Am nevoie de brațe trestie, nu caltaboș. Lotus Esthetic

A intrat în renovare apartamentul de sub. Zilele trecute am terminat de citit cartea lui Ibanez, Cei patru cavaleri ai Apocalipsului. Picamărul a devenit vuietul războiului. Bormașină, ciocan, baros sau obuz, proiectil, detunături? La început m-am amuzat. Exercițiul imaginat m-a pus la masă să scriu. Soldații își scriau scrisorile în zgomotul brutal provocat de explozii. Eu o să scriu un text în zgomotul mai puțin brutal al picamărului.

Nu s-a întâmplat. Am început. M-am străduit. Am abandonat. Într-un moment de liniște am reușit să-mi adun mințile. M-am ridicat de pe canapea și mi-am întins izoprenul. În urmă cu două săptămâni am început un tratament pentru brațe la Lotus Esthetic. Acum câțiva ani, după ce am născut-o pe Mara, m-am împlinit la trup. Ați auzit de beneficiile polenului crud? Eu am auzit, dar n-am ascultat până la final. Polen crud iei o perioadă, apoi te oprești. Eu nu m-am oprit. Până într-o zi când m-a întrebat mamanu de când iau. Am ridicat din umeri, niște umeri deja pufoși. Polenul crud n-a mai ajuns în sucul meu de dimineață, dar. Trupul mi l-a împlinit.

De când mă știu, am avut un corp musculos, brațe, picioare, abdomen. Dunia, ce sport faci? Ori de câte ori port pantaloni scurți, aud această întrebare. În ani mi-am perfecționat răspunsul cu umor. Am mers cu caprele pe câmp când eram mică, de acolo mușchii. Cu brațele însă nu m-am obișnuit. Indiferent de măsurile mele, atenția la ceea ce bag în gură la cină, exerciții cu greutăți pentru brațe, n-am reușit să reduc circumferința. În acest impas, mi-am îndreptat atenția spre Lotus Esthetic. Am explicat cu patos că nu doresc să slăbesc. Îmi place corpul meu împlinit. Nu agreez brațele.

La discuția premergătoare ședințelor, mi s-au prezentat posibilitățile. Am ales Eximia Package. Aparatul mi-a provocat și o călătorie în trecut. Bunicii mei se doftoriceau cu ventuze, iar aparatul trage ca paharele speciale de sticlă aplicate pe piele în scop curativ. Scopul meu a ținut de cochetărie. Îmi place să port maiouri și corsete. Pentru asta am nevoie de brațe trestie, nu caltaboș. După șase ședințe am doi centimetri în minus. Mi-am scos toate maiourile din dulap.

Am o stare de bine gigantică de la minus doi centimetri la brațe. Exercițiile pe izopren le fac cu mai mult spor, iar picamărul a încetat de vreo jumătate de oră. Motan a ieșit de după canapea. Eu îmi aud gândurile. Habar n-am cât durează renovarea, dar dispoziția mea rămâne glorioasă. Abia aștept să le calc pragul celor de la Lotus Esthetic pentru un masaj de relaxare. Brațele sunt o misiune îndeplinită.

Foto: Zenobia Lazarovici

Muma Pădurii, driade și informații elogioase despre spuma de baie de la dm

S-a nimerit să plec în Germania după ce o săptămână am umblat prin satul românesc. Am trecut din sat în sat. Am văzut Muma Pădurii în satul românesc. Am văzut driade în satul nemțesc. Muma Pădurii este o femeie urâtă. Driada este o nimfă a copacilor, o femeie frumoasă și timidă.

