Dunia

flori de camp, curcubee, oameni si carti

Femeie, împarți patul cu un culegător-vânător sau cu un bărbat al Flotei Stelare?

De 8 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Îmi vine greu să scriu despre orice altceva care nu are legătură cu izolarea. Dar. Las deoparte virusul și boala. Am depășit frica de a mă infecta. Acum mă întreb când o să se întâmple.
Sunt sătulă și de desființarea existenței mele vrednice de interes. Că spăl vase nu atrage atenția. Că schimb trei perechi de pantaloni de trening nu interesează pe nimeni. Că citesc Ființă și timp trezește curiozitatea sau o explozie de râs unui număr restrâns de persoane. Voi, cei care râdeți, nu mă subestimați! Am o calitate valoroasă. Nu renunț. Că mă întind la pilates cu Mara nu aduce accesări pe blog.

Consemnez. Încerc să renunț la prezența plângăcioasă. E o ființare a ființei detestabilă. E filtrul Heidegger. Încerc să pricep făcând apel la opera lui. M-am întrebat ce scriam înainte. Scriam despre mame despărțite. Subliniam diferențele. Mamă despărțită nu e totuna cu mamă singură. Scriam despre posibilitățile de a fi interesant. Despre educație. Despre copii. Uneori, nu foarte des. Despre raporturile esențiale dintre bărbați și femei. Despre amanți.

Mi-a revenit o justificare a unui cetățean aflat în deplasare prin oraș. Nu divulg sursa. Vă rog frumos, nu știți în ce context familial mă aflu. Merg la pădure. Vă rog frumos. Și așa au reintrat în atenția mea amanții.

Sincer, îmi pare nespus de rău pentru toți amanții și toate amantele pământului. Nu ascund amuzamentul, dar asta mi-o pun în contul unui fel de a fi trăsnit. Mereu m-au distrat cele mai nepotrivite subiecte. Mi-a revenit pofta să discut despre posibilitățile existențiale ale nefericiților în dragoste. Nefericiților, vă compătimesc și vă înțeleg.

În februarie am zburat la București pentru o nuntă. O prietenă, psihoterapeut neexploatat de mine, relația ne interzice, mi-a sugerat să încep niște cursuri. Îți place să ajuți. Îți dai cu părerea oricum. Te bagi în viața oamenilor fără să ți-o ceară. Ești mortală. Ultima afirmația s-ar putea să fie exclusiv rodul imaginației mele. Fă cursuri de psihoterapie!

Ca orice persoană cultă, mi-am luat complimentul. M-am fâstâcit în scaun. Am alungat gândul. Mi-a revenit aseară. Chiar mi-ar plăcea să dezbat cu bărbați, dar în special cu femei, de ce anume sunt nefericite în parteneriate.

În primul rând i-aș mărturisi Femeii. Tu ești vinovată! În al doilea rând aș interoga-o. Te consideri o persoană interesantă? În al treilea rând aș critica sau aprecia ținuta. Haina îl face pe om. Ai grijă cum îți prezinți corpul. Corpul e o ustensilă. E datoria ta s-o folosești eficient în propriul interes. Iar la final aș întreba. Împarți patul cu un culegător-vânător sau cu un bărbat al Flotei Stelare?

Firește că aș propune soluții pentru un mod de a fi interesant. Pentru ținute. Am zeci de conturi de Instagram al unor fete care știu ce fac. Pentru corp. Sunt un om de acțiune. Provoc furtuni, dar rămân în ele și am grijă să ies din.

O fi izolarea, dar eu cred că aș avea succes. Multe femei trăiesc nescuturate de convingeri distrugătoare. Viața e scurtă până când intri în izolare cu un bărbat care nu te iubește. Care fuge la pădure să-și întâlnească amanta. Iar tu stai acasă și cureți frigiderul cu determinarea aheilor de a cuceri Troia. O să-și dea el seama că nici o altă femeie nu se compară cu tine! Ai dreptate. Nu te compară, te înșală!

Articol publicat fără recitire. S-ar putea să mă răzgândesc.

Foto: Bogdan Mosorescu

Sunt o persoană supărată pe bătrâni că nu se supun, pe diasporă că se întoarce acasă?

