Ești cea mai frumoasă fetiță, enunț fals și trombonit

asdDin câte știu eu, majoritatea părinților își laudă copiii. Amintesc superlativul. Ești cea mai frumoasă fetiță! Enunț fals și trombonit al unei persoane fără griji pentru ceilalți copii din jur sau părinți. Cel puțin așa percep eu.

Și să vedeți unde o să mut unghiul. Creștem cu laude, dar la un moment dat facem ceva pentru a fi și mai frumoase. Nu vă întrebați cum putem să fim mai frumoase dacă am fost deja cele mai frumoase în copilăria noastră?

Începem să ne machiem. Habar n-am când am folosit prima dată cosmetice, dar rujul reprezintă prima tentația a oricărei fetițe. Ah, rujul mamei pe care ea niciodată nu-l găsește în geantă, dar mânuța fină și dolofană a copilului îl apucă din prima!

Mie îmi place să mă rujez. Geanta mea conține un săculeț dedicat rujurilor și nu mă apuc să povestesc ce panică stârnește lipsa unuia. Cu ditamai introducerea, ajung la subiect. Mă rujam ieri în oglinda mare a dulapului, când soarele aflat în spatele meu mi-a condiționat o serie de clipiri. Am închis și am deschis grăbit și repetat pleoapele, iar când am recăpătat imaginea de ansamblu a chipului, mințile deja se porniseră.

M-am concentrat pe buze. Le colorasem într-un roz intens și le-am țuguiat râzând. Cum ne facem noi boticul în culori intense pentru noi. Ne rujăm pentru noi, nu pentru bărbați și mai ales nu pentru atenția lor. Acesta este un exemplu de sarcasm. Reluați și citiți cu glas subțire. Pronumele noi l-am repetat pentru valoarea stilistică.

Da, ne rujăm pentru noi, mă rujez pentru că îmi place, dar sunt perfect conștientă că atrag atenția. Rujul e ca o invitație. Privește-mă, uite-mă! Uneori suport o regresie și mă simt ca o adolescentă. Nu știu să fac ceva sau nu mă descurc într-o situație, dar am ruj pe buze. Parcă aș fi în fața clasei rujată și fără lecția învățată. Dar ție nu-ți este rușine? Dunia, să nu mă faci de rușine! Ce o să zică lumea?

Din motivul ăsta râdeam ieri în oglindă. Mintea mea a trecut rapid în revistă poliloghia de mai sus. Fracțiune de secundă și mușchii feței au reacționat. M-am detașat cu repeziciune. Am alungat neplăcerea amintirii. Nu fac pe nimeni de rușine și nu mă fac pe mine de rușine că folosesc ruj. Atrag atenția, dar mă descurc.

Rujul, fără pretenție de utilitate pentru supraviețuire, acordă încredere prin eficacitatea estetică. Refuz superlativul de superioritate, dar mă acopăr de superlativul absolut.

Cu ruj mă simt foarte frumoasă.

Nevoie sau nu, frumusețea dă o stare de bine.

Studiu de caz: o fetiță de 10 ani se dă cu ruj

FLVN9240Să luăm zece persoane. Opt dintre ele, într-o situație, vor critica. Îmi iau ca studiu de caz o fetiță de zece ani dată cu ruj pe buze.

Pietrele vor fi aruncate în fetiță, în părinți, în profesori, în societatea actuală. În solicitarea excesivă a psihicului, aruncarea cu pietre, specialistul în probleme de viață va fi singurul care va scoate sfinți pe gură, singurul cu o viziune corectă asupra fetiței cu ruj pe buze.

Am practicat critica. O mai practic uneori. Nu am aflat cum pot prezenta ceea ce mă deranjează și să nu constituie o judecată. În teorie e clar, eu verbalizez neplăcerea, celălalt apreciază valoarea mărturisirii. În practică am parte de un atac la felul meu de a fi simandicos.

Oricum ar fi, în practică sau teorie, am prins plictiseală și dezgust de a critica după niște obișnuițe care nu ne-au făcut în istorie toleranți sau binevoitori. Oamenii s-au omorât și se omoară între ei, iar o fată de zece ani care folosește ruj nu ar trebui să provoace indignare.

În prezent fac exerciții de creștere a îngăduinței.

Reluăm studiul de caz: o fetiță de zece ani se dă cu ruj. Îmi iau premisele, trag concluzia și formulez câteva consecințe pe termen lung ale comportamentului tinerei. Construiesc o lume utopică.

În anul 2100, urmările fetiței care folosește ruj sunt o uniformizare a fiziologiei feminine. La zece ani a folosit rujul, la doisprezece s-a epilat, la optsprezece și-a mărit sânii, la douăzeci și cinci și-a injectat acid hialuronic în buze, la patruzeci și-a ridicat pielea feței.

Asta fac femeile în ziua de azi, au această posibilitate și suportă niște aprecieri severe de la sfinți. Sfinții se găsesc la orice pas, habar nu am de ce mai merg unii dintre noi la biserică.