Muma Pădurii reprezintă o senzație. Driada la fel. M-a copleșit urâtul satului și câmpului românesc. M-a urmărit cu o imagine, o femeie zdrențăroasă, împuțită, leneșă. Înțeleg sărăcia. Aproape înțeleg economia. Arunc un ochi asupra politicii. Nu înțeleg lenea cultivată de român. Distruge peisajul grandios cu așezări înfiorătoare la vedere și lipsite de îngrijire. Instictual, iubesc satul românesc. De aceea mi-e ciudă. Într-un an, habar n-am câți ani aveam, a venit Moș Crăciun la noi acasă. A împărțit cadourile. După ce le-am deschis, m-am uitat zăpăcită la darurile unei prietene. Cum a ales darurile și de ce eu am primit un pulover culoarea oului de rață și ea o păpușă?! Iar în prezent, ca adult, mă uit zăpăcită la peisajul german. De ce neamțul îngrijește câmpul, iar românul îl împute? Intrebarea e retorică. Știu să-mi răspund.

Am condus prin lanuri de grâu impecabile. M-am apropiat de oraș indispusă. În 500 de metri la stânga. În 300 la dreapta. Fix înainte să ajung la destinație, am zărit un panou cu dm. Indiferent de peisaj sau țară, dm arată la fel. Mi-am recuperat o obișnuință familiară. Mi-am reparat starea sufletească cu sare și spumant de baie. Le folosesc cu regularitate din perioada izolării.

În unele zile, cu o reprezentare de Cenușăreasă de când deschideam ochii, doar o baie cu sare și spumă putea să-mi redea senzația de curățenie a trupului. O ciorbă gătită, niște dovlecei pane și o fripură la cuptor mă transformau rapid în Muma Pădurii. Reveneam la felul meu de a fi după o scufundare arhimedică în care eram împinsă de către fluidul colorat și parfumat din cadă cu o forță egală cu greutatea volumului dezlocuit de către corp. Dezlocuit înseamnă scos din spațiul în care te afli.

Fără îndoială răspândesc informații elogioase despre sarea și spuma de mare de la dm. Fac asta din postura actuală. Sunt un ambasador al drogheriilor dm mulțumit și încântat de produsele lor.

Să stăm curați la trup. Spălați-vă trupul. Îngrijiți-l. Curățenia e sexi.

Foto: Bogdan Mosorescu

Iubesc cum trăiesc, personal și cu importanță

Luna trecută mi-am comandat un parfum. Prima dată în viața mea când am achiziționat acea substanță aromatică online. Am intrat pe douglas.ro. Am căutat ofertele. Am gusturi scumpe. Am mai zis-o de câteva ori. Eu o știu, alții au confirmat. Ca o doamnă interesantă de la un butic grecesc. You have expensive tastes, lady! Yes, I have! Și am zâmbit cu gura până la urechi.

Am renunțat la hainele prețioase în izolare. Nu am renunțat la stropul de parfum și la crema de corp. Îmi place să cred despre mine că impresionez cu prezența și mă impun cu mirosul. Am fost câteva zile la Severin. La Severin am copilărit. Într-o zi am trecut din cameră în cameră atingând obiecte. Am tras aer în piept. Am pătruns în casă cu substanța mea. Miros puternic a iasomie. Beau ceai verde cu iasomie în fiecare dimineață. Picur seara la gât un strop de parfum cu iasomie de la Jo Malone London.

Rând pe rând, în aceste luni, ni s-au suspendat obișnuințele. În case, între pereți, ne-am reorganizat. Pentru o stare de bine, fiecare a acționat individualizat. Ce anume i s-a potrivit, a aplicat. Am văzut pe Instagram femei în rochii excesiv de luxoase. Am văzut femei machiate impecabil. Eu am ales să-mi satisfac moftul de a-mi picura pe gât parfum. Am urcat dealurile din împrejurimi. Ciudate vremuri! În buzunar am avut declarația. În atmosfera specifică a dealurilor și pădurilor, cu odorantele naturale, eu am lăsat în urma mea o aromă de parfum englezesc. E liniștitor! Să faci ceva care să confirme viața așa cum o știi. Momentan nu ne știm viața. Ambiguitatea ne-a copleșit. Dar.

