Dacă ai carte, ai parte!
Un exemplu de protază și apodoză. Ai parte este apodoza. Firește că începutul dacă ai carte este protaza!
Mi-am însuși aceste cuvinte din Ulise. Corect spus, și aceste cuvinte. Pe parcursul lecturii, nu notez aici cât anume mi-a luat să sfârșesc această carte, am învățat mai multe cuvinte necunoscute. Unele tot necunoscute au rămas, deși le-am căutat în dicționar.
Construiesc un text cu aceste cuvinte pentru introducere. Nu mă pot decide cum să păstrez cartea asta lui Joyce în simțiri. M-au încercat sentimente plăcute și neplăcute. Am pipăit cu degetele când am descoperit celebra frază: istoria e un coșmar din care aș vrea să mă trezesc. Am subliniat, apăsând, o altă frază, de data aceasta deloc celebră: nu putem să schimbăm istoria, așa că hai să schimbăm subiectul. Nu descriu siguranța că am redat exact cuvintele lui Joyce, dar conținutul transmite exact ideea.
Din sutele de pagini ale cărții, atât am păstrat eu cu luciditate. Doua fraze cu care m-am jucat, câteva cuvinte și stilul aparte gramatical al scriitorului. M-am surprins punând punct după conjuncții sau prepoziții. Am suportat o influență. De ce? Pentru că.
septembrie 17, 2014
Uite cum mă faci tu sa continui lectura acestei cărți începută de vreo două luni. Sunt la 13% din carte (statistica kindle e bună și ea la ceva). Mi se pare greoaie, mă pierd printre personaje pe care nu mi le pot imagina până la capăt, mă mută prea repede dintr-un decor în altul… simt că nu s-a legat nimic, iar eu, eu nu am timp să adun mai mult de zece-douăzeci de minute rămase cititului…
Cu toate astea simt înverșunarea de a duce-o până la capăt și mă agăț așadar și de cuvintele tale. Influență? nu știu, nu agreez stilul, dar sunt abia la 13% nu??!
septembrie 19, 2014
La fel ca tine, Claudia, am citit-o cu înverșunare. Mi-a plăcut pe alocuri și pentru că m-a mai plimbat prin Dublin, Dublin în care am fost și eu și mi-ar plăcea să mă mai întorc.
Citește-o, câștig este, la mine fie și pentru cele 2 fraze.