Nu este vorba ca nu am habar cum a trecut timpul, de la nastere am traversat momente fara timp si momente ale unui timp infinit, colicii bebelusilor. Ce vreau sa notez aici consta intr-o impercepribila accelerare a lui.
Dupa botez am ajuns la un an si imediat ajungem la doi.
Dupa doi ani ai Marei, eu ce am sa fac? Ce munca ii vine bine caracterului meu?
De curand mi-am reactualizat CV-ul si inca mai sper ca pot obtine o slujba dupa chipul si asemanarea mea, un serviciu care cere o anumita pregatire spirituala, am o minte si un suflet sofisticat.
Mi-as dori pentru mine sa scriu si sa fiu recompensata pentru asta, iar rasplata sa-mi acopere, cu bun simt, facturile. Am acceptat ca nu le poti face sau avea pe toate in viata.
Mama extraordinara si femeie de cariera nu merg mana in mana, ori ca mama, ori la serviciu, undeva esti mediocra. Iar aici, e unica situatie unde mediocritatea e tolerabila pentru mine.
Orice efort depus ca mama iti slabeste devotamentul pentru munca ta. Atasamentul sentimental e asemenea cariei, iti omoara nervul verticalitatii in activitatea muncii.
Sincer, as vrea sa excelez ca mama, iar la serviciu sa fiu doar silitoare si responsabila, caracterul oricum ma ajuta, uneori, cu dezlantuiri de creatii exceptionale.
Visez si eu la recunoasterea si aprecierea muncii mele, dar daca nu o sa se intample, o sa ma consolez in ochii Marei. Si sincer, poate nu as fi reusit in viata cu scrisul nici daca nu deveneam mama intre timp, dar cu siguranta as fi incercat cu mai multa inversunare, si nici acum nu renunt de tot, imi pregatesc doar sufletul si mintea pentru un eventual abandon al scrisului.