Continuăm. Ne trezim. Mâncăm. Muncim. Savurăm o cafea. Interpretăm. Plănuim. Am făcut dușuri lungi acasă. Plimbările pe dealuri înseamnă și musculițe nesuferite prinse în păr și haine. M-am răsfățat masându-mă cu cremă. Am învățat un secret. Mi s-a permis. După duș, aplici crema pe mâini, pe brațe, o întinzi cu mișcări ferme, apoi picuri parfum. M-am trezit mirosind a lime. Înainte să mă ridic, mi-am afundat chipul în pernă. Același miros. Într-o casă din Oltenia, pe un deal, un dormitor a răspândit un puternic miros de lime basil și mandarin.

Nu neglijați mirosul. Mirosul suntem chiar noi. Să vă povestesc un episod din viața mea de studentă. Iubeam un băiat înalt ca bradul. M-a condus într-o zi la gară. Am urcat, iar pe scări m-am întors și i-am dat puloverul de pe mine. Mi-l împrumutase o prietenă. L-am rugat să-l înapoieze. După o jumătate de oră, am primit un mesaj. Am mirosit puloverul. Voiam să-ți mai simt mirosul. Nu te-am găsit acolo. Nu mirosea a tine. Cu siguranță nu miroseam a parfum englezesc pe vremuri. Jo Malone este o iubire dintr-o tinerețe pârguită. Iar acum iubesc altfel. Iubesc cum trăiesc: personal și cu importanță.

Notă: Până în 2 iunie, douglas.ro oferă 20% reducere la orice produs comandat.

Mosen. Adevărul este că salteaua, perna și lenjeria de pat suntem noi

Dorm prost. E firesc. Un virus ne pândește. Legea ne-a izolat în case. Dorm strâmb. Asta nu e firesc. Nici virusul, nici legea nu au de-a face cu. Ca să adorm, mă pun pe burtă și adun perna în brațe. În timpul nopții arunc perna. Pun capul pe saltea. Orice poziție aș încerca, ceva mă doare. Pe spate, îmi amorțește coccisul. Pe burtă, se resimte gâtul.

Aseară, în urma vizionării filmului Amadeus cu Mara, mi se derula în cap un dialog cântat. Discutam cu cei de la Mosen. Unde sunt splendidele voastre perne? Mi-am luat două perne. Una pentru apartamentul meu, alta pentru apartamentul lui Făt Frumos. O pernă potrivită pentru gâtul meu, am mers pe recomandări. La Mosen te plimbi prin depozit în timp ce se descoperă inteligențele și nevoile individuale. Așa am ajuns la un anumit model de pernă. Făt Frumos a comentat. Prea subțire. El și-a ales o pernă ca un sac umplut cu grâu: groasă și tare.

Când eram acasă la părinți, în familia noastră, între tata și mama se menținea o ciocnire amuzantă de preferințe a pernelor. Tata cerea să fie cât mai tari. Într-o vară, în vizită la rudele de la sat, tata a fost pe deplin satisfăcut. Mama a aranjat patul pentru culcare. Când s-a așezat pe locul lui, a rămas șezând. Cele două perne, mama s-a lipsit de a ei, erau atât de mari și de trainic îndesate cu pene, că au funcționat ca un spătar. Am râs cu lacrimi toate trei. Suficient de tari pentru tine?! Replica mamei s-a pierdut în râsete.

Înapoi în prezent, nu știu ce s-a schimbat în percepția lui Făt Frumos, dar mai nou doarme pe perna mea. O ciocnire amuzantă se petrece între noi. E ca un concurs. Cine ajunge primul la culcare. Cine pune primul capul pe perna mea. Izolarea ne modifică nevoile și atitudinile. Patul, de exemplu, a devenit fruntaș în obiceiurile noastre. E regele casei. De fapt simbolizează casa. Patul e o bucurie. Dintr-o dată îi dai atenție. Dacă ai schimbat salteaua, cum am făcut noi, te feliciți. Dacă nu ai schimbat salteaua, pentru că toate sunt la fel și ai timp să te odihnești când mori, te mustrezi.

Adevărul este că salteaua, perna și lenjeria de pat suntem noi. Departe de ochii lumii, de grija lumii, de convenții și determinări, patul evocă bucuria căminului. Ne susține oasele trupului. Ne alină durerile pătrunzătoare în regiunile intercostale. A investi în saltea și pernă înseamnă a avea grijă de propria sănătate.