De 7 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Mă încăpățânez cu rutina. Respect servil un program de lucru în casă și cu Mara. Ieri, după ce am frecat vasul de toaletă și faianța din baie, m-am oprit. Mă gâdila un fir de păr. Mă gâdila și o idee. O lume fără bătrâni. Cum ar fi să ieșim din case și să aflăm că ne lipsesc bătrânii? Odioasă închipuire! Am părăsit baia. La bucătărie, supa fierbea la foc mic. N-am strecurat-o. Un alt foc mic, putința proprie de a înțelege, m-a trimis cu gândul la sine. Trăim zile pline de eu. El este și are de a fi, cum ar zice Heidegger.

N-am pus mâna ieri pe carte. Faianța, mopul, supa, spălatul vaselor, lectura cu Mara, pilates-ul, periatul pisicilor m-au ținut departe. Oricum am filtrul Heidegger. Am și senzația, atunci când citesc, că a scris special pentru aceste zile. Ce credeți că înseamnă nivelarea tuturor posibilităților de ființă? Zilele acestea mai citiți, judecați sau priviți așa cum se judecă și se privește? Vă desprindeți de majoritatea? Vă indignați? Presupun că ați revenit la moduri proprii de a fi.

Presupun că ați ajuns la unica întrebare. Cine sunt? Sunt o persoană supărată pe bătrâni că nu se supun, pe diasporă că se întoarce acasă, pe mame că-și scot pruncii afară, pe proprietari că-și plimbă câinii, pe un fel de a fi slab? Nu. Mi-am luat visele, după ce am terminat facultatea, și mi le-am așezat la picioare. Am călcat pe toate. Primul vis călcat în picioare a venit de la o respingere. Am scris mai multor reviste în 2006 că mi-aș dori să lucrez pentru. Unele mi-au ignorat mailul, altele mi-au răspuns politicos. Nu.

Mi-am făcut blog. Eram un nimeni. Îl admir pe Pessoa. Îmi place nespus Tutungeria. Mereu am sperat să ajung cineva. Nimicul e o categorie în viața mea. Nu e un fel de a fi. Nu sunt nimic. Nu voi fi niciodată nimic. Nu reușesc să voiesc să fiu altceva decât nimic. O poezie frumoasă, asta înseamnă pentru mine.

Al doilea vis călcat în picioare, neputința de a pleca cu Crucea Roșie în Africa sau India, m-a oprit un moment. A devenit clar că nu pot să visez mare. Îmi doream măreția, dar întruchipam primele versuri din Tutungeria. Mi-am propus să-mi reorganizez visele. Faptul că am rămas însărcinată mi-a schimbat din nou direcția.

M-am tot întrebat zilele acestea. Cine aș fi fost eu cu un strop de curaj? Cine aș fi fost eu fără Mara? Dacă aș fi găsit o modalitate să ajung la Budapesta pentru cursurile obligatorii pentru Crucea Roșie, atunci Dunia n-ar mai fi existat. Nu mă neliniștește gândul. Mi-am turnat flecărelile, fricile, observațiile pe blog. Din vise călcate în picioare, din vise reinterpretate am pornit pe un drum al cunoașterii. Mă plâng prea mult. Mă victimizez. De ce fac asta? Mă interoghez. Construiesc la mine. Distrug în aceeași măsură.

Dunia există. Mara este și are să fie. Mă liniștește gândul. Îmi aștern noi vise la picioare. O să încerc să nu le mai calc de data asta.

Exist conflictual sau am o prezență conflictuală?

De 3 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Ați auzit de Peter Kien? Peter Kien este un personaj dintr-un roman de Elias Canetti. Stați, nu plecați! Nu o să urmeze o altă recenzie. Mi-am amintit de Peter Kien din cauza situației: izolarea în casă. Romanul, Orbirea, l-am citit pe holul spitalului AKH din Viena. O altă situație excepțională, dar personală.

Când s-a dat prima ordonanță, primul meu gând s-a îndreptat spre bibliotecă. Te aici asocierea cu Peter Kien. Obsesia mea pentru cărți a crescut, dar încă nu sunt în punctul să-i dau foc. Peter Kien a făcut-o. Ne-am retras, Mara și cu mine, în apartamentul lui Făt Frumos. În fața bibliotecii, cu mâinile în șold, mi-am scrutat cărțile. Am scos Heidegger, Sapolsky, Forster, Ibanez, Lucian Boia și un Manual de Cameron Diaz. Înainte să trag ușa după mine, mi-am verificat cremele de față și numărul de cărți. Să mai iau?! Nici un gând să mai renunț la ceea ce aveam în brațe.

