Nu o să fiu vreodată descrisă ca o femeie serioasă

De jumătate de an sunt ambasador dm. Aproape le-am testat toate produsele, în special cele de curățenie. Când am început, s-a potrivit cu o schimbare din viața Marei. Am introdus deodorantul în igiena ei zilnică. Am avut despre ce să scriu. A urmat un articol despre scutece, apoi s-a lăsat tăcerea. Nici un produs nu s-a mai legat de vreo întâmplare cotidiană. Eu n-am știut să introduc.

Citesc tot ce-mi pică în mână de Virginia Woolf. Viitoarea colecție a Tricoului îi este dedicată scriitoarei. Aseară parcurgeam paginile romanului Între acte și am încremenit pe canapea cu ochii pe muget de vacă. Memoria, într-un efort nesusținut de teorie, mi-a servit două elemente de înțelegere ale autoarei: trivialul și poezia. Se împletesc ingenios în orice carte a Virginiei Woolf.

Așa se face că am rememorat ultima săptămână. Într-o zi spălam capacul de toaletă cu șervețele de la dm când mi-am zis. Nu-mi place de mine. În timpul ăsta m-am ridicat în picioare și mi-am așezat o șuviță care îmi gâdila nasul. După naștere m-am concentrat intens pe persoana mea, alcătuire și convingeri. Probabil aducerea pe lume a unei ființe m-a șocat. O glorie indelebilă a intelectului care a provocat autodidacticismul. Atunci l-am apucat pe Freud și nu l-am mai lăsat. Azi recitesc Opere Esențiale.

Nu-mi place de mine deoarece uneori mă pun în situații despre care știu sigur că în timp nu aș face nici un efort să le întrețin. Mă refer la conversații cu anumite persoane, pe anumite subiecte. Totuși vorbesc și țin să mă fac auzită. De ce?

Cum nu am un răspuns, simt că nu-mi place de mine. Mă dezamăgesc pe mine, lupt împotriva mea, iar eu asta am decis să nu mai fac. În vârtejul de gânduri, am lăsat vreo două șervețele în chiuvetă. Am uitat de ele, le-am acoperit cu sticle de produse, am dat drumul la apă. La un moment dat le-am apucat, le-am stors și bucăți din șervețele și-au făcut loc printre degete.

Nu sunt o persoană matură. Am doze de maturitate. Cât pot aprecia, nu o să fiu vreodată descrisă ca o femeie serioasă. Dezvoltată intelectual, fizic, prin înfățișarea mignonă, nu impun. Încă mă confundă lumea cu o fată derutată care nu stăpânește reprezentările lumii.

Reprezentările lumii le stăpânesc. Atunci am strâns puternic șervețelele. E atât de greu să fii interesant în ziua de azi. Mi-e atât de greu să fiu luată în serios. N-am răbdare, iar răbdarea e uneori supraevaluată, consider eu. Am zâmbit la pumnul strâns, indicator de furie. Câteva gospodine mi-au replicat că au renunțat la șervețele. Nu sunt biodegradabile. M-am obișnuit cu reprezentarea de gospodină ratată. Ba chiar îmi face plăcere. În casa mea țin să mă simt bine, insist să-i fiu stăpână, nu să îngenunchez după reprezentări trecute și patriarhale ale rolului femeii.

Șervețelele de curățare de la dm pentru capacul de toaletă sunt biodegradabile. Puteți să ștergeți și să le aruncați în WC. Am verificat.

Dozele mele de maturitate sunt în proporție justă cu dozele de imaturitate. Așa am descoperit părți care nu-mi plac la mine într-un stil de viață onest cu mine însămi.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar mai ales nu vreau să mă supăr pe mine.

Acesta este un articol reclamă la șervețelele biodegradabile de la drogheria dm.

Foto: Bogdan Mosorescu

Obișnuințe transmise din gură în gură: Ne trage curentul de la ferestrele deschise!

În urma unui episod de slăbiciune fizică petrecut ieri, îmi vine firesc să vă povestesc despre Compendiul de Ipohondrie Română realizat de Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria alături de Radio Guerrilla.

