Exist conflictual sau am o prezență conflictuală?

Ați auzit de Peter Kien? Peter Kien este un personaj dintr-un roman de Elias Canetti. Stați, nu plecați! Nu o să urmeze o altă recenzie. Mi-am amintit de Peter Kien din cauza situației: izolarea în casă. Romanul, Orbirea, l-am citit pe holul spitalului AKH din Viena. O altă situație excepțională, dar personală.

Când s-a dat prima ordonanță, primul meu gând s-a îndreptat spre bibliotecă. Te aici asocierea cu Peter Kien. Obsesia mea pentru cărți a crescut, dar încă nu sunt în punctul să-i dau foc. Peter Kien a făcut-o. Ne-am retras, Mara și cu mine, în apartamentul lui Făt Frumos. În fața bibliotecii, cu mâinile în șold, mi-am scrutat cărțile. Am scos Heidegger, Sapolsky, Forster, Ibanez, Lucian Boia și un Manual de Cameron Diaz. Înainte să trag ușa după mine, mi-am verificat cremele de față și numărul de cărți. Să mai iau?! Nici un gând să mai renunț la ceea ce aveam în brațe.

N-am mai trecut pe acasă de aproape o lună. Îmi lipsește biblioteca. Vizualizarea cărților mă liniștește. Nu pot să trăiesc într-o casă fără cărți. Imaginea lor mă urmărește fără întrerupere. Înțelegeți cum m-am trezit cu gândul la Peter Kien. De la obsesia pentru cărți, am rememorat un episod amuzant cu bunica Marei, mama tatălui ei.

Înainte de a povesti, pentru a înțelege anumite aspecte, o să vă notez o întâmplare din copilărie. Mama mea a fost desenator tehnic. Uneori mai lucra cu un arhitect. Într-o zi am venit de la școală. Domnul arhitect stătea în fața casei noastre. L-am poftit înăuntru. M-a refuzat. Iese mama ta imediat cu planurile. Am roșit în obraji și am fugit în camera mea. Eram suficient de mare să pricep anumite purtări. Domnul nu a intrat în casă în lipsa tatălui. Reputația a ținut un om afară. Mi s-a părut umilitor. Nu suport să țin pe cineva în ușă sau la poartă. Orice avem de discutat, o facem după ce s-a trecut pragul. Nu e nevoie să mă aprobați.

Într-o seară, bunica Marei a adus-o acasă. Am deschis ușa. Mara stătea în ușă. Bunica stătea jos în ușă. Locuim la etajul unu. Dialogul de jos în sus m-a sugrumat de emoție. Episodul cu domnul arhitect m-a năpădit. Am poftit-o în casă. După salut și prezentarea splendidului motan, bunica mi-a sugerat să tai biblioteca pentru a face loc unui pian pentru Mara. Mi s-a tăiat respirația. Să tai biblioteca?! Apărarea am rostit-o aproape nedeslușit. Ne-am luat la revedere, iar eu mi-am mângâiat cărțile.

A doua zi am reușit să sucesc perspectiva. După cinci ani de la despărțire, cinci minute au fost suficiente pentru ca bunica să-mi reorganizeze sufrageria. Am râs și i-am dat telefon tatălui Marei. Am râs împreună. Asta face ea, organizează. Am mai râs puțin și am închis. Omul și felul lui de a fi. N-am cugetat la asta. M-a speriat gândul pierderii unei părți din bibliotecă. Am amânat să meditez la. N-am făcut un proces de examinare. Iau oamenii așa cum sunt, dar nu fără a le arăta și cum sunt eu. De aici rezultă prezența mea conflictuală. Rămâne să-mi răspund dacă exist conflictual sau din când în când am o apariție conflictuală. Interogarea este o consecință a lecturii cărții Ființă și timp. Mă apropii de 200 de pagini. La un moment dat am avut impresia că am înțeles ceva. Merg înainte cu încredere.

Purtați o carte.

Foto: Bogdan Mosorescu

Condiționată financiar, mă împotrivesc de-o viață

Fix cum m-am așteptat! Un grup select de 200 de persoane a citit articolul de ieri despre romanul O călătorie în India. Puțini aleg lectura sau recenzia unei cărți. Revin azi cu observații personale.

