Cat din fiinta noastra este zgomot?
De cateva zile ma aflu la casa parinteasca si rememorez zgomote si mirosuri. Identitatea amescului de sunete ma infoara. Timpul trecut da buluc peste prezent.
Scrasnetul nearmonios al unei usi, vuietul Dunarii, iarba calcata, galagia trenului si harmalaia vazduhului le regasesc aidoma, le-am daugat insa niste Doine si lacramioare alecsandriene.
In ceasul trist de noapte, cand apriga furtuna
Pe marea tulburata, saltand din val in val,
Se nalta, se lateste si vajaie si tuna,
Zdrobindu-se de mal,
…
Imi place a sta singur pe-o stanca daramata,
S-aud pe maluri vantul cu groaza suierand,
Sa vad pe-ntinsul negru furtuna intartata
Si cerul fugerand
PE MALUL MAREI
In zgomotul serii, pe strada mea se toarna beton, se joaca mingea, bat clopotele, cainii latra, copiii cresc, iar intr-un colt se citeste poezie. Metaforizez, subinteleg comparatii cu o rugaminte de a rasturna obiectele si imaginile bucolice sau maneliste cu o reflectare sufleteasca de frumusete si putere naturala a pamantului si a omului.
Pe strada mea tasneste poezia!
iulie 9, 2010
Amestec de sunete … placute, linistitoare.
iulie 10, 2010
In noi avem deja vreo 80% apa si vizibil mai sunt si alte chestii mai mult sau mai putin folositoare. Deci pentru zgomot ramâne foarte putin asa cum am fost facuti de Dumnezeu. Asta înseamna ca în noi trebuie sa fie multa liniste.
iulie 10, 2010
@Costel
Placute si mult placute!
@Dan
Oare eu de ce nu simt linistea?
iulie 10, 2010
Poate ar mai fi loc pentru o soapta. Daca ai totusi zgomot în tine, ori nu esti bine hidratata si atunci trebuie musai sa bei o bere cel putin, sau ia un Saprosan si în câteva ceasuri te linistesti. :))