Dublez lectura Arhipelagului cu filme franțuzești. Bine fac. Cartea e teribilă cu tot umorul lui Soljenitîn.

Mi-a atras atenția în film infidelitatea. Nu mă refer la faptă, ci la reacție. O prietenă îi mărturisește unui prieten că își va părăsi soțul. E vizibilă părerea lui de rău, dar nici o dramă. Au făcut o glumă, apoi el a rugat-o să se mai gândească.
Un prieten îi mărturisește unui alt prieten că el are pe altcineva. Identic, nici o dramă. Infidelitatea se întâmplă, face parte din viață. O acceptăm, nu o acceptăm, e cu totul altă poveste.

Ce se întâmplă în unele cupluri la români ține de Evul Mediu. Nemernico! Curvo! Ce mi-ai făcut tu mie, mie, mă? Te omor. Nemernicule! Am avut grijă de tine, ți-am spălat, ți-am gătit. M-ai luat de proastă! Tu ai mers la curva aia! Drama românească din jurul infidelității produce greață.

Ca femeie care a înșelat și a fost înșelată știu că nimeni nu merită o asemenea trădare. Dar oamenii greșesc. Unii greșesc și le pare rău. Alții greșesc și puțin le pasă că greșesc. În funcție de educație și convingeri, infidelitatea are reprezentare de film franțuzesc sau de închisoare comunistă. Că e amour, că e iubire, un suflet distrus nu se mai repară. Un suflet distrus alege. O să aleagă în fiecare zi să nu cedeze acelui ceva neidentificabil care otrăvește. O să aleagă în fiecare zi să construiască relația de dragoste. Așa ajung oamenii să îmbătrânească împreună. Restul divorțează sau stau singuri.

În filmul franțuzesc cuplurile au ales să rămână împreună. Au încetat o secundă să se iubească. S-au iubit din nou nu fără durere și pierderi sufletești.

Foto: Carmen Vulpea boemă