Generalul armatei moarte

De 25 sept., 2012 3 No tags

Recunosc, am pus mâna pe cartea lui Kadare, Generalul armatei moarte, datorită dimensiunii. Când am scrutat biblioteca, ce carte să iau pentru vacanță, am cautat una care să stea bine în geantă pe lângă jucării, șervețele, suzetă, ursuleț și orice altceva ce mai poate ajunge într-o geantă de mămică.
Când am deschis-o, după ce am răsfoit și mirosit paginile, m-am relaxat semantic. Pare o carte ușoară cu un subiect ușor lugubru.
Un general și un preot merg în Albania pentru a recupera oasele soldaților morți. Sinistru.
După pagini, m-am încruntat puțin datorită minaretelor, nu am putut imediat să stabilesc imaginea pe concept, dar am continuat să fiu liniștită semantic până mi-am simțit simțurile răvășite.
Cartea care credeam eu că poate fi savurată într-o cafenea a răsucit tot în mine, mi-a întors moartea, mi-a colorat-o în obișnuințe lumești.
Să te duci după douăzeci de ani într-o țară unde ai mers să ucizi, iar localnicii să-ți iasă în drum cu un sac de oase nu este lugubru, este o deprindere a omului simplu și cuviincios în fața lui Dumnezeu.
Doi ani de zile, generalul și preotul scormonesc pământul Albaniei după oasele armatei. Doi ani de zile s-au culcat și s-au trezit în moarte, dar o moarte de după moarte.
O moarte a obișnuințelor lumești, a deprinderilor care scriu într-adevăr destine. Rasa umană se prinde în note explicative tocmai prin mentalități și spirite ale secolelor pe care le trăim.
M-am imaginat pentru o clipă singură cu un medalion la gât, un medalion de recunoaștere a morții mele.
Câtă solitudine!
Generalul armatei moarte mi-a schimbat oarecum perspectiva asupra morții. Am lăsat într-un buzunar de memorie moartea ca ciclu al vieții și am privit-o ca o moarte a împăcării omului cu lumea.
Înmormântarea este doar o nevoie a omului de a se împăca cu viața așa cum el singur și-a explicat-o, iar trupul fără spirit le mai cere celor rămași în viața un ultim efort de a se explica.
Ismail Kadare a explicat.

3 Comments
  • vladimir b.
    septembrie 26, 2012

    Foarte frumoasă exegeză a romanului lui Kadare!

    Îţi mai recomand şi lunga meditaţie (nu ca pagini, ci în consistenţă) a aceluiaşi autor, pe care o face într-un alt roman, dedicat oraşului în care s-a născut: „Cronică în piatră”. Iar oraşul este Gjrokastru.
    Am povestit mai pe larg despre experienţa noastră pe blog:
    http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-36653979.html

    • dunia
      septembrie 26, 2012

      Ma bucur mult ca v-a placut.
      De Gjrokastru aminteste si in Generalul armatei moarte, se vede afectiunea pentru natal sau se resimte acel orizont spatial inconstient de care vorbeste Blaga.
      O sa caut cartea, multumesc, desi si pe acesta am gasit-o dupa lungi cautari.

  • vladimir b.
    septembrie 26, 2012

    Ediţia de care vorbeşti tu este apărută recent! Să vezi cum e să cauţi o carte, care apărut în 1983!
    Dar nu-i bai, Humanitas a reediat acest text, Cronică în piatră, împreună cu unul care-mi este încă necunoscut, dar cu titlu ispititor, Vremea nebuniei…

    http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/cronic%C4%83-%C3%AEn-piatr%C4%83-vremea-nebuniei

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
2 + 12 =