Aud și văd multe mesaje despre regăsirea de sine. Statul în casă e un prilej extraordinar pentru introspecție. Nu știu ce să zic. În general, nu prea știu ce să zic despre aceste zile. M-am trezit chestionându-mă despre libertate. Mă încăpățânez într-o rutină cu Mara. Citim, ne jucăm, ne uităm la film, ne întindem oasele cu pilates zilnic. Rutina mă plictisește, dar îmi dă un scop. Să umplu orele dintr-o zi fără să pic într-o descurajare primejdioasă. Cum să te regăsești într-o stare psihică alarmantă?

N-am fost liberă cu adevărat vreodată. Tatăl Marei mi-a zis că mereu fac ce vreau eu, cum vreau eu. Fără să-i dau dreptate, am vociferat, dar un răspuns nu am dat. Acum am un răspuns. N-am acționat simțindu-mă liberă. M-am împotrivit. Condiționată de tata, condiționată social, condiționată financiar, mi-am dezvoltat nesupunerea. Libertatea potrivește anumiți factori într-un puzzle. Lipsește un factor, imaginea de ansamblu se schimbă. Dacă ești frumos, cauți următoarea piesă de puzzle. Dacă nu ești frumos, adaugi piese. Imaginea de ansamblu se mărește. Dacă nu ești frumos, îți dezvolți simțul umorului.

Cel mai mult am fost condiționată financiar. De tata la început. Mergi sau nu mergi la facultate. De mine depinde. Fără liberul arbitru, m-am dezvoltat ganglionar, pe lângă. N-am experimentat libertatea, am cultivat încăpățânarea. Nu m-am lipsit de banii tatălui, dar i-am retras afecțiunea fiicei. De la relația cu tata, în relația cu bărbații n-am fost mai brează.

Pe tatăl Marei l-am cunoscut în facultate. Mi-am păstrat starea ganglionară. Ignorând mezalianța, condiția finaciară superioară a lui, m-am purtat firesc. Nu am considerat că mi se cuvine viața luxoasă, am luat-o de-a gata. Când a apărut Mara, mi-am dat în petec. Am refuzat condiționarea și controlul. N-am făcut ce am vrut eu, cum am vrut eu. M-am împotrivit cu numeroase consecințe. Nu m-am lipsit de bani, dar mi-am retras afecțiunea.

Cum ar fi fost viața mea dacă m-aș fi simțit cu adevărat liberă? Să fiu curajoasă. Să refuz. Să anulez condiționările financiare. N-am de unde să știu. O să pariez pe mine în viitor. O să las frica să mă doboare. Ca să urc apoi. Când ești jos, poți doar să urci. Făt Frumos zice că am citit degeaba atâtea cărți. Dețin informații și nu le aranjez în favoarea mea. Să funcționeze cu beneficii pentru mine. Fără să-i dau dreptate, am vociferat. Asta fac eu. Mă împotrivesc de o viață.

Zilele astea nu pot să nu mă întreb. Cum ar fi fost să mă simt liberă?

Presupun că azi o să fim mai mulți la lectura articolului. Numărul contează la bloguri. Numărul se materializează în facturi. Facturile lipsesc. Stau pe canapea și scriu.

Plec de pe canapea să dau cu aspiratorul. Va urma.

Foto: Bogdan Mosorescu

Textele acestor zile. Plânge copilul că nu vrea să citească Iliada. Pe Roblox e update

Azi m-aș fi plimbat cu Mara prin Londra dacă. Dacă n-ar fi venit peste noi o boală nouă. E selecția naturală. Aveam de gând să luăm trenul din Londra și să călătorim la Down. Înainte de a vizita casa lui Darwin de la Down, ne-am fi delectat cu o seară de balet la Royal Opera House. Dacă.

Nu-mi plâng de milă. De fapt îmi plâng în fiecare seară. Îmi enumăr eșecurile. Pierd rândul. Adorm. Mă trezesc cu inima bătând tare. O să încerc niște gogoși cu lingura. Soră mea are o rețetă numai bună pentru o gospodină ratată ca mine. Mă mișc cu Mara la pilates și la o întindere, poziția copilului, îmi ling o lacrimă.