Am un cumnat extraordinar. Pe lângă afecțiunea pe care mi-o poartă, are grijă de mine cu zel. Imediat după ce a aflat de gheara care îmi strânge inima, cred că așa m-am exprimat, m-a îndemnat să chem salvarea. De pe litoral îi era imposibil să ajungă la mine. Nu cumva să mergi la urgențe, nu te bagă nimeni în seamă. Cheamă salvarea, așa o să fii îngrijită!

Lăsând la o parte sentimentele, m-am trezit zâmbind, strâmb, adevărat! Există în Compendiu un capitol dedicat Abuzatorului de Salvare sau Ninonino Fără Rostus. Persoana aceea care încearcă să se salveze cu fiecare ocazie, deși nu se află niciodată într-un pericol medical real. Citat din Compendiu.

Lectura Compendiului am făcut-o într-o seară. Am citit pe sărite. Am căutat informații despre detoxifiere, gluten, bio, antibiotice. Despre detoxifiere am căutat prima dată. Diploma mea mă îndreptățește să mă numesc filolog. Nu și vocabularul meu. Ani de zile am făcut și eu cure de detoxifiere până când o prietenă, un fel de geniu modern, m-a întrebat dacă știu ce înseamnă detoxifiere.

În dicționar o să găsiți detoxificare și următoarea explicație: acțiune metabolică prin care este neutralizat un produs toxic sau este transformat într-un produs cu toxicitate redusă.

Când am călătorit în Ibiza, la nunta fotografului meu simandicos, Diana Bodea, efectuam o cură cu lămâi. La slujbă am participat cu sticla de apă cu lămâi. Mă detoxificam. Înțelegeți acum ciuda mea gramaticală!

Să trecem peste și să îmi permiteți o reverență pentru inițiativa celor de la și de la. I-am numit mai sus, să nu exagerăm! Pentru mine a fost ca sunetul clopoțelului. Mereu m-am simțit bine și liberă când suna de ieșire de la ore. O mulțime de boli închipuite s-au anulat. Obișnuințe transmise din gură în gură ca niște adevăruri absolute ne-au complicat viața. Gresia rece ne îmbolnăvește! Ne trage curentul de la ferestrele deschise! Crema de gălbenele are o putere nemărginită! Etc!

Mi-ar plăcea să ajungă la cât mai multe persoane acest Compendiu. Eu îl împrumut pe al meu. Lăsați un comentariu. S-ar putea să vă scape de multe neliniști.

Vă las acum, am o programare la doctor, gheara de pe inimă e tot acolo, doar că nu mai strânge.

Să râdem înainte de toate!

Foto: Bogdan Mosorescu

Cine știe să se adapteze, supraviețuiește. Profi 1000 de magazine

În 2002, când am venit la Timișoara să studiez, am locuit pentru un an de zile pe strada Negoiu la un bloc turn. Lângă bloc, era deschis un magazin Profi. Încă mai este.

Primeam de acasă bonuri de masă și mergeam în Profi la cumpărături. Spațiul din magazin și diversitatea produselor îmi provocau o plăcere vie. La vitrina cu mezeluri, oricare mi-ar fi fost cererea, în minte îmi răsuna una dintre învățăturile tatălui. Mâncați puțin și bun. Întotdeauna bun. Mai sunteți și fete, rămâneți slabe!

Toată facultatea m-am hrănit puțin și bun. În anul II m-am mutat la cămin, dar cumpărăturile le făceam tot la Profi. Au trecut anii. Strada Negoiu a rămas în urmă. La fel și căminul.

Într-o zi conduceam prin oraș și mi-au picat ochii pe un magazin Profi nou deschis. I-am aplaudat. Am gândit: Cine știe să se adapteze, supraviețuiește!

În prezent, Profi deține 1000 de magazine. Când politicos și seducător m-au invitat să mă alătur aniversării, nu am ezitat. Am acceptat cu încântare. Un magazin cu multiple și intense semnificații pentru mine m-a implicat în existența lui.

Întregul eveniment, așa cum tot răspund la întrebări de vineri, pe lângă organizarea impecabilă, s-a remarcat prin bun gust. Piața Libertății a redat o primăvară sofisticată. Experiențele digitale m-au distrat. Nu-i ușor să distrezi oamenii, dar celor de la Profi le-a ieșit glorios.