Cum nu pot ajunge la depozit, lipsește o căsuță în declarație unde să bifez gâtul strâmb pentru că Făt Frumos îmi fură perna, o să comand. Există posibilitatea de a plasa comanda online. Am nevoie de o pernă. Somnul cu Mosen nu a fost niciodată mai dezirabil.

Foto: Bogdan Mosorescu

Când deosebim necesitățile de mofturi. Chiar când doamna e mult mai urâtă decât domnul?

Zilele astea sunt numai bune să vă reamintesc de partenerul prețios al blogului, Târgul Cărții. Ultima dată când am ajuns la București, am revenit cu câteva titluri remarcabile din literatură. Am citit o carte din cele cinci cumpărate. Este vorba despre O călătorie în India de E.M. Forster. Am văzut și filmul. O adaptare satisfăcătoare. Azi o să vă povestesc despre carte.

Romanul, O călătorie în India, este o carte care aduce la cunoștință consecințele principiului superiorității rasiale. Doctorul Aziz, un personaj însemnat, este arestat în urma unei acuzații aduse de o tânără domnișoară englezoaică. Un scenariu aparent banal din cauza frecvenței subiectului. Arestarea doctorului are însă implicații social-politice.

Doamna Moore și domnișoara Quested călătoresc la Chandrapore. Raționamentul britanic întâlnește exotismul și poezia Orientului. E.M. Forster s-a bazat pe propria experiență. În anul 1912 a luat contact cu poporul indian într-un rezidențiat temporar. Fiul doamnei Moore, Ronny, este și pretendentul Adelei Quested. Femeile insistă să cunoască India. Adunarea de la club le dezorientează. Dușmănia și neîncrederea reciprocă dintre englezi și indieni e evidentă. Încearcă să arunce o punte între cele două culturi și acceptă o invitație la peșterile Marabar. Doctorul Aziz și-a luat angajamentul, susținut de Fielding, directorul colegiului și prieten, să conecteze rațiunea și pasiunea, mintea și inima.

Deplasarea la peșterile Marabar otrăvește și mai mult relațiile dintre englezi și indieni. O întâmplare misterioasă duce la procesul intentat doctorului Aziz. Procesul este descris cu umor, dar e presărat de mentalități. Rasele cu pielea mai închisă la culoare sunt atrase fizic de cele albe, dar nu și viceversa. Chiar când doamna e mult mai urâtă decât domnul?

Deznodământul e neașteptat ca și începutul. Adela Quested își retrage acuzația împotriva indianului Aziz. Romanul este bogat în idei. Eșecul raționalismului și umanismului apusean de a înțelege filozofia mistică budistă. India provoacă interogări personale caracterelor europene. Șovinișmul și ipocrizia ies la suprafață. Zeci de detalii de viață, aparent ridicole, devin însemnate când deosebim necesitățile de mofturi.

Am terminat ce am avut de spus despre carte. O găsesc extraordinară pentru aceste zile petrecute în izolare. Toată lumea vorbește despre sine, de regăsire, de apropiere. Până la urmă lecturile mele chiar se potrivesc. Mă refer la O călătorie în India și Ființă și timp. Puteți comanda pe Târgul Cărții, un partener care nu m-a dezamăgit niciodată.

Foto: Bogdan Mosorescu

Ne jucăm acasă. Să nu mai aibă Mara ce să pârască la tatăl ei

Mara își face temele. Nu am nici o treabă cu asta. Uneori mai pune câte o întrebare. Uneori o mai ajut. Să intre pe edu.ro sau să înțeleagă un enunț. Citește o carte. Mergem în paralel cu două liste. Lista ei. Lista mea. Ea a ales Zoe la zoo. Eu am ales Iliada. Enciclopedia pentru copii presupune o joacă. Una dintre noi spune alfabetul. Alta zice stop. Știți, ca la Fazan. Vizionăm filme potrivite pentru vârsta ei. Am urmărit Anne Frank, August Rush și Dă-o mai departe. Ne întindem oasele cu pilates. Mara mă ajută să pun masa. Uneori șterge praful. Și mai rămâne o grămadă de timp. Se joacă pe telefon. Se joacă Domino Maze, Squadro și Speedy Words.