Ne-am distrat zilele astea. Am râs mai mult ca de obicei. Nu mă întrebați de ce. Utilitatea de a citi Ființă și timp nu am descoperit-o. Cu excepția satisfacției personale. Ce ai făcut în izolare? Îmi imaginez un dialog. Am citit Ființă și timp. Ce ai învățat? Un cuvânt sigur am învățat. Dasein. Ființarea poate fi întâlnită și se poate arăta în ființa sa ca ființare care a fost descoperită.

Ce ai făcut în viața ta? Viața pe care o iei ca pe ceva de la sine înțeles. Am ridicat o casă. Mi-am întemeiat o familie. Mi-am cumpărat o mașină, un ceas, o geantă, pantofi. Mda! Da! Am citit cărți considerate extrem de dificile. Să nu mai zic plictisitoare! Asta aș răspunde eu. La discuții despre copii mi se schimonosește chipul. Când aud mamele turnându-și personalitatea într-o unică direcție. A fi mamă! Fleoșc! Un trup tânăr și sănătos înnoiește ușor specia. Educația ne dă peste cap. Când plânge copilul că nu vrea să citească Iliada. Că pe Roblox e update.

După Cântul III din Iliada, Mara povestește. Afrodita a zis cu cuvinte mușcătoare. Subliniază mușcătoare. Ieri a subliniat același cuvânt. Bărbații s-au luptat întotdeauna pentru femei. Zâmbesc cu colțul gurii. De ce zâmbești, mama?! Gândesc: Uite ce i-a atras ei atenția! Verbalizez: Îți cam place cartea. Nu ești prostovană. Nu sunt, dar tot mă străduiesc mult să înțeleg.

La Londra, cu Mara de mână, am fi pășit cu emoții la casa lui Freud. M-aș fi simțit ca atunci când am dus-o prima dată acasă la Severin. Sau prima dată pe dealurile unde mergeam cu caprele. Sau prima dată la Dunăre. Nu sunt la Londra. Sunt acasă, pe canapea și scriu un text neinspirat.

Mă întreb dacă o să recitesc peste ani textele acestor zile. Dacă o să pot desprinde dintre rânduri frământarea, dacă. O să încerc gogoșile cu lingura.

Foto: Bogdan Mosorescu

Ulise pe Gheorghe Lazăr. Reîntoarcerea acasă de la dm

Încep să mă afund în trecut. Zilele petrecute în izolare nu-mi priesc. În vis devin tot mai ciudată. Azi noapte am salutat un om care stătea în poartă. Nu l-am cunoscut niciodată pe acel om. Treceam pe lângă casa lui în drumul meu spre fântână. Salutam. Așa m-au educat părinții. Saluți indiferent de simpatiile sau antipatiile noastre. Omul de azi noapte nu le era nici simpatic, nici antipatic. Locuiam cu toții în același cartier. De ce l-am visat?! M-am interogat întreaga zi.

Mergeam pe Gheorghe Lazăr cu Mara. Am dat capul pe spate să miros pomii înfloriți. Primăvara a venit. Cine o miroase? Un drum la drogheria dm pentru un sirop de arțar, pentru o ustensilă să-mi curăț eu unghiile m-a transformat în Ulise. Mara mă întreba în urechea stângă dacă îmi place mai mult Hector sau Paris. A început să citească Iliada, iar azi ne-am uitat la Troia. O zi obișnuită la Timișoara, 29 martie 2020, în care m-am plimbat pe stradă cu importanța reîntoarcerii acasă a lui Ulise. De ce l-am visat pe acel om? Până îmi vine vreo idee fantastică, cum i-a venit lui Ulise, mă refer la calul de lemn, mă reîntorc la Mara.

Mara se află de trei săptămâni acasă. Nu seamănă deloc cu vacanța de vară. Aduce incredibil de bine cu primii doi ani de viață. În acei ani totul era despre Mara. Din prima zi de grădiniță, a reînceput să fie iar vorba și despre mine. Ființa mea e din nou suspendată. Spăl vase de trei ori pe zi minim. În acest timp comentez și îmi explic relația cu Mara.