N-am mai trecut pe acasă de aproape o lună. Îmi lipsește biblioteca. Vizualizarea cărților mă liniștește. Nu pot să trăiesc într-o casă fără cărți. Imaginea lor mă urmărește fără întrerupere. Înțelegeți cum m-am trezit cu gândul la Peter Kien. De la obsesia pentru cărți, am rememorat un episod amuzant cu bunica Marei, mama tatălui ei.

Înainte de a povesti, pentru a înțelege anumite aspecte, o să vă notez o întâmplare din copilărie. Mama mea a fost desenator tehnic. Uneori mai lucra cu un arhitect. Într-o zi am venit de la școală. Domnul arhitect stătea în fața casei noastre. L-am poftit înăuntru. M-a refuzat. Iese mama ta imediat cu planurile. Am roșit în obraji și am fugit în camera mea. Eram suficient de mare să pricep anumite purtări. Domnul nu a intrat în casă în lipsa tatălui. Reputația a ținut un om afară. Mi s-a părut umilitor. Nu suport să țin pe cineva în ușă sau la poartă. Orice avem de discutat, o facem după ce s-a trecut pragul. Nu e nevoie să mă aprobați.

Într-o seară, bunica Marei a adus-o acasă. Am deschis ușa. Mara stătea în ușă. Bunica stătea jos în ușă. Locuim la etajul unu. Dialogul de jos în sus m-a sugrumat de emoție. Episodul cu domnul arhitect m-a năpădit. Am poftit-o în casă. După salut și prezentarea splendidului motan, bunica mi-a sugerat să tai biblioteca pentru a face loc unui pian pentru Mara. Mi s-a tăiat respirația. Să tai biblioteca?! Apărarea am rostit-o aproape nedeslușit. Ne-am luat la revedere, iar eu mi-am mângâiat cărțile.

A doua zi am reușit să sucesc perspectiva. După cinci ani de la despărțire, cinci minute au fost suficiente pentru ca bunica să-mi reorganizeze sufrageria. Am râs și i-am dat telefon tatălui Marei. Am râs împreună. Asta face ea, organizează. Am mai râs puțin și am închis. Omul și felul lui de a fi. N-am cugetat la asta. M-a speriat gândul pierderii unei părți din bibliotecă. Am amânat să meditez la. N-am făcut un proces de examinare. Iau oamenii așa cum sunt, dar nu fără a le arăta și cum sunt eu. De aici rezultă prezența mea conflictuală. Rămâne să-mi răspund dacă exist conflictual sau din când în când am o apariție conflictuală. Interogarea este o consecință a lecturii cărții Ființă și timp. Mă apropii de 200 de pagini. La un moment dat am avut impresia că am înțeles ceva. Merg înainte cu încredere.

Purtați o carte.

Foto: Bogdan Mosorescu

Condiționată financiar, mă împotrivesc de-o viață

De 2 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Fix cum m-am așteptat! Un grup select de 200 de persoane a citit articolul de ieri despre romanul O călătorie în India. Puțini aleg lectura sau recenzia unei cărți. Revin azi cu observații personale.

Aud și văd multe mesaje despre regăsirea de sine. Statul în casă e un prilej extraordinar pentru introspecție. Nu știu ce să zic. În general, nu prea știu ce să zic despre aceste zile. M-am trezit chestionându-mă despre libertate. Mă încăpățânez într-o rutină cu Mara. Citim, ne jucăm, ne uităm la film, ne întindem oasele cu pilates zilnic. Rutina mă plictisește, dar îmi dă un scop. Să umplu orele dintr-o zi fără să pic într-o descurajare primejdioasă. Cum să te regăsești într-o stare psihică alarmantă?

N-am fost liberă cu adevărat vreodată. Tatăl Marei mi-a zis că mereu fac ce vreau eu, cum vreau eu. Fără să-i dau dreptate, am vociferat, dar un răspuns nu am dat. Acum am un răspuns. N-am acționat simțindu-mă liberă. M-am împotrivit. Condiționată de tata, condiționată social, condiționată financiar, mi-am dezvoltat nesupunerea. Libertatea potrivește anumiți factori într-un puzzle. Lipsește un factor, imaginea de ansamblu se schimbă. Dacă ești frumos, cauți următoarea piesă de puzzle. Dacă nu ești frumos, adaugi piese. Imaginea de ansamblu se mărește. Dacă nu ești frumos, îți dezvolți simțul umorului.

