Râu de Mori

De 16 iul., 2012 6 No tags

Sâmbătă, într-o oră bătrână a zilei sau tânără a nopții, am ajuns la Râu de Mori, un sat din județul Hunedoara. Am lăsat fata să-mi alunece din brațe și mi-am îndreptat spatele privind în jurul meu.
Verdeață, multă verdeață.
Gâze, multe gâze. Pe una chiar a deranjat-o degetul surorii mele.
La cină, am refuzat să mănânc altceva în afară de brânză, așa ca minunata gazdă m-a purtat puțin prin sat, puțin prin câmp, până la un cioban care avea brânză de vânzare.
Pe câmp, nasul meu responsabil de un anumit simț m-a obligat să-mi fac pierduți niște ani. M-am pomenit astfel cu o memorie de lungă durată foarte meticuloasă.
Florile de sunătoare, de romaniță, de coada șoricelului și căcărezele de oi și capre nu erau altele decât plantele și excrementele copilăriei mele. Îmi priveam unghiile corai de la picioare, dar simțurile schizofrenice, dereglate de mirosul unic al plantelor, mi-au recunoscut doar cifra 9 de la vârstă.
Sâmbătă seară, pentru câteva minute, am avut 9 ani. În curtea ciobanului, mama acestuia m-a privit. Fără să-și ia ochii de la mine, a întrebat:
– A cui e asta?
Forma pronumelui, care doar într-un context al geografiei nu-l găsesc ofensator, m-a umplut de căldură sufletească.
Mai târziu, cu gura plină de brânză, slănină, ceapă, roșii și castraveți, continuam să zămbesc.
– A cui e asta?
E frumoasă, dar să știi că e frumoasă.
– Săru mâna.
Și cum frumoasele de la țară nu stau fără flori în păr, am cules două din marginea drumului și mi-am împodobit urechea. Una pentru mine, una pentru fetița mea.
Poate luxul îi dă omului, în alcătuirea lui, impresia că e foarte important, dar măsura îl face pe om fericit. Dimineața m-a prins de nas mirosul de cafea și am crezut că-mi crapă pielea de fericire, și nici măcar nu beau cafea.
Problema omului constă în faptul că nu prea știe nici el ce anume îl face fericit.

6 Comments
  • Meet The Sun
    iulie 16, 2012

    Eu cred ca omul stie, dar cand e prea simplu raspunsul banuieste ca s-ar putea mai degraba insela si nu se increde in el. Ne „fura” altii si ceea ce chipurile ii face pe ei fericiti. E greu sa-ti pastrezi individualitatea pentru ca traim forme din ce in ce mai subtile ale conceptului de turma.

    Ai remarcat ca atunci cand spui ca esti multumit / fericit de ceva extrem de simplu, trivial, lumea te priveste ca pe un naiv, imatur emotional si altele? Nu pot crede, nu vor a crede ca intr-o lume unde toti vor chestii sofisticate cu iz de „traditional” sau „natural”, adevaratul traditional, natural, adevaratul simplu e trecut cu vederea…

    Incercand sa remarc la mine mai intai si mai apoi la altii, pot spune ca banii m-au ajutat foarte mult sa-mi dau seama ce-mi doresc. Cand nu-i aveam tindeam sa cred ca lipsa lor ma tine departe de lucrurile dorite. Cand ii am constientizez, in sfarsit!, ca ceea ce am deja ma face fericita si ca luptele mai mici sau mai mari, vin din interior, iar multumirile tot interiorului sunt dedicate.
    Stiu cum e sa pui egal intre lipsa banilor si foame si acolo e cu totul alta discutie, insa cei mai multi dintre oameni nu au problema foamei ci a hranirii sufletului pentru care alimentele nu costa bani de-astia numarabili…

    • dunia
      iulie 16, 2012

      Intr-adevar, lumea te priveste intr-un anume fel cand zici ca esti fericit. Imi amintesc ca la intalnirea mea de 10 ani, o sigura colega a subliniat ca este fericita.
      Oamenii nu prea se simt confortabil in jurul celor care sunt fericiti cu viata lor.
      Si asta vine de la observatia ta cu problema foamei. Hrana pentru suflet nu prea are cumparatori, chiar daca nu exista o data a expirarii.

  • Derma
    iulie 16, 2012

    asa ma simt si eu de fiecare data cand ajung la tara, bucuria oferita de lucrurile simple, de omul care traieste in armonie cu natura si de relatile sociale bazate pe munca si demnitate.

    Din pacate sunt animal de oras, m-am obisnuit sa fiu bombardat de zeci de stimului deodata si sa fiu mereu pe fuga.

    • dunia
      iulie 17, 2012

      Fugi mai des si la tara. 🙂

  • dam167
    iulie 17, 2012

    Deci ai ajuns si la poalele Retezatului. Stiu destul de bine zona si mi-e cam greu sa privesc asa lucrurile. Sunt locuri tranzitate care ascund averi, directori si alte lucruri de genul. In rest, fiecare se descurca cum poate. Nu stiu cat si cum stai pe acolo, dar chiar si in fuga, nu ai scuza daca nu vizitezi macar biserica Colt, din satul Suseni.

    In rest Retezatul, oh Retezatul…

  • dunia
    iulie 17, 2012

    Ah, Retezatul! Ce bine zici!
    Am mai fost la Râu de Mori acum 2 ani. În același loc, aceeași casă, la socrii surorii mele.
    Nu am auzit niciodată de averi de directori și alte lucruri de genul, dar asta ar putea explica fântânile de la primările cu spoturi și culori. 🙂
    Nu am ajuns la biserică și nu am ajuns să fac nici o drumeție, dar o să mă reîntorc pentru împrejurimi.
    Acum am fost doar în vizită, iar eu am refuzat să părăsesc curtea, excepție făcând drumul până la cioban după brânză.
    Am stat de sâmbătă până duminică, ma scuzi?
    Poate mergem împreuna pe viitor. 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
19 × 21 =