În magazinele Profi din țară există o campanie în desfășurare. Până în 23 iunie oricine poate câștiga premii. E atât de simplu! Vă explic. Cumpărați (minimum 30 de lei), scanați la infochioșc și puteți câștiga pe loc un voucher de cumpărături sau o mașină Renault Captur. Cum ziua mea este în 21 iunie, cu noroc și bonuri scanate, unul din cele 10 Renault Captur ar putea fi al meu. Ce mai poveste ar fi atunci!

Țineți minte să scanați bonul! Norocul nu are preferințe.

La mulți ani, Profi!

 

 

 

 

Nașelor, să ne vedem mai bine îmbrăcate!

Amintirea zilei de ieri conține confirmarea percepției Marei, nouă ani, despre vârsta mea. Sunt o babă! Obișnuiesc să-i explic și să-i corectez presupunerile inexacte. Nu și de data asta! Nimeni nu se poate pune cu gloria și prospețimea tinereții. O asigurare i-am dat totuși. Oricât de greu îți vine a crede, părinții tăi nu sunt bătrâni. Ca să nu mai zic de faptul că ai o mamă de o eleganță dezinvoltă! Adică șic, Mara, șic!

Nu m-a crezut, sunt sigură! Hainele modeste care îmi învelesc trupul în cea mai mare parte a timpului nu atrag atenția unui copil. Lipsesc culorile intense, pietrele, paietele, trimiterile către vârsta copilăriei. Mie nu mi-e dor să fiu copil, eu exult ca adult!

Atracția către veșmintele frumoase a provocat un proiect drag mie. De doi ani m-am declarat adepta designerilor români și indirect m-am lansat într-un război cu nașele. Nașele reprezintă o categorie anume în gândirea mea. Acele femei cu părul sarmale și rochie cu tul și broderie. Mă detașez de personalități. Nu-mi pasă cine îmbracă o asemenea rochie. Întregul chinuie ochiul uman, un organ perfect și complex în alcătuire. E un organ regal care nu merită chinul tulului ieftin.

Susțin designerii români. Acesta este proiectul meu. Demararea a stat sub semnul intuiției și emoției. Am început cu Bardaș, am trecut prin Oianu și Bobar, iar acum o să vă povestesc despre Marmuse Atelier. Am lucrat cu o splendoare de femeie pe partea de fotografie. Numele ei este Zenobia Lazarovici.

Exasperată de felul plictisitor de a se îmbrăca al româncelor, am început să mă prezint pe mine în ținute semnate de un designer preferat. Fiecare ținută reprezintă o alternativă la rochia de nașă. Dacă mă considerați obraznică, cer permisiunea să vă corectez. Vă înșelați! Afirmația mea, percepută ca impertinentă, cu siguranță de publicul țintă, nașele, e susținută de cercetare. Nu am terminat design vestimentar, dar am citit Pictorul vieții moderne de Baudelaire. Ideea pe care și-o face omul despre frumos se imprimă în întreaga lui îmbrăcăminte.

Ce Frumos vedeți pe străzile Timișoarei? Dacă merg mai departe și numesc străzile Petroșanului?

E necesar să ne folosim de artificii pentru că slujesc frumuseții. Frumusețea ne dictează dispoziția, atenția, drumul în viață.

Dana Barbul desenează și colorează pentru Marmuse Atelier. Colorează, exact! Culorile m-au atras către: intensitatea rozului, claritatea albastrului, forța roșului. Nu am uitat de negru admirând hainele ei, mi-am dorit și altceva în garderoba personală.

Urmează să fiu nașă duminică. Tulul ieftin și broderia stau departe de mine în faptă și în gând. Îmbrăcămintea o să-mi completeze gesturile, o să mă prezinte ca o statuie antică. Statuia antică semnifică perfecțiunea. Sculptorul a cioplit până a corectat orice greșeală a naturii. David nu aparține naturii, ci putinței omenești de a corecta armonia. Nașele din categoria mea fantezistă sunt niște caricaturi. Atât vor, căci pot mai mult prin educație.

O să vă las câteva fotografii de la Marmuse Atelier. Nu știu dacă am fost vreodată mai frumoasă.

Nașelor, să ne vedem mai bine îmbrăcate!