Cel mai mult am fost condiționată financiar. De tata la început. Mergi sau nu mergi la facultate. De mine depinde. Fără liberul arbitru, m-am dezvoltat ganglionar, pe lângă. N-am experimentat libertatea, am cultivat încăpățânarea. Nu m-am lipsit de banii tatălui, dar i-am retras afecțiunea fiicei. De la relația cu tata, în relația cu bărbații n-am fost mai brează.

Pe tatăl Marei l-am cunoscut în facultate. Mi-am păstrat starea ganglionară. Ignorând mezalianța, condiția finaciară superioară a lui, m-am purtat firesc. Nu am considerat că mi se cuvine viața luxoasă, am luat-o de-a gata. Când a apărut Mara, mi-am dat în petec. Am refuzat condiționarea și controlul. N-am făcut ce am vrut eu, cum am vrut eu. M-am împotrivit cu numeroase consecințe. Nu m-am lipsit de bani, dar mi-am retras afecțiunea.

Cum ar fi fost viața mea dacă m-aș fi simțit cu adevărat liberă? Să fiu curajoasă. Să refuz. Să anulez condiționările financiare. N-am de unde să știu. O să pariez pe mine în viitor. O să las frica să mă doboare. Ca să urc apoi. Când ești jos, poți doar să urci. Făt Frumos zice că am citit degeaba atâtea cărți. Dețin informații și nu le aranjez în favoarea mea. Să funcționeze cu beneficii pentru mine. Fără să-i dau dreptate, am vociferat. Asta fac eu. Mă împotrivesc de o viață.

Zilele astea nu pot să nu mă întreb. Cum ar fi fost să mă simt liberă?

Presupun că azi o să fim mai mulți la lectura articolului. Numărul contează la bloguri. Numărul se materializează în facturi. Facturile lipsesc. Stau pe canapea și scriu.

Plec de pe canapea să dau cu aspiratorul. Va urma.

Foto: Bogdan Mosorescu

Când deosebim necesitățile de mofturi. Chiar când doamna e mult mai urâtă decât domnul?

De 1 apr., 2020 0 Colaborari , , , ,

Zilele astea sunt numai bune să vă reamintesc de partenerul prețios al blogului, Târgul Cărții. Ultima dată când am ajuns la București, am revenit cu câteva titluri remarcabile din literatură. Am citit o carte din cele cinci cumpărate. Este vorba despre O călătorie în India de E.M. Forster. Am văzut și filmul. O adaptare satisfăcătoare. Azi o să vă povestesc despre carte.

Romanul, O călătorie în India, este o carte care aduce la cunoștință consecințele principiului superiorității rasiale. Doctorul Aziz, un personaj însemnat, este arestat în urma unei acuzații aduse de o tânără domnișoară englezoaică. Un scenariu aparent banal din cauza frecvenței subiectului. Arestarea doctorului are însă implicații social-politice.

Doamna Moore și domnișoara Quested călătoresc la Chandrapore. Raționamentul britanic întâlnește exotismul și poezia Orientului. E.M. Forster s-a bazat pe propria experiență. În anul 1912 a luat contact cu poporul indian într-un rezidențiat temporar. Fiul doamnei Moore, Ronny, este și pretendentul Adelei Quested. Femeile insistă să cunoască India. Adunarea de la club le dezorientează. Dușmănia și neîncrederea reciprocă dintre englezi și indieni e evidentă. Încearcă să arunce o punte între cele două culturi și acceptă o invitație la peșterile Marabar. Doctorul Aziz și-a luat angajamentul, susținut de Fielding, directorul colegiului și prieten, să conecteze rațiunea și pasiunea, mintea și inima.

Deplasarea la peșterile Marabar otrăvește și mai mult relațiile dintre englezi și indieni. O întâmplare misterioasă duce la procesul intentat doctorului Aziz. Procesul este descris cu umor, dar e presărat de mentalități. Rasele cu pielea mai închisă la culoare sunt atrase fizic de cele albe, dar nu și viceversa. Chiar când doamna e mult mai urâtă decât domnul?

Deznodământul e neașteptat ca și începutul. Adela Quested își retrage acuzația împotriva indianului Aziz. Romanul este bogat în idei. Eșecul raționalismului și umanismului apusean de a înțelege filozofia mistică budistă. India provoacă interogări personale caracterelor europene. Șovinișmul și ipocrizia ies la suprafață. Zeci de detalii de viață, aparent ridicole, devin însemnate când deosebim necesitățile de mofturi.

