Faptele de cultură actuale mă fascinează. Chinurile unor femei pentru o apariție la o petrecere de căsătorie mă fac să fiu cuprinsă de uimire. Să nu aibă cineva aceeași rochie ca mine! Oare cutrele or să observe că pantofii nu sunt Valentino?! Degeaba am creație semnată De pe mine, astea nici nu-și dau seama!
După ce am reușit să trec de o stare de dispreț, de altfel nejustificată, femeile acestea au început cu adevărat să mă vrăjească. Le compătimesc și mă întreb cum pot să le transform în personaje. Ce povești minunate aș scrie dacă aș reuși să pun pe foaie frământările în stilul lui Cehov!
Vulnerabilitățile personale nu sunt străine de blog. Dezvăluiri am tot făcut. Să afirm acum că mi-ar plăcea să fiu un mic Cehov al femeilor chinuite de obiectele materiale nu înseamnă că-mi bagatelizez entuziasmul. Nu risc nici să mă expun batjocurii. A fi luat în râs am descoperit că reprezintă un fel de probă. Reziști, învingi.
Am scris și rescris la mine în cap o povestire despre o femeie care se pregătește să participe la o cununie, iar la petrecere zărește în mulțime pe cineva cu o rochie identică. De la reacție, o roșeață puternică în obraji, la ticluirea unui plan de a o demasca.
S-a apropiat de ea la toaletă. A fost așa ușor! O femeie vorace care deja își pătase rochia. I-a povestit înainte să întrebe orice despre norocul ei. Bine că mi-am făcut-o la croitoreasa mea. Am renunțat în ultimul moment să o comand de pe internet. Îți dai seama că vinul ăsta nu mai iese? A ta e pe bune? Rochia, la rochie mă refer! Eu mi-am făcut-o cu 250 de lei. Era 3900 pe site.
Pornind de aici, într-un stil cehovian, să construiesc în jurul gândirii femeii nedreptățite. Pentru că înainte de orice, o asemenea faptă reprezintă o nedreptate și un incredibil ghinion. Ea, o doamnă, are propria ei afacere, un statut. Oricine o putea auzi. Știți, am o reputație, sunt soția lui. Cealaltă o femeie din popor care lucrează la un ghișeu la Poștă.
O noapte întreagă s-a concentrat să afle cât mai multă lume despre rochia celeilate. Indirect despre a ei.
Visez la povestea asta. O scriu și rescriu la mine în cap. Îmi imaginez și câteva cititoare. Unele se vor recunoaște. Altele vor zâmbi malițios. Voi fi aplaudată și huidută. Voi culege admirație și dispreț.
Pe mine m-ar interesa mai mult motivul. De ce mă admiră unele? De ce mă disprețuiesc altele? Povestirea o să relateze. Nu va emite judecăți. Unele femei se consumă în determinări veninoase. Nici o femeie nu e mai bună decât alta. Educația face diferența, instruirea abilităților, rafinarea scopului, originalitatea, manichiura și pedichiura chiar.
Povestirea însă o să surprindă un fapt de cultură. Nu mă va interesa în redactarea ei moralitatea sau poziționarea într-o categorie. Ca autor, nu o să am o reprezentare de judecător. Am decis în favoarea ta. Ca autor, unul cu inspirație din literatura rusă, o să redau fidel, cu umor și inedit, o percepție a femeii despre bunurile materiale. Semnificațiile și interpretările aparțin fiecărui cititor.
Poate o s-o scriu în viitor. Subiectul e interesant.
Foto: Simona Nutu
