Herta Muller, Animalul inimii

Am ezitat putin la aceasta recenzie, am simtit-o pe Herta Muller ca pe imprimeul leopard, la moda, un must have.
M-am scuturat de pacatul prejudecatii si am adunat litere, cuvinte si impresii, am formulat o parere personala.
Primele pagini din Animalul inimii m-au purtat cu gandul la Gellu Naum. Nedeslusit, randurile descriau un vis. Am negat in cuget intaia simtire. Herta Muller defula prin scris un cosmar, deci suprarealismul nu-si gasea caracteristici aici.
Romanul Animalul inimii s-a ivit din datorie, datoria fata de prietenie. Autoarea apeleaza la trecut si la prezent pentru livrearea povestii. Am cugetat putin daca sa scriu poveste sau relatare, si analizand textul, am simtit frustrarea, verva si flerul celei care relateaza spaima si oroarea, dar memoria a inmagazinat o cantitate de informatie ticluita.
O suspectez pe Herta Muller de talent literar. Cvasijurnalul ei nu contine doar o relatare, ci constituie si o poveste. Pe alocuri, unele expresii amintesc de o poezie subterana, o poezie a durerii, a neputineti, a umilintei.
Tanara studenta, si prietenii sai Kurt, Georg si Edgar au simtit persecutiile dictaturii diferit de ceilalti studenti. Identitatea lor imprumutata printr-o nastere intr-o alta tara ca cea natala, le-a creat in Romania comunista o viata sub lupa. Interogatoriile repetate, amenintarile, concedierea de la locul de munca le-au trasat in destin ferestre, funii sau refugii.
Cand sufletul si creierul unui amarat de trup nu se supun unui spirit de turma, intr-o comunitate indobitocita de dictatura, corpul sfarseste deseori pe o fereastra sau intr-o funie.
Sinuciderile si presupusele sinucideri neutralizeaza in romanul Hertei Muller oricare dintre culorile vietii, cu exceptia negrului mortii si a griului posomorat.
As recomanda romanul ca pe o fresca a comunismului, dar n-am sa fac asta.
Herta Muller a punctat frica, dar ofera cititorului si o literatura artistica.
Romanul poate fi citit ca o poveste, povestea prietenului.

aveam cate un prieten in fiecare bucatica de nor
de fapt asa sunt prietenii cand e atata spaima pe lume
mama spunea si ea ca e normal si ca nu accepta sa ma fac prieten
mai bine m-as gandi la ceva serios

Gellu Naum