Am terminat ce am avut de spus despre carte. O găsesc extraordinară pentru aceste zile petrecute în izolare. Toată lumea vorbește despre sine, de regăsire, de apropiere. Până la urmă lecturile mele chiar se potrivesc. Mă refer la O călătorie în India și Ființă și timp. Puteți comanda pe Târgul Cărții, un partener care nu m-a dezamăgit niciodată.

Foto: Bogdan Mosorescu

Textele acestor zile. Plânge copilul că nu vrea să citească Iliada. Pe Roblox e update

De 31 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Azi m-aș fi plimbat cu Mara prin Londra dacă. Dacă n-ar fi venit peste noi o boală nouă. E selecția naturală. Aveam de gând să luăm trenul din Londra și să călătorim la Down. Înainte de a vizita casa lui Darwin de la Down, ne-am fi delectat cu o seară de balet la Royal Opera House. Dacă.

Nu-mi plâng de milă. De fapt îmi plâng în fiecare seară. Îmi enumăr eșecurile. Pierd rândul. Adorm. Mă trezesc cu inima bătând tare. O să încerc niște gogoși cu lingura. Soră mea are o rețetă numai bună pentru o gospodină ratată ca mine. Mă mișc cu Mara la pilates și la o întindere, poziția copilului, îmi ling o lacrimă.

Ne-am distrat zilele astea. Am râs mai mult ca de obicei. Nu mă întrebați de ce. Utilitatea de a citi Ființă și timp nu am descoperit-o. Cu excepția satisfacției personale. Ce ai făcut în izolare? Îmi imaginez un dialog. Am citit Ființă și timp. Ce ai învățat? Un cuvânt sigur am învățat. Dasein. Ființarea poate fi întâlnită și se poate arăta în ființa sa ca ființare care a fost descoperită.

Ce ai făcut în viața ta? Viața pe care o iei ca pe ceva de la sine înțeles. Am ridicat o casă. Mi-am întemeiat o familie. Mi-am cumpărat o mașină, un ceas, o geantă, pantofi. Mda! Da! Am citit cărți considerate extrem de dificile. Să nu mai zic plictisitoare! Asta aș răspunde eu. La discuții despre copii mi se schimonosește chipul. Când aud mamele turnându-și personalitatea într-o unică direcție. A fi mamă! Fleoșc! Un trup tânăr și sănătos înnoiește ușor specia. Educația ne dă peste cap. Când plânge copilul că nu vrea să citească Iliada. Că pe Roblox e update.

După Cântul III din Iliada, Mara povestește. Afrodita a zis cu cuvinte mușcătoare. Subliniază mușcătoare. Ieri a subliniat același cuvânt. Bărbații s-au luptat întotdeauna pentru femei. Zâmbesc cu colțul gurii. De ce zâmbești, mama?! Gândesc: Uite ce i-a atras ei atenția! Verbalizez: Îți cam place cartea. Nu ești prostovană. Nu sunt, dar tot mă străduiesc mult să înțeleg.

La Londra, cu Mara de mână, am fi pășit cu emoții la casa lui Freud. M-aș fi simțit ca atunci când am dus-o prima dată acasă la Severin. Sau prima dată pe dealurile unde mergeam cu caprele. Sau prima dată la Dunăre. Nu sunt la Londra. Sunt acasă, pe canapea și scriu un text neinspirat.

Mă întreb dacă o să recitesc peste ani textele acestor zile. Dacă o să pot desprinde dintre rânduri frământarea, dacă. O să încerc gogoșile cu lingura.

Foto: Bogdan Mosorescu

Ulise pe Gheorghe Lazăr. Reîntoarcerea acasă de la dm

De 29 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Încep să mă afund în trecut. Zilele petrecute în izolare nu-mi priesc. În vis devin tot mai ciudată. Azi noapte am salutat un om care stătea în poartă. Nu l-am cunoscut niciodată pe acel om. Treceam pe lângă casa lui în drumul meu spre fântână. Salutam. Așa m-au educat părinții. Saluți indiferent de simpatiile sau antipatiile noastre. Omul de azi noapte nu le era nici simpatic, nici antipatic. Locuiam cu toții în același cartier. De ce l-am visat?! M-am interogat întreaga zi.

