Nu-mi zice: ai un jurnal.

De 22 feb., 2011 4 No tags

Pe langa prieteni buni, am realizat de curand ca am si cunostinte bune. Cunostintele bune fac imediat trimitere la o relatie cu anumite beneficii. De obicei schimbul este caracteristic in aceste interactiuni, adaugam banalei si dezagreabilei plati in urma serviciului zambete, glume, telefoane ocazionale, o anumita grija pentru existenta cunostintei.
Caracteristic acestor cunostinte o constituie fragmentele. Viata ta aduce foarte mult cu un calup, le-ai oferit doar reproduceri identice ale sinelui. Timpul insa realizeaza niste plexuri sociale, impleteste fapte si intamplari in realitatea sociala si astfel cunostintele avanseaza precum un tanc intr-o sfera a intimitatii.
Si de aici o sa povestesc doua intamplari.
Recent, o cunostinta a descoperit ca am publicat o carte. Chipul din fata mea imi vorbea cu alta voce, ma privea cu alti ochi, imi sorbea oarecum frazele.
M-am fastacit si m-am pierdut in batai de inima. Am pierdut chiar sirul vorbelor, dar mi-am lasat ochii sa primeasca entuziasmul. Intr-un final m-am indepartat obosita.
Si mai proaspat ca recentul de mai sus, astern urmatoarea intamplare. Cunostintele intreba mereu cu ce te ocupi. De obicei raspund ca sunt in concediu de maternitate, totusi insista sa-mi afle meseria. Vor sa-mi cuprinda faptura in conturul unui concret categorial.
Ezit sa raspund caci simt oarecum ca amagesc. Este falsa realitatea mea de redactor de carte, am muncit intr-o editura, am lucrat si intr-o biblioteca universitara, dar nici una nu cuprinde meseria mea. Scriitor mi-e rusine sa ma numesc, aici intervine respectul meu pentru anumiti autori de opere de arta.
Totusi uneori indraznesc sa rostesc razand cuvantul. Sunt scriitor, mi-e inima croita din litere si virgule, si expresii bombastice, detin un univers interior si o pretentie de deosebire de altii.
O cunostinta m-a intrebat ce anume scriu. Fixandu-mi ochii pe chipul din fata mea, accelerand simturile sa surprinda natura intrebarii, tonul m-a lamurit.
Nu-mi zice: ai un jurnal.
Siderata ca intotdeauna de tupeul interlocutorului, am raspuns scolareste ca proza.
Starnesc fascinatie. Punct.
Determin o lipsa de consideratie declarata. Punct.
Slava Domnului ca niciodata nu sunt ignorata. Atata vreme cat sunt o prezenta si nu o lipsa, pot razbi pana la a ma face ascultata si acceptata.

4 Comments
  • anca huza
    februarie 23, 2011

    Pai ce sa zic…nimic nu te-ar imbraca mai bine decat scrisul 🙂 E cum spuneam eu recent: unii oameni au norocul de a-si gasi din timp meseria potrivita pentru sufletul lor. Restul oamenilor si cuvintelor, intrebarile care asteapta un anumit raspuns de la tine si nu cel pe care tu poti sa-l oferi…nu au nicio importanta decat a minutului in care se desfasoara.

  • dunia
    februarie 23, 2011

    @anca huza

    Minutele astea ma agaseaza, rar se intampla sa raspund pe masura.
    Si multumesc pentru prima fraza, ma bucura foarte mult.

  • MeetTheSun
    februarie 24, 2011

    M-a amuzat oarecum „Nu-mi zice: ai un jurnal.”
    Imi place cum gasesc oamenii explicatii, cum isi dezvaluie, poate fara sa vrea, gandurile pure nefiltrate de conjunctura discutiei.
    Asta cand nu gasesc explicatiile plecand din propria lor experienta, mai mult sau mai putin densa. Oameni care n-au scris niciodata se pot gandi la jurnale, cel mult la romane pe care nu le-ar cumpara niciodata caci nu-s „clasice” (sau foarte bine recomandate).

    Cu timpul te vei obisnui sa tai de la radacina aceste minute. Unii oameni au raspunsuri pentru orice, altii nu. Nu pentru ca lipsesc ci pentru ca nu gandesc ofensiv. Nu stiu tu, dar eu ma numar printre ultimii. Si am ales calea ne-spusului.
    Nu ti-ar veni sa crezi, dar unele cunostinte stiu chiar mai bine ca mine de ce ma duc la munte. Cand m-am accidentat, m-au „ajutat” spunandu-mi ca poate era timpul sa „iau o pauza”…
    Ceva de genul „Nu-mi spune. Ai exagerat.”

  • dunia
    februarie 24, 2011

    @MeetTheSun

    Nu caut neaparat sa ma obisnuiesc, ci as vrea sa ma pot detasa, rapid, in volta. Sa revin imediat la starea dinaintea minutului.

    🙂 Ne amuzam reciproc.

    Eu iti spun k mi-ar placea teribil sa facem intr-o zi o drumetie impreuna.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
13 − 4 =