Îmi doresc o relație cu Mara adultă. Pentru asta muncesc. În prezent ies mereu pe locul doi. Tata e prietenul ei. Mama este. La o discuție susținută cu strășnicie de amândouă, am lăsat să ne acopere tăcerea. Cu mine nu e bună niciodată tăcerea. Mara are zece ani și răspunde. E obraznică. Ar zice unii. Mara, ești lipsit de bun simț. Ba tu ești lipsită de bun simț. Mara, dă-mi te rog. Dar tu de ce nu poți?! După un minut de tăcere am toată atenția ei. Eu sunt mama. Tu ești copilul. Eu reprezint adultul. Tu reprezinți copilul. Eu am grijă de tine. Eu te duc la școală. Eu spăl. Eu gătesc. Eu prepar clătitele. Eu decid pentru tine. Astea nu ți se cuvin. Fac totul cu drag și plăcere în cea mai mare parte a timpului. Dar. Aș putea să nu le mai fac. Sau aș putea să fac doar necesarul. Înainte să fiu prietena ta, sunt mama ta. Ține minte.

Ține minte o zi. Apoi o luăm de la capăt. Nu am un copil considerat cuminte. Nu a stat unde am pus-o. Nu stă unde îi zic. A urlat și urlă. A stricat și strică. Mă bucur. Nu e ușor cu un asemenea copil, dar mă bucur. Cresc un copil care să gândească pentru el. Să decidă pentru el. Nu-mi zici tu, mama, să gândesc pentru mine? Acum de ce mă corectezi?! Copiilor, în loc să le arătăm la ce nu sunt buni, mai bine îi direcționăm spre scânteia lor. Toți o au, iar părinții și profesorii o ignoră până o sting.

Doi Ulise au trecut azi pe Gheorghe Lazăr. De la dm până la bloc n-am luptat cu ciclopi. N-am înfruntat furtuni. Ne-am holbat fără reacție la mână întinsă a unui domn spre capul Marei. Reîntoarse acasă, în loc de pețitori, am ucis microbi. Până am terminat de scris, am scos musacaua de la cuptor. Lângă blocul nostru sunt Smurd-ul, 2 echipaje de poliție și o mașină oprită.

Să râdem înainte de toate. Spuneți un banc.

Banc: În caz că ești contaminat, înghite un kilogram de porumb de floricele. Nu ajută la nimic, dar măcar la crematoriu o să faci spectacol. Am râs mult și bine.

Foto: Bogdan Mosorescu

Preoții din secta facebook

O neputință, o furie sau o ciudă nu-mi permit să împărtășesc mesajul optimist Totul va fi bine. Așa sunt eu. Sunt sau am devenit. Nu mi-e clar. Am amintiri cu mine copil cu aceeași atitudine. Să nu zic ca majoritatea. Să nu acționez. De ce? M-am chestionat de-a lungul anilor. N-am un răspuns. În continuare îmi ignor imperfecțiunile morale. Iubirea de sine mă susține. Nu ești lașă, ai un copil de crescut. Nu ai o gândire eșuată, ai o lene năprasnică. În secunda următoare mă ridic în slăvi. Singură îmi sărut umărul și genunchiul. Singură mă îmbăt în victorii personale. Nu poți să le ai pe toate! Nu poți.

Când eram copil, mergeam cu tata pe stadion. M-au frapat, de la primele participări, comentariile spectatorilor. Indicațiile urlate din plămâni pentru fotbaliști. Înjurăturile scuipate pentru aceiași fotbaliști. Ce te uiți așa la mine? Ioane, spune-i la asta mică să nu se mai holbeze la mine. Mă holbam. Descriam o stare de uluire. N-am îndrăznit să întreb nici un ipochimen de ce înjură sau de unde poate el să știe cum e pe teren.

Am un blog de 13 ani și o pagină de facebook de vreo 10. Nu mă mai mir când citesc comentariile înțelepților de pe facebook. În zilele acestea, pe afară bântuie covid 19, toți dau indicații. Despre ordonanțe. Despre teste. Cum să se procedeze. La toți intră persoanele din lista mea de prieteni. Nici unul nu ocupă o funcție în guvern. Nici unul nu are putere de decizie. La fel ca pe stadion, mă întreb: De unde știe acest Nici unul cum este cu adevărat să iei decizii pentru o țară?