Mergeam pe Gheorghe Lazăr cu Mara. Am dat capul pe spate să miros pomii înfloriți. Primăvara a venit. Cine o miroase? Un drum la drogheria dm pentru un sirop de arțar, pentru o ustensilă să-mi curăț eu unghiile m-a transformat în Ulise. Mara mă întreba în urechea stângă dacă îmi place mai mult Hector sau Paris. A început să citească Iliada, iar azi ne-am uitat la Troia. O zi obișnuită la Timișoara, 29 martie 2020, în care m-am plimbat pe stradă cu importanța reîntoarcerii acasă a lui Ulise. De ce l-am visat pe acel om? Până îmi vine vreo idee fantastică, cum i-a venit lui Ulise, mă refer la calul de lemn, mă reîntorc la Mara.

Mara se află de trei săptămâni acasă. Nu seamănă deloc cu vacanța de vară. Aduce incredibil de bine cu primii doi ani de viață. În acei ani totul era despre Mara. Din prima zi de grădiniță, a reînceput să fie iar vorba și despre mine. Ființa mea e din nou suspendată. Spăl vase de trei ori pe zi minim. În acest timp comentez și îmi explic relația cu Mara.

Îmi doresc o relație cu Mara adultă. Pentru asta muncesc. În prezent ies mereu pe locul doi. Tata e prietenul ei. Mama este. La o discuție susținută cu strășnicie de amândouă, am lăsat să ne acopere tăcerea. Cu mine nu e bună niciodată tăcerea. Mara are zece ani și răspunde. E obraznică. Ar zice unii. Mara, ești lipsit de bun simț. Ba tu ești lipsită de bun simț. Mara, dă-mi te rog. Dar tu de ce nu poți?! După un minut de tăcere am toată atenția ei. Eu sunt mama. Tu ești copilul. Eu reprezint adultul. Tu reprezinți copilul. Eu am grijă de tine. Eu te duc la școală. Eu spăl. Eu gătesc. Eu prepar clătitele. Eu decid pentru tine. Astea nu ți se cuvin. Fac totul cu drag și plăcere în cea mai mare parte a timpului. Dar. Aș putea să nu le mai fac. Sau aș putea să fac doar necesarul. Înainte să fiu prietena ta, sunt mama ta. Ține minte.

Ține minte o zi. Apoi o luăm de la capăt. Nu am un copil considerat cuminte. Nu a stat unde am pus-o. Nu stă unde îi zic. A urlat și urlă. A stricat și strică. Mă bucur. Nu e ușor cu un asemenea copil, dar mă bucur. Cresc un copil care să gândească pentru el. Să decidă pentru el. Nu-mi zici tu, mama, să gândesc pentru mine? Acum de ce mă corectezi?! Copiilor, în loc să le arătăm la ce nu sunt buni, mai bine îi direcționăm spre scânteia lor. Toți o au, iar părinții și profesorii o ignoră până o sting.

Doi Ulise au trecut azi pe Gheorghe Lazăr. De la dm până la bloc n-am luptat cu ciclopi. N-am înfruntat furtuni. Ne-am holbat fără reacție la mână întinsă a unui domn spre capul Marei. Reîntoarse acasă, în loc de pețitori, am ucis microbi. Până am terminat de scris, am scos musacaua de la cuptor. Lângă blocul nostru sunt Smurd-ul, 2 echipaje de poliție și o mașină oprită.

Să râdem înainte de toate. Spuneți un banc.

Banc: În caz că ești contaminat, înghite un kilogram de porumb de floricele. Nu ajută la nimic, dar măcar la crematoriu o să faci spectacol. Am râs mult și bine.

Foto: Bogdan Mosorescu

Preoții din secta facebook

De 27 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

O neputință, o furie sau o ciudă nu-mi permit să împărtășesc mesajul optimist Totul va fi bine. Așa sunt eu. Sunt sau am devenit. Nu mi-e clar. Am amintiri cu mine copil cu aceeași atitudine. Să nu zic ca majoritatea. Să nu acționez. De ce? M-am chestionat de-a lungul anilor. N-am un răspuns. În continuare îmi ignor imperfecțiunile morale. Iubirea de sine mă susține. Nu ești lașă, ai un copil de crescut. Nu ai o gândire eșuată, ai o lene năprasnică. În secunda următoare mă ridic în slăvi. Singură îmi sărut umărul și genunchiul. Singură mă îmbăt în victorii personale. Nu poți să le ai pe toate! Nu poți.

