâșiat de două nașteri barbare, dar extraordinare.

M-am educat. M-au trimis părinții la școală. M-am autoeducat după ce am terminat studiile. Întotdeauna am fost și am crezut în frumusețea mea. Cea mai sexi partea a mea a fost însă creierul, de aceea vârsta și înaintarea în vârstă nu o să-mi răpească frumusețea. Eu frumusețea o fac din vorbe, iar vorbele le datorez educației. Educației îi datorez tot ceea ce sunt și mai ales că sunt.

Sunt o femeie veselă, o persoană care aduce bucurie. Nici un bisturiu nu o să producă bucurie, iar bucuria ține de esența vieții.

Gândiți-vă înainte de a vă măcelări. Hrăniți-vă mintea, învățați despre sexul tantric, cheltuiți-vă banii pe călătorii, iubiți-vă și îmblânziți-vă după spusele vulpii din Micul Prinț.

VOI CUM VĂ SALVAȚI DE BANAL?

De 18 ian., 2023 0 No tags

Mai am câteva pagini din A avea sau a fi de Erich Fromm. Înaintează greu lectura. M-au reținut elfii. La noi prin casă trec elfii. Spală. Freacă hota. Dau aragazul la o parte. Aspiră după frigider. Iar spală, haine sau vase, totuna.

În timp ce freca hota, elful, firește, mi-a mărturisit fără să deschidă gura că aceste activități îl rețin. El intenționează să ajungă dacă nu mare, atunci un mic scriitor. L-am înțeles. L-am înțeles fără să vorbească și l-am înțeles sufletește.

Am continuat muți. Și despre ce ai scrie? Mai e ceva de spus? Nou? Nou nu neapărat, dar într-un anumit fel. Ce fel? Personal.

Stau întinsă în pat, ușor ridicată pentru a sprijini laptopul pe picioare. Poziția gâtului e incorectă. Gabi de la terapie m-a atenționat. Un câine urlă în curtea vecinilor. Mateiu respiră în stânga mea. Ceaiul aproape s-a răcit. Eu am o dispoziție proastă. Vreau să fac alte schimbări prin apartament. Mă apucă din când în când. Mara a venit să mă pupe de noapte bună.

M-a întrebat, când a revenit de la școală, cum mi-am petrecut ziua. Punctul culminat a fost ieșirea la Apiarium să-mi procur miere. Ieri punctul culminat a constat în cumpărături la Lidl. Cum naiba să transcend ceva, orice, cu aceste activități banale?

Un gând m-a îmbolnăvit. Viața mea actuală nu mă întristează. Găsesc bucurii și asta mă înspăimântă. Ce o să mă motiveze să scriu pe viitor? De ce o să mai trag de mine să deschid laptopul? Secrete de gospodină nu dețin. Mă interesez și eu. Cu ce curățați plintele? Dar inoxul? M-am prins ce-mi lipsește. Filozofia. O carte de filozofie mă va scoate din ordinarul în care am picat. Voi cum vă salvați de banal?

O senzație de arsură la stomac m-a obligat să mă adun. Gândul a iritat stomacul. Uneori aș fi preferat să scriu poezie! A trecut gândul, a trecut arsura, Mateiu s-a întors pe partea cealaltă, eu pun punct.

.

Foto: Simona Nutu

CÂND INTRAȚI DATA VIITOARE ÎNTR-O LIBRĂRIE, LUAȚI O CARTE ȘI AȘEZAȚI-O PE PIEPT

De 17 ian., 2023 0 No tags

Rar se întâmplă să intru într-o librărie și să nu cumpăr o carte.

Se zice sau femeile spun că nu au niciodată suficienți pantofi. Fals! Femeile nu au niciodată suficiente cărți. Pentru un pas semeț, ușor, cu o atitudine încrezătoare și o privire seducătoare, femeile au nevoie de cărți. Cărțile le trimit pe drumul respectului de sine și al individualității.

Firește, vorbim aici despre femeile educate care se prețuiesc. De curând am făcut o descoperire. Femeile cheltuie și-și suspendă rațiunea la Peek & Cloppenburg, dar în librării studiază prețurile la cărți, apoi merg acasă și comandă de pe Elefant. Cărțile sunt scumpe.

Cumperi o haină. O poți. La un moment dat o dai, o donezi, o arunci. Cumperi o carte. O citești. Îți pocnește mintea ca dopul la șampanie. Aduni cunoaștere, iar cunoașterea rămâne cu tine. Nu am emis o critică la adresa femeilor. Am dat un exemplu de raționament. De ce primează haina? Haina primează pentru importanța statutului. Firma de pe piept îți etalează statutul. Ai Calvin Klein scris pe piept, ai un anumit respect al celorlalți. Să nu mai vorbim dacă ai pe piept scris Chanel! Și sânii o iau razna de la magnitudinea numelui. Exagerez și mă distrez, dar nu pot decât să glumesc pe acest subiect. Râd, dar deplâng librăriile.