Exprimarea opiniilor nu mă deranjează. Mai mult mă deranjează ceea ce simt. Disprețuiesc, pe nedrept, preoții din secta facebook. Iau decizii pentru Mara. Mi-e atât de greu uneori să mă împac cu responsabilitatea de a hotărî pentru persoana ei. Dacă mâine aș fi în situația de a alege în locul celor douăzeci de mii de locuitori? Atunci? Până la urmă nici decizia nu e greu de luat, ci ceea ce urmează. Să te împaci cu.

Să fii doctor. Să te împaci cu lipsa de echipament. Cu rapiditatea de a lua decizii. Cu capabilitatea de a diagnostica. Cu faptul cunoscut că omul greșește. Să fii polițist. Să fii vânzător la supermarket. Prietena mea polițist stă în stradă cu o pereche de mănuși și o mască în timpul programului de lucru. Un preot din secta facebook i se adresează condescendent. Să nu-i atingă lui actele când are o singură pereche de mănuși la opt ore. O singură pereche de mănuși o protejează să se întoarcă sănătoasă la cei doi copii ai ei.

Preotul din secta facebook are opinii, se miră și știe mai bine, dar. Dar el nu are putere de decizie. Dacă ar avea. Dacă ai avea, cum ai proceda dragă preot din secta facebook?

Nu pot să scap de sentimentul inutilității. Nu pot să-i cer Marei să deseneze un curcubeu cu mesajul Totul va fi bine. O neputință, o furie, o ciudă nu-mi permit.

O să fie. O să fie cumva. Habar n-am cum.

Foto: Bogdan Mosorescu

Făt Frumos și Cosânzeana. Test de suportabilitate la rău

Ce se mai poate întâmpla într-un apartament în care trăiesc cinci suflete? În această perioadă am părăsit propriul apartament și am venit, cu motan și copil, la Făt Frumos. Ne dorim cu ardoare conviețuirea în condiții de stres. Ne testăm suportabilitatea. Au trăit odată trei persoane și două pisici într-un apartament la etajul șapte.

Motan nu s-a simțit prea bine. A consumat florile culese de Mara de la pădure. Eu am terminat Introducerea de la Ființă și timp de Heidegger. Mara a miorlăit puțin într-un spectacol fără spectacol. Nu-mi place matematica, mama, nu-mi place! Am luat-o în brațe, am lipit-o de mine și am mângâiat-o pe spate. Matematica o să te facă o perioadă să plângi. Ăsta e doar începutul. Îmi pare rău. Azi am gătit pentru prima oară supă cu găluște. Mi-a ieșit extraordinar. Asta dacă nu cumva și gustul s-a schimbat în izolare.

Curățam legumele și mă gândeam la Aziz. L-am lăsat în peșterile Marabar cu domnișoara Quested. Asta este beletristica de calitate. Ți se bagă pe sub piele. Nu te mai poți desprinde din poveste. Citesc, pe lângă Ființă și timp, O călătorie în India de E.M. Forster. Ființă și timp mă provoacă pe mine să plâng. Scopul lucrării este elaborarea fundamentală a întrebării privitoare la ființă. Eu dacă o să plâng, o s-o fac cu spectacol. Mă pun live pe facebook. Să afle lumea întreagă ce face cartea din mine! Ce face cartea din mine când nu gătesc sau trebăluiesc.

Avem un program fix, dar lejer. Ne trezim când vrem noi. Pare că vrem la șapte dimineața. Mara își face temele. Eu îmi beau ceaiul și citesc. Trebuie să-i amintesc Marei să scape de pijamale și să spele pe dinți. De ce? Pentru că. După teme alergă, dar nu e nevoie, la tabletă să se joace Roblox. Trebuie să o strig să vină la mine cu Enciclopedia pentru copii. De ce? Pentru că. Citește apoi Zoe la zoo și sintetizează într-o respirație și într-o frază cele cinci pagini. Desenează. Ne jucăm Squadro cel mai des. Aleargă la tabletă. La masă întotdeauna mă roagă s-o aștept. O aștept când nu intru vijelios în cameră și pun mâna pe tabletă. Înainte de cină facem pilates. De ce? Pentru că. Vizionăm filme care o plictisesc în general. Azi am pregătit Black Beauty. Ieri ne-am apropiat capetele pentru Notre Dame de Paris.