Când eram copil, mergeam cu tata pe stadion. M-au frapat, de la primele participări, comentariile spectatorilor. Indicațiile urlate din plămâni pentru fotbaliști. Înjurăturile scuipate pentru aceiași fotbaliști. Ce te uiți așa la mine? Ioane, spune-i la asta mică să nu se mai holbeze la mine. Mă holbam. Descriam o stare de uluire. N-am îndrăznit să întreb nici un ipochimen de ce înjură sau de unde poate el să știe cum e pe teren.

Am un blog de 13 ani și o pagină de facebook de vreo 10. Nu mă mai mir când citesc comentariile înțelepților de pe facebook. În zilele acestea, pe afară bântuie covid 19, toți dau indicații. Despre ordonanțe. Despre teste. Cum să se procedeze. La toți intră persoanele din lista mea de prieteni. Nici unul nu ocupă o funcție în guvern. Nici unul nu are putere de decizie. La fel ca pe stadion, mă întreb: De unde știe acest Nici unul cum este cu adevărat să iei decizii pentru o țară?

Exprimarea opiniilor nu mă deranjează. Mai mult mă deranjează ceea ce simt. Disprețuiesc, pe nedrept, preoții din secta facebook. Iau decizii pentru Mara. Mi-e atât de greu uneori să mă împac cu responsabilitatea de a hotărî pentru persoana ei. Dacă mâine aș fi în situația de a alege în locul celor douăzeci de mii de locuitori? Atunci? Până la urmă nici decizia nu e greu de luat, ci ceea ce urmează. Să te împaci cu.

Să fii doctor. Să te împaci cu lipsa de echipament. Cu rapiditatea de a lua decizii. Cu capabilitatea de a diagnostica. Cu faptul cunoscut că omul greșește. Să fii polițist. Să fii vânzător la supermarket. Prietena mea polițist stă în stradă cu o pereche de mănuși și o mască în timpul programului de lucru. Un preot din secta facebook i se adresează condescendent. Să nu-i atingă lui actele când are o singură pereche de mănuși la opt ore. O singură pereche de mănuși o protejează să se întoarcă sănătoasă la cei doi copii ai ei.

Preotul din secta facebook are opinii, se miră și știe mai bine, dar. Dar el nu are putere de decizie. Dacă ar avea. Dacă ai avea, cum ai proceda dragă preot din secta facebook?

Nu pot să scap de sentimentul inutilității. Nu pot să-i cer Marei să deseneze un curcubeu cu mesajul Totul va fi bine. O neputință, o furie, o ciudă nu-mi permit.

O să fie. O să fie cumva. Habar n-am cum.

Foto: Bogdan Mosorescu

Făt Frumos și Cosânzeana. Test de suportabilitate la rău

De 25 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Ce se mai poate întâmpla într-un apartament în care trăiesc cinci suflete? În această perioadă am părăsit propriul apartament și am venit, cu motan și copil, la Făt Frumos. Ne dorim cu ardoare conviețuirea în condiții de stres. Ne testăm suportabilitatea. Au trăit odată trei persoane și două pisici într-un apartament la etajul șapte.

Motan nu s-a simțit prea bine. A consumat florile culese de Mara de la pădure. Eu am terminat Introducerea de la Ființă și timp de Heidegger. Mara a miorlăit puțin într-un spectacol fără spectacol. Nu-mi place matematica, mama, nu-mi place! Am luat-o în brațe, am lipit-o de mine și am mângâiat-o pe spate. Matematica o să te facă o perioadă să plângi. Ăsta e doar începutul. Îmi pare rău. Azi am gătit pentru prima oară supă cu găluște. Mi-a ieșit extraordinar. Asta dacă nu cumva și gustul s-a schimbat în izolare.

Curățam legumele și mă gândeam la Aziz. L-am lăsat în peșterile Marabar cu domnișoara Quested. Asta este beletristica de calitate. Ți se bagă pe sub piele. Nu te mai poți desprinde din poveste. Citesc, pe lângă Ființă și timp, O călătorie în India de E.M. Forster. Ființă și timp mă provoacă pe mine să plâng. Scopul lucrării este elaborarea fundamentală a întrebării privitoare la ființă. Eu dacă o să plâng, o s-o fac cu spectacol. Mă pun live pe facebook. Să afle lumea întreagă ce face cartea din mine! Ce face cartea din mine când nu gătesc sau trebăluiesc.