Vedeți partea bună a pericolului uniformizării? Eu o văd, sunt mai cu moț. Fiind toate la fel fizic, sprâncene tatuate, sâni măriți, acid hialuronic în buze, piele ridicată, o să ne dorim în continuare diferențirea.

Perfecțiunea fizică, după modelul barbie, ne provoacă să ne întoarcem spre interior. Am vizionat recent filmul The Lobster regizat de grecul Giorgos Lanthimos. Într-o societate distopică (caracterizată de o formă de guvernare autoritară), femeile și bărbații se îmbracău la fel. Fără sprijinul hainei în deosebiri, omul caută substituți.

În lumea mea utopică, femeile s-ar întoarce spre sine. Fără grija frumuseții, toate ar fi, femeile ar începe să se înzestreze la interior. Ar avea și ar căuta timp pentru sublimare: lectură, muzică, vernisaje, plimbări în natură, voluntariat cu orfani și oameni bătrâni, petreceri cu prietenii, filme de artă sau călătorii.

Propun să lăsam oamenii, copiii sunt incluși, să se simtă bine în pielea lor. Uneori, pentru confort, avem nevoie de ruj, de fond de ten, de machiaj intens. Nu agreez machiajul strident, dar înțeleg fazele de dezvoltare cu părți de căutare, de afirmare, de extravaganță, de imaturitate. Măști pentru un sine bine ascuns de educație și convingeri.

Pielea poate fi considerată un creier, dar nu Creierul.

Dacă eu nu mă simt bine în pielea mea, voi sfinților, mă adresez vouă, ar trebuie să mă supun regulilor voastre? Într-o zăpăceală de sine, să mă las convinsă de gura lumii care nu a avut nici un merit recunoscut vreodată.

Gura lumii semnifică o personificare a Răului. Cum să te iei după gura lumii sau de ce să conteze ea în alegerile tale?

Aș fi curioasă să-i aud pe sfinți argumentând.

Nu o să-i aud, sunt plictisită și de ei. Prefer măștile, măștile pot oricând să cadă.

Sau nu.

Foto: Flavius Neamciuc

Atitudinea naturală sprijinită

13244_606119736064851_2110828013_nPentru o stare sufletească intensă și deplină, am nevoie de ceai verde cu iasomie. Cutia de ceai, un obiect metalic reproducând o pictură a lui Klimt, Sărutul, a rămas goală de săptămâna trecută când am părăsit Timișoara pentru Severin.
Azi, pe o ploaie măruntă și deasă, sub o umbrelă pembe cu zâne a Marei, mă dusei la Miracolul plantelor să corectez lipsa ceaiului. Întorcându-mă acasă, mă zgâii la vitrinele buticurilor. Îmi atraseră atenția fardurile și mai că nu verbalizai boială și sulimăneală.
Mă încercă un sentiment de îngâmfare.
Cu ochii în vitrină, sub o umbrelă caraghioasă, ignorând cererile insistente ale unei cerșetoare, descoperii cum pot corecta câteva verigi în prezentarea femeilor românce. Aș îndrăzni să alcătuiesc un set de reguli, și contrar obiceiului, să recomand.

Recomand să renunțați la fardurile ieftine. Ieftin, în industria cosmeticelor, semnifică compromis până la primejduirea sănătății. Nu am cercetat ingredientele și pigmenții, articolul cântărește puțin ca sursă credibilă în confecționarea fardurilor de pleoape. Mai mult îmi dau cu părerea.

Nuanțarea chipului, pleoape, pomeți, buze, atrage, aveți dreptate, dar nu cu efectul dorit. Fenomenul care rezultă este similar nerăbdării probate în fața pomului de Crăciun înainte să aprindem instalația electrică. Felicitări, v-ați transformat într-un pom de Crăciun.

Renunțând la farduri, păstrați banii și luați un rimel și un ruj de calitate. Rezultatul: un chip dintr-o dată scăpat de produse chimice și pătrunzător. Cu răbdare și îngăduință, priviți-vă în oglindă. Iubiți imperfecțiunile, ele fac diferența. Defectele majore pot fi corectate și de bisturiu. Cine judecă e doar un sărac cu duhul. Suferința poartă același nume la fiecare persoană, dar durerea traduce o lipsă diferită a indivizilor.

Reguli:
– mai puțin machiaj.
– întotdeauna SPF.
– rimel pentru recunoșterea oficială a vorbei ochii sunt oglinda sufletului.
– ruj pentru un moft sau o aroganță.

Mai puțin fard, mai multă economie și o reducere considerabilă de îmbolnăvire a pielii. Știți că pielea este un creier exterior? Are Thomas Mann, în Muntele vrăjit niște pagini excepționale, bezmetice despre piele, funcțiile ei și cum ne influențează.

Renunțați la sulimăneală și boială, purtați atitudinea naturală sprijinită. V-aș garanta și atracția exercitată asupra sexului opus, dar poate unele dintre noi avem și alte preocupări. Eu port o carte în geantă mereu. În cafenele și la terase citesc, dar întotdeauna ridic ochii cu genele lungi și rimelate, și privesc. Cochetez. Apoi îi pun la loc pe paginile de carte.

Recomand atitudinea naturală sprijinită.

Purtați-o!