Foto: Zenobia Lazarovici

Lupta istovitoare pentru a procura pamperși din Germania. dm are soluția

În funcție de circumstanțele vieții cotidiene, mă puteți judeca în două feluri diferite. În oricare dintre situații aveți dreptate.

Vă puteți întâlni cu mine la supermarket, iar Mara să aibă în mână crenvurst. De la vitrină îmi cere unul și-l savurează cu plăcere intensă pășind împreună printre rafturi. Lucrez puțin, chiar deloc cu interdicțiile. Eu și Mara avem reguli, iar NU vine însoțit de explicații.
Mamele de carieră m-ar mustra. Cum să-mi hrănesc copilul cu asemenea mizerie?! O fac, recunosc. Din timp în timp satisfac plăceri alimentare mai puțin sănătoase și mă bucur de.

Existe și șanse să o auziți pe Mara cerând orez delicios cu sfeclă sau quinoa. Te rog, mama, te rog, faci niște orez bun cu sfeclă? Mamele de carieră m-ar invidia. Didascalie: râd pe sub mustăți.

În ambele cazuri, judecățile sunt corecte. Consum uneori junk food și duc o viață sănătoasă. Extreme suportă doar personalitatea mea, nu duc jumătăți de măsură sau zone gri, dar felul cum trăiesc este unul echilibrat, fără excese.

Cercetez ce bag în gură, ce pun în gura copilului meu. Poate ați aflat sau nu, dar este oficial: mâncăm mai prost ca în Vest. Studiile de laborator au confirmat conținutul diferit al alimentelor dintre noi și occidentali. Calitatea proastă aparține țărilor intrate mai târziu în UE.

La capitolul cosmetice întâlnim aceeași situație. Diferențe colosale între detergenții din Est și Vest. Subiectul a fost dezbătut în Parlamentul European, există surse, nu dau mai departe zvonuri.

La adăpost de suspiciunea informației neverificate, o să vin cu o soluție pentru cetățenii români. Lamentarea nu ajută. Arătatul cu degetul nici atât. Ce facem în România, la Timișoara?

Cumpărăm produse de la dm. Atenție, cumpărăm produsele dm! Produsele dm nu au etichete speciale pentru Europa de Est. Produsele dm pun accent pe valoare, nu pe spațiul geografic. Mărcile dm sunt grupate pe categorii: frumusețe, copii, bio etc. Mă gândesc aici la mamele care au născut recent și la lupta istovitoare de a-și procura pamperși din Germania. Oh, mi le amintesc și nu mai schimb scutece de șapte ani! La dm, scutecele respectă rețeta și ingredientele producătorilor nemți. E o alinare, știu!

Trăim în niște condiții sociale. Luptele de a duce o viață după standardele altor țări confirmă o neputință de adaptabilitate, un ușor delir psihic. Nu poți face prăjitură de mere cu pere. Noi trăim într-o țară care vrea să facă prăjitură de mere cu pere.

Soluții există. Forță avem. Se numește educație. Ne educăm, învățăm să funcționăm după reguli de bun simț, iar apoi or să se înregistreze îmbunătățiri sociale.

Între timp, propun să lucrăm cu ce avem.

În România avem dm.

Foto: Mile Sepetan

PRbeta. Puterea mea este sinceritatea rafinată

Dacă stau să mă gândesc, cea mai mare puterea a mea este și cea mai dezavantajoasă. Am gura mare. În dicționar, a fi cu gura mare este egal cu a fi certăreț. Sunt certăreață.

Povestesc despre puterea mea la provocarea fetelor de la PRbeta. Iscodesc mai multe persoane. Nu m-au exclus.

În urma experienței de viață și în momentul prezent pot susține această afirmație. Acum câțiva ani, dacă aș fi fost capabilă de sinceritate fără frica de ridicol, aș fi spus că puterea mea ține de chipul frumos. Într-un răsfăț nemaipomenit am crescut: preferată de mama, alintată de rude și apropiați, flatată de oameni valoroși, copii botezați după mine. Părul bălai, ochii iscoditori, mânuțele dolofane, buzele sângerii și zâmbetul nelipsit m-au consacrat în mica geografie a unui cartier mărginaș de la malul Dunării. În timp mi-am corectat armonia înnăscută. N-am corespuns unui ideal de copil cuminte.