Mara e un copil responsabil. Știe ce are de făcut și face. Desigur, fușărește! Să termine repede, să se joace. Joaca la interior nu m-a atras niciodată. Să vă povestesc ceva. Trebăluaim într-o zi. Am ieșit din bucătărie și am trecut pe lângă Mara și tatăl ei. Amândoi m-au privit insinuant. El conștient insinuant. Ea doar m-a privit. Ce s-a întâmplat? Am întrebat. Mara zice că nu prea te joci cu ea. El a răspuns. Mara nu împlinise încă trei ani. Avea dreptate. La interior mă joc forțat. Sunt o mamă responsabilă. Știu ce am de făcut și fac. Desigur, fușăresc!

Ador joaca afară. Țip cu copiii. Alerg. Mă rostogolesc pe dealuri. Am luat-o pe Mara la piept și ne-am rostogolit pe un deal să-i arăt stelele verzi. Desenez cu cretă pe asfalt. M-am trântit în mijlocul drumului și Mara mi-a conturat trupul. Pun piedică. Scot limba. Organizez drumeții de 19 km prin munți. Mă legăn pe crengi.

Nu ador joaca la interior. Dar ce să facem zilele astea? Jocurile mele din spațiul închis conțin trimiteri culturale. Mima după albume de artă. Costumare în personaje. Citit cu intonație. Nu mai merge. E prea mult timp. Pare că s-a dublat ziua. Am scos jocurile. Ne-am aprovizionat cu jocuri noi de la Happy Color. Happy Color livrează gratuit la Timișoara pentru comenzile care trec peste 50 de lei. Îmi amintesc vremurile când ne deplasam noi la Happy Color. Sunt prietenii mei și ai Marei de vreo nouă ani. Mara a pictat la început cu mânuțele. Cei de la Happy Color ne-au acceptat și ne-au încurajat.
În prezent sunt pregătiți. Au o campanie inteligentă și eficientă. Ne jucăm acasă. #NeJucămAcasă Dacă ar trimite și pe cineva să se joace cu copilul! Glumesc! Glumesc!

Vă las. Merg să joc Squadro. Să nu mai aibă Mara ce să pârască la tatăl ei!

Rinocerizarea a atins o preocupare a publicului. Coronavirusul ne transformă

În 4 martie a avut loc premiera spectacolului Rinocerii la Timișoara. Piesa a fost scrisă de Eugen Ionesco. Regia îi aparține lui Gabor Tompa, un regizor extraordinar al teatrului românesc modern.
Sau.
În 4 martie s-a născut, la Timișoara, Berenger. Pentru a face teatru e nevoie de un singur lucru: omul. Romeo Ioan este omul despre care vorbește Peter Brook. Actorul Romeo Ioan a reușit să stabilească legături desăvârșite: cu viața interioară, cu ceilalți actori de pe scenă și cu publicul.

Am fost în public în 8 martie. Romeo Ioan a stabilit o legătură cu mine. Berenger s-a născut sub ochii mei. Sunt martor.
Dar.
Să vă povestesc puțin despre minutele dinaintea începerii spectacolului. Am ajuns mai devreme. M-am pozat cu Bogdan Mosorescu în oglinzile de pe hol. În timp ce-mi verificam frumosul chip pe ecranul telefonului, o voce din difuzor ne-a reamintit prevențiile pentru coronavirus. Am ridicat ochii din telefon. Suntem deja în spectacol? Mosorescu a ridicat din umeri și ne-am îndreptat spre locurile noastre.

Eugen Ionesco a scris despre absurdul existenței. Eugen Ionesco a trăit în perioada în care doctrina nazistă s-a răspândit. Rinocerii, piesa, înfățișează un răspuns la consecințele nazismului. Spiritul uman se rinocerizează. În 2020, spiritul uman continuă să se rinocerizeze.

