Ler

INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote.

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].

Și da, îmi place Hrușcă. Oh! Îmi place și Fuego. Îmi plac colindele tradiționale românești, căci mă simt confortabil cu identitatea mea. Nu mi-e rușine de naționalitate, mă simt prost când uneori mai eșuez în a fi om. Doar atunci mă încearcă sentimentul de neplăcere. Atunci, și când aud mulți inteligenți care râd de cuvântul ler.

2 Comments
  • bogdan
    decembrie 25, 2013

    „Leru-i ler si iarasi ler” are tot la fel de mult sens ca si cuvintele inventate ale lui Costi Ionita. De maine gurdu-i gurd

    • bogdan
      decembrie 25, 2013

      Scardu-i scard, bruzna-i bruzna si evident mirunila-i mirunila! De ce? Ca asa zic eu si nimeni nu poate sa ma contrazica, nu, chiar nu poate. Ar putea sa ma interneze la un spital de boli nervoase in schimb, ar putea! Bunul roman e ca bunul carnat. O datorie pe care o traiesti ca te-ai nascut carnat. Romanul bun e o calitate doar prin calitatile care au dus la bun,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
28 + 5 =