Sunt la piață. Nu mă uit în stânga și nici în dreapta. Cumpăr o varză și merg acasă. Fără bujori sau orice altă floare azi. Lia, portofelul e gol. Nu ridic capul din pământ, privesc cu coada ochiului și văd pulpe și poale de femei bătrâne.
Doresc o varză. Mi-e poftă de o varză la cuptor. Varza e în capătul celălalt la pieței. Mai am puțin și scap, nu stabilii nici un contact vizual.
– Mărar, domnișoară, mărar, pe alese, haideți!
Cât e de mic! Un bătrân cu statură de copil. O căciulă jerpelită pe vârful capului, un chip stafidit cu dinți mărunți și îmbrăcați în metal alb.
Îmi întinde mâna cu o legătură de mărar. Mâna, cu degetele îndoite, unghii murdare și o piele uscată, translucidă mă frapează. Îl privesc fix în față.
– Mulțumesc.
Merg mai departe. Ajung la masa cu varză, o cumpăr, plătesc, număr banii din portofel. Varza merge cu mărar, dar am mărar, am cumpărat alaltăieri.
Mă întorc. O să trec pe lângă bătrân. Nu cumpăr. Lia, nu cumperi. Ține capul jos. Pulpe și poale de femei, fuste negre, groase, aspre, mușețel, soc.
Cine are mai mare nevoie de banii mei din portofel? Cartofi noi, lapte în sticle de plastic murdare, ouă în pungi, săpun de casă, o găină tăiată și perpelită.
Cine are?
– Vreau și eu mărar.
– Alegeți, 1 leu chita, alegeți pe cea mai mare. Din grădina mea.
Iau fără să mă uit, simt cum mă împing în mine cu ciudă, îndes mărarul lângă varză, pun banii în mâna parțial transparentă a bătrânului. Îmi mulțumește și râde dezvelindu-și dinții măruți, îmbrăcați în metal alb.
Asta nu e o faptă bună. Nimeni nu câștigă, nici el, nici eu. O să intru în casă și o să plâng. Pentru mâna omului la bătrânețe, pentru neisprăvita de mine.

– Mâine o să-mi fac cartofi noi cu mărar la cuptor. Și poimâine mazare cu mărar. Am mărar. Pe alese, din grădina.

Mărar.