Rinocerizarea a atins o preocupare a publicului. Coronavirusul ne transformă. În sală, publicul a tușit prea puțin, iar foiala a fost aproape inexistentă. Spectatorii au urmat actorii.
De mult timp n-am mai fost așa încântată de un spectacol. Nivelul meu de interes s-a modificat. Actorii, decorul, gesturile și replicile m-au pricopsit cu impresii puternice. N-am evadat din realitate. Uneori merg la teatru ca să evadez. Nu și de data aceasta. Am fost acolo. Am existat. M-am bucurat de viață. Tot Peter Brook, l-am menționat mai sus, afirmă că teatrul este viață.

Am zărit o scânteie. Viața e fragilă. Contează ce atitudine adoptăm. Ne rinocerizăm sau? Sau ne păstrăm farmecul și superioritatea de ființe gânditoare.
S-a născut Berenger la Timișoara. Mergeți să-l celebrați cu prezența în 27 martie, ultima reprezentație din această lună. Luptați apoi împreună cu Berenger împotriva forței care ne invadează și ne transformă viața.

Reverențe actorilor, Teatrului Național Timișoara, regizorului Gabor Tompa și scenografului Helmut Sturmer.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cui i-ar fi fost mai bine dacă nu m-aș fi născut? Și caii se împușcă, nu-i așa?

Joi mi-am pus lenjeria neagră. Un body, acel maiou din jerseu elastic sau dantelă, mi-a ridicat sânii și dispoziția. Am mers la teatru. S-a jucat Și caii se împușcă, nu-i așa? Înainte de spectacol, m-am pozat. Oameni sunt interesați de activitățile mele. Azi nu le-am arătat bolul cu cereale și zmeură de la micul dejun. Nici nu am împărtășit vizita de la doctor pentru avizul Marei de reluare a cursurilor. Probabil or să scadă urmăritorii de pe Instagram.

M-am pozat joi seară și mi-am recapitulat cunoștințele despre pactul cu ficțiunea. Pe scenă nu o s-o văd pe Alina Ilea. Lângă ea nu suferă Cătălin Ursu. El și ea nu reacționează la împungerile lui Bogdan Spiridon. Mi-am ocupat locul în sală. Am filmat 15 secunde pentru Instagram. Cu ochii pregătiți, am descoperit niște personaje obosite.

Tot spectacolul mi-am pus o întrebare. Ce circumstanțe au împins personajele să participe la un concurs barbar? Marea criză din America? Ce contează?! Tot eu mi-am zis. Pentru bani. Hernan Cortes, conchistadorul care a invadat Mexicul, a declarat că suferă de o boală a inimii care poate fi vindecată doar cu aur. Toți oamenii poartă această boală. Banii presupun încredere. Încrederea este materia primă pentru toate tipurile de bani. Această observație nu-mi aparține. Am început să citesc Sapiens de Yuval Noah Harari.

Personajele dansează până la epuizare pentru a câștiga o sumă de bani. Nevoia fiecărui personaj face suportabile probele. Moderatorul le face insuportabile. Avem un personaj femeie însărcinată. Aleargă ca o descreierată pentru a nu fi descalificată. De ce să aduci un copil în lumea asta?

Gloria tot pune această întrebare de-a lungul epuizării fizice din concurs. M-am reîntors către mine. Cui i-ar fi fost mai bine dacă nu m-aș fi născut? La teatru ne punem întrebări. Unii se chestionează. Unii dorm. Alții ies să fie văzuți. Toți aplaudăm la final. Convențiile ne-o cer, iar actorii se bucură.

Dacă nu m-aș fi născut poate mama ar fi plecat de lângă tata. E mai ușor să crești un copil. Sau poate soră mea ar fi luat și mai multă bătaie. Cu doi copii, tata și-a împărțit furia. Poate e mai bine că m-am născut. Nu știu. Nici nu mai e important în prezent.