Cum cărțile au deschis zeci de ferestre în gândirea mea, am realizat că poziția de al doilea născut într-o familie te definește într-un fel. În alt fel, prin autoeducație, te definești singur. A doua fiică a familiei Aldescu a învățat repede să se certe, să lupte pentru individualitate, pentru desprinderea de sora mai mare în percepția celorlalți. S-au prins între timp că nu pot fi și eu mai mult ca sora mea. Eu am vrut să fiu mereu eu.

Lupt din copilărie să fiu. În familie am avut o soră mai mare. La școală am avut o prietenă capricioasă. Am refuzat să cresc la umbră, iar defularea, prin ceartă, mi-a ridicat o reputație. Oh, ce gură mare ai! Oh, ce gură mare am! O persoană cu gura mare aduce disconfort în orice relație.

Spre deosebire de persoanele needucate, eu am avut acces la educație și am profitat de, mi-am rafinat felul de a fi certăreț. Nevoile și circumstanțele de viață m-au împins într-o direcție. Dintr-un anumit punct, o cotitură inconștientă, dar vizibilă în timp, mi-am dat singură direcția.

Am renunțat să mă apăr, să mă justific, să mă scuz. Da, mă cert, spun ce gândesc și ce simt. Asta după ce am reușit să-mi gestionez rușinea prost înțeleasă din copilărie. Freud și Marshall Rosenberg m-au îndrumat în alegerea cuvintelor. Cuvintele nu sunt altceva decât vrăji diluate. Freud.

Dacă tot am citit atât, de ce să nu profit? Mi-am educat sinceritatea. Am scăpat de nesimțire. Acum sunt nesimțită doar intenționat. Sinceritatea, la o conferință unde am fost invitată să vorbesc, i-a atras atenția Cristinei Putan. Gura mea mare a atras în jurul meu o persoană valoroasă. Recunosc, într-o sală de 100 de persoane resping cam 80 de persoane. Aproximativ! O selecție naturală, exact ca-n teoria lui Darwin. Cu cele 20 de persoane însă puțin îmi pasă de lipsa idealului. Când mă întâlnesc cu Oltea sau Cristina mă bucur de lipsa idealului. Stăm față în față individualități. Toate practicăm râsul superior pentru că toate trei râdem înainte de orice de noi înșine.

În mai, 16 și 17, doamnele, Oltea și Putan, au anunțat că are loc cea de-a nouă ediție a Conferinței PRbeta – PUTEREA OAMENILOR. O să fiu prezentă. Las deoparte speakerii. Găsiți detalii pe eveniment. Personal omagiez prin prezență valoarea femeilor ăstora. Din programul conferinței mereu am avut ceva de învățat și de aplicat.

Ne vedem la conferință!

Înțelegerea lumii într-o manieră autentică și pasională. Competiția culorilor Mapei

Puține sunt evenimentele care să promită un timp petrecut interesant printr-un singur cuvânt din titlu. Mă refer la culoare, din COMPETIȚIA CULORILOR Mapei.
Invitația a sunat așa: În perioada 1 martie-30 aprilie 2019, Mapei România, împreună cu UVT Facultatea de Arte și Design, organizează COMPETIȚIA CULORILOR MAPEI. Acest concurs de tablouri mozaic va pune la încercare creativitatea și minuțiozitatea studenților aflați sub îndrumarea domnului Lect. Dr. Matei Gașpar.

Baudelaire, într-unul dintre magistralele eseuri ieșite de sub pana sa, notează că în culoare se află armonia, melodia și contrapunctul. Mărturisesc că pândesc sinesteziile în orice tablou. Încep a privi de departe. Mă concentrez pe întreg să descopăr o formă, să ghicesc subiectul, să testez diversele senzații. Să aud zgomotul culorilor, să le miros!

Lejer m-au împresurat culorile în 17 aprilie. Mozaicurile tinerilor artiști au fost delicioase pentru ochi: o gamă de culori și sentimente, tonuri reci, calde, vesele, triste, comune, originale. M-am apropiat voioasă de chipul lui David, lucrare premiată în cadrul evenimentului. Proiecție a unui temperament feminin, David, bărbatul ideal, dar și personal de data aceasta, s-a remarcat prin căldură exprimată de o tehnică decorativă rece: asamblarea unor bucăți de ceramică. Roșul a umplut de osanale restul tonurilor.

