Un tată își ascultă mai repede copiii ca soția

Când se certau părinții mei, gâlceava ajungea și la bunica mea. Uneori a ajuns și la educatoarea mea. M-a tras de limbă până am povestit tot. Bunica a căutat să ne implice întotdeauna. Fără să aibă habar despre psihologie și comunicare, a știut că un tată își ascultă mai repede copiii ca soția. Ce nu a știut bunică mea a fost caracterul lui taică miu. El nu a ascultat de soție și fete. Să fie clar. Bonaparte a spus că toate femeile sunt curve, cu excepția mamei, dar să nu uităm că și ea este femeie. Asta o dată. A doua oară, tot pentru claritate. Ce anume să creadă el despre capacitățile intelectuale ale femeilor, cel mai bun bucătar din lume este bărbat.

Rămâne ceva din străduințele lui bunică mea: acțiunea de a comunica. Calitatea relațiilor ține de comunicare. Toți o știm, femei și bărbați, că o comunicare eficientă scade rata divorțurilor. Dar comunicarea nu are nici o legătură cu sporovăiala. Cine sporovăiește? Femeia. Să facă bine să nu mai sporovăiească și să stabilească exact că o comunicare presupune acceptarea gândirii celuilalt. În primul rând nu gândim la fel. Ne-am născut ușor diferiți.  Am crescut diferit. Fetele se ocupă de emoții din primii ani. Băieții se ocupă de acțiune. Femeile interiorizează. Se bosumflă. Stau triste. Bărbații exteriorizează. Acționează. Lovesc.

Să vorbești cu celălalt nu este suficient. Nu o să aduc nici un argument. Mă înțeleg femeile. Mă înțeleg bărbații. Vorbeșți, dar mesajul nu ajunge la celălalt. Scenariul cunoscut și exploatat ca divertisment prezintă o femeie care are ceva de discutat. Avem de vorbit! Bărbatul e sătul sau nu are chef de discuții. Cred că ne aflăm în acest stadiu de când strămoșii noștri încă locuiau în peșteri.

Si totuși comunicarea rămâne cheia unei relații izbutite. Ce este de făcut? M-am întrebat. Vă întrebați. Propun să modificăm întrebarea. Cum să facem? Să scoatem la lumină partea ascunsă. Imaturitatea bărbatului s-o transformăm în putința de te juca la orice vârstă. Lenea de pe canapea s-o transformăm în detașare. Cicăleala femeii s-o transformăm în grijă. Cochetăriile ei să nu fie devalorizate. Să nu ne minimalizăm reciproc trăirile și emoțiile. Subliniați. Repetați. Să nu ne minimalizăm reciproc trăirile și emoțiile.

S-ar putea, în acest fel, ca bărbatul și femeia să îmbătrânească împreună.
S-ar putea.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
7 − 5 =