Suntem fericiți și nu știm. Pisicile dorm. Mara desenează. Făt Frumos privește pe geam. Eu manifest o ciudă. Câștig sau nu lecturându-l pe Heidegger? Gândirea îmi eșuează. Văd. Simt. E miercuri azi? Întreabă Făt Frumos. Dau din umeri. Nu știu. Cine mai știe?!

Foto: Mile Sepetan

Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. Ciuma, tifosul, holera

S-au dat două ordonanțe de urgență. Ca reacție, oamenii au năvălit în supermarketuri. După prima ordonanță de urgență, am plâns. Mi-am imaginat un scurt și intens episod în care m-aș infecta. De la a doua ordonanță de urgență dorm prost și visez excesiv de subtil. Nu mai înțeleg nimic. Dacă o să mă infectez? Dacă pică drobul de sare?

Dacă pică, iar timpul nu e capabil să înțeleagă necesitatea mea de a face un plan pentru Mara? În loc de testament, părinții ar putea să se apuce să conceapă un proiect cu anticipare. M-am referit la timp ca la o ființă. Reacție când citești în aceste vremuri Heidegger. Dacă pică, iar febra sau autoritățile nu mă lasă să iau cărți cu mine?

Sunt mai bine decât par în scris. Acaparată de atacul unei boli necunoscute modernității, de oale, mop, aspirator și activități cu Mara, rar deschid blogul. Îmi frământ mințile când spăl vase și noaptea când fuge somnul de mine. Mă ferchezuiesc degeaba seara. În sfârșit am folosit Foreo cu regularitate. Odihna nu mă consideră o gazdă bună. Cu ochii în tavan, mi-am ordonat părerile.

Suntem forțați să conviețuim în același spațiu zi și noapte. Oare ce stări experimentează acele cupluri care nu-și amintesc un ultim concediu în doi? E o vreme pentru afirmare. Muncă voluntară. Hărțuire online. E o situație care împacă varza și capra. Pro vaccin. Contra vaccin. Mai ține cineva să aibă dreptate?! Respecți autoritățile. Scuipi autoritățile.

Azi noapte, patrulele de poliție se țineau după mașini pe Gheorghe Lazăr. De la etajul 7, privind în jos, aveam impresia că urmăresc personajele Marei din Roblox. Enunțul patetic al polițiștilor m-au asigurat de nivelul de realitate. Pentru sănătatea dumneavoastră, rămâneți în case! M-am retras în pat. Ce o să iasă din mine zilele astea? Ce o să iasă din Făt Frumos zilele astea? Să scriu devine tot mai greu. Dorm prost. Mă trezesc speriată. Verific fruntea. Duc mâna la gât. Mă doare? Nu mă doare? De ce mă doare?! Nu mă doare.

Ce bine e să cunoști istorie! Stau uneori cu mâna la falcă și privesc în stradă. Ne confruntăm cu un virus nou. Reacțiile oamenilor însă nu sunt nemaiîntâlnite. Sunt necunoscute. Scoteți cărțile de istorie din biblioteci. Descărcați pdf-uri. Citiți. Ciuma. Tifosul. Holera. O să vă regăsiți în purtările exagerate. Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. El se poartă ca acum 2,5 milioane de ani. Exact! Și atunci se manifesta cu iritare față de dictatele societății.

La toți ne este greu în același timp. Ca întotdeauna, educația face diferența.

Foto: Bogdan Mosorescu

Timp fără ființă. Concluzie în vremea COVID 19

Sirenele urlă afară. Mara stă ghemuită în pat și scrie o poveste pentru un concurs organizat de librăria La Două Bufnițe. Motan doarme în stânga. Eu stau cocoțată în mijloc cu laptopul în brațe. Diferența dintre zilele săptămânii și weekend. Nu ne-am mutat pe canapea. Nici exercițiile de pilates nu le-am făcut.