Aprecierile lucrării sunt intuitive. M-am apropiat de lucrare fără raționament, doar instinctual.

O altă mare bucurie mi-a prilejuit-o parteneriatul dintre Mapei România, unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial de adezivi și produse chimice pentru construcții, și UVT Facultatea de Arte și Design. Mapei România deține deja trei ediții de succes cu UNARTE București. Totul se întâmplă la București, știm! Se pare că nu și de data aceasta. Timișoara a primit cu interes concursul. Studenții de la Timișoara și-au exprimat personalitatea în lucrări originale. Și-au fost suficienți și nu au căutat aprobarea capitalei. Talentul nu are geografie, talentul ține de înțelegerea lumii într-o manieră autentică și pasională.

Salut inițiativa Mapei România și felicit studenții!

Frumosul este necesar vieții.

Notă:
Despre Mapei România
MAPEI este unul dintre cei mai mari producători la nivel mondial de adezivi și produse chimice pentru construcții, cu peste 25.000 de tone de produse livrate zilnic. Înființat în 1937 în Milano-Italia, grupul cuprinde astăzi 81 de fabrici în 35 țări din întreaga lume și 10.000 de angajați. Compania înregistrează o cifră de afaceri de 2.5 mld. Euro și investește anual 5% din venituri în cele 31 Centre de Cercetare-Dezvoltare, în care lucrează 900 specialiști. Bazele filialei românești au fost puse în 2006 prin înființarea MAPEI România, ca parte din strategia de internaționalizare a grupului.
Portofoliul MAPEI România cuprinde peste 500 produse, iar la nivel de business înregistrează o cifră de afaceri de peste 15 milioane Euro.

Foto: Zenobia Lazarovici

Un cetățean săritor al lumii cere ajutorul pentru un copil

Există viață după Feli. Feli este băiatul abandonat care a suportat o operație la inimă. Mi-am petrecut cinci zile la spital cu el. O să răspund acum admiratorilor. Zeci de mesaje au ajuns în inbox cu intenție măgulitoare. În principal cuvintele îmi subliniau curajul, tăria de a sta lângă un copil abandonat. Cei care mi-au scris s-au declarat incapabili, prea sensibili pentru a se ridica, a ieși pe ușa spitalului, a reveni acasă la familie după tulburătoarea întâlnire cu năpăstuitul Feli.

Ca în multe alte situații din viața mea, eu am putut. M-am ridicat, am sărutat fruntea copilului, am deschis ușa, am condus până acasă, mi-am reluat activitățile. Nu am nici un buton de pornire-oprire sufletească. Trăiesc de atunci cu Feli în gând. Când trec pe lângă spital, imaginea lui îmi revine în minte și mă întreb ce mai face, cum mai este?! Mă consolez rațional. Lumea, România abundă de Feli. Unu, doi, trei, o sută, o mie etc! Eu am făcut cât am putut și cum am putut. Nu mi-am așezat pe umeri nici o pelerină de erou. Nu am ignorat. M-am deplasat responsabil, cu milă și umor în pătrățica îndatoririlor adoptate ca cetățean al lumii.

Cu aceeași reprezentare, de cetățean săritor al lumii, cer ajutorul pentru un alt copil. De data aceasta există o cerere și o ofertă. Un copil diagnosticat din burtică cu spina bifida și hidrocefalie s-a născut contrar opiniilor medicilor. Avem un copil, o mămică și un tătic. Nu abandonul ne dă peste cap, ci boala. Mama a ales să-l păstreze, iar patru ani mai târziu copilul luptă. Terapiile devin costisitoare, iar ele sunt benefice pentru evoluția lui fizică. În acest sens se strâng donații.