Robert, partenerul de dans al Gloriei, povestește în ce s-ar transforma partea lui de câștig. Un scurt metraj despre un copil care a asitat la uciderea unui cal. Ce au artiștii cu caii? Repede mi-a zburat gândul la Dostoievski și înfiorătoare scenă cu calul din stradă. Asta se întâmplă dacă citești prea mult. Asocierile te năpădesc.

Orice întâlnire cu celălalt te modelează. Gloria și-a însușit povestea lui Robert. Robert a împrumutat reprezentarea pesimistă a vieții de la Gloria. E un joc periculos. Să argumentezi după raționamentul și emoția celuilalt. S-ar putea să câștigi. Gloria a câștigat. Nu dezvălui ce. Nu e rolul meu. Sunt un spectator. Nu simplu spectator. M-am rafinat în timp. Am citit și cărți despre teatru. Ca să am ce să scriu aici. Să nu mâzgălesc o evaluare rapidă. Mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut. Nici nu e important să ne placă sau nu un spectacol. Să ne provoace să gândim. Oamenii au cucerit lumea punându-și mintea la contribuție. Apoi s-au lăsat pe tânjeală. Teatrul ne reamintește și de capacitatea noastră intelectuală.

Și caii se împușcă, nu-i așa?!

Cine se întreabă? De ce se întreabă? Găsiți răspunsuri la spectacol. Biletele se achiziționează de la casierie, pe Mărășești sau online.

Ne vedem la teatru!

Foto: Diana Bode

În Austria umblă mașinile pe pârtie, în România Muma Pădurii

După câteva zile petrecute în Austria, notez că. Cel mai mult mi-a fost frică de oamenii plictisitori. Să o iau de la început.
Am primit un telefon la început de noiembrie. Dunia, vrei să mergi în Austria? Știți pe cineva care refuză Austria? Lăsând deoparte peisajul austriac, captivant și plin de poezie, propunerea pentru călătorie a venit din partea unui jurnalist timișorean. Reiau întrebare. Dunia, vrei să mergi în Austria și să muncești?

Cum citiți muncă în acest context? Citiți scris și postări în social media.

În agendă am reușit să-mi pun deplasarea și am acceptat. Da, vreau să merg în Austria. O întrebare. Cine mai vine? Nu e important, dar sunt curioasă. Mi-e frică de oamenii plictisitori. N-am dezvăluit asta, am ținut în mine. Mărturia a avut loc într-o gondolă pe la 2000 de metri altitudine. S-a dovedit că m-am îngrijorat degeaba.

De fapt, în discuții cu sens, dar fără noimă, despre justificarea ateismului, am fost asigurată că s-a mărit lista de oameni la care pot cere ajutor când mă copleșește viața. Când plâng, când sufăr, nu ridic ochii spre cer. Nu caut protecția tatălui din copilărie. Mă uit în agenda telefonului și sun. Cineva de acolo reprezintă ocrotire, înțelegere, siguranță, atingere, blândețe.

Ne trebuie motive să venim în Austria? Nu. Cine iubește sporturile de iarnă, este înțeles și sprijinit. Piramida nevoilor pe munte a ajuns la divertisment. Prin pădure descoperi elefanți sau dinozauri sculpați în zăpadă. Mi-e greu să pledez pentru Austria. Nu are nevoie. Are autostrăzi și stațiuni bine organizate. Aș pune accentul pe hotel. La Hunguest Hotel Heiligenblut am avut parte de un festin turbat. Mi-a venit să plâng de emoție în fața hreanului ras lângă friptura rece. Am sugerat să cinăm ca la nuntă, ore întregi. Poate unde acest hotel vine cu o moștenire ungurească, explică meniul tulburător la nivel gustativ.

Stațiunile au pârtii speciale pentru copii, șenile să-i ajute la urcare. Nu! Nu mă străduiesc. E firesc pentru Austria. Dacă scriam despre România, aș fi primit zeci de mesaje să dau mai multe informații. Pentru că. În Austria umblă mașinile pe pârtie, în România Muma Pădurii.