Avem un program fix, dar lejer. Ne trezim când vrem noi. Pare că vrem la șapte dimineața. Mara își face temele. Eu îmi beau ceaiul și citesc. Trebuie să-i amintesc Marei să scape de pijamale și să spele pe dinți. De ce? Pentru că. După teme alergă, dar nu e nevoie, la tabletă să se joace Roblox. Trebuie să o strig să vină la mine cu Enciclopedia pentru copii. De ce? Pentru că. Citește apoi Zoe la zoo și sintetizează într-o respirație și într-o frază cele cinci pagini. Desenează. Ne jucăm Squadro cel mai des. Aleargă la tabletă. La masă întotdeauna mă roagă s-o aștept. O aștept când nu intru vijelios în cameră și pun mâna pe tabletă. Înainte de cină facem pilates. De ce? Pentru că. Vizionăm filme care o plictisesc în general. Azi am pregătit Black Beauty. Ieri ne-am apropiat capetele pentru Notre Dame de Paris.

Suntem fericiți și nu știm. Pisicile dorm. Mara desenează. Făt Frumos privește pe geam. Eu manifest o ciudă. Câștig sau nu lecturându-l pe Heidegger? Gândirea îmi eșuează. Văd. Simt. E miercuri azi? Întreabă Făt Frumos. Dau din umeri. Nu știu. Cine mai știe?!

Foto: Mile Sepetan

Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. Ciuma, tifosul, holera

De 23 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

S-au dat două ordonanțe de urgență. Ca reacție, oamenii au năvălit în supermarketuri. După prima ordonanță de urgență, am plâns. Mi-am imaginat un scurt și intens episod în care m-aș infecta. De la a doua ordonanță de urgență dorm prost și visez excesiv de subtil. Nu mai înțeleg nimic. Dacă o să mă infectez? Dacă pică drobul de sare?

Dacă pică, iar timpul nu e capabil să înțeleagă necesitatea mea de a face un plan pentru Mara? În loc de testament, părinții ar putea să se apuce să conceapă un proiect cu anticipare. M-am referit la timp ca la o ființă. Reacție când citești în aceste vremuri Heidegger. Dacă pică, iar febra sau autoritățile nu mă lasă să iau cărți cu mine?

Sunt mai bine decât par în scris. Acaparată de atacul unei boli necunoscute modernității, de oale, mop, aspirator și activități cu Mara, rar deschid blogul. Îmi frământ mințile când spăl vase și noaptea când fuge somnul de mine. Mă ferchezuiesc degeaba seara. În sfârșit am folosit Foreo cu regularitate. Odihna nu mă consideră o gazdă bună. Cu ochii în tavan, mi-am ordonat părerile.

Suntem forțați să conviețuim în același spațiu zi și noapte. Oare ce stări experimentează acele cupluri care nu-și amintesc un ultim concediu în doi? E o vreme pentru afirmare. Muncă voluntară. Hărțuire online. E o situație care împacă varza și capra. Pro vaccin. Contra vaccin. Mai ține cineva să aibă dreptate?! Respecți autoritățile. Scuipi autoritățile.

Azi noapte, patrulele de poliție se țineau după mașini pe Gheorghe Lazăr. De la etajul 7, privind în jos, aveam impresia că urmăresc personajele Marei din Roblox. Enunțul patetic al polițiștilor m-au asigurat de nivelul de realitate. Pentru sănătatea dumneavoastră, rămâneți în case! M-am retras în pat. Ce o să iasă din mine zilele astea? Ce o să iasă din Făt Frumos zilele astea? Să scriu devine tot mai greu. Dorm prost. Mă trezesc speriată. Verific fruntea. Duc mâna la gât. Mă doare? Nu mă doare? De ce mă doare?! Nu mă doare.

Ce bine e să cunoști istorie! Stau uneori cu mâna la falcă și privesc în stradă. Ne confruntăm cu un virus nou. Reacțiile oamenilor însă nu sunt nemaiîntâlnite. Sunt necunoscute. Scoteți cărțile de istorie din biblioteci. Descărcați pdf-uri. Citiți. Ciuma. Tifosul. Holera. O să vă regăsiți în purtările exagerate. Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. El se poartă ca acum 2,5 milioane de ani. Exact! Și atunci se manifesta cu iritare față de dictatele societății.

La toți ne este greu în același timp. Ca întotdeauna, educația face diferența.

Foto: Bogdan Mosorescu