Încercați data viitoare când mai intrați într-o librărie să luați o carte de pe raft și să o așezați la piept. Vorbesc cu cei care merg acasă apoi și comandă de pe Elefant. Țineți cartea. Probați-o. Pozați-vă cu ea. Nu vă stă bine? Încercați alta. Apoi alta. Una o să se potrivească! Mergeți cu ea la casă și susțineți piața de carte. Chanel a citit multe cărți, vă asigur.

Purtați o carte!

Foto: Simona Nutu

AVEM LUCRURI, NU AVEM FIINȚE

De 16 ian., 2023 0 No tags

Prima dată am citit o carte semnată de Erich Fromm acum 10 ani. A fost recomandarea domnului profesor, Ilie Gyurcsik. Am început cu Arta de a fi. În perioada aceea îl devoram pe Freud. Fromm mi-a îndulcit descătușările provocate de Freud.

Ați văzut vreodată cum arată un pui ieșit din ou? Nu are nimic de-a face cu pufoșenia galbenă din reclame. Puiul e ud, cu ochii cârpiți și ciocul cumva lipit. Îmi amintesc că îndepărtam cu unghia de pe cioc o bucățică mică de piatră. O numeam piatră. În prezent merg pe urma amintirilor și nu am verificat cum anume se cheamă protuberanța de pe cioc. Mă compar cu puiul. Cu Freud am reușit să sparg coaja oului, adică să abandonez mentalități. Cu Fromm mi-am domolit exprimarea dură. Dar m-am oprit. I-am citit o carte și m-am oprit. L-am considerat prea blând și prea roz pentru mine. Să-mi reprezint viața cu nuanțe de roz nu mi s-a potrivit.

M-am reapucat de Fromm săptămâna trecută. Ce încântare! De ce mi-am luat o pauză de 10 ani nu știu să-mi răspund. Cert este că nu-l recomand. Ce să facă femeile și bărbații cu Fromm? Ar citi despre cum partenerul nu este o posesie. Nu stăpânim bărbatul. Nu avem un bărbat. Avem lucruri, nu avem ființe.

Recent am purtat ceva discuție despre felul de a fi în cuplu, despre apucătura dezagreabilă de a nu-i permite celuilalt să iasă singur în oraș. Îmi amintesc trufia unei dudui care abera pe subiect. A numit iubire lanțurile invizibile ale căsniciei. El nu iese fără. Eu nu ies fără. Asta e iubire. Cum să-l citească duduia pe Fromm? Să citească că duce o existență bazată pe a avea, pe anxietate, pe frică, pe ignoranță, pe sărăcie spirituală?

Așa că nu-l recomand, dar îl savurez. Citesc și la fiecare pagină mă simt ca la o întâlnire incredibilă. El mă impresionează. Eu zâmbesc. El mă provoacă. Eu răspund spontan. El îmi spune ce gândește. Eu îi spun ce gândesc.

A spune ceea ce gândești este o mare realizare. Spuneți ceea ce gândiți cu adevărat?! Îi spuneți ei? Îi spuneți lui?

Foto: Carmen Vulpea boemă

VINE OMUL ÎN ROMÂNIA, VREA SĂ SE OSPĂTEZE ROMÂNEȘTE

De 11 ian., 2023 0 No tags

De la o pizza cu prosciuto comandată la austrieci, am ajuns, Făt Frumos și cu mine, să discutăm despre restaurantul Miorița din Piața Unirii de la Timișoara.

Pe o farfurie groasă de pizza, cu un desen sugestiv, am primit o pizza clătită. Marginile, de obicei ușor ridicate și puțin pufoase, au fost de data aceasta grozav de drepte. M-am holbat la tabla de aluat și am rostit că Timișoara este Capitală Culturală Europeană și stă cel mai bine la restaurante italienești.

Nu o dată și nici de două ori m-au oprit turiști în Piața Unirii și m-au întrebat de un restaurant cu produse românești. E cumva firesc! Vine omul în România, vrea să se ospăteze românește. La Timișoara, în special în Piața Unirii, trăim la dolce vita. Ciuciu preparate românești cu excepția restaurantului Miorița. După italieni urmează pub-urile cu burgerii, apoi thailandezii, libanezii, vietnamezii, iar pe ultimul loc, Miorița care le arată turiștilor originile noastre de țărani și oieri. Nu avem un restaurant decent, curat, pretențios și stilat cu mâncare românească.