Cazul a ajuns la mine prin Cristina Bozga. În salonul ei de pe Gheorghe Lazăr, 33 oferă un spălat pe cap și un coafat pentru orice sumă donată. Întreaga lună aprilie, ce a mai rămas din, vă spălați pe cap și faceți o faptă bună. Igiena, frumusețea și bunăvoința aranjează pe oricine. Să fie donația fapta dumneavoastră bună cu o minimă satisfacție! Hegel ne-a asigurat că fapta bună rămâne o faptă bună și dacă beneficiem de pe urma ei. Trăim pe pământ. Să ne ușurăm zilele pământești. Pentru programări îi puteți scrie Cristinei. Bozga Cristina o găsiți pe facebook.

Îmi puteți scrie și mie pentru a vă programa la Cristina. Cunosc rușinoși. Nu o să mă întind la vorbă, atât am avut de spus.

Ne oprim vreodată din a crede în finaluri fericite? Frumoasa și bestia

Se fac doi ani de când am stabilit prioritățile din viața Marei. Pe primul loc este sănătatea, urmată de joc și joacă, apoi învățarea. Nu mă dezic oricât de intense și numeroase sunt presiunile.

Sucită ușor de la cerințele inumane, dacă mă întrebați pe mine, adresate preșcolarilor și școlarilor, am devenit un furnizor de valori pentru Mara. Cu alte cuvinte, o influențez sistematic spre valorile materiale și spirituale create de omenire. Acasă ne-am ridicat bibliotecă. O plimb prin librării și muzee. Participăm la evenimente cu teme științifice: medicină și astronomie până în prezent. Cultivăm interesul pentru filmul documentar. Anul trecut am devenit admiratoare entuziaste ale festivalului Astra. Facem planuri pentru anul acesta. Astra venim! Călătorim în lume pe urmele personalităților. Ieșim la teatru.

De teatru, din observațiile mele, Mara s-a îndrăgostit cel mai tare. Abilitățile intelectuale m-au ajutat să-i transfer Marei nu doar plăcerea de a savura un spectacol, dar și frenezia alegerii vestimentare. La teatru scoatem rochiile, mătăsurile, pălăriile, pantofii cu toc sau de lac în cazul ei.

Ultimul spectacol savurat pe îndelete a fost Frumoasa și bestia de la Național. La a doua vizionare pentru amândouă, eu mi-am permis să o studiez pe Mara. Trecut-au anii… Frumoasa și bestia, unul dintre cele mai vesele spectacole de la Național, poate fi comparat cu o dimineață de mai. Zâmbești involuntar. Te simți fericit. Îți revine încrederea în rasa umană. Asta simt eu cel puțin în fața unui nou născut, într-o zi de primăvară când mugurii stau să plesnească în pomi și la Frumoasa și bestia.

De pe chipul Marei mi-am luat povestea de la Frumoasa și bestia. Creuzetul de emoții m-a trecut prin peripețiile personajelor. Mi-am văzut fata râzând cu hohote. Am înregistrat spaima. Mara și-a acoperit ochii. Nu vreau să văd asta, mama, acum o să țipe la Belle! Lacrimile care i-au schimonosit fața m-au asigurat de puterea ei de empatie. Educația, cu rolul ei negativ aici, de alterare, nu a pregătit-o de pactul cu ficțiunea. Mara a trăit alături de Belle suferința de a fi despărțită de iubitul ei tată.

La finalul spectacolului am aplaudat actorii și mi-am aplaudat fata. M-am simțit mulțumită intelectual de prestarea de pe scenă și mândră sufletește de copilul meu. Satisfacția e dublă de cele mai multe ori. O împart între mine și ea. Orice realizare a ei o așez și pe umerii mei. Muncesc cu mintea la educația copilului meu.

Îndrăznesc să vă recomand spectacolul indiferent de vârstă. Ne oprim vreodată din a crede în finaluri fericite? Ne resemnăm să trăim fără dragoste? Renunțăm la a doua șansă? Motivele sunt excelent jucate de actorii Naționalului în colaborare cu Opera. Cristina Vlaicu ajunge cu vocea la oricine: entuziast sau cinic.

Lunile astea, aprilie și mai, amintesc de amor, în orice manifestare a lui. Dăruiți-vă o stare de spirit la teatru. Frumoasa și bestia este un mijlocitor garantat de beatitudine.

Ne vedem la teatru! Mara nu o să refuze nici a treia oară Frumoasa și bestia.