O sticlă de lapte expiră azi. M-am apucat de clătite. Mara, clătite groase sau subțiri? Subțiri. Dasein. Mara, ființă sau ființare? Mi s-a părut o lectură potrivită pentru viața în stare de urgență. Am citit un capitol din Ființă și timp de Heidegger. Izbită de obtuzitate, am căutat cu disperare simplitatea din exprimarea autorului. Nu vorbește pe înțelesul tuturor.

O ambiție realizez cu Heidegger. Mă consum într-o stare sufletească care tinde spre ceva. Să am citite cărțile monument ale umanității. Război și pace, Așa grăit-a Zarathustra, Un veac de singurătate, Ulise, Omul fără însușiri, Demonii, Interpretarea viselor, Ființă și timp, Muntele vrăjit, Faust etc. Nu mă întrebați de ce.
Heidegger mă pune pe gânduri cu întrebarea despre ființă. Faci transparentă o ființare – cea care întreabă – în ființa ta. Ce înțelegeți de aici? Că veșnic ne interogăm? O interpretare. Ființarea suntem noi înșine, deține posibilitatea interogării și se numește DASEIN. Am repetat. Am repetat. Am repetat. Pare că am ținut minte. Capitolul are 21 de pagini, cartea 576.

O întrebare nu are astâmpăr. De ce dintr-un întreg capitol am reținut două rânduri? Mă paralizează uneori mărginirea spirituală. Când nu cad în desuetudine, vremea mea aparține Facebook-ului, Iphone-ului, Netflix-ului, mă chinui să pricep frământări existențiale. E utilă o asememea lectură? Sunt utile lecturile cărților enumerate mai sus?

Ies în stradă pentru cumpărături cu o sticluță de dezinfectant. N-am purtat încă măști și mănuși la supermarket, dar mă uit lung la mâinile mele. Mâinile au devenit dușmani. Nu le duc la gură, nas, ochi. Nu le duc conștient. Când mă trezesc cu mâna la gură, cred că se activează dasein-ul heideggerian. Ce am priceput din cele 21 de pagini. Mă interoghez existențial. Aberez. Adevărul e că nu am priceput suficient. Mă apuc de capitolul doi și de dezinfectat.

Din Ființă și timp, titlul cărții, aș scăpa de conjuncția și. Timp fără ființă e mai potrivit.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mai puțin și o să ies în rochie neagră să cumpăr de-ale gurii

Când au anunțat că se închid școlile, atunci am scos din bibliotecă Ființă și timp de Heidegger. Cartea asta groasă aștepta o lentoare în activitățile mele. Am răsfoit-o. Am mirosit-o. Am citit câteva rânduri. Am așezat-o lângă pat. N-am atins-o de când am înălțat grămada de cărți de la cap.

Mă mănâncă mai des nasul. Ochii cer și ei atenție. O să-mi smulg chipul. M-aș scărpina încontinuu. Nasul. După ureche. Obrazul. Când ies din casă, ochii, nasul și gura mă înnebunesc. Mă dezinfectez de fiecare dată când revin de la supermarket. Supermarketul a devenit piața, teatrul, cafeneaua, restaurantul. Mai puțin și o să ies în rochie neagră să cumpăr de-ale gurii.

Mă trezesc. Beau ceai. Hrănesc copilul. Spăl vase. Gătesc. Activități cu copilul. Pilates. Prânzul. Spăl vase. Vizionez un film cu copilul. Cina. Spăl vase. Mă consum în treburi casnice. Îmi doresc mai mult ca oricând o cameră doar a mea. Uneori ciulesc urechea. Aud tații. Aud mamele. O cameră doar a mea! O cameră doar a mea! Aud copiii. E greu cu adulții!

Nu m-am atins de Ființă și timp. Nu am deschis blogul. Mă consum în legume tăiate, carne fezandată, curățat litiera, băgat la spălat, băgat aspiratorul. Niciodată n-am agreat viața de casnică. Mereu mi-am dorit pasiune în viața mea. Pasiune cu pasiune dacă se poate, vă rog frumos! Mama n-a fost casnică. Bunica a fost casnică. Mama a trăit în patriarhat. Bunica a trăit în parteneriat. Cunosc disprețul afișat de unii bărbați și de unele femei pentru treburile casnice. Bărbatul se întoarce de la muncă la soția casnică. El presupune că ea e odihnită, doar stă acasă.