Vara se schimbă ușor povestea. Românii devin mai îngăduitori cu muntele românesc. Se reîndrăgostesc de Carpați. Verdeața și frumusețea ne așază un văl pe ochi. Ignorăm puțin Austria și începem un delir cu splendoarea mioritică. De acord, dar când iubești muntele, lași deoparte învoiala. Asta fac românii, se învoiesc să treacă cu vederea.

Mi-ar plăcea să urc la Grossglockner și vara. Poate să ascult Maroon 5, Memories. A fost declarat imnul grupului. Să rememorez. Să miros floarea de colț. Edelweiss, edelweiss. Nu o să cânt, nu o să postez pe facebook. Acolo este țara mea/Și neamul meu cel românesc. O să mă bucur de munte. Muntele este o iubire aparte, de neuitat.

Everybody hurts sometimes
Everybody hurts someday, aye aye
But everything gon’ be alright
Go and raise a glass and say, aye
Here’s to the ones that we got
Cheers to the wish you were…

Kreischberg. Nu găsesc ceva de care să mă plâng

Să mergeți după o recomandare. Mergeți să petreceți vacanța de iarnă la Kreischberg. Nu am habar de ce m-ați asculta. Am ajuns, prin actualizările speciei, să fiu o forță care influențează. Mă întreb acum, în timp ce scriu, dacă înrâurirea presupune persuasiune.

Vă conving să călătoriți la Kreischberg sau simplul motiv că amintesc despre o stațiune sau un hotel este suficient pentru unii dintre dumneavoastră să vă deplasați sau să vă cazați?! După spusele mele.

După spusele mele, Austria este întotdeauna o idee bună. Grecia pentru vară, Austria pentru iarnă. Țara noastră are nevoie să se pună la punct cu infrastructura. Prin același loc trec sănii, schiori, oameni. Groaznic! Prefer un loc bine organizat, cu interes economic și uman. În această perioadă, început de decembrie, am avut posibilitatea să experimentez pe pârtie o libertate absolută. Limitele s-au anulat. Pârtia roșie, detest negrele, întinsă și aproape goală, mi-a provocat o relaxare fizică și intelectuală. O balerină pe zăpadă, asta am fost pentru 15 minute. Îmi unduiam trupul. Îmi ridicam nasul să adulmec aerul. Întindeam obrazul să simt vântul. Mă aplecam să iau curba. Firește, am scris curva. Am corectat.

Muntele salvează, zicea Mihail Sebastian. Dacă citiți Accidentul, puteți să mă verificați. Muntele te salvează de tine. Gânduri, griji, încordări. Dispar. O pârtie lată, îngrijită, întreținută de o echipă de oameni responsabili ajută la senzația copleșitoare de libertate.

După libertate, nimic nu se compară cu o saună și o baie într-o piscină descoperită. Bineînțeles, depinde ce cazare ați ales. Eu mă cam duc după hotelurile construite într-un mod care să vină în ajutorul părinților. Alpenblick m-a găzduit câteva nopți.

Mereu mă întreb, de fiecare dată, fără excepție, ce fel de persoană aș fi dacă aș trăi într-un peisaj de poveste. De la geam, mă aflu într-un colț liniștit al pub-ului hotelului, dacă privesc afară, văd muntele și casele acoperite de zăpadă. Ninge.

Lipsa zgomotelor și peisajul desprins din cărțile pentru povești ordonează mintea. Aproape mă tem că-mi pierd creativitatea din lipsa agitației. Nu găsesc ceva de care să mă plâng. Totul pare perfect. Știm cu toții că nimic nu este desăvârșit. Doar în timp, amintirile fabrică momente ireproșabile.

V-aș mai povesti. Este așa frumos aici! Kreischberg-ul, hotelul Alpenblick, mâncarea, oamenii, dar prefer să pun punct și să-mi lipesc fruntea de geam și să privesc. Nu sunt obișnuită cu atâta farmec în mediul ocupat de oameni. O să revin după ce rețin suficientă splendoare umană și geografică.

Rețineți, Austria este mereu o idee bună!