Vin turiștii să-l admire pe Brâncuși. Vă puteți imagina scenariul. După o întâlnire transcendentă cu geniul mioritic, ar degusta ceva românesc. În loc de asta vor citi în meniu carpaccio de vită, brânză buffalo și deja îmi plouă în gură. Ador mâncarea italienească. Pentru mine, italienii gătesc cel mai grozav. Aș călători în Italia exclusiv pentru un prânz. Plănuiesc o vacanță în Sicilia doar pentru că mi-a ajuns la urechi că acolo se mănâncă bine și la prețuri așa cum cere buna-cuviință nu grandoarea românească.

Acesta este adevărul. La Timișoara mănânci bine italienește. O să revin cu o listă cu restaurante pentru turiști. E utilă și ține de o responsabilitate civică. Din când în când servesc binele comun.

DUCEȚI GUNOIUL ȘI NU MAI REPREZENTAȚI GUNOIUL

De 10 ian., 2023 1 No tags

Duminică dimineață, cât am putut noi de devreme, șase, ne-am pus pe drum. Am pornit spre Austria. Am oprit în benzinării, iar de data aceasta în Germania am văzut cel mai mult gunoi, mormane de gunoi. M-am dat jos din mașină și am privit în jur. M-am mirat și mi-am închis gura singură. Oamenii strică pentru că nu sunt la ei acasă. Afirm fără nici o verificare că nu nemții s-au căcat industrial în locul unde am oprit noi.

Imigranții și muncitorii din țările mai slab dezvoltate produc gunoiul.

Întotdeauna o să fiu deschisă emigrării. N-aș zice nu unui copil, unei femei, bătrânilor și nici bărbaților. Nimeni nu-și părăsește locul nașterii de bine ce îi este. E fix ca la scăldat. Te bălăcești cu prietenii. Pe unul îl prind buruienile de picioare și e tras în jos. Îți întinde o mână. Părul îi acoperă deja ochii, ochii deja se închid și se deschid ritmic. Ce faci? Eu am întins mâna și ne-am dus amândouă la fund. I s-a întâmplat unei prietene. Am ajuns la mal într-un final.

Cu imigranții aș proceda la fel ca persoană și ca reprezentantă a unui popor. Nu putem să le închidem granițele persoanelor în suferință. Ca rasă, culesul și vânatul pentru un trai mai bun au dat naștere abandonării unei bucăți de pământ și stabilirii pe o altă bucată de pământ. Nevoia de hrană în primul rând a mutat populațiile.

În vremurile actuale, nevoia de o clasă politică decentă iscă deplasările oamenilor. Imigranții sunt asemenea copiilor mici abuzați. Fug de acasă pentru că nu mai pot.

Cu toate astea, gunoiul rămas în urma lor nu are justificare. Cei care fug de un sistem opresiv, se scuză purtându-se ca niște victime. Cei care pleacă să muncească în Occident, dau dovadă de un comportament infantil. Nu sunt acasă la mine, nu-mi pasă. Adevărul este că unui nesimțit nu-i pasă oriunde s-ar afla. Căci mormanele de gunoi au fost făcute de niște persoane nesimțite indiferent de cetățenie.

Granițele să rămână deschise pentru oricine, dar imigranții să respecte legea statului respectiv. Cine dorește să trăiască într-un alt stat după regulile statului părăsit, să se întoarcă.

Ai plecat după o viață mai bună, lasă apucăturile barbare și privește în jur. Nici măcar Germania cu criminalul de Hitler nu mai este datoare nimănui. Statele s-au luptat secole de-a rândul. S-au măcelărit. S-au torturat. S-au umilit. În prezent, cu știința și tehnologia, ne putem duce conflictele fără să ne transformă în carne de tun pentru psihopații care se întâmplă să conducă lumea.

Firește, am scris o opinie și mi-am exprimat sentimentele. N-am cuprins esența. Simt. Nici nu mi-am permis o libertate prea mare în exprimare. Să scriu arab sau musulman? Să scriu bulgar, român, rus sau moldovean? Să afirm că unii au niște chipuri cu expresii criminale?

O să-mi las gândurile la modul interogativ. O să vă rog, poate îmi citesc și niște nesimțiți blogul, să vă duceți gunoiul și să renunțați să reprezentați gunoiul. Pământul aparține tuturor, iar planeta e spațiu comun în ciuda minții voastre înguste și îmbibate de o existență materială.

Unii preferăm să fim în lume cât timp e posibil.