Mă trezesc. Beau ceai. Hrănesc copilul. Spăl vase. Gătesc. Activități cu copilul. Pilates. Prânzul. Spăl vase. Vizionez un film cu copilul. Cina. Spăl vase. Într-o zi am băgat perdelele și draperiile la spălat. În alta am curățat cu Triumf blenderul. Cum poate cineva să numească odihnitoare viața gospodinei?! Seara adorm înaintea copilului. La pilates tremur. Pantalonii flutură ca vița de vie în vânt. Mereu aud vița de vie în geam atunci când bate vântul. Acasă la mine, la Severin, vântul bate altfel. Nu știu cum să descriu. Altfel! Spune povești. Șoptește. Urlă. Pătrunde în oase.

Zilele acestea ne reîntoarcem la povești. Mereu și mereu, ne reîntoarcem la povești. A fost odata ca niciodată COVID 19. Ceva o să le povestesc nepoților. Dacă o să am, când o să am.

Poate mâine o să mă apuc de Ființă și timp. Poate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mă declar influențăr golan

Mă declar influențăr golan. Refuz în continuare să notez sau să vorbesc despre virus. Mai las, am mai făcut-o, link către Ministerul Sănătății. Apăsați aici.

Cu reprezentarea de golancă, o să-mi continui munca de observator. Am remarcat un fapt cultural senzațional. Copiii și părinții au dreptate în același timp. Nu mai aruncați mâncarea. Cum adică nu mai are gust după două zile?! Recunoașteți părinții. Schimbați lingurile de lemn, rețin microbi. Aruncați după un anumit timp caserolele de plastic. Recunoașteți copiii. S-a întâmplat. Copiii și părinții au dreptate. Ce victorie măruntă și tristă!

Eu ți-am spus! Eu ți-am spus! Nici o satisfacție.

Președintele a declarat stare de urgență. De mâine, în România se limitează sau se anulează drepturi și libertăți. Îmi amintesc un episod grotesc din facultate. Într-o scurtă vacanță la Straja, cineva ne-a furat mâncarea din frigider. Soră mea a luat frâiele și ne-a anunțat că în următoarele două zile vom mânca la porție. Nu vă zic ce tămbălău am făcut! Am dat ditamai spectacolul în care soră mea, dacă ar fi putut, ar fi intrat în pământ de rușine.

Reacționez exagerat la reguli impuse, libertăți reduse și rații. Urmăresc în viață regulile de bun simț. Respect legea. Ce urmează să se întâmple de mâine mă umple de anxietate. Fierea îmi arată nivelul de stres prin dureri cumplite. Port în mine o durere de catifea. La Straja nu eram responsabilă pentru viața altei persoane. În prezent sunt. Mara cere explicații. Îmi așez mâna pe locul dureros. Căldura palmei mă calmează. Sirenele urlă în timp ce scriu. Ce o să se întâmple mâine?!

Am scos din bibliotecă mai multe cărți. Deja am răsfoit o enciclopedie cu Mara. Am citit despre medicină, despre boli. Acum 250 de ani, puțini oameni depășeau vârsta de 40 de ani. Astăzi, speranța de viață a crescut la peste 80 de ani. Facebook-ul e plin de doctori fără diplomă. Mai fac o declarație. Îmi vine foarte greu să respect oamenii care refuză să-și vaccineze copiii. Pe unii sunt sigură că-i iubesc, dar. Nu vă respect și nu pot să vă privesc în ochi fără un exercițiu de respirație.

Istoria se repetă. Ceva ne îmbolnăvește și ne omoară. Cineva se îmbogățește. Eu m-am apucat de Ființă și timp de Heidegger. O carte potrivită în acest context. Adolescenților le recomand Jurnalul Annei Frank. Elevilor mei selecți le-am lăsat mesaj cu. Pot să vă scriu în zilele care urmează despre ce citesc, ce gătesc, ce mă joc cu Mara și ce gânduri turbate mă frământă. Dacă vă mai interesează opiniile unui influențăr golan.

Foto: Bogdan Mosorescu